DREAPTA CREDINTA – de Parintele Arhimandrit Cleopa Ilie

“Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru, inaintea lui Dumnezeu, este credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia. Noi ne-am increstinat de aproape doua mii de ani, din timpul Sfantului Apostol Andrei.

Colonistii romani, carora le-au predicat Sfintii Apostoli Petru si Pavel la Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile romane, au adus credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostri dacii si romanii, de la care am ramas noi romanii. De atunci, de cand am primit sfanta si dreapta credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viata poporului roman este dreapta credinta in Iisus Hristos. Bagati de seama ! Ca popor crestin de doua mii de ani de cand suntem noi, am avut toata administratia noastra si toata traditia noastra sfanta. Sa tinem cu tarie la credinta Ortodoxa.

Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor, de cand sunt cele trei Tari Romane, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost crestini ortodocsi.
Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire ca-i inmormantata acolo, o lespede de piatra pe care scrie : ” Aici odihneste Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul “. Ai auzit ? El domn peste trei principate si mama lui calugarita. Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la Manastirea Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea langa dansul scris : ” Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Stefan cel Mare “. Ei domni si mamele lor calugarite ! Vedeti voi cata unire era intre credinta si conducere atunci ? Cel ce conducea tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim !

Au cunoscut ca totul este desertaciune. Da, erau adevarati domni. Oricat ar fi, viata asta este umbra si vis ! Este o scurta trecere ! Dar eu cand mor, ma duc la o viata care nu are sfarsit. Cine are sa se roage pentru mine ? Asa cugetau inaintasii.

Ai vazut ca toti isi faceau cate o manastire si mormant in manastire ? Fericiti si de trei ori fericiti au fost domnii nostri ortodocsi : Stefan cel Mare si Sfant, la Putna; Ieremia Movila si Gheorghe Movila, la Sucevita; Petru Rares, la Probota; Lapusneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistrita; Mircea cel Batran, la Cozia. Ai auzit unde era inima lor ? Unde este inima ta, acolo va fi si comoara ta. Pentru aceea au facut ei manastiri, ca sa fie pomeniti sute de ani la Sfanta Liturghie.
Stefan cel Mare n-a fost baptist ! Mircea cel Batran n-a fost evanghelist sau adventist ! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii astia care au iesit acum. Nici o secta nu exista in tara noastra pe atunci. Acestia vin din strainatate, platiti de masoni, sa ne strice dreapta credinta si originea noastra si radacina noastra de popor ortodox.
Ce spune Sfantul Efrem Sirul ? ” Cu omul eretic sa nu vorbesti, in casa sa nu-l primesti, la masa sa nu stai cu dansul, buna ziua sa nu-i dai “. Acestia sunt inaintemergatorii lui Antihrist. ca Mantuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel : Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despartit de Biserica, s-a despartit de Hristos. Este om al satanei.

Evanghelia spune : In vremea de apoi vor iesi hristosi mincinosi si pe multi vor insela. Paziti-va de sectari, care dau brosuri prin trenuri, prin gari si prin cutiile de posta si unde vad oameni, dau gratuit otrava lor. cand vei vedea o carte ca nu are aprobarea Sfantului Sinod si nu are cruce pe ea, da-o pe foc, chiar Biblie daca este ! Daca-i sectara si scrie sa nu va mai inchinati la icoane, da-o pe foc ! Nici un pacat nu ai ! Aceasta este otrava semanata de inaintemergatorii lui Antihrist. Toate sunt otrava.
Sa tineti credinta pe care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre ! Sa tineti credinta pe care o avem de doua mii de ani ! Nu va luati dupa slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpara pe cei prosti si nelamuriti in credinta, sa rupa unitatea si sufletul poporului roman si vor sa faca cele mai mari erezii si nebunii in tara asta.
Paziti-va de nebunii acestia ! Au case de rugaciuni, dar acolo-i casa satanei. Unde nu sunt preoti si arhierei, nu este Hristos. Ca Mantuitorul a spus asa la Apostoli : Luati Duh Sfant ! Carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi. Iar carora le veti tine, tinute vor fi.Nu la sectari le-a spus acestea, ci la Apostoli, la episcopi si la preoti. Caci Apostolii, prin punerea mainilor si prin succesiunea apostolica, au dat darul Duhului Sfant la toti preotii din lume, prin hirotonii.

Deci, bagati de seama, ca sectarii nu au ierarhie canonica; n-au pe Duhul Sfant in ei; n-au cele sapte Sfinte Taie, nu cinstesc pe maica Domnului si Sfanta Cruce si nu au mantuire. Auzi ce spune Apostolul Pavel ? Luati aminte de voi si de turma voastra, intru care v-a pus pe voi Duhul Sfant pastori, zice la preoti si la arhierei.
Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos, cand S-a inaltat la cer, le-a spus : Stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere de sus !Si la Duminica Mare, dupa zece zile, a venit peste ei Duhul Sfant de sus, in chip de limbi de foc. Pe urma, vorbeau toate limbile de sub cer. Si dupa ce i-a imbracat cu putere de sus, i-a trimis, zicand : Mergand, propovaduiti Evanghelia la toata lumea, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cine nu, se va osandi. Deci, Biserica lui Hristos are ierarhie canonica, Duhul Sfant este in Biserica si cap al Bisericii este Hristos. Toti sectarii care s-au rupt de Hristos si nu merg la Biserica, sunt fiii lui Antihrist si inaintemergatorii satanei. Sa nu va luati dupa ei ! Sa nu spuneti ca nu v-am aratat adevarul !

Sa tinem credinta noastra pe care au tinut-o toti voievozii nostri si toti protoparintii nostri si toti romanii cei adevarati. Daca vrei sa fii fiu adevarat al lui Hristos si al Tarii Romanesti, sa tii credinta cea dreapta, ortodoxa, care o tinem de doua mii de ani. Daca nu, nu esti fiu al lui Hristos si al Bisericii, si esti strain de neamul romanesc. Nu poti fi cetatean crestin si roman, daca nu ai dreapta credinta in Hristos. Esti strain. Nu esti fiu al tarii. Ca fiu adevarat al Romaniei este cel care-i ortodox, pentru ca Biserica Ortodoxa predomina in tara noastra de doua mii de ani. Iar pe cei care-s sectari sa nu-i primim in casele noastre.

Iar cei care au confesiuni aprobate de stat, cum sunt catolicii si lipovenii, treaba lor. Aceia sunt cu credinta lor. Dar acestia care s-au rupt din Biserica Ortodoxa si s-au facut sectari, nu sunt fii adevarati ai tarii noastre, nici ai Bisericii, ci sunt inaintemergatori ai satanei. Asa sa stiti. Sunt prooroci mincinosi care vor sa va rupa credinta si sa duca la pierzare, poporul nostru bland. Tineti dreapta credinta si nu ascultati de ei!

Tara noastra romaneasca a fost ortodoxa dintotdeaunua si trebuie sa tina linia Ortodoxiei. Ortodocsi ne-am nascut de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocsi am trait timp de doua mii de ani si ortodocsi trebuie sa stam pana la moarte. Asta este adevarata credinta ortodoxa a Romaniei. Nu primiti nimic din afara, ca toti vor sa ne strice unitatea neamului, a credintei si a Bisericii. Toti acestia sunt vrajmasii Crucii lui Hristos.


Noi, dintru începutul plămădirii acestui neam, aşa ne ştim, români şi creştini ortodocşi. Aşa ne-am născut şi avem datoria să păstrăm curat şi deplin ce am moştenit de la străbuni, ca de la Dumnezeu. Dar noi, obşte ortodoxă română, să nu uităm niciodată evlavia, râvna şi jertfa domnitorilor, strămoşilor şi părinţilor noştri, cu care ei au apărat de-a lungul aproape a două mii de ani, patria şi această credinţă care le-au fost date drept sfântă moştenire de la Domnul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt în Biserica Sa dreptmăritoare.

Nu vrem să stricăm liniştea nimănui în cele ale conştiinţei, dar nici nu vrem a ne depărta şi a părăsi moştenirea străbună în care noi simţim că stă unitatea adâncă a neamului nostru.

Pentru noi, patria şi ortodoxia sunt “grădina Raiului” dată nouă de Dumnezeu să “lucrăm în ea şi să o păzim” (Facere 2,15) cu sfinţenie.

Să ştiţi că nu toată credinţa în Dumnezeu este bună. Auzi ce spune marele Apostol Pavel: Fiule Timotei, sfătuieşte pe creştini să fie sănătoşi în credinţă. Poate să creadă cineva în Dumnezeu şi credinţa lui să nu-i aducă nici un folos, dacă nu crede cum mărturiseşte Biserica, adică credinţa adevarată Ortodoxă. Şi dracii cred în Dumnezeu! Nu spune Apostolul Iacob (cap. 2,19) că şi demonii cred şi se cutremură? Dar la ce le foloseşte diavolilor credinţa, dacă ei nu fac voia lui Dumnezeu?

Primul fel de credinţă este credinţa dreaptă, adică ortodoxă, singura care este lucrătoare şi mântuitoare.

Apoi este credinţa schismatică. Schismatici sunt acei cu stilul vechi de la noi. Ei au credinţa ortodoxă, exact ca noi, dar fiindcă nu ascultă de Biserică, se numesc dezbinaţi de Biserică. Sunt afurisiţi de Biserică, până vin şi se întorc înapoi, să asculte de Sfântul Sinod.

Credinţa schismatică este şi credinţa catolică, care înseamnă universală, dar nu mai este dreaptă, adică ortodoxă, căci au schimbat unele dogme stabilite de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi la cele şapte Sinoade Ecumenice. Din această cauza ei s-au rupt de credinţa şi de crezul ortodox şi cred în Papa.

Apoi este credinţa eretică. Şi sectarii cred, dar asta este credinţă eretică. Dacă cineva strâmbă credinţa ortodoxă, ea nu mai este dreaptă şi nu-i plăcută lui Dumnezeu. Că marele Apostol Pavel spune aşa: Pace peste cei ce vor umbla cu dreptarul acesta – adică cu dreapta credinţă -, şi peste toţi aleşii lui Dumnezeu. Şi iar zice: Fiule Timotei ,luptă-te ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos, că cine nu se luptă după lege, nu se încununează (2 Timotei 2, 5).

Deci este o luptă şi o credinţă lucrătoare, când se face după legea lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa dreaptă. Iar dacă nu-i credinţa dreaptă, aceea este credinţă eretică sau schismatică sau strâmbă, adică cu abatere de la dreapta credinţă ortodoxă.

Protestanţii zic “Sola Fide”, mântuirea numai prin credinţă. Omul se mântuieşte numai prin credinţă, fără fapte, zic ei. Oare nu auzi ce spune Apostolul Iacob? Credinţa fără fapte este moartă (cap. 2, 20) precum şi faptele fără credinţă. Deci credinţa care nu este unită cu faptele bune nu este mântuitoare; căci şi diavolii cred, dar nu fac voia lui Dumnezeu.

Aţi auzit ce spune marele Apostol Pavel? Acea credinţă este mântuitoare, care se lucrează prin dragoste. Credinţă cunoscătoare au şi dracii, iar credinţa lucrătoare o au numai creştinii cei buni. Credinţa care este împodobită şi îmbrăcată cu fapte bune este credinţă lucrătoare, care aduce mântuire sufletului. Numai credinţa care se lucrează prin dragoste, numită credinţă ortodoxă lucrătoare, îl poate mântui pe om.

Deci, să nu vă înşelaţi cu ideile sectarilor, care vin din sânul Bisericii Protestante, care zic că numai credinţa, adică “Sola Fide”, ajunge pentru mântuire, şi ca pot să-şi facă de cap, că n-au nevoie de sfat. Sau “Sola Graţia”, care înseamnă mântuirea prin har. Nu este adevărat!

A zis Apostolul: În dar suntem mântuiţi? Da. Dar acelaşi apostol care a spus aceasta, a spus şi: Toţi vom sta în faţa divanului lui Iisus Hristos, ca să luăm fiecare după cum a lucrat, după faptele lui. Ai auzit că cere fapte?

Şi Mântuitorul spune în Evanghelie: Când va şedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale… şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui; şi în psalmul 61 zice: Că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui. Auzi ce le spune lor Hristos? Toată fapta bună sau rea, o va trage Dumnezeu la judecată. Şi în multe părţi ale Scripturii veţi găsi aceasta. Deci, numai credinţa dreaptă este mântuitoare, dacă este unită cu faptele.

Auzi ce spune Sfântul Apostol Iacob: Dacă ar veni cineva la voi şi ar fi goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi v-ar cere ajutor, şi le-ai zice: Du-te, frate! Mergi în pace! Dumnezeu să te hrănească; Dumnezeu să te facă sănătos, Dumnezeu să te primească, dar nu i-ai dat nimic, care ar fi folosul? (Iacob 2, 14-17). Ferească Dumnezeu! Dumnezeu putea să-l miluiască fără să-l trimită la tine. Dar l-a trimis la tine să vadă dragostea ta; să vadă credinţa ta; că tu vrei să-l ajuţi, să-l hrăneşti, să-l primeşti ca pe un străin în casa ta şi să-l adăpi.

Deci, credinţa ortodoxă unită cu fapta bună este credinţa mântuitoare. Iar acea credinţă în care nu-ţi pasă de durerea aproapelui tău, este credinţa stearpă, nelucrătoare şi nu aduce mântuire, căci credinţa fără fapte este moartă.

Credinţa mozaică, este credinţa evreilor primită prin proorocul Moise. Ei nu cred în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, refuzând Legea cea Nouă adusă de El şi de aceea prigonesc pe creştini.

Altă credinţă este credinţa păgână, a celor ce nu cred în adevăratul Dumnezeu. Cele mai mari religii păgâne sunt: mahomedanismul, budismul, brahmanismul, parsismul, hinduismul, şintoismul etc. Ei se închină la alţi Dumnezei, care sunt idoli sau diavoli. Ce zice psalmistul David? Idolii păgânilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti; gură au şi nu vor grăi . .. şi celelalte. Deci, cine crede în alţi dumnezei şi nu se închină Dumnezeului Celui în Treime, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul, acela are credinţă păgână.

Credinţa creştină poate fi uneori superstiţioasă, alteori fanatică. Oamenii care cred în vrăjitorii, în descântece, în vise, în vedenii şi alte năluciri, aceştia sunt oameni superstiţioşi şi au credinţa bolnavă sau stricată.

N-ai văzut ce spune Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, la capitolul 34? Precum este cel ce aleargă dupaăvânt şi vrea să prindă umbra sa, aşa este omul care crede în vise. Că pe multţ visele i-au înşelat sş au căzut cei care au nădăjduit în vise. Cel ce crede în vise este asemenea celui ce merge la vrăjitori.

Dar ce este credinţa fanatică? Credinţa care nu are la bază dreapta socoteală. Are un elan în toate: posteşte prea mult, se nevoieşte prea mult, o ia straşnic cu postul, cu milostenia, cu lepădarea de sine, cu metaniile şi n-are un bilanţ, n-are o dreaptă socoteală. Vorba proverbului: “N-o lua lată, că rămâne negrăpată!”

Credinţa fanatică ştii cum este? Cum ai încărca o maşină cu fel de fel de bunătăţi şi pe urmă i-ai da drumul la o vale mare fără frână. Se duce şi unde ajunge, se răstoarnă. Gata! Aşa-i credinţa fanatică.

Nu aşa! Toată fapta bună trebuie s-o conducă dreapta credinţă în Iisus Hristos şi dreapta socoteală sau cumpăna dreaptă. Dumnezeiasca Scriptură zice: “Nu te abate nici la dreapta nici la stânga. Calea de mijloc este cale împărătească”. Deci, este o credinţă care nu are echilibru, o credinţă fără dreapta socoteală se numeşte fanatică. O ia într-o parte şi mai încolo se răstoarnă.”

SURSA: http://www.sfaturiortodoxe.ro

(AUDIO) Muzica bizantina – Maica Mariam Skorda din GRECIA

Maica Mariam Skorda, Stareta manastirii Panaghia Makrimali din Grecia

O voce de inger (AUDIO)

Acatistul Sfintei Cuvioase Mucenite Tomaida (+14 aprilie)

Acatistul izbăvirii celor chinuiţi de îndreptăţirea de sine şi a celor ce doresc eliberarea de patimi

 

După obişnuitul început, se zic:
CONDACELE şi ICOASELE:
Condacul 1
Multe flori a odrăslit Dreapta Credinţă şi toate de Taină, dar ca Tomaida, nevasta cea întocmai cu monahiile, apărătoarea cea prea tânără a fecioriei, păstrătoarea de Aur curăţit a întregii înţelepciuni, Pomul sub care ne răcorim cei aprinşi de arşiţa desfrânării, Baia în care sângele Muceniţei ne spală pe toţi înainte de a merge la Nunta Mielului, nu poţi afla. Pentru aceea să şi cântăm plini de Nădejde şi Iubire dumnezeiască: Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Icosul 1
Egiptul, ţara pedepsiţilor dar şi a celor izbăviţi din gheara satanei, pustiul cel roditor de Viaţă Sfântă, a crescut în Alexandria Trupul tău de Taină, Hotar şi Piatră de poticnire pentru tot necredinciosul şi groapă fără de fund spre pierzarea duhurilor desfrânării:
Bucură-te, copilă a unor Drept Credincioşi Creştini alexandrini;
Bucură-te, Ascunzătoare a Chipului de Mucenicie;
Bucură-te, Polată a minţilor îndumnezeite;
Bucură-te, Floare din care ne vom Hrăni tainic noi, Albinele următoare lui HRISTOS;
Bucură-te, că inima ta a rămas Biserică neprihănită a Chipului Mântuitorului;
Bucură-te, că însoţindu-te cu bărbat, în chip de neînţeles ai rămas neatinsă de stricăciunea patimii desfrânării;
Bucură-te, Lumină din Lumina HRISTOS;
Bucură-te, Strălucire fără de umbră sau schimbare;
Bucură-te, Candelă plină de Untdelemnul Poruncilor lui DUMNEZEU;
Bucură-te, Corăbioară în care aflăm salvare cei înecaţi în oceanul păcatelor;
Bucură-te, Tămăduitoarea celor pe care lepra desfrânării i-a lăsat fără de Chipul cel adevărat;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 2-lea
Cine este această Faptură de Taină, nevasta feciorelnică, încinsă cu adevărul, îmbrăcată fiind cu platoşa dreptăţii, propovăduitoarea Evangheliei păcii în chiar faţa hâdă a morţii, cu pavăza Credinţei acoperită, având coiful mântuirii pe cap şi cu Sabia Duhului zdrobind veşnic stăpânirea Celui-Rău, pentru care Cetele îngereşti împreună cu ale Sfinţilor cântă Sfintei Treimi: ALILUIA!

Icosul al 2-lea
Cuget feciorelnic neîntinat, suflet de înger, Inimă arvunită Poruncilor dumnezeieşti, în trup de femeie te-ai păstrat, Tomaida, pentru a fi nouă, celor bântuiţi de negurile desfrânării, Călăuză spre ispăşire şi Cale de Mântuire:
Bucură-te, că ai cunoscut Taina Cununiei;
Bucură-te, că soţului şi stăpânului tău după trup i-ai fost credincioasă până la moarte;
Bucură-te, că ai înţeles pe deplin menirea Femeii Creştine;
Bucură-te, că toate cele lumeşti, ca monahiilor, îţi păreau străine;
Bucură-te, că ochii tăi lăuntrici au fost feriţi de apele înşelătoare ale plăcerilor trupeşti;
Bucură-te, că spurcăciunile poftelor diavoleşti cu puritatea copilărească le pierdeai;
Bucură-te, că toate provocările desfrânatului tău socru în nimic le-ai prefăcut;
Bucură-te, că pentru tine şi în tine nu a încaput decât Lumina HRISTOS;
Bucură-te, cea care nu ţi-ai întinat Sfântul Botez;
Bucură-te, apărătoarea Familiilor Creştine şi a celor doritori de curăţie;
Bucură-te, Stea călăuzitoare spre Rai;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 3-lea
A pândit şarpele pierzării omeneşti şi sufletul tău, dar fructul oprit întins şi ţie spre mâncare i-a fost pieirea, căci ai urmat Domnului tău HRISTOS pe Cruce şi în moarte, biruind astfel moartea spre Cântarea cea veşnică: ALILUIA!

Icosul al 3-lea
Doar cel învechit în blestemăţii şi rele nu intră pe Uşa HRISTOS, ci trece furiş peste hotarele stabilite de Domnul ca apărare a Vieţii Creştineşti, dar te-a aflat pe tine ca pe o Oaste întreagă de pază Ascultării, Curăţiei, Iubirii neîntinate – Căii, Adevărului şi Vieţii – celei dorite de toţi cei cu mintea întreagă:
Bucură-te, cea asemeni marilor Bărbaţi ai Sfintei Treimi;
Bucură-te, gingăşie mai tare decât toate săbiile lumii;
Bucură-te, trup de carne în care, neştiut şi neînţeles pentru mulţi, nu s-a strecurat putrejunea păcatelor;
Bucură-te, Ţară în care îşi află scăparea cei urmăriţi de patimile trupeşti;
Bucură-te, că despicându-ţi-se trupul de spurcatul tău socru, s-a deschis nouă Ţara făgăduinţei nepătimirii;
Bucură-te, că rănile tale de moarte ne aduc nouă, celor morţi după plăceri trupeşti, vindecarea de dracul desfrânării;
Bucură-te, că nu te-ai temut de groaznica moarte prin sabie;
Bucură-te, că de Domnul şi de înţelepciunea Judecăţilor Lui ţi-a fost frică;
Bucură-te, că cele 7 păcate de moarte cu rănile de moarte, făcute ţie, le-ai prăvălit în iad;
Bucură-te, Iubire ce ai biruit Patima;
Bucură-te, Tinereţe fără urâciuni şi Viaţă fără de moarte;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 4-lea
Cugetare de egumenă hotarâtă în fapte vitejeşti asemenea Oştilor îngereşti, Veghe neadormită, pustnicească abţinere de la dulcegăriile vieţii, blândeţe şi bunătate de Sfântă Măicuţă, tu, copilă de 15 ani, Tomaida, în Inimă ai păstrat şi păzit, pentru care veşnic vei auzi şi vei cânta în cer şi pe pământ: ALILUIA!

Icosul al 4-lea
Însuşi HRISTOS văzându-ţi vitejia, înţelepciunea şi hotărârea te-a ales să-I urmezi printre spinii înfricoşători ai chinurilor, ca biruitoare ieşind din încercările de moarte, să ne poţi tămădui şi pe noi:
Bucură-te, cea aleasă dintre femei drept Mireasă;
Bucură-te, asemenea Mărgăritarului din ţarină;
Bucură-te, nevastă nestricată de împreunare;
Bucură-te, că Însuşi HRISTOS te-a cumpărat;
Bucură-te, că ai fost mai tare decât orice diamant;
Bucură-te, că Domnul a văzut în tine pe cea cautată să pecetluiască închisorile desfrâului;
Bucură-te, Vistierie a Tainelor Sale;
Bucură-te, că a lui HRISTOS Bărbaţie ai dobândit;
Bucură-te, că de bunătate şi blândeţe nu te-ai despărţit;
Bucură-te, Foc care arzi patimile şi poftele diavoleşti;
Bucură-te, că şi de viaţa cea trecătoare te-ai lepădat pentru Viaţa cea Veşnică;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 5-lea
Neîncetat spurcăciunea doreşte pierderea noastră, dar Harul dobândit de Creştini prin Sfintele Taine are şi Putere şi înţelepciune ce biruiesc firea noastră păcătoasă, trecându-ne în chip neştiut Hotarul de spaimă înapoi la Rai, desăvârşit cântând: ALILUIA!

Icosul al 5-lea
Cât de mult ţi-ai iubit bărbatul binecuvântat ţie de DUMNEZEU, întru slava şi Slujirea Stăpânului ceresc, dacă ai fost gata să aperi Taina Cununiei şi a Desăvârşitei Iubiri din Sfintele Taine, cu chiar viaţa ta de copilă:
Bucură-te, asemenea tuturor Mucenitelor;
Bucură-te, pildă buna pentru toate femeile căsătorite;
Bucură-te, Stea călăuzitoare şi tuturor fecioarelor;
Bucură-te, că spaima de moarte nu te-a întunecat;
Bucură-te, că moartea o ai ruşinat;
Bucură-te, Drum Nou săpat în carne şi sânge;
Bucură-te, că Puterea DUHULUI ai dovedit;
Bucură-te, fiică a Evei spălată de păcate;
Bucură-te, Raiule recâştigat;
Bucură-te, Noule Ierusalim Creştinesc
Bucură-te, Dar făcut Altar Sfintei Treimi;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 6-lea
A fi Monah înseamnă a-L Iubi pe HRISTOS pe Cruce, a fi Monah înseamnă a Iubi desăvârşit şi curat, a fi Monah lepădarea de toate ale lumii plăceri şi bucurii cere, a fi Monah presupune Ascultarea cea peste fire a Poruncilor ce ucid trupul păcatului în care omul a căzut. A fi Monahie în cuget ai ales şi tu, Sfântă Muceniţă Tomaida, şi de aceea vei cânta nesfârşit şi fără prihană dumnezeiescul: ALILUIA!

Icosul al 6-lea
Cuviosul Părinte Daniil Schiteanul a înţeles întreaga ta înţelepciune ce te-a făcut să alegi moartea cea Roditoare de Viaţă şi astfel, nefiind Monahie cu rânduiala, Monahie te-ai arătat în cuget şi cu fapta cea buna:
Bucură-te, că ai împreunat însoţirea cu Curăţia;
Bucură-te, nevastă trecută în rândul fecioarelor;
Bucură-te, că ivirea morţii năpraznice nu te-a făcut să-L uiţi pe HRISTOS;
Bucură-te, că în două ai suferit a te tăia desfrânatul, pentru a-i putea uni cu HRISTOS pe toţi cei despicati de desfrânare;
Bucură-te, cea numită Cuvioasă chiar de către Cuvioşii Sfintei Mănăstiri Octodecat;
Bucură-te, Chemarea de Taină a Cuvioşiei;
Bucură-te, Mintea cu Lumină Cerească;
Bucură-te, Inimă cu DUHUL DUMNEZEIESC;
Bucură-te, Priceperea peste rânduielile lumii;
Bucură-te, înţelegerea ce copleşeşte firea;
Bucură-te, întocmai cu Maria Egipteanca, Sf. Ioan Valahul, Moise Ungurul sau Xenia cea înţeleaptă;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 7-lea
Te cinştim după cuviinţă cu lacrimi şi bucurie, dar înţelegerea vieţii tale ne este peste putinţă. Căci frământarea aşternutului pierde strălucirea întregii înţelepciuni, dar tu ai unit cele contrare prin Adumbrirea Harului şi Mirul sângelui tău, arătând lumii că cine în HRISTOS se îmbracă, poate ajunge să împace sfâşierile prăbuşirii din Rai: ALILUIA!

Icosul al 7-lea
Fecioară în naştere doar Maica lui DUMNEZEU s-a păstrat, iar tu ai urmat-o în cuget, neprihanită rămânând prin înţelegerea de Taină a rostului Vieţii Creştineşti:
Bucură-te, Chipul de Rai al Evei;
Bucură-te, Chip al Cuvioşiei;
Bucură-te, Chip al Redobândirii femeii adultere;
Bucură-te, Chip al tuturor desfrânaţilor pocăiţi;
Bucură-te, că toţi împătimiţii chemându-te, se tămăduiesc;
Bucură-te, a Pământului prefacere Cerească;
Bucură-te, Jertfă de sânge a Coastei lui Adam;
Bucură-te, Unire a celor de jos cu Cele de SUS;
Bucură-te, cea slabă din fire, Dobândire a celor Puternice-Veşnice prin alegere;
Bucură-te, Adăpost al familiilor încercate de patimi;
Bucură-te, Unirea Bărbatului cu Femeia în desăvârşită Curăţie;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 8-lea
A făcut SFÂNTA TREIME Om după Chipul şi Asemănarea Sa, dar neascultarea şi duhul desfrânării l-a scos pe acesta din Rai, iar prin Întruparea şi Răstignirea Cuvântului lui DUMNEZEU, făptura de lut şi carne a dobândit iarăşi DUHUL SFÂNT şi putinţa de a încăpea întreagă şi curată în slava TATĂLUI-DUMNEZEU: ALILUIA!

Icosul al 8-lea
Aşa cum raza soarelui nu-şi modifică cu nimic natura, trecând prin foc şi prin apă, aşa şi tu, Mireasă a lui DUMNEZEU ai rămas cu cugetul, femeie fiind cu trupul, o, minunile Tale, HRISTOASE, o, bunătatea Ta, o, Iubirea Ta de oameni cea neînţeleasă decât de întreaga înţelepciune Creştinească:
Bucură-te, Muceniţă, că toate ţi-au fost îngăduite, dar nu ai fost stăpânită decât de Iubirea lui HRISTOS;
Bucură-te, că trupul nu pentru desfrânare l-ai păstrat, ci prin sabie şi suferinţă, Curat lui HRISTOS i l-ai dat;
Bucură-te, că Un Trup ai fost cu soţul tău doar pentru a fi, o Taina a lui DUMNEZEU, UN Mădular în TRUPUL LUI HRISTOS;
Bucură-te, Templu al DUHULUI SFÂNT chiar şi în Unire cu cel de jos;
Bucură-te, că stăpânul cel mic, nu te-a despărţit nicidecum de Adevăratul şi unicul Domn, IISUS HRISTOS;
Bucură-te, soţie despărţită vremelnic de bărbatul tău doar prin sabie şi moarte;
Bucură-te, că prin Credinţă, Curăţie şi Jertfă te-ai făcut Tămăduitoarea tuturor desfrânaţilor;
Bucură-te, Apărătoarea Familiei Creştine;
Bucură-te, Focul pierzător al duhurilor desfrânării;
Bucură-te, Ocolul cel Sfânt al Bărbaţilor şi femeilor Botezate întru Domnul;
Bucură-te, că aperi de toată spurcăciunea pe toţi cei ce te cheamă întru HRISTOS;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomalda, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 9-lea
Cumplită este Mânia lui DUMNEZEU împotriva celor ce se încăpăţânează în desfrânare, uitând de Pedepsele cu care au fost pârjoliţi de moarte şi daţi satanei toţi iubitorii de patimi în trup, pentru care cu smerită frică cântăm Celui Puternic: ALILUIA!

Icosul al 9-lea
HRISTOS ţi-a fost Chipul şi nu Eva, şi El te-a făcut precum marea în furtună, picătura tocând stanca, iar tu cu sângele tău mucenicesc fărâmi tăriile desfrânării:
Bucură-te, Sânge curat, vărsat pentru tămăduirea noastră;
Bucură-te, Tămăduitoarea, dar şi Judecătoarea celor ce au schimbat Harul lui DUMNEZEU în desfrânare;
Bucură-te, Mângâietoarea celor smeriţi şi dornici de Iertări;
Bucură-te, cumplită Sabie împotriva celor ce visând, pângăresc trupul, leapădă Stăpânirea şi hulesc Măririle Cereşti;
Bucură-te, Străpungătoarea celor ce umblă în calea lui Cain;
Bucură-te, Foc ce arzi pe sodomiţi şi gomoreni;
Bucură-te, că incremeneşti în întunericul cel veşnic pe onanişti şi pe toţi desfrânatii;
Bucură-te, că pe toţi aceştia îi poţi întoarce, cu Harul dat ţie de Domnul nostru IISUS HRISTOS la Viaţă, dacă se pocăiesc;
Bucură-te, Baia Prea Sfintei noastre Credinţe;
Bucură-te, Ochiul cel Bun al orbiţilor de patimi;
Bucură-te, Cale de Mântuire a tuturor rătăciţilor care doresc întru HRISTOS Tămăduire;
Bucură-te, Mâna prin care ne Sprijinim de Crucea Mântuitorului;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 10-lea
Munţii Virtuţilor omeneşti sunt acoperiţi cu Slava lui DUMNEZEU, iar piscul cel mai înalt are Cetate de nedoborât Dragostea, căci Domnul este Iubire şi din Iubirea-I S-a răstignit pentru noi şi pentru a împlini desăvârşit Dorinţa DUMNEZEULUI-Tată: ALILUIA!

Icosul al 10-lea
Revărsare de Daruri fără de sfârşit dă Domnul celor ce-L urmează, peste toate fiind însă Darul Iubirii de DUMNEZEU şi al Iubirii aproapelui, de care te-ai făcut Vistierie prea bogată:
Bucură-te, Tomaida – Iubirea cea îndelung răbdatoare;
Bucură-te, Tomaida – Iubire ce nu te porţi cu necuviinţă;
Bucură-te, Tomaida – Iubire ce nu te aprinzi cu îndreptăţirea de sine;
Bucură-te, Tomaida – Iubire ce împlineşti dorinţele noastre cele bune;
Bucură-te, Tomaida – Topitoarea trufiei şi a iubirii de sine;
Bucură-te, Tomaida, Chivot al Adevărului;
Bucură-te, Tomaida, Legatura Desăvârşirii;
Bucură-te, Tomaida, Primitoarea Moştenirii lui HRISTOS;
Bucură-te, că Iudita a ucis pe Olofren desfrânatul, dar a murit;
Bucură-te, că tu, Tomaido, te-ai lăsat ucisă de cel desfrânat şi traieşti veşnic;
Bucură-te, că ne eşti şi nouă, împătimiţilor, Apărătoare de Taină;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 11-lea
Greu de înţeles, dar şi mai greu de trăit de noi, păcătoşii, Poruncile Domnului ce aduc Darurile Smereniei şi ale Desăvârşirii în Duh, pe care tu însă le-ai împlinit cu prisosinţă de la Sfântul Botez, neîncetând să aduci Trisfânta Cântare: ALILUIA!

Icosul al 11-lea
Moartea ta a fost trambiţată de îngeri şi a Luminat beznele vieţii noastre ca un Fulger, astfel Văzătorii cu Duhul au fost inştiinţaţi de Naşterea Tămăduitoarei de desfrânare, înţeleaptă Tomaida:
Bucură-te, nevastă cu Chip îngeresc dăruită, prin acoperirea cu Haina cea grea a Muceniciei;
Bucură-te, mireancă socotită de Sfinţii Părinţi asemenea lor;
Bucură-te, că încă şi în Mănăstire de Călugări ai fost dusă;
Bucură-te, cea care împreună cu Egumena noastră, Prea Curata Maică a lui DUMNEZEU, păzeşti Sfintele Mănăstiri de duhul îndreptăţirii de sine;
Bucură-te, că Sfintele tale Moaşte imediat au Lucrat;
Bucură-te, că Sfintele Tale Moaşte l-au vindecat de desfrânare pe cel ce ţi-a cerut ajutorul;
Bucură-te, Minune pe care n-o înţelegem, dar la care ne Rugăm;
Bucură-te, că picăturile sângelui tău umplu de viaţă deşertul păcatelor noastre;
Bucură-te, că te-ai făcut Maică tuturor părăsiţilor de Virtuţi;
Bucură-te, că Domnul IISUS, Mirele pentru care te-ai lăsat tăiată în bucăţi, te-a întregit nouă;
Bucură-te, că trupul tău tăiat taie dorinţele blestemate;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 12-lea
Fără de voi, Sfinţilor ai SFINTEI TREIMI, la Comoara Vieţii Veşnice nu am ajunge niciodată, căci rătăcim în hăţisurile păcatelor noastre mai întinse decât toate oceanele şi mările lumii, găuri negre fără de hotare, din care numai voi, prin nevoinţe şi moarte ne ridicaţi, ca împreună să cântăm: ALILUIA!

Icosul al 12-lea
Văzând Domnul nepuţinţele noastre în a ne apara de dulceţile fructului oprit şi slaba noastră voinţă, a trimis pe copila-nevastă cu suflet de monahie să ne ocrotească şi cărare făcându-se prin ea, nouă cărare spre Mântuire ne este:
Bucură-te, Taina Chipului de Sfinţenie al Făpturii;
Bucură-te, Taina Chipului Nevinovat şi Curat;
Bucură-te, Fiica Lumii şi Dar al Fiului Tatălui Ceresc;
Bucură-te, Virtute a celor iubitori de DUMNEZEU;
Bucură-te, Vitejie ce întreci pe toţi războinicii satanei;
Bucură-te, Tărie a Cerului în Pământ;
Bucură-te, Copilă-Nevastă-Monahie, Maica neputincioşilor;
Bucură-te, Lucrare Sfântă peste răutatea lumii;
Bucură-te, Lucrare Sfântă peste vicleniile demonice;
Bucură-te, Smerenie cu Slavă de Taină;
Bucură-te, Milostivă, a săracilor în virtuţi sprijinitoare şi tămăduitoare;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 13-lea
O, Sfântă Taina a Iubirii lui DUMNEZEU pentru Chipul Său de ţărână, Lucrare prin care HRISTOS se răstigneşte în fiecare dintre Sfinţii Lui, înviindu-i şi Lucrători în ogorul cel răsădit cu lacrimi punându-i, Sfântă Cuvioasă şi Muceniţă Tomaida, caută, caută degrabă la rătăcirea minţii mele şi-mi dă mie Voinţa ta cea Sfântă, ca împotrivindu-mă cu totul vrăjmaşului, focul pârjolitor al patimilor mele trupeşti să-l sting cu curgerea sângelui tău neprihănit, în care rebotezându-mă eu, cel căzut din cele Sfinte, să redevin Chip al Tatălui Ceresc, Fiu întors la cele dintâi şi ţie recunoscător, ca împreună cu toţi să-I cânt SFINTEI TREIMI: ALILUIA!  (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice  Icosul întâi
Egiptul, ţara pedepsiţilor dar şi a celor izbăviţi din gheara satanei, pustiul cel roditor de Viaţă Sfântă, a crescut în Alexandria Trupul tău de Taină, Hotar şi Piatră de poticnire pentru tot necredinciosul şi groapă fără de fund spre pierzarea duhurilor desfrânării:
Bucură-te, copilă a unor Drept Credincioşi Creştini alexandrini;
Bucură-te, Ascunzătoare a Chipului de Mucenicie;
Bucură-te, Polată a minţilor îndumnezeite;
Bucură-te, Floare din care ne vom Hrăni tainic noi, Albinele următoare lui HRISTOS;
Bucură-te, că inima ta a rămas Biserică neprihănită a Chipului Mântuitorului;
Bucură-te, că însoţindu-te cu bărbat, în chip de neînţeles ai rămas neatinsă de stricăciunea patimii desfrânării;
Bucură-te, Lumină din Lumina HRISTOS;
Bucură-te, Strălucire fără de umbră sau schimbare;
Bucură-te, Candelă plină de Untdelemnul Poruncilor lui DUMNEZEU;
Bucură-te, Corăbioară în care aflăm salvare cei înecaţi în oceanul păcatelor;
Bucură-te, Tămăduitoarea celor pe care lepra desfrânării i-a lăsat fără de Chipul cel adevărat;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Şi  Condacul întâi
Multe flori a odrăslit Dreapta Credinţă şi toate de Taină, dar ca Tomaida, nevasta cea întocmai cu monahiile, apărătoarea cea prea tânără a fecioriei, păstrătoarea de Aur curăţit a întregii înţelepciuni, Pomul sub care ne răcorim cei aprinşi de arşiţa desfrânării, Baia în care sângele Muceniţei ne spală pe toţi înainte de a merge la Nunta Mielului, nu poţi afla. Pentru aceea să şi cântăm plini de Nădejde şi Iubire dumnezeiască: Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

După aceasta se zice această:

RUGĂCIUNE   Sfântă Muceniţă Tomaida, luminătoarea celor din întunericul îndreptăţirilor de sine, caută şi spre a mea ticăloasă rugăciune, căci m-am aruncat în faţa Sfintei tale Icoane, pe care eu, orbitul de păcatele desfrânării nu o văd. Ascultă dar strigarea inimii mele, căci eu pe voi, Sfinţii, nu vă mai aud, cu totul fiind asurzit de vuietele de veselie şi chiuiturile dracilor, caută tu spre mine precum a căutăt Mântuitorul lumii şi cu a Lui milă şi iubire de oameni am ajuns să mă Rog eu, cel ce nu mai am glas, ci cu porcii şi toate dobitoacele m-am asemănat în grai şi purtări şi ca un necuvântător m-am făcut, cel ce odinioară în Rai le-am dat lor nume şi rosturi prin numire.

   Caută cu dinadinsul spre mine şi cu Rugăciunile tale cele ascultate de Stăpânul şi Făcătorul celor văzute şi nevăzute, mă ogoieşte măcar o zi în războiul desfrânării şi prea desfrânării în care singur, de bună voie m-am aruncat!

   Roăga-te pentru mine păcătosul, care i-am întrecut cu mult şi multe, fără de nume ticăloşii pe cei din Sodoma şi Gomora, pentru mine ce nu mai aştept decât mânia lui DUMNEZEU, căci “întru fărădelegi m-am zămislit şi întru păcate m-a născut maica mea”, în vârtejul apocaliptic fiind crescut, cu tristeţea fiind înfăşat, cu laptele satanic al urâciunilor televizorului alăptat, înţărcat cu mânie şi ură, lipsit cu totul fiind de întreaga înţelepciune Creştinească.

   Tu, cea care n-ai cunoscut băloşenia păcatului şi nici frica şi nici ruşinea drăcească, repede asupră-mi sabia Duhul Sfânt şi mă despică tu în două şi scoate afară din mine duhul cel împuţit al destrăbălării, al tristeţii, al pustiirii, al curviei şi al preacurviei, al tuturor păcatelor trupeşti ce nici dracii nu le mai ştiu inventa, al întinării cu pofte urâte înaintea HRISTOSULUI meu. Taie de la mine duhul necunoaşterii, al nemilostivirii, al împietririi, al beţiei, al lăcomiei pântecelui, al iubirii de arginţi, al clevetirii aproapelui, al neiubirii de fraţi sau de duşmani, al aprinderii spre cele rele şi neplăcute Domnului, al obrăzniciei ce se cheamă “îndrăzneală”, şi tot cugetul fără de răspuns şi nevrednic de Chipul Iubirii Dumnezeieşti, dar vrednic de toată munca şi osânda şi gheena şi de toată pedeapsa, cu care Sfânta Treime osândeşte răzvrătirea şi neascultarea cea drăcească spre care eu (numele) m-am aplecat, învoindu-mă cu totul.

   Miluieşte-mă tu, cea tăiată la trup, dar întreagă cu înţelepciunea şi Roagă-L pe Bunul Dumnezeu să-mi dea iertare şi putere, să-mi dea răgaz să-mi spăl în sângele tău, vărsat pentru mine, în Săngele Lui apoi cu care a Mântuit lumea, mulţimea fără de număr a nelegiuirilor.

   Sunt istovit de iureşul acestei trăiri în păcate. Vezi-ne pe mine şi pe toţi ai mei fraţi de ticăloşie. Opreşte-mă tu la Hotarul de taină al pocăinţei şi smereniei, crestează-mă cu postul, pentru a-mi revărsa în mărturisire, fără de frică şi ruşine, păcatele. Vreau să mă mărturisesc mai întâi ţie, ca unei fierbinte Rugătoare şi Grabnic mijlocitoare, apoi, cu ajutorul Părintelui duhovnic, Singurului şi Iubitorului de oameni Dumnezeu.

   Ajută-mă te rog cu umilinţa cu care a cerut ajutor femeia cananeiancă pentru fiica ei. Eu sunt şi mamă şi fiică, căci gazdă a păcatelor îndreptăţirii de sine sunt şi am zămislit blestemăţii cu care am umplut lumea.

   Văd Crucea ca pe singurul Liman şi o cer. Te Rog, (iată, mă Rog!) şi-mi doresc – Drumul îngust şi îngusta intrare în Staulul Oilor Mântuite. Cred şi vreau să-mi mărturisesc Credinţa cea Dreaptă prin Faptele Bune ale Creştinului Ortodox. Dar sunt cu totul neputincios. Te rog pe tine, Sfântă Cuvioasă şi Muceniţă Tomaida, Roaga-te cu dinadinsul, ca Domnul meu şi DUMNEZEUL meu IISUS HRISTOS să-mi poruncească şi mie: “Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”.

   Tu eşti Scăldătoarea mea cea care eşti pilda cea buna şi tămăduitoare a Oilor. Pentru Rugăciunile tale să fiu şi eu tămăduit şi, tămăduit fiind, să revin la Viaţă pentru a putea Sluji şi eu, după Poruncă, Sfintei Treimi, Maicii Prea Curate şi Pururea Fecioarei Maria şi vouă, tuturor Sfinţilor la care am alergat spre tămăduirea sufletului şi a trupului. Amin!

RUGĂCIUNE   DUMNEZEULE, pentru Rugăciunile Sfintei Muceniţe Tomaida, ajută-mi mie şi mă izbăveşte de păcatul desfrânării. Şi nădăjduieşte suflete al meu spre DUMNEZEU, că te vei libera de ispita diavolească. Amin!

Troparul   Mieluşeaua Ta, Iisuse, Tomaida, strigă cu mare Glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă rastignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru Rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

SURSA: http://www.dervent.ro

Pelerinul postmodern, o traducere din “Death to the World”

Parintele Ieromonah SERAPHIM ROSE (13 August, 1934 – 2 Septembrie, 1982)

*Death to the World este un fanzin american creştin ortodox, iniţiat în 1994 de nişte monahi (foşti punkeri) ai Mănăstirii Sfântului Gherman al Alaskăi din Platina, California, ca o modalitate de propovăduire către tinerii punk. Revista a avut un succes neaşteptat, atingând la un moment dat un tiraj de 50.000 de exemplare. Din 2003, editarea publicaţiei a fost preluată de un grup de tineri adunaţi în jurul bisericii ortodoxe antiohiene a Sfântului Varnava din Costa Mesa, California. Mărturia de mai jos este o traducere din DTTW şi apare în numărul 2 (decembrie 2008) al revistei OrthoGraffiti.

***

Părinţii mei au divorţat când aveam 4 ani. Eram cel mai mic copil al lor, şi am rămas să trăiesc cu mama şi cu sora mea într-o mică cabană din pădure. Am încercat să le fiu mângâiere când se certau. Aveam nevoie de mângâiere. Bunica mea, pictoriţă şi o descendentă directă a lui Abraham Lincoln, m-a învăţat cuvântul „compătimire”. Singura mea mângâiere era să stau tăcut în pădure, cugetând la compătimire până ce izbucneam în plâns.

Dacă simţeam întristarea, ştiam că trăiesc. O îndrăgeam. Era Adevărul. Profesorul meu de actorie mă iubea pentru că puteam plânge practic la comandă. Găseam în orice un motiv să jelesc. Plângeam Căderea, Depărtarea de Dumnezeu.

Căutam mereu să fiu batjocorit. Voiam să fiu persecutat, voiam ca lumea să mă urască. Lumea era necruţătoare, aşa că nu-mi păsa dacă mă tortura, sau mă spânzura, sau mă lăsa să mor.

Când aveam 19 ani, am încercat să merg la o biserică metodistă. Am plecat de acolo zăpăcit. Se părea că lumea se întinde pretutindeni. M-am întors după o săptămână purtând un tricou pe care scria „Keep the Faith – the Catacombs” („Păzeşte credinţa – Catacombele”), alături de un pumn. Nimeni n-a vrut să vorbească cu mine.

Am crescut în apropiere de New York. Mergeam tot timpul singur cu autobuzul până în oraş. Mama era mereu îngrijorată, aşa că o minţeam. Stăteam prin preajma vagabonzilor şi desenam peste tot graffiti. Tagul (1) meu era „Monk” („Călugăr”). Eram prieten cu oricine nu „ţintea spre ceva” în lumea asta, în mare măsură skinheaderi şi punkişti. Purtam zi de zi aceleaşi haine, uneori luni la rând, şi mă spălam rar.

Ştiam că nu mă potrivesc niciunde. Voiam să fiu singur şi să simt singur. Voiam ca toate să dispară, ca să pot asculta. Nu prea pot să explic ce înseamnă asta. Când mă aflam în preajma unor oameni care vorbeau, eu tăceam. Când îmi deschideam gura, toată lumea părea să se uite la mine fără să înţeleagă. Mereu m-am simţit ca şi cum îmi scăpa ceva. Eram incompatibil. Ascultam doar câteva selecţii de violoncel şi Morrissey (The Smiths) (2). Scriam cântece, aveam o trupă numită „Monk”. Prietenii îmi ziceau „monk”. Îmi doream să ştiu ce e un „călugăr”.

Am încercat periodic să mă sinucid şi m-am luptat la şcoală cu psihologi unul după altul, lucru care mă deprima cel mai mult. Îmi plăcea mult munca fizică din greu, dar nu puteam concepe să mă angajez undeva. Singura persoană care mi se părea că are înţeles pentru mine era Hristos. Nu L-am pus sub semnul întrebării. Am studiat buddhismul, hinduismul şi taoismul în căutarea lui Hristos.

„De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca şi ce veţi bea, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca” (Mat. 6:25).

Eram curier pe bicicletă în New York, mergând pe străzi ca un nebun. Eram disperat, trebuie să fi fost lucruri mai importante în viaţă decât mâncarea, hainele şi locuinţa. Lumea era asemeni unei maşini laşe şi nemiloase care îşi sapă de zor propria groapă.

În 1994, m-am mutat într-un templu unificaţionist, unde am trăit vreme de 9 luni. Mă gândeam că poate acum sunt călugăr. Vindeam flori maşinilor ce aşteptau la semafor, în cartierul Queens. Într-o noapte, o tânără trecea strada venind dinspre facultate. I-am dat o floare. Numele ei era Natalia, şi m-a întrebat ce făceam. I-am spus că îl caut pe Dumnezeu, că ascult. Ea a părut să înţeleagă. Mă resemnasem de multă vreme cu faptul că nimeni nu înţelegea. Am făcut schimb de adrese. Templul îmi cerea acum să iau o hotărâre pe care cu siguranţă nu o puteam face, aşa că am plecat de acolo.

În acea vară a lui 1995, bunul meu prieten Mike m-a vizitat în pădurile din estul Pennsylvaniei. A adus cu el o carte pentru mine. Mi-a zis: „Am citit-o şi am ştiut că trebuie să o ai imediat”. Se numea „The Way of the Pilgrim” (3). Cuvintele nu vor putea vreodată exprima recunoştinţa către prietenul meu pentru această cărticică. Pelerinul cutreiera ţinuturile ruseşti căutând îndrumători spirituali care să-l înveţe rugăciunea neîncetată. Se vorbea acolo de mănăstiri şi de părinţi duhovniceşti – cu siguranţă era o ficţiune! Nu, era o poveste adevărată. Ce însemnau oare acele cuvinte ciudate: „utrenie”, „liturghie”, „Filocalia”? Purtam cu mine doar această carte şi o biblie de buzunar, în cele două buzunare din spate.

„Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul”.

Vara era pe sfârşite şi nu mai puteam rămâne unde eram. De acum, era greu pentru mine să nu-mi ştiu rostul vieţii. Nu aveam planuri, voiam doar să conlucrez cumva cu ceva mai mare decât mine, mai mare decât lumea. Mi-am împachetat câteva lucruri în rucsac, alături de „Pelerinul rus”, şi m-am întâlnit în Times Square (4) cu un prieten bun, Jim.

Era o după-amiază de duminică, în prima zi de septembrie a lui 1995. Aveam 23 de ani. Coboram pe strada pustie, iar în faţă se întrezăreau turnurile cenuşii şi ameninţătoare ale World Trade Center. Repetam în gând această „Rugăciune a lui Iisus” pe care o învăţasem de la Pelerin: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. În scurtă vreme, trebuia să găsim un loc de dormit. Mi-am adus aminte de un loc unde obişnuiam să mă duc ca să aflu pace, în Upper West Side (5), într-un parc de pe râu. Am plecat înspre acel loc, iar în metrou am continuat să rostesc Rugăciunea lui Iisus.

Pe când ne întindeam să dormim în iarbă, am auzit un glas, care ne-a zis: „Băieţi, aveţi de gând să campaţi aici?” I-am răspuns că aşa facem în fiecare seară. Era un tânăr puţin peste douăzeci de ani, iar prietenii săi se aflau în preajmă. Ne-a întrebat politicos dacă ne-ar plăcea să ne petrecem noaptea în adăpostul său dintr-un loc pe care l-a numit „Tunelurile Libertăţii”. Am spus că da, şi după ce am intrat printr-o poartă ne-am găsit într-un întuneric desăvârşit. Am mers de-a lungul unei şine vreo 2 sau 3 kilometri, ni s-a părut, până ce am ajuns la o structură mare, asemeni unei case. Am rostit tot drumul Rugăciunea lui Iisus cu glas tare. Cei de acolo ne-au primit înăuntru şi ne-au dat de mâncare şi nişte pături. I-am mulţumit în tăcere lui Dumnezeu şi am adormit.

Dincolo de şine, sus în zidul tunelului, dincolo de o gaură se vedea un spaţiu mare şi gol. Jim şi cu mine ne-am făcut o cale de acces până acolo şi ne-am apucat de lucru. Am construit un sistem de scripeţi, cu ajutorul unei frânghii, şi pentru următoarele câteva săptămâni ne-am clădit casa. O bucurie de negrăit îmi umplea inima. Voiam să vorbesc cu Dumnezeu, dar nu ştiam cum să mă rog.

Adunam apă şi ne spălam la un hidrant din josul tunelului. Mâncam pungi pline cu chifle, pe care le găseam într-un tomberon de pe Strada 83. Aveam electricitate printr-un cablu pe care prietenii noştri de peste şine îl conectaseră la o cutie de distribuţie din portul de deasupra noastră. „Noaptea Gunoaielor” (6) de sus ne satisfăcea toate nevoile şi chiar ne ispitea să fim extravaganţi. Am adunat lemne din benele de gunoi ale unor şantiere, cuverturi, saltele, vopsele şi tot ce mai aveam nevoie, lucrând ca nişte furnici. Trăind sus într-un zid, în adâncul unui tunel primejdios infestat de şobolani, mă simţeam nevrednic să am parte de aşa îmbelşugare.

A fost cea mai rea iarnă din istoria New Yorkului. La suprafaţă erau 10 grade, aşa că în tunel aveam -20 de grade. Formaţiuni uriaşe de gheaţă au ajuns de pe tavanele ca de catedrală până la pământ. Până în ianuarie, am avut parte de trei viscole record. Prin tunel, vântul urla ca un uragan. Cineva care trăia la vreun kilometru de noi a murit. Locul nostru era ca un mormânt îngheţat.

Mi-am amintit de tânăra pe care o cunoscusem, Natalia. Am contactat-o şi ne-am întâlnit într-un parc. I-am arătat cartea mea cu „Pelerinul rus”. Îi era cunoscută. Cum de-o ştia? I-am spus că am construit un loc în tuneluri, unde încercam să trăiesc ca acel pelerin. Am rămas surprins când mi-a cerut să o duc şi pe ea acolo. Am ţinut-o strâns de mână în timp ce mergeam pe şină. Ea înţelegea totul. M-am gândit că Dumnezeu mi-a trimis un înger. Ea mi-a lăsat o revistă „Death to the World” (7).

Jim a plecat pentru o vreme. Chiar după plecarea sa, a lovit viscolul cel mare. Curentul s-a întrerupt. Natalia plecase şi ea într-o excursie, pentru câteva săptămâni. Era nespus de întuneric şi de rece. Eram singur. De Anul Nou 1995/1996, am aprins o lumânare şi am început să citesc „Death to the World”. Parcă m-am uitat într-o oglindă. Cine erau acei călugări? „Eu sunt călugăr!”, mi-am zis. M-am apropiat de lumina lumânării şi am început să copiez fiecare cuvânt în jurnalul meu. Dintre miile de reviste şi publicaţii care zăceau în jurul meu, aceasta era singura pe care mi-era teamă s-o pierd – era prea preţioasă.

Când Natalia s-a întors, la sfârşitul lui ianuarie, m-a invitat la o slujbă de seară într-o biserică din East Village (8). Era o biserică ortodoxă rusească. Nu auzisem niciodată de aşa ceva. Când s-a sfârşit slujba în bisericuţa luminată de lumânări, l-am întrebat pe preotul îmbrăcat în veşminte negre dacă ar fi dispus să ne mai întâlnim.

Coaliţia pentru cei fără locuinţe începuse să evacueze oamenii din tunel, aşa că trebuia să plec şi eu curând. Încotro să mă îndrept? Îmi aduc aminte că mă rugam ca Dumnezeu să-mi vadă neputinţa de a mă ruga şi să-mi descopere voia Sa, ca să pot conlucra cu El. Într-o reclamă dintr-un ziar, am citit: „Angajări în Alaska, se câştigă bani!” Anunţul m-a atras puternic, în chip tainic. Bani! Poate de data asta voi avea câţiva. Ştiind cât de sărac sunt, Natalia s-a oferit, din bunătatea inimii ei, să mă trimită acolo. Am împachetat câteva lucruri într-o geantă mică şi, în toiul unei nopţi reci de februarie, mi-am părăsit chilia subpământeană.

În doar câteva zile, eram în largul unei insule îndepărtate din Arhipelagul Aleutinelor, pe o navă care nu se deosebea prea mult de o galeră cu sclavi. Timp de două luni am muncit în nişte ture istovitoare de 16 ore de lucru, 6 ore de odihnă. Săptămâni la rând n-am văzut lumina zilei; cu greu te puteai ţine în picioare, din pricina uriaşului tangaj provocat de Marea Bering. Aveam cu mine „Pelerinul rus” şi când mă simţeam slăbit (adesea), repetam: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.

Între timp, Natalia renunţase la facultate şi zburase în Seattle. Acolo, o femeie i-a dat gratuit un bilet până în Anchorage, şi pe când eu mă aflam în largul mării, ea căuta un loc unde să prăznuiască Sărbătoarea Sărbătorilor a Bisericii Ortodoxe – Sfintele Paşti. A găsit o mică comunitate ascetică în munţii din nordul Anchorage-ului. Aceştia au invitat-o să stea cu ei. Când am scăpat în cele din urmă de pe navă, m-am alăturat acolo Nataliei, fără să ştiu exact despre ce e vorba. Eram doar plin de recunoştinţă să am un loc unde pot sta.

Am intrat într-o încăpere, iar acolo, pe o masă, zăceau teancuri de reviste „Death to the World”, chiar acel număr pe care-l citisem în tunel şi-l copiasem în jurnal, şi multe altele. Nu mi-a venit să-mi cred ochilor. Mă minunam cum se poate întâmpla aşa ceva! În scurtă vreme, a apărut un bărbat îmbrăcat într-o rasă neagră şi cu o barbă lungă şi neagră, al cărui nume era Părintele Pavel. I-am fost prezentat ca fiind un pelerin. El mi-a urat bun venit şi mi-a cerut să mă pregătesc dimineaţă pentru Utrenie. Utrenie? Ca în cartea mea? Eram incapabil să mai vorbesc, aşa că i-am mulţumit în tăcere lui Dumnezeu şi am adormit.

Dimineaţă, slujba Utreniei s-a ţinut într-un mic paraclis din pădurile Sfântului Serghie. S-a cântat, şi toţi ziceau „Hristos a înviat!”. De-a lungul următoarelor câtorva zile, am început să-mi dau seama că fusesem adus, prin harul lui Dumnezeu, la o viaţă cu adevărat pe calea „Pelerinului rus”. Aveam liturghie şi învăţători duhovniceşti. Părintele Pavel mi-a vorbit de mănăstiri şi chiar despre acei monahi despre care citisem în „Death to the World”. Rareori am scos un cuvânt. M-am dus cu gândul înapoi cu doar trei luni, la tunelul întunecat. Aici soarele nu apunea săptămâni la rând. De la întunericul de negrăit la lumina fără de sfârşit. Uimit, am împărtăşit cu ei povestea mea – tunelul, cartea „Pelerinul rus”, biserica din East Village, nava. Aceştia m-au îndrumat către o mănăstire de pe o insuliţă din apropierea Kodiak-ului, unde aveam să întâlnesc călugări pentru întâia dată.

Ce s-a întâmplat pe această insulă în adâncurile mele nu poate fi pus în cuvinte, aşa că nu se poate explica pe hârtie. Era o singurătate plină de pace. Liniştea şi deplina tăcere mi-au pătruns în suflet. Toate dimprejur – copacii uriaşi acoperiţi de muşchi, ţărmul stâncos şi şerpuitor, toate ascultau de Dumnezeu, o ascultare desăvârşită. Eram mai prejos de toată Zidirea, în încăpăţânarea mea îndărătnică! Cum mai tânjeam să stau cu această Zidire şi să ascult, cu deplină ascultare de Dumnezeu! Stând în mijlocul pădurii tăcute, mi-am dorit un singur lucru, chiar mai mult decât viaţa – să fiu iertat. Voiam doar să fiu creştin ortodox.

Monahii m-au primit – un inadaptat dintr-un tunel infestat cu şobolani de sub New York, un paria al societăţii. În bisericuţă, după o slujbă de pomenire a morţilor, am căzut la pământ înaintea Dumnezeului celui viu şi am plâns în hohote. Cât mă pierdusem în căutarea mea! Cât de mult mă îndepărtasem de viaţă! Adâncul sufletului mi se vădise. Era ca şi cum aş fi stat într-o Lumină puternică şi puteam vedea toate gândurile, cuvintele şi faptele mele pline de mândrie. Cât de multe sunt la număr! Cum i-aş putea judeca pe alţii? Credeam pe vremuri că pocăinţa e o noţiune prostească, însă acum a ajuns să fie pentru mine însăşi lucrul de care am nevoie pentru a trăi, mai mult chiar decât mâncarea, mai mult decât orice alt lucru pământesc! Am implorat să fiu botezat. Curând mă voi despărţi de acest loc, casa mea.

Monahii îl cunoşteau pe acel preot din East Village, în New York, Părintele Hristofor, pe care îl vizitasem cu luni înainte, şi mi-au zis că e un bun prieten de-al lor. Altă minune a purtării de grijă a lui Dumnezeu! Pe 8 martie 1997, m-am botezat cu numele Sergius, după Sfântul Serghie, vieţuitorul în pustie a cărui adormire se prăznuieşte de ziua mea şi care m-a chemat dintr-un tunel îngheţat şi întunecat până în Alaska, unde Viaţa m-a găsit. Pe când ieşeam din apa botezului, Părintele Hristofor a rostit solemn din străvechii Psalmi:

„Fericiţi cei cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele.

Că am tăcut, învechitu-s-au oasele mele, strigând eu toată ziua; că ziua şi noaptea s-a îngreuiat peste mine mâna ta, căzut-am în suferinţă când mi s-a înfipt mie ghimpele…
Tu eşti scăparea mea de necazul ce mă cuprinde; bucuria mea, izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat…

Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta în calea aceasta, în care vei merge; aţinti-voi spre tine ochii Mei. Nu fiţi precum calul şi catârul, la care nu este înţelegere…”

Am plâns, căci înţelegeam.

Noi, tinerii, care recunoaştem patimile stricătoare de suflet ale lumii din lăuntrul nostru şi necruţătoarele ispite ale lumii din jurul nostru, să ne ridicăm pe aripile lui Hristos – al cărui chip se păstrează în sfintele mănăstiri ale Ortodoxiei – mai presus de tot ce ne abate atenţia şi să ascultăm…

Sergius P.

Notele traducătorului:

(1). Tagul de graffiti este o semnătură, dar în acelaşi timp şi un desen făcut din litere, un simbol al writer-ului.
(2). Steven Morrissey – solist vocal şi compozitor al trupei britanice de rock alternativ „The Smiths”, între 1982-1987.
(3). În română, „Pelerinul rus – Mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin cu privire la rugăciunea lui Iisus” (Editura Sophia, 2002)
(4). Times Square – intersecţie celebră din New York.
(5). Upper West Side – cartier din conglomeratul Manhattan, oraşul New York.
(6). Zi în care locuitorii scot din locuinţe toate obiectele vechi, uzate sau de care nu mai au nevoie şi le depun în pubele speciale, pentru a fi reciclate sau aruncate în mod corespunzător.
(7). Joc de cuvinte, în lb. engleză: Death to the World = Moarte lumii, dar şi Moarte faţă de lume.
(8). East Village – cartier din conglomeratul Manhattan, oraşul New York.

Traducere de Radu Hagiu

SURSA: http://laurentiudumitru.ro/blog

Sfantul Siluan Athonitul (+24 septembrie) – Invataturi pline de har (apoftegme)

                         “Dacă te vei ruga pentru vrăjmaşi, va veni la tine pacea; iar când vei iubi pe vrăjmaşi, să ştii că un mare har al lui Dumnezeu viază întru tine; nu zic că este deja un har desăvârşit, dar e de ajuns pentru mântuire.

*

                             Domnul îl iubeşte pe om cum nici nu ne putem închipui.

*

                               Dacă cineva gândeşte bine despre fratele, că Domnul îl iubeşte şi mai cu seamă dacă tu însuţi gândeşti că în sufletul lui viază Duhul Sfânt, atunci eşti aproape de iubirea lui Dumnezeu.

*

                               Cine se teme de păcat acela iubeşte pe Dumnezeu.

*

                            Domnul ne iubeşte atât încât vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să fie veşnic împreună cu El în ceruri şi să vadă slava Lui.

*

                               O mare bucurie e în aceste cuvinte: dacă Domnul e al nostru, atunci toate sunt ale noastre. Iată cât de bogaţi suntem!

*

                                  Domnul iubeşte pe toţi oamenii, dar încă mai mult îl iubeşte pe cel care Îl caută.

*

                          Oricât am învăţa, e cu neputinţă să cunoaştem pe Domnul dacă nu vom vieţui după poruncile Lui, pentru că nu prin ştiinţă, ci prin Duhul Sfânt se face cunoscut Domnul.

*

                                     A crede că Dumnezeu există e un lucru, dar a-L cunoaşte pe Dumnezeu e altceva.

 *

                                     Dar dacă vezi un om care păcătuieşte şi nu ţi-e milă de el, harul te părăseşte.

*

                          Să ne predăm voii lui Dumnezeu şi atunci vom vedea purtarea de grijă [pronia] lui Dumnezeu şi Domnul ne va da şi ceea ce nu aşteptăm.

Sursa bibliografică: Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001.