Despre miscarea Rugul Aprins


Paul Aretzu (Autor) – PRIVEGHEREA ÎN CREDINŢĂ

Rugul Aprins a fost o mişcare duhovnicească şi culturală cu adevărat miraculoasă. Apărut în vremuri potrivnice, a reuşit să-i întrunească pe unii dintre cei mai însemnaţi teologi, scriitori, oameni de ştiinţă ai momentului. Ar fi schimbat, cu siguranţă, istoria spirituală, dacă nu ar fi fost reprimat cu atâta cruzime de comunişti. Și-a desfăşurat activitatea în cadrul Mânăstirii Antim (ctitoria marelui cărturar medieval), în două perioade: 1945-1950 şi 1953-1958.
Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crişanei şi Maramureşului (1982-2005), a făcut parte din mişcare, fiind ucenic al lui Daniil Sandu Tudor, după cum s-a recunoscut. A urmat studii teologice la Chişinău, Bucureşti şi Cluj, apoi la Londra. A fost tuns în monahism de Arsenie Boca, la Mânăstirea Prislop, avându-l naş de călugărie pe Daniil Sandu Tudor. A făcut închisoare, fiind scos, prin Decretul din 1959, din mănăstire şi din cler. A lucrat ca muncitor, la o fabrică de mase plastice din Bucureşti, până în 1968, când s-a întors la viaţa monahală şi clericală, urcând treptele ierarhice până la rangul de mitropolit.
În volumul Rugul Aprins (Sibiu, 2002) a publicat însemnări, amintiri, mărturisiri, documente despre Rugul Aprins şi despre iniţiatorul acestuia, ieroschimonahul Daniil. Părintele Daniil (pe numele său adevărat Alexandru Teodorescu, folosind pseudonimul publicistic Sandu Tudor) s-a născut în 1896, în Bucureşti. A luat parte, încă înainte de a termina liceul, la Primul Război Mondial. Era fiul unui înalt magistrat, cu o situaţie materială prosperă. A redactat două reviste, Floarea de foc (1932) şi Credinţa (1933), apropriate de programul Gândirii. În 1925, i-a apărut volumul de poeme Comornic, premiat de Fundaţia Regală „Carol I”, ceea ce îi înlesneşte o călătorie la Athos. Deşi dusese o viaţă de boem, îşi schimbă în întregime comportamentul. Din 1927, se dedică poeziei cu caracter religios, scriind texte imnice, Acatistul Preacuviosului Părintelui nostru Sfântul Dimitrie cel Nou, boarul din Basarabov, Acatistul Sfântului Ioan Bogoslavul, Acatistul Sfântului Calinic de la Cernica, Acatistul Rugului Aprins şi Acatistul Bunei Vestiri. Este o poezie autentic religioasă, scrisă după regulile impuse (alcătuită din canoane şi condace).
La Mânăstirea Cernica, îl întâlneşte pe părintele transfug Ioan Culâghin, practicant al Rugaciunii Inimii, încă din vremea când se afla la renumita mănăstire rusă Optina, de unde a fost alungat. În 1946, decide să se călugărească la Mânăstirea Antim, unde primeşte numele Agaton, susţinând o intensă activitate duhovnicească. Se află, o vreme, la Schitul Crasna, din Gorj, apoi la Schitul Sihla, din Neamţ, de unde se mută la Rarău. A fost arestat, prima dată, între 1950-1952. Apoi, în 1958, murind în 1962, la Aiud, trupul fiindu-i aruncat în gropile comune, din zona „Trei Plopi”.
Despre ieroschimonahul cu sfârşit martiric, Mitropolitul Antonie Plămădeală notează: „Părintele Daniil avea o rotunjime de gând. Se mişca într-o schemă precisă, într-o gândire sigură pe care, prin lecturi şi meditaţie, doar şi-o umplea. […] Alexandru Mironescu spunea despre dânsul că era o bibliotecă deranjată, împrăştiată, în dezordine. Aş modifica această descriere: era un risipit organizat. Şi în structura lui sufletească era un solid organizat.” (p. 10-11). Dintre documentele de arhivă recuperate de la Securitate, un Memoriu dovedeşte dramatic demnitatea ultragiată a dreptcredinciosului, obligat la umilinţe, nevoit să-şi corecteze biografia.
Pe lângă aspectul duhovnicesc şi cultural, autorul consideră fenomenul „Rugul Aprins” şi ca o acţiune îndrăzneaţă „de rezistenţă spirituală ortodoxă împotriva comunismului” (p. 18), semănând în suflete nădejde şi credinţă, pentru o lungă vreme nefastă. Prin importanţa sa, este înscris într-o serie de evenimente instorice cruciale ale spiritualităţii româneşti, momentul Paisie Velicicovschi de la Neamţ, când se impune, în tot Răsăritul, isihia de tip athonit, şi momentul Calinic de la Cernica, important pentru misiunea edificatoare a monahismului. Se ştie, azi, că Rugului Aprins i-a premers, la Mânăstirea Antim, o grupare numită „Duh şi slavă”, organizată de arhimandritul Iuliu Scriban, la care participau Mircea Vulcănescu, Paul Sterian, Petru Comarnescu, Sandu Tudor. Cu siguranţă, însă, momentul pregătitor l-a constituit întâlnirea de la Cernăuţi, din 1943, când, la iniţiativa mitropolitului Bucovinei, Tit Simedrea, şi a lui Sandu Tudor, un grup de intelectuali bucureşteni a fost invitat la Şapte zile de priveghere, susţinându-se conferinţe zilnice, purtându-se discuţii şi făcându-se rugăciuni de taină. A fost vorba, evident, de un program isihast. Au participat Nicolae M. Popescu, Alexandru Elian, Alexandru Mironescu, Anton Dumitriu, Paul Sterian, Constantin Noica, Petru Manoliu, Benedict Ghiuş, H. H. Stahl, Sandu Tudor, nume dintre cele mai însemnate. Pusă sub semnul unui citat din Epistola către Efeseni, „Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele”, întâlnirea de la Cernăuţi a avut un caracter premonitoriu, pentru că „Rugul Aprins a fost, cu gând anume sau nu, dar a fost în fapt pregătirea pentru intrarea în Marele Întuneric Comunist, care avea să dureze în România aproape jumătate de secol. Parola tainică de supravieţuire creştină a fost retragerea, ascunderea în taina Rugăciunii lui Iisus: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul». Aceasta urma să-i unească şi să-i întărească pe cei care vor intra în închisori, ca şi pe cei care, tot ca în închisoare, rămâneau afară sub imperiul teroarei, al supravegherii permanente, al fricii, al denunţurilor, al dezumanizării.” (p. 27).
Rugul Aprins a luat fiinţă în 1945, constând în conferinţe susţinute în biblioteca mănăstirii Antim, în exerciţii de rugăciune tăcută, uneori sub îndrumare, şi în participarea la slujbe, îndeosebi la vecernii, renumite pentru corurile bisericeşti din cafas. În afara personalităţilor prezente la Cernăuţi, particică intelecutalitatea bucureşteană, Tudor Vianu, Ion Marin Sadoveanu, Mircea Vulcănescu, Constantin Joja, Vasile Voiculescu, Mihail Avramescu, Andrei Scrima, Dumitru Stăniloae, Vasile Vasilache (arhimandrit), Roman Bragă, Sofian Boghiu, Olga Greceanu, Felix Dubneac, Adrian Făgeţeanu, Mihail Rădulescu, Leonida Plămădeală, Ion Barbu, Şerban Mironescu, Octav Onicescu, I. Gh. Savin, Paul Constantinescu, I. D. Ştefănescu, Mac Constantinescu ş.a. Prin orientarea sa mistico-ascetică, isihastă, mişcarea de la Antim o continuă în spirit pe cea paisiană, de la Neamţ. Daniil Sandu Tudor l-a atras la Antim pe Ioan Culâghin, monah transfug, stabilit la Cernica. El dădea sfaturi şi făcea teologia Rugăciunii Inimii, riguros respectată.
O afirmaţie a autorului pare neobişnuită, aceea că ieroschimonahul Daniil resimţea nenorocirea de a nu fi sfânt, dar, desigur, era vorba de smerenie, de nemulţumirea că nu se străduia destul. Rugul Aprins a fost o încercare eroică de a prelungi spiritul perioadei interbelice dincolo de al Doilea Război Mondial: „Rugul Aprins a fost un moment de cotitură în care Biserica, prin oamenii ei, dar şi cultura românească, prin oamenii ei, au încercat să se situeze într-o poziţie şi într-o atmosferă de luptă şi de rezistenţă” (p. 37). Mitropolitul susţine cu toată convingerea că iniţiatorul deplin a fost Părintele Daniil, spirit neobosit şi creştin autentic. Un moment hotărâtor în viaţa sa l-a constituit călătoria la Muntele Athos. Situaţia materială înfloritoare l-a făcut să călătorească şi să-şi facă o cultură remarcabilă. A fost căsătorit de trei ori, dar n-a avut copii. Revelaţia religioasă l-a făcut să renunţe definitiv la viaţa lumească, schimbarea sa fiind totală. Succesul mare pe care l-a avut publicând Acatistul Sfântului Dimitrie cel Nou, aprobat de Sfântul Sinod ca text de cult, transformarea sa în om religios l-au îndreptăţit să fie organizatorul Rugului Aprins. Un amănunt cu semnificaţie aparte, când intră ca frate la Antim, cu numele Agaton, este acela că i se repartizează o chilie chiar sub clopotniţă, în care şi-a înghesuit cele circa opt mii de volume în limba franceză, cu scrieri teologice şi filosofice, dar şi literare, pe care le va căra cu el peste tot, la Crasna, la Sihla, la Rarău.
Considerând mişcarea drept pregătitoare pentru intrarea în catacombe, Antonie Plămădeală afirmă despre participanţi că „toţi aceştia, în închisorile prin care au trecut, toţi au fost acolo Ruguri Aprinse” (p. 57). Conferinţele, care se ţineau joia şi duminica, în bibliotecă, adunau teologi, scriitori, artişti, filosofi, oameni de ştiinţă: „Conferinţele aveau un caracter teologic cu referire la rugăciune în general, la raporturile omului cu Dumnezeu, la Rugăciunea lui Iisus şi practicarea acestei rugăciuni, de asemenea privită istoric, începând cu Sfinţii pustiei până la isihasmul Sfântului Nicodim cel sfinţit de la Tismana, stareţul Vasile de la Poiana Mărului, Sf. Paisie Velicicovschi şi stareţul Gheorghe de la Cernica” (p. 172-173).
Înalt Prea Sfinţitul oferă şi amănunte mai puţin convenţionale, despre faima nu tocmai bună a lui Sandu Tudor, în perioada sa boemă, despre manifestările temperamentale ale ziaristului, despre patima cititului (citea şi în Sfântul Altar în timpul slujbelor), despre predicile mai puţin obişnuite, pe care le ţinea la Rarău, presărate uneori cu invective, cu citate din mari scriitori şi filosofi, dar şi despre deplina sa transformare ca om îndumnezeit: „Sandu Tudor avea porniri temperamentale, de fost ziarist bătăios. Nu făcea deloc economie de asta în predică. Se răstea, dădea înapoi, iar se răstea, iar dădea înapoi. «Nenorociţilor, păcătoşilor, Dostoievski a spus, aşa şi aşa…». Că erau păcătoşi şi nenorociţi era adevărat, şi toţi îl înţelegeau. În felul acesta îi atrăgea, şi atrăgea foarte multă lume dintre pelerinii care veneau la schit. În afară de intelectuali, pe care el îi dispreţuia cu discreţie, ascultătorii, ţăranii, nu-l înţelegeau deloc. De alfel, el ştia acest lucru. Dar, cum v-am spus, nici nu-l interesa. « Ce mă interesează, dacă nu m-au înţeles. Ai văzut cum plângeau?»” (p. 98). Era foarte căutat ca duhovnic, comentatorul punându-l alături de Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Sofian Boghiu. Rugul Aprins, prin Rugăciunea lui Iisus, i-a solidarizat pe cei din închisori şi le-a dat puterea de a rezista: „Nu poate fi vorba de cuvinte, decât de acel sentiment şi forţă, de acea putere interioară, care te făcea să rezişti la cele mai grele încercări şi te făcea să nu te simţi singur” (p. 92)
Mitropolitul îşi aminteşte de întâlnirile pe care le-a avut în urma călătoriilor eclesiastice în străinătate: Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Barbă Neagră, Paul Miron, poetul religios Pierre Emmanuel, filosoful creştin Gabriel Marcel. Pe Eugen Ionescu l-a văzut într-o biserică din Paris, în noaptea de Înviere, cu o lumânare aprinsă în mână. Când prelatul i-a fost recomandat, celebrul dramaturg, lapidar, a răspuns „Îmi pare bine”. Atât.
Partea a doua a cărţii cuprinde documente scoase din arhiva rămasă de la Daniil Sandu Tudor, o rugăciune de iertare, alcătuită cu mult har, conţinând aproape toată teologia rugăciunii, conferinţele susţinute la Cernăuţi, în 1943, de Sandu Tudor, de Constantin Noica (Cunoaştere şi asceză), de H. H. Stahl (Despre spiritualitatea românească), referiri ale altor cercetători la mişcarea Rugul Aprins. Faţă de textul lui Noica, de intelectual, bazându-se pe speculaţie şi sofisme, Sandu Tudor, încă înainte de a deveni monah, dovedeşte o mare forţă duhovnicească, o reprezentare creştină închegată a lumii. Vorbind despre calendarul ortodox, face o extensie la ordinea omenească limitată şi relativă şi la ordinea lui Dumnezeu, care se realizează eclesiastic. Privegherea, la care iau parte cei invitaţi, presupune intrarea într-o ritmică dată de sinaxar. Calendarul sfinţilor este un îndrumar al vieţii creştine. Este propusă o trăire religioasă autentică, unitară în lume şi în biserică. Pornind de la paronimia Patos şi patmos, patosul duhovnicesc este o îndrăzneală manifestată însă ca formă a smereniei, având sursa în cuvintele Domnului: „Îndrăzniţi, că eu am biruit lumea!” O modalitate a acestui patos o reprezintă Rugăciunea Inimii, făcută sub lucrarea crucii vădită în cele patru Evanghelii. O cruce circumscrisă. Toţi oamenii sunt deschişi către Dumnezeu prin cruce şi prin rugăciune. Primirea harului arată că „orişice creaţiune, adică orişice rodnicie personală începând de la intelect şi mergând până la acţiunea artistică, trebuie în prefigurarea ei să realizeze ceea ce a făcut Maica Domnului în faţa îngerului: smerenia aceea a acceptării, a biruirii, asta e fundamental, pentru anularea proprie a ta, pentru primire, o viziune a smereniei, condiţiune a oricărei receptivităţi (creativităţi?)” (p. 136). Modelul de smerenie totală îl oferă Dumnezeu, prin întrupare. Conferenţiarul scoate în evidenţă legătura care există între Psalmi şi Rugăciunea Inimii. Sandu Tudor resimte tragedia de a fi intelectual, impediment în calea unei credinţe necondiţionate. El este însă un mistic, impetuos, izvorând din prea plin, gata să-şi asume martirajul. În Zarca, din Aiud, îşi împărţea hrana şi bunurile cu cei bolnavi şi îi împărtăşea cu Sfintele Taine. Deţinuţii îi spuneau Sfântul.
Mărturii despre Rugul Aprins şi despre iniţiatorul acestuia sunt extrase din Sofian Boghiu, Nicolae Nicolau, Andrei Scrima, Şerban Mironescu, Roman Bragă, Mihai Rădulescu, Teofil Dumbrăveanu, Crăciun Niculcea.
Rugul Aprins a fost o mişcare spirituală care, prin credinţă şi prin rugăciune, a încercat să oprească prăbuşirea ţării şi a sufletelor într-un dezastru istoric. A reuşit, cu siguranţă, în măsura în care oamenii şi-au păstrat, cu răbdare, făptura creştină, iconică. Mărturisitori ai lui Hristos, componenţii grupului au rodit cu har, fiind modele ale demnităţii, responsabilităţii. Daniil Sandu Tudor a fost un mistic adevărat, printre puţinii pe care i-a dat poporul nostru, care a aflat calea de a-L lua pe Dumnezeu în inimă.

Articol preluat de pe web site-ul revistei Viaţa Românească, 5-6/2012

SURSA: http://www.viataromaneasca.eu/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s