Sfantul Cuvios Simeon Noul Teolog (+12 martie şi 12 octombrie)


Acesta s-a născut într-o familie de nobili în Galateea Paflagoniei din Asia Mică, fiind dus pe când era încă prunc la unchiul său din Constantinopol pentru a studia. Însă tânărul cu vârstă fragedă se arătă a avea minte de om îndestulat de ani căci cu multă înţelepciune ocoli toată învăţătura cea deşartă a lumii, deprinzând doar cele ce le putea folosi spre slava lui Dumnezeu. Rudeniile sale nădăjduiau să ajungă înalt demnitar, însă sufletului său tânjea după cele dumnezeieşti.

După trecerea la cele veşnice a unchiului său, pe când avea 14 ani, tânărul îşi îndreptă paşii către mănăstirea Studion, vestită pentru buna sa rânduială, însă aici sfântul cuvios Simeon Evlaviosul îl îndemnă să mai aştepte şi să petreacă în lume în bună rânduială şi să citească scrierile sfinţilor părinţi Marcu Ascetul (pomenit la 5 martie) şi Diadoh al Foticeei (pomenit la 29 martie). Acesta se întoarse în cetate unde petrecu în aspră nevoinţă, căci se hrănea numai cu puţin, iar întreaga noapte se ruga şi citea din scrierile sfinţilor. Din rânduiala lui Dumnezeu văzu pentru întâia oară lumina dumnezeiască şi astfel dori din nou să meargă la mănăstirea Studion, însă şi acum duhovnicescul său părinte îi spuse să mai aştepte. Abia peste şapte ani de la aceasta, pe când avea 27 de ani, primi binecuvântare de îmbrăţişa viaţa monahală. De atunci se dărui cu multă râvnă ascultării de părintele său duhovnicesc Simeon şi împlinirii nevoinţelor sale, biruind prin răbdare şi smerenie ispitele de la fraţii din mănăstire şi de la rudele care se străduiau să îl înduplece a se întoarce în lume.

Fiind învrednicit a vedea pentru a doua oară lumina dumnezeiască, inima sfântului Simeon se umplu „nu numai de smerenie şi de străpungere, ci şi de înţelepciunea de sus prin care deveni el însuşi învăţător duhovnicesc“, pricină de multă invidie fraţilor care izbutiră prin felurite uneltiri să îl izgonească din mănăstire.

Îndemnat de duhovnicescul său părinte, merse la mănăstirea Sfântului Mamas, unde primi haina monahală şi numele părintelui său duhovnicesc, Simeon. Mai apoi, fu hirotonit preot şi stareţ al mănăstirii, vrednicie în care va petrece 25 de ani.  Sfântul părinte se arătă a fi precum un fagure al dumnezeieştilor învăţături, căci pururea se îngrijea să îndestuleze inimile şi minţile monahilor prin cuvântări şi prin însăşi viaţa sa.  Pe lângă aceasta însă, puse bună rânduială în mănăstire şi se îngriji să refacă şi să înfrumuseţeze mănăstirea.

Sfântul părinte se împărtăşea zilnic cu Sfintele Taine şi se hrănea numai cu verdeţuri şi seminţe. În duminici şi sărbători stătea la masă cu fraţii, dar stătea tot timpul cu capul plecat, adâncit în pocăinţa inimii sale. Toată ziua şi-o petrecea închis în chilia sa unde se ruga cu lacrimi şi citea din cărţile sfinte. Lucrul său zilnic era transcrierea cuvintelor duhovniceşti, meşteşug deprins în tinereţe. Dormea numai „un mincinos somn cam de un ceas“, după mărturia ucenicului său şi participa la toate slujbele stând în picioare şi „udând pământul cu lacrimi“. În timpul postului, nu mânca nimic toată săptămâna, iar sâmbăta şi duminica mergea la masa fraţilor unde mânca numai legume. Odată cu trecerea vremii, nevoinţele sale erau din ce în ce mai aspre, deoarece „se grăbea cu înţelepciune spre desăvârşire“.

În această vreme, se învrednici din nou a vedea dumnezeieasca lumină şi primi darul cuvântării prin care scrise imnuri ale dragostei dumnezeieşti, discursuri teologice, cateheze şi scrisori. Ispitiţi de vrăjmaşul mântuirii omului, câţiva fraţi se revoltară împotriva rânduielii aspre şi părăsiră mănăstirea, însă dragostea şi purtarea de grijă părintească ale sfântului Simeon neputând răbda pierderea fraţilor îi căută şi îi înduplecă să se întoarcă în mănăstire.

Împlinind 25 de ani de păstorire a obştii sale, se retrase într-un loc liniştit din apropiere, lăsându-l în locul său pe părintele Arsenie.

Din pricina evlaviei şi cinstirii pe care o avea pentru părintele său duhovnicesc, sfântul cuvios Simeon Evlaviosul, şi pentru aceasta intrând în dispută cu Ştefan al Nicomidiei, fu exilat pe ţărmul asiatic al Bosforului unde află într-un loc pustiu ruinele unui paraclis cu hramul Sfintei Marina (pomenită la 12 iulie). În ciuda chemării patriarhului şi împăratului bizantin de a se întoarce la Constantinopol, sfântul părinte alese să rămână în locul unde se afla paraclisul Sfintei Marina, iar curând adună în jurul său o mică obşte şi astfel întemeie un schit. Iar după săvârşirea ridicării schitului, se dărui iară liniştirii.

După 13 ani de la exilarea sa, cu trupul chinuit de boală, sfântul părinte plecă la cele veşnice la 12 martie 1052.

În urma unei descoperiri dumnezeieşti se aflară sfintele sale moaşte care săvârşesc mulţime mare de minuni până astăzi.

Întrucât pomenirea sa din ziua adormirii sale din 12 martie se săvârşeşte în vremea Marelui Post, a fost mutată la 12 octombrie.

Minune străină s-a văzut, Simeoane, întru tine, părinte, uimind şi veselind pe toţi; căci agonisindu-ţi luminarea dumnezeiască, te-ai arătat mai înţelept decât înţelepţii şi pricepuţii, cel ce ai fost mai întâi simplu, şi acum cânţi lui Dumnezeu cu toată înţelepciunea: Aliluia. (din Acatistul Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog)

SURSA: http://sfintisiicoane.wordpress.com/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s