Ce este Europa? de Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici


Ce este Europa?

de Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici

„Este pofta şi dorinţa de putere, de plăcere şi de cunoaştere. Amîndouă -lucruri omeneşti: pofta omenească şi cunoaşterea omenească. Amîndouă sînt personificate în Papă şi în Luther. Ce este deci Europa? Papa şi Luther: satu­rarea la culme a poftelor omeneşti şi saturarea la culme a cunoştinţei ome­neşti. Papa european este pofta omenească după putere, Luther cel european este hotărîrea încăpăţînată a omului de a desluşi toate cu mintea lui. Papa ca guvernator al lumii şi omul de ştiinţă ca stăpîn al lumii, aceasta este Europa în inima ei, ontologic şi istoric. Una înseamnă lăsarea omenirii în foc, şi cea­laltă lăsarea omenirii în apă; iar amîndouă împreună înseamnă despărţirea omului de Dumnezeu: fiindcă una înseamnă tăgăduirea credinţei, şi cealaltă -tăgăduirea Bisericii lui Hristos, în felul acesta lucrează duhul cel rău, de cîteva veacuri, în trupul Europei. Cine poate să alunge acest duh rău din Europa? Nimeni altul decît Acela al Cărui nume s-a însemnat ca un fir roşu în istoria neamului omenesc ca al singurului alungător de draci din oameni, înţelegeţi, desigur, la Cine mă gîndesc. Mă gîndesc la Domnul Iisus Hristos, Mesia şi Mîntuitorul lumii, Cel născut din Fecioară, Cel ucis de iudei, Cel în­viat de Dumnezeu, Cel adeverit de veacuri, Cel îndreptăţit din ceruri, Cel slă­vit de îngeri, Cel mărturisit de Sfinţi şi Cel primit de strămoşii noştri.

Atîta vreme cît Europa a urmat pe Hristos ca „Soare al dreptăţii”, şi pe Apostolii Lui, pe Mucenici, pe Sfinţi, pe nenumăraţii Drepţi şi pe alţii care au bineplăcut Lui, ea s-a asemănat cu o piaţă luminată de sute şi mii de lumini, mici şi mari. Cînd însă pofta omenească şi înţelepciunea omenească au lovit pe Hristos ca două vînturi înfricoşătoare, luminile s-au stins înaintea ochilor omeneşti şi a domnit întunericul, ca în galeriile subpămîntene ale cîrtiţelor.

Potrivit poftei omeneşti, orice norod şi orice om caută puterea, desfăta­rea şi slava, imitînd pe papa Romei. Potrivit înţelepciunii omeneşti, orice no­rod şi orice om găseşte că el e cel mai înţelept dintre toţi şi mai vrednic de toate bunurile pămînteşti. Cum să nu fie atunci războaie între oameni şi no-roade? Cum să nu fie nebunie şi turbare printre oameni? Cum să nu fie boli, secete şi potopuri, tumori şi ftizii, răscoale şi războaie? Toate acestea nu pot să nu fie, tot aşa cum nu poate să nu supureze rana plină de puroi şi cum nu poate să nu răspîndească miros urît locul plin de necurăţenii.

Papismul foloseşte politica, fiindcă doar prin aceasta se dobîndeşte puterea. Luteranismul foloseşte filosofia şi ştiinţa, socotind că aceasta este calea prin care dobîndeşte cineva înţelepciunea. Astfel, pofta a declarat răz­boi împotriva cunoştinţei şi cunoştinţa împotriva poftei. Acesta este noul Turn Babel, aceasta este Europa.

În vremea noastră însă, a venit o nouă generaţie de europeni, care a împreunat, prin ateism, pofta cu cunoaşterea, şi a înlăturat atît pe papa, cît şi pe Luther. De acum înainte nici pofta nu mai rămîne ascunsă, şi nici înţelep­ciunea nu mai este lăudată. Pofta omenească şi înţelepciunea omenească s-au unit ca într-o căsătorie în zilele noastre, iar această căsătorie nu este nici romano-catolică, şi nici protestantă, ci, în chip vădit şi public, satanică. Europa de astăzi nu mai este nici papală, nici luterană. Este mai presus şi în afară de acestea. Este cu totul pămînteană, fără chiar şi dorinţă de a urca la cer, fie cu paşaportul infailibilităţii papei, fie iarăşi pe calea înţelepciunii protestante. Refuză cu desăvârşire ieşirea din lumea aceasta. Doreşte să rămînă aici. Do­reşte ca mormîntul să-i fie tot aici, unde-i este şi leagănul. Nu cunoaşte nimic despre o altă lume. Nu simte buna mireasmă cerească. Nu vede în somn pe îngeri şi pe Sfinţi. De Născătoarea de Dumnezeu nici măcar nu vrea să audă: desfrînarea o întăreşte în ura împotriva fecioriei. Toată piaţa se găseşte afun­dată în întuneric. Toate luminile sînt stinse. O, ce îngrozitor întuneric! Fra­tele împlîntă cuţitul în pieptul fratelui, socotindu-1 vrăjmaş. Tatăl îşi tăgăduieşte fiul, şi fiul pe tată. Lupul e un prieten mai credincios faţă de lup, decît omul fată de om.

O fraţilor! Nu vedeţi cu totii lucrul acesta? Nu aţi simţit întunericul şi crima Europei anticreştine pe trupul vostru? Preferaţi Europa sau pe Hristos? Moartea sau viaţa? Acestea două le-a pus Moisi oarecînd înaintea norodului său – pe acestea două le punem şi noi înaintea voastră. Să ştiţi: Eu­ropa este moartea, iar Hristos este viaţa. Alegeţi viaţa, ca să trăiţi în veci!”

Şi iată acum cutremurătoarea plîngere pentru Europa a ierarhului celui întocmai cu Apostolii:

„Ah, fraţii mei! Veacul al XVIII-lea este tatăl veacului al XlX-lea, iar veacul al XlX-lea este tatăl veacului al XX-lea. Tatăl a făcut datorii mari. Fiul nu a plătit datoriile tatălui său, ci s-a îndatorat şi mai mult, iar datoria a căzut asupra nepotului. Tatăl s-a molipsit de o boală grea, iar fiul n-a vindecat boala cea ruşinoasă a părintelui său, care era asupra sa, ci a înrăutăţit-o, şi ea l-a molipsit şi pe nepot, de trei ori mai tare. Nepotul este veacul al XX-lea, în care trăim.

Veacul al XVIII-lea a însemnat răzvrătirea împotriva Bisericii şi a clerului pontifului roman. Veacul al XlX-lea a însemnat răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu. Veacul al XX-lea înseamnă pactul cu diavolul. Datoriile s-au mărit şi boala s-a înrăutăţit; iar Domnul a spus că judecă păcatele părinţilor pînă în a treia şi a patra spiţă. Nu vedeţi că Dumnezeu judecă pe nepoţi pentru păcatele bunicilor europeni? Nu vedeţi biciul asupra nepoţilor, din pricina datoriilor neplătite ale bunicilor?

Împăratul antihrist întruchipează începutul veacului al XlX-lea. Papa antihrist închipuie mijlocul veacului al XlX-lea. Filosoful european antihrist (ieşit din casa de nebuni) închipuie sfîrşitul veacului al XlX-lea: Bonaparte, Pius, Nietzsche. Trei nume blestemate ale treimii bolnavilor celor mai greu bolnavi de boala moştenită.

Sînt oare aceştia biruitorii veacului al XlX-lea? Nu, aceştia sînt purtătorii bolii grele moştenite de la veacul al XVIII-lea. Bolnavii cel mai greu bolnavi! Cezarul, pontiful şi filosoful… nu în vechea Romă păgînă, ci în mijlocul Europei botezate! Aceştia nu sînt biruitorii, ci sînt cei mai biruiţi. Cînd Bonaparte a batjocorit sfintele odoare ale Kremlinului, cînd Pius s-a numit pe sine infailibil şi cînd Nietzsche a făcut public cultul lui faţă de Antihrist, atunci soarele s-a întunecat pe cer; şi nu numai un soare, ci o mie de sori de ar fi fost, s-ar fi întunecat toţi de durere şi de ruşine – căci iată o minune pe care nu a mai văzut-o nicicînd lumea: un ateu împărat, un ateu pontif şi un ateu filosof, în epoca lui Nero, măcar unul din treime nu era ateu: filosoful. Veacul al XVIII-lea e veacul lui Pilat: el L-a osîndit pe Hristos la moarte. Vea­cul al XlX-lea e veacul lui Caiafa: el L-a răstignit pe Hristos. Veacul al XX-lea e veacul Sinedriului, alcătuit din ludele botezate şi cele nebotezate. Acest Sinedriu a vestit că Hristos e mort pe vecie şi că n-a înviat. Pentru ce atunci vă mai miraţi, fraţilor, că asupra omenirii europene au venit biciuiri nemaiau­zite, biciuiri pînă la măduva oaselor, de pe urma revoluţiilor şi a războaielor?

Cine este atunci biruitor, dacă nu e cezarul, pontiful şi filosoful Europei descreştinate?

Biruitorul este mujicul rus şi ţăranul din Balcani, după cuvîntul lui Hristos: Cel ce este mai mic între voi toti, acesta este mare (Luca 9:48). Cine a fost cel mai necunoscut, mai neînsemnat şi mai mic în veacul al XlX-lea – în vremea marelui Napoleon, a infailibilului Pius şi a neajunsului Nietzsche -dacă nu mujicul rus, pelerin la locurile sfinte, şi ţăranul din Balcani, luptător împotriva semilunei şi liberator al Balcanilor?

Cîmpul de luptă drăcesc, clerul drăcesc şi înţelepciunea drăcească -asta înseamnă cezarul, papa şi filosoful veacului al XlX-lea. Ţăranul ortodox al Balcanilor înfăţişează ceva cu totul potrivnic acestora: mai întîi, vitejia purtătoare de cruce; al doilea, clerul mucenicesc; şi apoi, pescăreasca înţelep­ciune apostolică. Şi despre el e vorba în cuvintele rugăciunii Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos: Mă mărturisesc Ţie, Părinte, Doamne al cerului şi alpămîntului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor (Matei 11:25). Ce a descoperit Dumnezeu acestor simpli ţărani? Le-a descoperit vitejia bărbătească, lumina cerească şi înţelep­ciunea Dumnezeiască. Le-a descoperit adică ceea ce este cu totul potrivnic faţă de cezarul apusean, de papă şi de filosof: tot atît de potrivnic, pe cît este ziua faţă de noapte.”

Iubitorul de Hristos şi Sfîntul Ierarh, despre civilizaţia ucigătoare de Dumnezeu şi închinătoare la idoli a Europei:

„Dacă Europa ar fi rămas creştină, s-ar fi lăudat cu Hristos, nu cu cultura ei; şi marile noroade ale Asiei şi Africii – chiar dacă nebotezate, dar în­clinate spre duhovnicie – ar fi înţeles şi ar fi preţuit acest lucru, fiindcă şi noroadele acestea se laudă fiecare cu credinţa lui, cu zeii lui, cu cărţile pe care credinţa lui le socoteşte sfinte: unul cu Coranul, altul cu Vedele şi aşa mai departe. Nu se laudă aşadar cu lucrurile mîinilor lor, cu cultura lor, ci cu ceea ce socotesc mai presus de sine, cu ceea ce socotesc desăvîrşit în lume. Numai noroadele Europei nu se laudă nici cu Hristos, nici cu Evanghelia lui Hristos, ci se laudă cu maşinile lor primejdioase şi cu fabricatele lor ieftine, adică cu cultura lor. Rezultatul acestei lăudări de sine europene cu faimoasa „cultură” este ura tuturor noroadelor necreştine împotriva lui Hristos şi a creştinis­mului. Urînd bunurile europene şi oamenii europeni, ei au urît şi pe Dumne­zeul european. Dar – vai! – pe Europa n-o doare acest lucru. De altfel, ea însăşi a urît şi a lepădat cea dintîi dintre toţi pe Dumnezeul ei. în această sta­re de neinvidiat a fost adusă omenirea europeană de către înaintarea ei gre­şită, sub înrîurirea unei biserici aflate în greşeală, de-a lungul ultimelor nouă sute de ani61. Nu sînt răspunzătoare de aceasta noroadele europene; răspunderea o poartă conducătorii duhovniceşti ai noroadelor. Nu este vinovată turma, vinovaţi sînt păstorii ei.

Bine, ar fi fost ca Europa să se laude cu creştinismul, înfaţişîndu-1 ca cea mai preţioasă moştenire şi cea mai mare vrednicie a ei. Aşa ar fi trebuit să fie – şi aşa a fost în primele veacuri după Hristos – dacă Europa ar fi fost totuna cu creştinismul, dacă s-ar fi identificat cu creştinismul. Slăvirea lui Hristos şi propovăduirea lui Hristos tuturor continentelor şi tuturor neamu­rilor, aceasta a fost menirea hotărîtă de Dumnezeu pentru continentul euro­pean, în afară de creştinism, Europa nu are nimic altceva cu care să se poată lăuda. Fără Hristos, Europa este cerşetorul cel mai sărman şi exploatatorul cel mai neruşinat al acestei lumi.”

De Dumnezeu luminatul ierarh spune adevărul amar privitor la educa­ţia/luminarea europeană:

„Şcoala Europei s-a despărţit de credinţa în Dumnezeu. In aceasta stă prefacerea ei într-o ucigaşă prin otrăvire, în aceasta stă moartea omenirii eu­ropene, în culturile închinătoare la idoli, ştiinţa nu s-a despărţit niciodată de religie, cu toate că religia este în ele greşită şi proastă. Lucrul  acesta s-a întîmplat numai în Europa, care primise credinţa cea mai desăvîrşită. Insă, din pricina ciocnirii ei cu mai-marii bisericii, Europa s-a înrăit şi a lepădat credinţa cea mai desăvîrşită, păstrînd ştiinţa cea mai nedesăvîrşită. Vai, fraţii mei, a lepădat ştiinţa Dumnezeiască şi a îmbrăţişat neştiinţa omenească! Ce prostie şi cît întuneric!”

Sfîntul şi de Dumnezeu cugetătorul ierarh, despre orbirea cea de bună voie a omenirii apusene:

„Apusul a dat în mintea copiilor, în asta stă monstruozitatea şi nebunia lui. în epoca sa creştină, cînd Apusul era ortodox, el vedea cu duhul şi privea cu mintea: dar, pe cît s-a îndepărtat de adevărul şi fapta bună creştină, vede­rea lui duhovnicească s-a îngustat tot mai mult, pînă ce, în veacul al XX-lea, s-a întrnecat cu desăvîrşire. Acum i-au rămas numai ochii trupeşti pentru observarea obiectelor care cad sub simţuri. El şi-a înarmat ochii cei trupeşti cu multe aparate uimitoare, ca să poată vedea mai bine şi mai adevărat lumea simţită, forma şi culoarea lucrurilor şi fiinţelor simţite, numărul, mărimea lor şi distanţa dintre ele. Observă cu microscopul, şi vede viermii cei mai mici, microbii, aşa cum nimeni nu i-a mai văzut vreodată. Observă cu telescopul şi vede astrele de deasupra căminului lui, aşa cum nimeni altul nu le-a văzut vreodată. Aici se opreşte şi pînă aici ajunge vederea lui. Cît priveşte privirea gînditoare şi vederea duhovnicească în miezul cel ascuns al lucrurilor şi în înţelesul şi însemnătatea întregii zidiri din marele univers din jurul nostru, în ceea ce priveşte aceasta – o fratii mei! – omenirea apuseană este astăzi mai oarbă decît Arabia musulmană, şi decît India brahmanică, şi decît Tibetul buddhist, şi decît China animistă, într-adevăr, Hristos nu a văzut o mai mare ruşine ca aceasta în cele două milenii care au trecut: ca oamenii botezaţi să fie mai orbi decît cei nebotezaţi!

Drept aceea, ceea ce zice Apostolul Pavel către Galatenii botezaţi, ace­leaşi lucruri le-aş zice şi astăzi despre prostitul şi îmbătrînitul Apus. Iată ce a scris Apostolul către Galateni: O, Galateni fără de minte! Cine v-a fermecat pe voi, ca să nu ascultaţi de adevăr, pe voi, în ochii cărora Iisus Hristos a fost aşa de viu închipuit, ca şi cum ar fi fost răstignit între voi… Aşa de fără de minte sînteti? începînd în duh, acum în trup sfîrşiţi? (Galateni 8:1-8). Şi Eu­ropa a început cîndva în duh, iar acum sfîrşeşte în trup, adică în vederea tru­pească, în judecata trupească, în poftele trupeşti, în izbînzile trupeşti, ca şi cum ar fi vrăjit-o cineva! Toată viaţa ei se mişcă, în zilele noastre, în două di­recţii: lărgimea şi lungimea. Nu cunoaşte nimic, nici despre adîncime, nici despre înălţime. Pentru aceasta se şi zbate pentru pămînt, pentru spaţiu, pentru întindere. Pentru spaţiu şi numai pentru spaţiu!

Iată de unde vine un război după altul, o spaimă după alta; pentru că Dumnezeu nu 1-a zidit pe om ca să fie doar animal în spaţiu, ci 1-a zidit ca să pătrundă cu mintea lui în adîncul tainelor, iar cu inima lui să se urce în înăl­ţimile Dumnezeieşti. Războiul pentru pămînt este un război împotriva adevă­rului; iar războiul împotriva adevărului este război împotriva firii Dumnezeieşti şi a celei omeneşti.

O, amărăciune mai amară decît fierea! Ce mult suferă oamenii, se chi­nuiesc şi jertfesc pentru împărăţia aceasta pămîntească trecătoare şi înşelă­toare! Dacă ei ar suferi fie şi numai a suta parte din chinurile şi din jertfele acestea pentru împărăţia cerurilor, războiul pe pămînt ar fi ajuns pentru ei ceva de rîs pînă la lacrimi. Pentru Hristos ei dau numai cu mare greutate doi bănuţi, iar lui Marte-satana îi dau toată averea lor şi pe toţi copiii lor!

Europa să-şi facă cruce şi să urmeze pe Hristos. Să-şi aducă aminte de Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi de cei doisprezece mari Apostoli, şi atunci vor cădea solzii de pe ochii ei. Şi va fi din nou frumoasă, aşa cum a fost în prima mie de ani Europa Ortodoxă a lui Hristos. Atunci, şi ea va fi fericită şi noi împreună cu ea. Şi se vor bucura atunci noroadele plînse ale Europei, şi vor cînta împreună cu noi veşnica slavoslovie închinată lui Dumnezeu: «Sfînt, Sfînt, Sfînt Domnul Savaot, plin este cerul şi pămîntul de slava Ta.» Amin.”

Ierarhul cel plin de smerenia lui Hristos, despre noroadele cele trufaşe ale Europei:

„Noroadele iubitoare de stăpînire şi trufaşe ale Europei nu recunosc niciodată vinovăţia lor. Ele au pierdut înţelesul păcatului şi al pocăinţei. Pentru orice rău din lume învinovăţesc pe altii, însă pe sine niciodată. Cum ar putea ele săvîrşi păcat, de vreme ce s-au aşezat pe tronul lui Dumnezeu şi s-au vestit pe sine dumnezei fără greşeală! Cel dintîi s-a numit pe sine fără gre­şeală conducătorul lor religios, papa. Exemplul lui 1-au urmat, dar în ciuda lui, prinţii şi regii Apusului. Cu toţii s-au vestit a fi fără greşeală: purtătorii de cruce, ca şi purtătorii de sabie.”

Despre judecata lui Hristos cu Europa, iubitorul de Hristos episcop zice: „Dacă istoria ultimelor trei veacuri – al optsprezecelea, al nouăspreze­celea şi al douăzecelea – ar putea fi numita cu un singur nume care să i se potrivească desăvîrşit, atunci nu ar fi altul mai bun decît cel de «protocolul judecăţii dintre Europa şi Hristos»; fiindcă în ultimele trei sute de ani nu s-a întîmpîat nimic în Europa care să nu aibă atingere cu Hristos-Dumnezeu. în judecata aceasta între Hristos şi Europa, se întimplau următoarele:

Hristos spune Europei că este botezată întru numele Lui şi că trebuie să rămînă credincioasă Lui şi Evangheliei Lui. La aceasta, Europa învinuită răspunde:

-Toate religiile sînt egale. Ne-au spus-o enciclopediştii francezi. Şi nimeni nu poate fi silit să creadă un lucru sau altul.

Europa îngăduie toate religiile ca superstiţii populare, de dragul intereselor sale imperialiste, dar ea însăşi nu urmează nici o religie. Cînd îşi va împlini scopurile sale politice, atunci îşi va încheia repede socotelile cu aceste credinţe deşarte.

Hristos întreabă cu durere:

-Cum puteţi voi, oamenii, să trăiţi numai cu interesele voastre imperialiste, materialiste, adică numai cu pofta animalică pentru hrană trupească? Eu am vrut să vă fac dumnezei şi fii ai lui Dumnezeu, iar voi fugiţi şi urmăriţi să vă faceţi deopotrivă cu animalele de subjug.

Europa răspunde:

-Eşti depăşit, în locul Evangheliei Tale, noi am descoperit zoologia şi biologia. Acum cunoaştem că nu sîntem urmaşii Tăi şi ai Tatălui Tău ceresc, ci ai urangutanului şi gorilei, ai maimuţei. Noi acum ne desăvîrşim ca să ajungem dumnezei, fiindcă nu recunoaştem alti dumnezei afară de noi înşine.

Hristos grăieşte:

-Voi sînteţi mai tari de cerbice decît vechii iudei. Eu v-am ridicat din întunericul barbariei la lumina cerească, şi voi mergeţi din nou înapoi în întuneric, ca orbul în noroi. Eu Mi-am vărsat sîngele pentru voi. Eu v-am arătat dragostea Mea, atunci cînd toti îngerii îşi întorceau capetele, neputînd suferi putoarea iadului vostru. Atunci deci, cînd erati întuneric şi împuţiciune, am fost singurul care am stat să vă curăţesc şi să vă luminez. Să nu fiţi deci acum necredincioşi, căci vă veti întoarce din nou în întunericul acela nesuferit şi în împuţiciune.

Europa, zîmbind subţire, strigă:

-Fugi de la noi. Nu te recunoaştem. Noi urmăm filosofia elină şi civilizaţia romană. Vrem libertate. Noi avem Universităţi. Ştiinţa este steaua noastră călăuzitoare. Emblema noastră este: libertate, fraternitate, egalitate. Raţiunea noastră este dumnezeul dumnezeilor. Tu eşti un asiatic. Noi te tăgăduim. Eşti numai un basm vechi al bunicilor noştri.

La care, Hristos, cu lacrimi în ochi:

-Iată, eu plec, dar voi veţi vedea. Aţi lăsat calea lui Dumnezeu şi aţi plecat pe calea lui satan. Binecuvîntarea şi fericirea s-au luat de la voi. În mîna Mea se află viaţa voastră şi moartea voastră, fiindcă M-am dat pe Mine însumi la răstignire pentru voi. Cu toate astea, nu Eu vă voi pedepsi, ci păcatele voastre şi căderea voastră de la Mine, Mntuitorul vostru. Eu am arătat dragostea Părintelui Meu către toţi oamenii şi am vrut să vă mîntuiesc pe toţi prin dragoste.

La care Europa:

-Care dragoste? Ură sănătoasă şi bărbătească împotriva tuturor celor ce nu sînt de acord cu noi, acesta e programul nostru. Dragostea Ta este numai un basm. în locul basmului acestuia noi am ridicat steagul naţionalismului, şi al internaţionalismului, şi al etatismului, şi al progresismului, şi al evoluţionismului, şi al scientismului, şi al culturismului. In aceasta se găseşte mîntuirea noastră. Iar Tu pleacă de la noi.

Fratii mei, în vremurile noastre această discuţie în contradictoriu a luat sfîrşit. Hristos a plecat din Europa, precum odinioară din ţinutul Gadarenilor la poftirea acelora. Dar, îndată ce a plecat, a venit război, urgie, spaimă, ruină, distrugere. S-a întors în Europa barbaria dinainte de creştinism: a avarilor, a hunilor, a longobarzilor, a africanilor, numai că de o sută de ori mai înfricoşătoare. Hristos Şi-a luat Crucea şi binecuvîntarea Sa şi a plecat. A rămas în urmă întuneric şi putoare. Iar voi hotărîţi-vă acum cu cine vreţi să fiţi: cu întunecata şi puturoasa Europă, sau cu Hristos?”

Binevestitorul cel întocmai cu Apostolii zice despre „Demonia albă” -Europa:

„Ce socotiţi voi cu privire la Europa? Africanii şi asiaticii îi numesc pe europeni «dracii albi». De aceea, ei ar putea să numească Europa «Demonia albă». Ar numi-o «albă» din cauza albeţii pielii, iar «Demonia» – din pricina negrelii sufletului ei; fiindcă Europa a tăgăduit pe singurul Dumnezeu şi a luat tronul şi vrednicia cezarilor romani. Şi, la fel ca cezarii romani înainte de distrugerea Romei, aşa şi ea a încredinţat toate noroadele pămîntului că fie­care poate să se închine la zeii săi aşa cum ştie şi cum poate, căci ea va îngă­dui aceasta, dar că noroadele au datoria să se închine mai întii ei, avînd-o ca zeitate ultimă – fie sub numele de Europa, fie sub numele de «Cultură».

în felul acestea, fraţii mei, a înviat întocmai ca un vîrcolac, în zilele noastre, Roma cea satanică, Roma aceea dinainte de Constantin cel Mare, ca­re prigonea cu foc şi sabie pe creştini şi îl împiedica pe Hristos să pătrundă în Europa. Numai că «Demonia albă» a căzut într-o boală mai grea decît vechea Romă. Căci, dacă Roma cea închinătoare la idoli era chinuită de un singur drac, «Demonia albă» este chinuită de şapte duhuri rele, mai crunte decît dracul acela al Romei. Iată deci noua Romă închinătoare la idoli, iată o nouă mucenicie pentru creştinism. Să fiţi gata a primi mucenicia pentru Hristos din partea «Demonici albe».

Noua Europă închinătoare la idoli nu se laudă cu nici o dumnezeire mai presus de ea. Ea se laudă numai cu sine, cu înţelepciunea sa, cu puterea sa. Este ca un balon umflat, gata să se spargă, spre rîsul Africii şi al Asiei; un buboi copt, gata să se deschidă şi să umple totul de putoarea lui. Aceasta este Europa anticreştină de astăzi, «Demonia albă».

Europa trăieşte în cercul vicios al descoperirilor. Oricine se înfăţişază cu o nouă descoperire este propovăduit ca geniu. Iarăşi: oricine vesteşte des­coperirile celorlalţi este numit doctor în ştiinţe. Descoperirile Europei sînt multe, aproape nenumărate. Dar nici una din descoperirile acestea nu face pe om mai bun, mai cinstit, mai luminat. Europa, în ultima mie de ani, nu s-a înfăţişat nici măcar cu o singură descoperire pe tarîmul duhovnicesc şi moral, ci exclusiv şi numai pe acela material. Descoperirile Europei au condus ome­nirea pe marginea prăpastiei. Au condus-o la o întunecare duhovnicească nemaiîntîlnită în istoria creştinismului şi la distrugere plină de întuneric; căci toate descoperirile ei, nu ştim dacă din cauza gîndirii sale rele sau din pricina înrîuririi evreilor, Europa le-a îndreptat împotriva lui Hristos.

Cînd s-a descoperit telescopul pentru observarea stelelor îndepărtate, oamenii de ştiinţă europeni 1-au tălmăcit în dauna Evangheliei lui Hristos.

Cînd s-a descoperit microscopul, a fost iarăşi rîs împotriva lui Hristos.

Cînd s-a născocit trenul, maşina cu aburi, telegrafia şi telefonul, tot văzduhul a răsunat de lauda de sine a Europei în ciuda lui Dumnezeu şi a Hristosului Său.

Cînd oamenii au născocit maşinile de călătorit pe mare, de zburat prin văzduh, de vorbit la mari depărtări, atunci Hristos s-a arătat în Europa tot atît de nefolositor şi de înapoiat ca mumiile egiptene. Dar toate descoperirile ei, de-a lungul ultimelor două sute de ani, Europa le-a întrebuinţat pentru si­nuciderea sa în războaie mondiale, pentru crimă, pentru ură, pentru prăbuşi­re, pentru înşelăciune, pentru siluire, pentru impietatea privitoare la cele sfinte şi cuvioase ale noroadelor, pentru minciună, pentru necinstire, pentru destrăbălare şi pentru ateism în toată lumea, în realitate, Europa nu a înşelat pe nimeni altcineva decît pe sine însăşi. Noroadele necreştine au înţeles ce este Europa, ce dă ea şi ce voieşte: pentru aceasta au şi numit-o «Demonia albă».

Ascultă ce spune Împăratul-Prooroc Dăvid: Aceştia se lauda cu carele lor şi aceştia cu caii lor, dar noi ne vom mări în numele Domnului nostru (Ps. 19:8). Lăudăroşii aceia vor adormi pe pernele slavei lor mincinoase, iar noi ne vom ridica şi ne vom îndrepta. Iar Apostolul Pavel strigă cu şi mai multă putere: Omule, ce ai tu, pe care sa nu-l fi primit? Iar dacă ai primit, pentru ce te lauzi, ca şi cum n-ai fi primit?‘(I Corinteni 4:7). Cunoaşte că toate descoperirile s-au făcut pe pămîntul lui Dumnezeu, înaintea ochilor lui Dumnezeu, şi învaţă de aici atît ruşinea, cît şi cinstea!”

SURSA: text preluat din cartea „Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul” de Sf. Iustin Popovici, Mănăstirea Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil – Petru Voda, 2002, pag 122-134.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s