Pr. Prof. Dr. Mihai Valica – Despre guvernarea electronica. Dileme bioetice si morale


Dictatura biometrica

Armonia şi complementaritatea între revelaţie, ştiinţă şi tehnologie un deziderat și ideal creștin

Fără îndoială, știința și tehnologia folositoare omului sunt o „străduință spre Creație“, în vreme ce religia creștină este o „străduință spre Creator“ spune părintele telegrafiei fără fir, fizicianul Edouard Branley[1]. Ele trebuie să lucreze sinergic pentru om.

Cei ce contestă rațiunea, știința și tehnica în slujba omului, găsindu-și refuzul doar în revelație, știu foarte bine că cele două sunt complementare, nu se exclud.

Eșecurile științei sau folosirea tehnologiei împotriva omului de către unii, nu pot discredita sau încrimina știința sau tehnologia însăși. Însă acțiunea de introducere a documentelor biometrice, această nouă provocare a tehnologiei recente este evident împotriva omului, întrucât biometria presupune conectarea la un sistem central de supraveghere a omului, care merge mult prea departe.

Se știe că introducerea lor în actele de identitate, este o etapă înaintea implantării acestor date în corpul nostru. Aceasta se practică deja în multe țări din lume[2].

Acum se impune imperios şi responsabil a conştientiza şi influenţa ştiinţa şi lumea politică să recunoască faptul că ea este în mod din­amic neterminată, deci nu este definitivă, este perfectibilă şi că nu are absolut nimic de spus în mod direct despre transcendenţă şi destinul hristic al omu­lui.

Știinţa şi interesele politice, economice sau de orice altă natură, trebuie să se oprească acolo unde încalcă conştiinţa religioasă şi transcendenţa firească a omului spre veşnicie şi să ţină cont de valoarea şi demnitatea fiinţei umane.

A permite „clonarea electronică” a chipului uman şi înregimentarea sa în cipuri şi apoi manipularea lui, după bunul plac al cuiva, înseamnă a „amaneta” ceea ce nu ne aparţine şi a reduce identitatea noastră iconică, care este unică, la un număr într-o bucată de plastic. Or, omul ca „slavă a lui Dumnezeu”, cum spune Sf. Irineu, este privit de Sf. Părinţi, ca având o vocaţie personalistă, adică un nume şi o viaţă trăită cu demnitate cu scopul îndumnezeirii[3].

Cred că aici trebuie pusă o limită morală, ca tehnica biometrică să nu devină parte componentă din fiinţa şi persoana umana, iar veţuirea omului în societate cu toate drepturile depline, nu trebuie să fie condiţionată în nici un fel, aşa cum se întâmplă cu înregimentarea electronică, întrucât cel care nu este înscris într-o bază de date informaţională, nu există din punct de vedere social şi astfel nu poate beneficia de drepturile sociale cuvenite.

Îm­potriva acestei tendinţe suspecte, Biserica şi în general Teologia are menirea de a apăra „firea omului” în toată normalitatea ei personală şi nu pe bucăţele, ci unitar şi holistic.

Acum mesajul care ni-l transmite Sf. Apostol Pavel, în contextul de mai sus, este mai actual ca oricând: „să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit”[4].

 

  1. Problematici legate insistența, introducerea şi dezvoltarea tehnologiei RFID

Domeniile principale de lucru direcţionate spre aplicarea practică a cipurilor RFID:

1.cercetări în domeniul tehnologiei (experienţe şi implementări ale studiilor teoretice – transmiterea energiei de la distanţă, electronica pe materiale polimerice, antene de tip fractal, etc. , Mutigwe[5]);

2.introducerea tehnologiei pe scară largă – utilizarea comercială şi în activităţile industriale;

3.analiza problemelor de securitate;

4.stabilirea standardelor;

5.infrastructura;

6.administrarea.

O parte dintre problemele luate în considerare sunt:

lVizibilitatea importantă a RFID dar suportul redus al publicului, lipsa programelor naţionale dedicate cipurilor RFID în noile state membre ale UE, diferenţe mari între tipurile de programe aplicate în Germania, Franţa sau Finlanda şi Austria, deşi în aceste 4 ţări sunt în vigoare cele mai bune practici (vezi Klaus Pavlik[6]).

lProbleme de acces în zonele restricţionate persoanelor neautorizate nu pot fi deplin rezolvate folosind implantarea cu cipuri RFID. Astfel, ca urmare a anunţului efectuării acestei operaţiuni asupra a 18 persoane de către guvernul mexican[7], starea de siguranţă de fapt s-a înrăutăţit, deoarece persoanele implantate ar putea deveni ţinte pentru răufăcătorii care le-ar putea răpi pentru a obţine răscumpărări sau pentru a recupera cipul şi a avea astfel acees în zonele interzise.

lBirgit şi Corduant[8]identifică patru categorii de probleme ce încă trebuie rezolvate:

a)      Problemele legate de securitate şi dreptul la viaţă privată; (vezi de asemenea şi neliniştile provocate de testul secret, folosind cipuri RFID în care au fost implicate companiile Wal-mart şi  Procter & Gamble, prin care se demonstra posibilitatea urmăririi cumpărătorilor unui ruj la distanţe de câteva sute de km[9]).

b) Drepturile de autor şi găsirea unui echilibru între interesele inventatorilor şi interesul publicului şi al corporaţiilor de a nu plăti prea scump patentele;

c) Problemele de sanătate şi de mediu;

d) Problemele de etică şi păstrarea în codiţii de siguranţă a bazelor ce conţin informaţiile personale ale persoanelor, şi implementarea unui proces de implementare nediscriminatoriu.

lViruşii care s-au dovedit capabili să invadeze cipurile RFID. Primul a fost creat în 2006 de 3 cercetători olandezi de la Universitatea Vrije din Amsterdam[10]. Lucrarea intitulată „Ţi s-a infectat pisica cu un virus de calculator” a primit titlul de „cea mai bună şi cu cel mai mare impact” şi a avut parte de o publicitate ieşită din comun, inclusiv în mass media din întreaga lume, New Scientist, BBC sau New York Times[11]. Este de bănuit că hackerii vor încerca cu asiduitate noi metode de a dezvolta viruşi şi viermi, indiferent de măsurile de securitate impuse.

lPaşapoartelor li se pot adăuga nenumărate elemente de siguranţă, dar s-a dovedit că ele pot fi clonate, contrafăcute (hackeri din Olanda au realizat un paşaport cu datele de identificare ale lui Elvis Presley, care a fost recunoscut drept autentic de către un scanner de pe aeroportul din Schiphol din Amsterdam)[12]. Deoarece în orice sistem de securitate începând cu conceperea, realizarea şi exploatarea sa omul nu poate să lipsească, rezultă că nu există sisteme absolut sigure. Dacă l-a putut face un om, cu siguranţã, îl va face şi al doilea.

lRealizarea unui sistem centralizat unic care emite toate actele de identitate, bazat pe un sistem centralizat al bazelor de date are un defect major, faptul că eventuala sa spargere ar putea crea haos şi panică şi pierderi irecuperabile multor persoane[13].

2. Efecte asupra drepturilor şi libertăţii individualese

Care sunt problemele principale pe care le-ar crea folosirea pe scară largă a cipurilor RFID?  Mai întâi, informaţiile despre obiectele cu cipuri înseamnă de fapt informaţii şi despre persoanele care folosesc aceste obiecte. Colectarea acestor informaţii ar însemna depăşirea barierei de la intrarea în viaţa personală a cuiva. Unde este sau unde trebuie pusă această barieră e o problemă care nu poate fi nici măcar pusă din punct de vedere ştiinţific. În prezent prin intermediul telefoanelor mobile şi al tehnologie GPS se poate localiza cu destul de multă precizie poziţia unei persoane[14].

Colectarea şi prelucrarea inteligentă a informaţiilor obţinute de la toate obiectele care ar fi dotate cu un cip RFID ar creşte în mod exponenţial posibilităţile de urmărire a unei persoane. Iar această „urmărire” nu înseamnă doar localizarea fizică ci mult, mult mai mult. Să ne gândim chiar trecând dincolo de constrângerile de conştiinţă sau credinţă religioasă: cine oare ar renunţa la orice urmă de libertate pentru avantajele acelei lumi? Oare nu e limpede că poteca aceasta este înfundată? Pe lângă costurile aberant de mari, vulnerabilitatea şi nesiguranţa sistemului de stocare a datelor biometrice nu justifică costurile materiale şi umane şi un asemenea consum uriaş de resurse financiare (doar cheltuielile de administrare a serviciului de paşapoarte biometrice din Germania se ridică la peste 610 milioane de euro anual). Toate acestea nu merită un efort atât de mare cu cheltuieli inutile, în schimbul sacrificării atât de mult şi nejustificate a demnităţii şi libertăţii umane, spune Glazkov[15].

Ce putem facem pentru a trata „beţia vitezei” cu care se transformă viaţa de zi cu zi a oamenilor, acum când încă ne bucurăm de libertatea de a mai face ceva? Oamenii de ştiinţă implicaţi direct în cercertările legate de cipuri sunt vectori importanţi, dar  nu acţiunea lor este decisivă în această problematică. Ei au datoria de a-i informa şi forma pe oameni, din punct de vedere etic şi a-i pune în gardă, cu privire la schimbările ce li se pregătesc, lucrând cu armele de care dispun pentru a nu se transforma, cu sau fără voie, în unelte care îndreaptă lumea în direcţia proorocită de Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan, în ultima carte a Sfintei Scripturi[16].

Situaţia cipurilor biometrice poate fi pusă în comparaţie cu perioada de dinainte şi imediat de după cel de-al II-lea război mondial. „Atunci câţiva cercetători de cea mai înaltă calitate erau angrenaţi în cercetările nucleare care au condus la producerea bombelor atomice. Ei au fost primii care au simţit gustul amar al amestecului dintre satisfacţiile obţinute în urma realizărilor profesionale cu totul deosebite şi durerea deschiderii Cutiei Pandorei, a celor mai puternice arme create până atunci de omenire. Astăzi, deschiderea Cutiei Pandorei a cipurilor RFID, însă nu poate avea nici măcar „efectul benefic” pe care l-a avut folosirea bombei atomice la încheierea războiului. Mai mult, frica generalizată de după război creată de posibila nouă conflagraţie mondială în care s-ar fi putut folosi armele atomice şi teroarea din epoca comunistă vor fi doar amintiri plăcute în comparaţie cu acea pe care ar declanşa-o folosirea cipurilor”[17].

Nici una dintre utilizările discutate mai sus nu poate justifica folosirea cipurilor RFID pentru controlul persoanelor. Nici măcar „plusul de siguranţă” pe care l-ar avea părinţii dacă ar folosi implantarea cipurilor la copii pentru a-i putea controla şi urmării de la distanţă[18].

2.1. Neajunsurile şi „securitatea” RFID

Lipsa securității în tagurile RFID a fost deseori subiectul conferințelor specialiștilor în securitate, ei fiind contraziși de fiecare dată de producătorii de taguri RFID care susțin că aceste probleme au fost deja depășite. În martie 2006, în cadrul conferinței RSA din San Jose, Adi Shamir a arătat ca se pot depăși mecanismele de securitate în tagurile RFID prin trimiterea unei parole greșite către un tag de 8 biti care ar rezulta în utilizarea de energie suplimentară. Industria a replicat că deja exista cipuri cu securitate pe 32 de biti, care ar mări numărul de opțiuni la o parola de la 256 la 4 miliarde[19].

În aprilie 2006 cercetătorii Melanie Rieback si Patrick Simpson, împreună cu Andy Tanenbaum, de la Univesitatea Libera din Amsterdam, au dovedit posibilitatea de a introduce viruși în tagurile RFID. Iar în același an un expert de securitate german, Lukas Grunwald, a făcut o demonstrație la o conferință în Las Vegas despre cum se pot clona noile pașapoarte germane care au integrate cipuri RFID pentru o mai bună securitate[20].

Smart Card Alliance a contrazis rezultatele, arătând că, chiar dacă datele de pe cip nu sunt incriptate, acesta este semnat digital de autoritatea care emite pașaportul și, deci, orice modificare ar fi vizibilă la un control. Noile pașapoarte emise de Marea Britanie la sfârșitul lui 2006 au incriptat datele stocate în tagurile RFID. Dar codurile de securitate au fost “sparte” în mai puțin de 48 de ore[21].

Un specialist în securitate a demonstrat că paşapoartele cu microcipuri, gândite ca vârf de lance împotriva furtului de identitate, pot fi manipulate ieftin şi simplu.

Cei care au demascat problema au fost jurnaliştii de la “The Times”. Testele efectuate în contul publicaţiei din Marea Britanie au demonstrat “slăbiciunile” microcipurilor introduse să protejeze împotriva terorismului şi a crimei organizate[22].

Un specialist a clonat cipurile de pe două paşapoarte britanice şi a implantat imagini digitale ale lui Osama ben Laden şi ale unui atacator sinucigaş. Cipurile manipulate au fost considerate autentice de programul de citire a paşapoartelor.

Ministerul de Interne britanic a susţinut întotdeauna că cipurile falsificate vor fi depistate la controalele la frontieră deoarece nu se vor potrivi cu codurile din PKD, o bază internaţională de date. Însă numai zece dintre cele 45 de ţări care eliberează astfel de paşapoarte s-au înscris în sistemul de coduri Public Key Directory (PKD) şi doar cinci îl folosesc[23].

Marea Britanie este membră a PKD, însă abia de anul trecut îl folosește (2012). Chiar dacă unele dintre aceste ţări fac schimb de coduri manual, infractorii pot folosi paşapoarte false din ţări care nu împărtăşesc codurile, fiind astfel nedetectabile[24].

Zeci de milioane de paşapoarte cu microcipuri au fost deja emise de cele 45 de ţări în speranţa că, astfel, călătoriile internaţionale vor fi mai sigure.

Testele pentru “The Times” au fost efectuate de Jeroen van Beek, cercetător în securitate de la Universitatea din Amsterdam. El a folosit un cod de programare cunoscut de public, un cititor de carduri de 78 de dolari şi două cipuri RFID de 19 dolari, reuşind să cloneze şi să manipuleze în mai puţin de o oră două cipuri până la nivelul în care puteau fi plantate într-un paşaport fals sau furat[25].

În final, cipurile manipulate de Van Beek au fost acceptate ca autentice de Golden Reader, programul standard folosit de International Civil Aviation Organisation pentru a le testa[26].

2.2. Câteva concluzii parțiale

Problema pusă din punct de vedere profesional, etic şi al bioeticii spirituale nu este punerea în discuţie a eficientizării unei instituţii, confortul şi alte avantaje practice, ci fragilitatea bazei de date şi calitatea morală a lucrătorile din sistem, întrucât se cunosc multe cazuri de furturi de date, direct din baza de date, chiar de lucrători; infracţionalitatea informatică, care se acutizează pe zi ce trece;  clonări ale actelor biometrice[27]; precum şi atribuiri false de identităţi virtuale, unor persoane pentru a le compromite[28].

Se crează, astfel, dilema dacă nu se sacrifică oare  sau cel puţin se pune în primejdie persoana umană, de dragul unui sistem impus, şi de „cheremul” şi pretenţiile unei singure puteri mondiale?

Principiul mai puţină libertate pentru voi dar mai multă siguranţă pentru noi loveşte demnitatea umană direct în fundamentul teologic al lui Imago Dei din persoana umană, întrucât din punct de vedere ortodox, libertatea omului este suverană şi nu poate fi diminuată sau pusă pe locul doi.

Astfel lumea se polarizează în stăpâni şi sclavi. Supuşii sunt înregimentaţi în lanţuri biometrice, de proprii lor suverani absoluţi. Astfel ia fiinţă dictatura biometrică şi controlul total asupra omului, transformându-l, astfel din persoană umană, in obiect de inventar, de supraveghere şi marfă.

 

  1. 3. Aspecte juridice şi bioetice

Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au atras consecinţe politice şi economice nebănuite, iar în acest context, necesitatea introducerii documentelor de călătorie cu date biometrice, au constituit mai mult o ocazie decât o cauză stringentă, întrucât sunt multe voci autorizate, care spun că incidentul din 11 septembie a fost provocat sau cel puţin „acceptat” tacit de  autorităţile americane[29].

Actele biometrice erau impuse lumii neamericane, din dorinţa de a controla totul şi de a-şi arăta lumii rolul de poliţai şi de şef, adică de supremaţie manifestată la toate nivelurile, cu toate că, în mod oficial, cipurile sunt privite ca modalitate de a eficientiza şi întări combaterea eficientă a crimei organizate şi a imigraţiei ilegale.

În cadrul programului US-VISIT, S.U.A., în anul 2002, a promulgat documentul de securizare a frontierelor “Enhanced Border Security Act”, prin care cele 27 de naţiuni incluse în programul Visa Waiver erau obligate ca, până la data de 26.10.2004 (ulterior amânat pentru 2006), să introducă paşapoarte ce vor permite stocarea de date biometrice conform standardelor ICAO (Internaţional Civil Aviation Organisation), organizaţia desemnată să elaboreze în acest sens documentele de referinţă (ICAO Document 9303)[30]. Instrucţiunile elaborate în acest sens impun introducerea în paşaport a unui microprocesor -cip RFID-, „care să permită stocarea şi comunicarea de date, până în acest moment, acest document reprezentând standardul în domeniu”[31].

„Prin introducerea datelor biometrice în paşapoarte, statele participante la Programul Visa Waiver se aliniază la solicitările SUA în domeniu, pentru ca cetăţenii lor să aibă dreptul să între pe teritoriul SUA fără viză”[32] şi nicidecum nu reprezintă o dorinţă sau o necesitate a cetăţenilor din UE sau de oriunde.

La nivel european a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 385/29.12.2004, act ce asigură implementarea unor măsuri unitare pe întreg teritoriul Uniunii Europene şi care este obligatoriu în toate elementele sale, aplicându-se direct în toate statele membre, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunităţii Europene[33].

La 28 februarie 2005, Comisia Europeană a adoptat prima parte a specificaţiilor tehnice privind stocarea fotografiei faciale pe un mediu de stocare electronică fără contact, prin Decizia C(2005) 409, iar la 28 iunie 2006, Comisia a adoptat Decizia C(2006) 2909 privind stocarea suplimentară a două amprente pe cipul integrat în paşaport, cu respectarea normelor ISO şi recomandărilor ICAO pentru documentele de călătorie citibile optic.

Însă din 2004 şi până în 2009 tehnica biometrică a evoluat, iar România este prima ţară care foloseşte tehnica de ultimă generaţie, depăşind cu mult cerinţele şi ISO şi recomadările ICAO, însă nici o ţară din lume nu s-a grăbit să le implementeze cu atâta acrivie tehnică şi obedienţă[34].

Ba dimpotrivă , România a adăugat prin hotărâri de guvern, noi prevederi, cu toate că nu i le ceruse nimeni. De exemplu: „obligaţia prevăzută la art. VII din O.U.G. nr. 94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea altor documente de călătorie, de corelare a actelor normative subsecvente (hotărâri ale Guvernului) cu noile prevederi introduse de ordonanţa de urgenţă.

Faptul că nu a existat o dezbatere publică pe marginea legii interne prin care se transpune un Regulament este reprobabil, însă au mai existat cazuri similare. Ceea ce surprinde în privinţa transpunerii acestui Regulament este că legea internă adaugă la acest Regulament, în ciuda interdicţiei exprese în sens contrar, despre care am menţionat anterior. Astfel, potrivit art. 2, lit. d) din H.G. nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulaţie paşapoartele electronice, precum şi a formei şi conţinutului acestora, se specifică faptul că prin date biometrice se înţeleg “imaginea facială, impresiunea digitală, precum şi orice alte date ale persoanei care pot fi introduse în mediul de stocare electronică”[35].

Printre aceste date ar putea figura şi codul numeric personal, principala dată personală care se bucură de protecţie juridică la nivel naţional şi european şi care poate fi prelucrat şi stocat în condiţii extrem de restrictive.

Prin H.G. nr. 557/2006 se mai stabilea că paşapoartele biometrice vor fi puse în circulaţie începând cu data de 31 decembrie 2008[36]. Acest lucru a fost posibil datorită existenţiei unei Rezoluţii a Consiliului U.E. din 2000[37] prin care se solicita introducerea unor standarde comune în domeniul paşapoartelor, însă doar la nivel de recomandare pentru statele membre. Regulamentul 2252/2004  a transformat caracterul acestor standarde din recomandări în norme obligatorii. Deci s-a practicat politica paşilor mărunți.

O altă întrebare care se pune este dacă includerea datelor biometrice în paşapoartele cetăţenilor U.E. şi circulaţia acestor paşapoarte în ţări terţe poate duce la încălcarea interdicţiei de a opera un transfer de date personale în state care nu aplică Directiva 95/46/CE. Apărătorii Regulamentului 2252/2004  afirmă că un asemenea transfer nu se produce, dat fiind sistemul performant de criptare a datelor. Însă, din moment ce cheile de criptare sunt transmise autorităţilor vamale din state care nu sunt membre U.E. şi atâta vreme cât nu putem afirma cu certitudine că acest sistem de criptare nu poate fi decodat, întrebarea rămâne deschisă.

În conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) 2252/2004 şi ale celor două decizii, art. 7 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare”[38], arată faptul că apar mereu noi reglementări şi decizii privind datele biometrice, încât se pune întrebarea firească: când se va opri „îmbunătăţirea” actelor biometrice în defavoarea demnităţii şi libertăţii omului?; sau dacă sistemul este asa de perfectibil şi vulnerabil, nu credeţi că în cele din urmă pentru a simplifica procedurile şi „a asigura o securitate deplină”  individului, se va propune implantarea cipului direct în trupul omului?

Dacă transpunerea Regulamentului 2252/2004  în ordinea juridică internă a statelor membre UE se va face fără mari incidente, disputa privind modalitatea de eliminare a vizelor de intrare în S.U.A. pentru cetăţenii statelor nou intrate în U.E. (printre care şi România) trebuia pusă în alţi termeni: nu mai era nevoie, în principiu, de negocieri bilaterale, ci conta negocierile purtate în numele UE, în cadrul cărora putea fi formulat un argument ce poate fi decisiv, în direcţia unei decizii unitare a administraţiei de la Washington legată de eliminarea vizelor pentru toate aceste state. Cu toate că România şi-a îndeplinit obligaţiile impuse, SUA nu a eliminat vizele de intrare pentru români.

Este cunoscut faptul că deşi ştiinţa are o legitimitate proprie conferind „bioputere”, rezultatele cercetării ştiinţifice trebuie să capete semnificaţie umană prin normele etice sau ale bioeticii spirituale[39].

Deci „drepturile omului nu pot fi afectate sau restrânse decât în cazuri precis stipulate de lege, numai individul având dreptul de a judeca calitatea vieţii sale proprii, statul neputând impune o concepţie unică despre existenţă. Orice persoană are dreptul să i se respecte viaţa sa privată şi de familie, domiciliul şi corespondenţa sa”[40].

Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea libertăţii şi demnităţii umane, „decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, securitatea publică, bunăstarea economică a ţării şi apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, sau pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”[41].

  1. 4. Dileme civice, bioetice şi încălcări ale drepturilor omului

Având în vedere argumentele teologice, civice, etice, bioetice şi duhovniceşti ale acţiunii de introducere a cipurilor RFID în documentele de identitate, precum şi a unor implanturi medicale, în ţara noastră consider ca fiind nedemne de fiinţa umană, imorale şi abuzive următoarele acţiuni:

  1. colectarea şi stocarea  datelor personale cu scopul de a fi livrate unor organizaţii sau state[42], care invocă terorismul şi alte scopuri mondialiste[43];
  2. identificarea frauduloasă a unei persoane de la depărtare, fără ştiinţa ei, mai ales în locurile unde ea nu este datoare să se prezinte;
  3. acţiunea de „înregimentare” electronică biometrică a omului, care îl acuză a priori ca infractor şi îl clasează în categoria mărfurilor, a fiinţelor necuvântătoare sau a obiectelor oarecare, înjosind astfel demnitatea teologică şi umană a persoanei;
  4. crearea unei baze de date biometrice centralizată la nivel mondi­al, având în vedere fragilitatea acesteia de a fi accesată de persoane rău intenţionate sau de servicii secrete străine[44];
  5. legiferarea implantului medical, care conform H.G. 55/2009 per­mite controlul proceselor fiziologice normale ale organismului uman şi controlul concepţiei umane (procrearea)[45].
  6. Există un drept discreţionar asupra naturii şi cantităţii informaţiilor înscrise, întrucât nu este reglementat cine are dreptul de introducere a datelor, care sunt criteriile de selecţie a ceea ce trebuie scris şi cea ar putea afecta imaginea sau confortul psihic al persoanei în cauză, etc.;
  7. Abuzurile se extind şi mai aberant prin Legea 298 din 21 nov. 2008, care obligă pe furnizorii de servicii de comunicații electronice, să păstreze orice convorbire telefonică, orice sms sau e-mail pe ultimile 6 luni şi să le pună la dispoziţie, la solicitarea autorităţilor competente[46].
  8. Îngrijorător este faptul că, nici o lege sau normă naţională, europeană sau internaţională nu garantează discreţia, securitatea absolută a datelor înscrise şi nu prevede sancţiuni clare pentru cei ce le-ar utiliza în alte scopuri, sau ar comite erori tehnice sau neglijenţă în securizarea datelor.
  9. Acţiunea a început fără o promovare şi dezbatere mass-media corespunzătoare[47].

Aceste acţiuni şi atitudini în forţă ale autorităţilor administrative şi politice române, denotă o lipsă de respect faţă de persoana umană, care este folosită doar ca masă electorală[48].

Principala problemă care se pune în legătură cu paşapoartele biometrice se referă la prevederile Regulamentului 2252/2004. Includerea amprentelor digitale reprezintă fără nici o îndoială o încălcare a dreptului la viaţă intimă, reglementat atât de Carta Drepturilor Fundamentale[49] (art. 7)[50], cât şi de Constituţia României (art. 26)[51].

Cât priveşte posibilitatea de contestare a Regulamentului pe baza Cartei, nu se poate da un răspuns cert. Atâta vreme cât Tratatul de la Lisabona (care oferă forţă juridică obligatorie Cartei) nu este încă în vigoare, la prima vedere o asemenea contestare nu ar fi posibilă.

Cu toate acestea, atât Curtea Europeană de Justiţie, cât şi instanţele naţionale şi-au bazat unele decizii pe prevederile Cartei, prin urmare o contestare având la bază o asemenea motivaţie ar putea avea câştig de cauză.

Există şi un alt aspect în care Regulamentul este în contradicţie cu Carta şi prin urmare poate fi contestat : aceasta din urmă recunoaşte dreptul la obiecţie pe motive de conştiinţă “în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestui drept” (art. 10, alin. 2).

Alte state membre UE au fost mult mai precaute în a acorda prioritate faţă de legislaţia internă tuturor reglementărilor U.E. cu caracter obligatoriu. Unele dintre acestea au ratificat Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa (Franţa) şi, ulterior, Tratatul de la Lisabona (Republica Cehă) numai după ce instanţele constituţionale au verificat compatibilitatea între aceste tratate şi Constituţie. Dacă ar fi existat posibilitatea ca reglementările U.E. cu caracter obligatoriu să fie integrate în legislaţia naţională numai după ce eventuale cereri de verificare a compatibilităţii între acestea şi Constituţie ar fi fost soluţionate în instanţă, Regulamentul 2252/2004[52] ar fi putut fi contestat înainte de a fi transpus în legislaţia internă.

Regulamentul nu permite ca o persoană să poată refuza un paşaport biometric pe motive religioase şi să i se ofere posibilitatea emiterii unui alt tip de paşaport.

Paşapoartele biometrice reprezintă o problemă care ţine în primul rând de respectarea drepturilor omului, mai ales a unor drepturi care ţin de libertatea religioasă (protecţia datelor personale, obiecţia de conştiinţă pe motive religioase) sau nu sunt legate de aceasta (dreptul la intimitate) şi de raportul extrem de alambicat între dreptul comunitar şi dreptul intern[53].

4.1. Persoana umană între desacralizare, comercializare de organe şi discriminare

Cardurile de sănătate cu microcip reprezintă o nouă problemă în societatea românească, întrucât ele se impun  populaţiei sărăcite şi umilite de atîtea eşecuri ale economiei şi taxelor nenumărate, fără o dezbatere publică şi fără să ofere alternative celor ce din motive de conştiinţă sau de neîncredere faţă de tehnologia RFID nu doresc să primească un astfel de card informatizat[54]. Întrebarea multor medici şi specialişti în domeniu este dacă acest card impus, reprezintă un pericol sau o binefacere?

După discuțiile despre cărțile de indentitate electronice, pașapoartele biometrice, permisul de conducere, etc, acţiuni care încalcă drepturile şi libertăţile cetăţeanului de a opta,  iată că acum se atentează şi la sănătatea lui, prin implementarea cardurilor de sănătate cu microcipuri, termenul limită fiind, ianuarie 2012.

Comparând cu alte țări ca Olanda, Finlanda, Spania, Norvegia, unde nu găsim carduri de sănătate  care să conțină microcipuri, cum nu găsim nici lege obligatorie pentru implementarea pașapoartelor sau cărților de identitate cu microcipuri[55], la noi toate se impun de sus în jos, ca unei populaţii fără discernământ, fără să fim consultaţi în acest sens şi ca unei mase umane şi nu ca unor persoane libere şi conştiente. Statul a devenit atât de paternal, încât ne sufocă cu binele ce ne vrea, și drept urmare  fiecare român, asigurat și neasigurat va fi obligat să aibă un astfel de card de sănătate – cu microcipuri, fără de care, nici aspirina, nu o va mai putea cumpăra de la farmacie[56].

În cardul de sănătate sunt înmagazinate toate informațiile despre posesorul de card, de la datele de stare civilă, studii, CNP, familie, domiciliu, stare de sănătate cu diagnostice, până la cele mai mici detalii, care ar trebui ştiute doar de medic şi pacient şi nu de toată lumea.

Aceste carduri, aşa cum s-a demonstrat mai sus, pot fi citite de la distanță, iar prin sistemul nu prea complicat, pot fi accesate și de către medic[57], în mod evident, care va opera datele privind sănătatea pacientului, conform evoluţiei sau involuţiei unei boli.

Problema rămâne tot fragilitatea bazelor de date, care pot fi sparte sau accesate şi de persoane suspecte, iar pacientul vizat devine vulnerabil şi viaţa lui poate fi pusă în pericol.

În ce constă anume fragilitatea cardurilor de sănătate deducem din opinia autorizată a preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoaie: el afirmă; „cardul de sănătate cu microcip este un abuz din partea statului şi comportă riscuri pe toate planurile”[58]. El aduce următoarele argumente:

  • Cardul este numai „aparent” în favoarea asiguraţilor.
  • Este periculos să fie puse informaţiile medicale personale pe microcip, deoarece acesta nu este protejat. Oricine are un cititor de cipuri compatibil poate afla tot. Acest lucru violează drepturile la intimitate și la demnitate ale persoanei și poate aduce mari prejudicii.
  • La Consiliul Europei există o presiune imensă din partea firmelor de asigurări pentru a deveni legal accesul la informaţiile despre sănătatea oamenilor…forţa financiara uriaşă a acestor „rechini” face ca datele despre posibilele boli ale oamenilor să ajungă la ei, pe birou, pentru ca ei să ştie dacă fac sau nu poliţele de asigurare şi la ce preţ.
  • Există riscul discriminării persoanelor pe baza informaţiilor personale asupra stării de sănătate, atâta vreme cât acestea nu mai sunt protejate.
  • Datele medicale pot fi utilizate inclusiv pentru a distruge o persoană, mai ales într-o societate conflictuală ca cea din România.
  • Exista o tendinţă, din partea Statului, spre autoritarism în sensul de a  cunoaşte totul despre cetăţeni şi  de a-i controla.
  •  Este o încercare de abuz din partea statului și nu există dezbateri publice.
  • Se introduce o nouă taxă, fără să întrebe populaţia, deşi românii plătesc asigurările de sănătate.
  • In privinţa donării de organe: vom intra în circuitul European şi vom trimite numărul de organe disponibile spre alte ţări. Şi dacă ar exista mai mulţi donatori de organe… nu vor exista mai multe transplanturi în ţara noastră pentru că fondurile disponibile pentru transplanturile de organe sunt limitate, iar creşterea numărului de donatori ar depăşi limita bugetară. Cui vor folosi organele luate de la romani? Ce bani și ce organisme sunt în joc? Cine va apăra „prostimea” de cei care vor dori să le comercializeze organele pe milioane şi milioane de euro sau dolari?
  • Ca să înţelegem mai bine: în Spania (unde există acordul prezumat  din partea familiei pentru prelevarea de organe) – s-a ajuns la puternice discriminări împotriva imigranţilor, care nu au familiile alături de ei…deci nu are cine să-i apere de reţelele de „transplant de organe”.
  • Există un comerţ ilici cu organe de transplant, este dovedit, iar acordul prezumat, aşa cum este prevăzut în România, ridică mari semne de întrebare.
  • Medicii sunt şi ei oameni… Dacă ne uităm la istoria sec. XX,  o să vedem că medicii erau cei care făceau experimente în lagărele de concentrare naziste, medicii erau cei care făceau abuzuri în domeniul psihiatric…şi în cazul transplantului de organe tot medicii pot ajunge la abuzuri dacă legea și autorităţile permit şi încurajează…Cardul cu microcip asta face.
  • Ultimul exemplu este A1H1 (gripa porcină). În acest moment s-a dovedit că cei care au întreţinut spaima au avut… contracte cu firmele care au produs vaccinurile[59].
  • Cardul de sănătate – cu microcip (putea exista și o variantă fără cip), creează mari dificultăţi şi poate chiar împiedica accesul la serviciile medicale.
  • Cardul de sănătate este „arma” cu care guvernanţii vor să scoată de la români sume uriaşe de bani, un „furt al secolului” săvârşit în dauna celor care plătesc legal asigurările de sănătate dar…nu vor card de sănătate”[60].

Dilema care se naşte este următoarea: nu s-ar face cea mai mare nedreptate celor care, plătesc toate taxele şi impozitele legate de asigurările de sănătate şi din motive de conştiinţă nu doresc să primească  cardul biometric de sănătate?; drept urmare, aceştia, cu toate că sunt la zi cu plata contribuţiilor de sănătate, pentru că nu au acceptat cardul, nu pot beneficia de serviciile de sănătate, deoarece nu există alternativă, adică o varianta de card fără cip, ceea ce creează o discriminare ucigaşă, întrucât împiedică accesul la serviciile medicale, tocmai celor, pe care legea îi îndreptăţeşte, să fie beneficiarii seriviciilor medicale, iar tehnica biometrică îi elimină şi-i condamnă la moarte?

Pr. prof. dr. Mihai VALICĂ

[1] Vezi Daniel Vernet, Biblia și Știința, în: colecția Glasul Îndrumătorului Creștin, nr. 48, Paris, 1986, p. 12.
[2] Vezi pe larg: La un pas de Semnul Fiarei, un documentar de Katherine Albrecht: http://video.google.co.uk/videoplay?docid=-2029681589148358971&hl=en
[3] Ibidem.
[4] Romani 12, 2.
[5] Charles Mutigwe and Farhad Aghdasi, http://www.rfidresearch.net/documents/RFIDResearchTrends.pdf.
[6] Klaus Pavlik, The why and how Cornerstones for a EuropeanRFID research policy, Conference “Towards a European Policy on RFID”, Brussels, 19 September (2008).
[7] VeriChip RFID Implants in Mexican Attorney General’s Office Overstated,  http://www.spychips.com/press-releases/mexican-implant-correction.html, 29 November (2004).
[8] Birgit Gampl, Véronique Corduant, Guidelines and legislation – The regulatory side of RFID, Conference “Towards a European Policy on RFID”, Brussels, 19 September (2008).
[9] Scandal: Wal-Mart, P&G Involved in Secret RFID Testing, November 10, (2003),http://www.spychips.com/press-releases/broken-arrow.html
[10]Melanie R. Rieback Bruno Crispo Andrew S. Tanenbaum, Is Your Cat Infected with a Computer Virus?, IEEE International Conference onPervasive Computing and Communications, Pisa – Italy, 4, 13-17 March (2006).
[11] Vezi http://www.rfidvirus.org/media.
[12] Aura Bolboasa, Mihaela Stoica, Paşapoartele cu cip, siguranţă sau furt de identitate? VIDEO, Ziarul Adevărul, 18 mar (2009), http://www.adevarul.ro/articole/pasapoartele-biometrice.html
[13] Dr. Cristian Cobeli, Pr. Dr. Mihai Valică, op. cit,. pp. 79-81.
[14] Dr. Cristian Cobeli, Pr. Dr. Mihai Valică, Cipurile RFID- Quo Vadis?, în: Dictatura Biometrică. Cipul controlului total, Botoșani, 2009, p. 76-85.
[15] Michael Glazkov, Totale Uberwachung, Ausweise mit biometrischen Merkmalen,  FSU Jena, 07 July, 2008.
[16] Dr. Cristian Cobeli, Pr. Dr. Mihai Valică, Cipurile RFID- Quo Vadis?, în: Dictatura Biometrică. Cipul controlului total, Botoșani, 2009, p. 83.
[17] Dr. Cristian Cobeli, Pr. Dr. Mihai Valică, Cipurile RFID- Quo Vadis?, în: Dictatura Biometrică. Cipul controlului total, Botoșani, 2009, p. 84.
[18] Ibidem.
[19] http://www.sintezis.ro/scoala-de-retail-sintezis.php.
[20] http://www.filefactory.com/file/2f269a/
[21]http://seattletimes.nwsource.com/html/businesstechnology/2004151388_apchippingamericaiii29.html
[22] http://www.discoverrfid.org/what-is-possible/get-what-you-want/warranty-without-receipt.html
[23] http://www.hamangia.ro/pasapoartele-si-teroristii.html
[24] http://www.antichips.com/
[25] http://www.epcglobalinc.org/consumer_info/home
[26] Ibidem.
[27] Vezi  http://www.technovelgy.com/ct/Technology-Article.asp?ArtNum=20; http://epic.org/privacy/rfid/ (exemple de RFID cu probleme) ; http://www.darknet.org.uk/2008/06/hackers-crack-london-tube-oyster-card/ (RFID spart).
[28] Recent au fost create conturi false de „Facebook” şi atribuite Preafericitul Patriarh Daniel. Vezi art. Conturile „Facebook“ ale Patriarhului României sunt false! “Ca urmare a deschiderii mai multor conturi atribuite Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în reţeaua de socializare “Facebook”, Biroul de presă al Patriarhiei Române face următoarele precizări: Nici unul dintre aceste conturi nu are acordul sau binecuvântarea Patriarhului României, ci sunt iniţiative personale ale unor utilizatori anonimi. Deşi Patriarhia Română a sesizat de mai multe ori administratorul Facebook asupra acestor conturi false atribuite Patriarhului României şi a solicitat închiderea acestora, totuşi ele continuă să funcţioneze şi să inducă în eroare pe cei care le accesează”,  în: http://www.ziarullumina.ro/articole;1421;1;47515;0;Conturile-Facebook-ale-Patriarhului-Romaniei-sunt-false!.html, din 3 nov. 2010. Dacă un Patriarh al României nu este ascultat în urma multor sesizări oficiale, se pune întrebarea firească: cum vor fi ascultaţi oamenii simpli, utilizatori ai internetului, posesori ai actelor biometrice, unii fără acceptul lor? Deci, situaţia privind siguranţa şi corectitudinea tehnologiei informaţionale actuale, este scăpată de sub control. Este evident, că bazele de date sunt vulnerabile, iar buna credinţă a unor lucrători din sistemul inforamţional este pusă sub semnul îndoieli şi astfel întregul sistem devine nesigur  şi chiar dăunător persoanei umane.
[29] Vezi pe larg http://adevarul911.blogspot.com. Toate analizele experţilor in domeniu confirma frauda naţională şi genocidul evenimentului 11 sept. 2001. Vezi şi: http://ro.altermedia.info/noua-ordine-mondiala/fost-agent-mi5-atentatele-de-la-11-septembrie-au-fost-o-afacere-interna_2476.html.
[30] Vezi pe larg Aron Ioan în: http://www.scribd.com/doc/47528886/aron-ioan-biometria-metoda-de-identificare-criminalistica-a-persoana, pp. 12-16.
[31] Ibidem.
[32] Ibidem.
[33] România a reglementat implementarea cipurilor prin: OGU 94/2008, HG 1566/2008, OG 207 din 04/12/2008. În conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (4) din Constituţia României, revizuită, Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi din celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Astfel, punerea în circulaţie a paşaportului electronic constituie o obligaţie asumată de România potrivit calităţii sale de stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 2252/2004 şi cu Decizia Comisiei nr. C(2005)409 pentru stabilirea specificaţiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre, completată de Decizia Comisiei nr. C(2006)2909. În acest sens, prin H.G. 557/26.04.2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulaţie paşapoartele electronice, precum şi a formei şi conţinutului acestora, publicată în Monitorul Oficial nr. 376/02.05.2006, s-au definit paşaportul electronic şi datele biometrice ce urmează a fi introduse în cuprinsul acestuia şi s-au stabilit forma, conţinutul şi data de 1 ianuarie 2007 ca dată de punere în circulaţie a acestui document de călătorie în România. Prin publicarea actului normativ sus-menţionat în Monitorul Oficial s-a asigurat, astfel, accesul cetăţenilor la acest act normativ, pentru a lua la cunoştinţă despre forma, conţinutul şi data punerii în circulaţie a paşaportului electronic. Ulterior, data de punere în circulaţie a paşapoartelor electronice a fost modificată prin acte normative succesive, prin H.G. 571/28.05.2008 aceasta fiind stabilită pentru 31 decembrie 2008. Acest termen a constituit termenul limită de punere în circulaţie a acestor documente, întrucât deja fusese declanşată procedura necontencioasă împotriva României, premergătoare acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene. „Prin H.G. nr. 1566/25.11.2008 pentru modificarea şi completarea H.G. 557/2006 s-a avut în vedere cuprinderea, în cadrul aceluiaşi act normativ, a reglementărilor care vizează forma şi conţinutul paşapoartelor diplomatice, de serviciu şi simple, a paşapoartelor pentru persoana fără cetăţenie, respectiv a documentelor de călătorie ce se eliberează refugiaţilor recunoscuţi în baza Convenţiei de la Geneva din 28 iulie 1951 ori persoanelor care au obţinut protecţie subsidiară conform Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, întrucât toate aceste documente vor fi produse ca paşapoarte electronice”. Citat de Aron Ioan, op. cit., vezi pe larg în: http://www.scribd.com/doc/47528886/aron-ioan-biometria-metoda-de-identificare-criminalistica-a-persoana.
[34] Vezi pe larg, http://www.calauzaortodoxa.ro/stiri/un-studiu-raport-de-pr-prof-dr-mihai-valica-cu-binecuvantarea-ips-teofan.
[35]http://www.legi-internet.ro/legislatie-itc/date-cu-caracter-personal/hotarire-de-guvern-privind-pasapoartele-electronice.html
[36] Idem
[37] Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care prevede că Uniunea se întemeiază, printre altele, pe valorile respectării demnității umane, libertății, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților, și că aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.
[38] Aron Ioan: http://www.scribd.com/doc/47528886/aron-ioan-biometria-metoda-de-identificare-criminalistica-a-persoana.
[39] Ibidem.
[40] Ibidem.
[41] Vezi art. 7-10, pct. 1 şi 2. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, p. 17, Bucureşti, 1992. La nivel internaţional, acest drept este reglementat prin instrumente juridice universale, ca: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice sau, prin instrumente juridice regionale, cum sunt: Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Constituţia României reglementează dreptul la viaţă intimă, familială şi privată ca o latură a respectării şi ocrotirii personalităţii omului, proclamată de art. 1 ca valoare supremă. A luat fiinţă şi în România, o autoritate centrală abilitată cu atribuţii de control, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Recent înfiinţată, prin Legea nr. 102/2005, Autortatea îşi exercită competenţa stabilită în principal de Legea nr. 677/2001, în condiţii de independenţă faţă de orice autoritate publică sau entitate de drept privat. Prin Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi liberă circulaţie a acestor date a fost transpus acquis-ul reprezentat de Directiva 95/46/EC, care reglementează cadrul juridic general al protecţiei datelor personale la nivelul Uniunii Europene. Atribuţiile Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sunt specifice oricărei instituţii de control, putând investiga prelucrările de date cu caracter personal care cad sub incidenţa Legii nr. 677/2001 şi aplică sancţiuni, în cazul în care se constată încălcarea dispoziţiilor legale de către operatorii de date cu caracter personal, în urma sesizărilor din oficiu sau pe baza unor plângeri depuse de persoanele fizice lezate în drepturile lor.
[42] Potrivit unei telegrame secrete publicată de Wikileaks şi The Guardian, Departamentul de stat american a cerut Ambasadei SUA de la Bucureşti să strângă date despre politicienii români actuali sau “în ascensiune”. Vezi telegram secretă trimisă de SUA autorităţilor române pe data de 16 iunie 2009: Telegrama secretă prin care SUA cere “date biometrice” despre liderii politici români în:http://www.gandul.info/international/telegrama-secreta-prin-care-sua-cere-date-biometrice-despre-liderii-politici-romani-777600; Vezi şi: http://www.gandul.info/international/cablegate-dosarele-secrete-sua-a-cerut-date-biometrice-ale-liderilor-politici-romani-si-informatii-privind-legaturile-cu-politicieni-sau-afaceristi-din-rusia-7776029.
[43] Pr. Dr. Mihai Valica, Către cei responsabil eclesial și civic, în: Dictatura Biometrică. Cipul controlului total, Botoșani, 2009, p. 152.
[44] Ibidem.
[45] Pr. Dr. Mihai Valică, Către cei responsabil eclesial și civic, în: Dictatura Biometrică. Cipul controlului total, Botoșani, 2009, p. 152.
[46] Legea nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii, precum si pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice, a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 780 din 21.11.2008.
[47] În România nu a avut loc nici o dezbatere publică privind acest Regulament până în ianuarie 2009, după ce normele interne de aplicare a acestuia au intrat în vigoare. Dacă această dezbatere publică ar fi avut loc, cu siguranţă punctele de vedere pro şi contra exprimate în acest moment ar fi arătat cu totul altfel. Este vorba de o situaţie mai generală: în România perioada de punere în aplicare a Regulamentelor nu este folosită pentru a genera dezbateri publice pe marginea conţinutului lor, pentru a găsi cea mai potrivită formă a legii interne, ci, ca şi în cazul de faţă, Regulamentele sunt transpuse în legea internă, în cel mai fericit caz, nu cu mult înainte de expirarea perioadei indicate pentru transpunerea în legea internă.
[48]Pr. Dr. Mihai Valică, Către cei responsabil eclesial și civic, în: Dictatura Biometrică. Cipul controlului total, Botoșani, 2009, p. 153.
[49] http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/dat/32007X1214/htm/C2007303RO.01000101.htm
[50] Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a secretului comunicaţiilor.
[51] http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0a26
[52] http://www.sgg.ro/legislativ/docs/2008/06/2n5_hc3sxv9fmt18zdyb.pdf
[53] http://roncea.ro/tag/radu-carp/
[54] Vezi pe larg petiția, alcătuită de Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, filiala jud. Vrancea, ”Stefan cel Mare”, cu titlul Nu cardului de sănătate cu cip electronic, în: Rev. Atitudini, nr. 15 din februarie 2011,  prin care cere, organelor în drept, renunțarea la emiterea cardurilor de sănătate cu cip.
[55] http://www.avocatnet.ro/content/forum|displayTopicPage/topicID_127701/pageID_1/Cardul-de-sanatate-cu-microcip-Pericol-sau-binefacere.html.
[56] Ibidem.
[57] Ibidem.
[58]http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/01/17/dr-vasile-astarastoae-presedintele-colegiului-medicilor-demonstreaza-la-rfi-cardul-de-sanatate-cu-cip-este-o-incercare-de-abuz-din-partea-statului-si-comporta-riscuri-pe-toate-planurile-pana-si-on /
[59] Idem.
[60] Vezi pe larg: http://medicalnet.ro/blog/astarastoae/; http://www.ziare.com/stiri/spitale/vasile-astarastoae-cardul-de-sanatate-va-aduce-mai-multa-birocratie-1072517; http://vodpod.com/watch/5363827-prof-univ-dr-vasile-astrstoae-cui-folosete-cardul-de-sntate; Vezi şi atitudinea FOR (Forul Ortodox Român): Argumente procedurale şi etice împotriva cardului de sănătate; în: http://foaienationala.ro/ministerul-sanatatii-sfideaza-normele-bunului-simt-argumente-procedurale-si-etice-impotriva-cardului-de-sanatate-cu-cip.html:
1.     Sistemul de identificare a asiguraţilor pe baza cardului cu cip este experimental, în sensul în care nu există o experienţă probată suficient care să ateste că introducerea lui serveşte scopurilor enunţate de autorităţi: eradicarea fraudelor şi economisirea banului public.
2.     Dimpotrivă, introducerea unui nou sistem de gestionare şi administrare a asiguraţilor în timp de criză înseamnă schimbarea radicală a vechiului sistem cu unul nou – proces întotdeauna costisitor şi riscant. Nimeni nu a discutat în mod real despre noile costuri şi riscuri.
3.     Drept dovadă că sistemul e nesigur: în Marea Britanie, în sistemul centralizat al Naţional Health System, s-au pierdut datele a 93% din asiguraţi; iar în Franţa fraudele se fac în continuare fără nici o oprelişte, în cadrul unui sistem informatic de carduri. Cât despre costuri, în Germania implementarea – doar parţială – a acestui sistem a costat 1, 7 miliarde de euro.
4.     Nu există nici un fel de studii (de fezabilitate, de impact, de politici publice etc.) făcute de autorităţi pe marginea acestor probleme. Nu avem date reale, probate, verificate, despre dimensiunea fraudelor, nu avem studii comparative cu alte ţări care au încercat sistemul etc.
5.     Încă o dovadă că sistemul este nesigur este dată de blocarea recentă a serverelor CAS. Încă înainte de a fi implementat sistemul exclusiv electronic şi-a arătat limitele: o singură problemă tehnică reuşeşte să blocheze întreg sistemul. Oricât de greoi şi birocratic ar fi un sistem administrativ clasic, el nu se poate bloca în mod similar.
6.     Riscurile asupra drepturilor constituţionale şi asupra datelor personale nu au fost abordate în mod serios. Astfel: Nu există nici un audit de securitate pentru cipurile care vor stoca datele personale; Îîn acest sens, ce garanţii efective există asupra protecţiei datelor personale şi informaţiilor asupra stării de sănătate ce vor fi criptate pe cip? Şi, având în vedere că nu se pot aduce garanţii tehnice infailibile, la ce bun construirea unui sistem informatic în care cetăţeanul devine vulnerabil, prin expunerea datelor personale, şi a celor asupra sănătăţii sale, în faţa statului şi a unor terţe entităţi (conform legii, farmacişti, medici, furnizori, dar şi oricine poate procura aparate de citire a cipurilor)?; Nu există nici acum, în ciuda solicitărilor asociaţiilor societăţii civile, nici un fel de informaţie asupra existenţei – sau non-existenţei – unei baze de date centralizate, cu informaţiile medicale despre persoană; Singurul care devine transparent în faţa autorităţilor şi a terţelor entităţi este cetăţeanul; în schimb, statul este complet opac în ceea ce priveşte modul în care va proceda cu datele personale; Obligaţia de a te identifica drept asigurat prin deţinerea unui card cu cip – respectiv lipsa unei alternative – încalcă grav dreptul la opţiune bazat pe dreptul la viaţă privată şi pe libertatea conştiinţei; Reamintim faptul că MI, într-un răspuns către FOR, a precizat că “prin recunoaşterea dreptului la opţiune al cetăţenilor români, sunt respectate dreptul la viaţă privată, cât şi libertatea de conştiinţă ale acestora, precum şi libertăţile civice specifice unui stat de drept constituţional”. Implicit, lipsa acestui drept la opţiune înseamnă încălcarea celorlalte drepturi constituţionale.
7. Autorităţile au procedat în cel mai nefericit mod cu putinţă faţă de societatea civilă şi faţă de necesitatea asigurării unei dezbateri publice reale: au demarat procedurile licitaţiei publice pentru achiziţionarea cipurilor înaintea organizării primei dezbateri publice asupra proiectului; au promis, public şi oficial, drept la opţiune şi alternativă la card, promisiune încălcată prin faptul că un asemenea drept a fost exclus din noul proiect; au descurajat orice discuţie serioasă, profundă, asupra acestui subiect prin lipsa oricăror studii asupra proiectului; au considerat de la bun început, în notele de fundamentare ale proiectelor legislative, că nu este necesară consultarea societăţii civile şi a Bisericii; au organizat ambele dezbateri publice în urma solicitărilor exprese ale unor asociaţii civile şi le-au fixat la ore aproape imposibile, în termene scurte de timp.
8. Toate aceste lucruri duc la o relaţie de suspiciune între stat şi cetăţeni: statul îşi suspectează cetăţenii de fraude şi încearcă, în mod opac, încălcând drepturile civile şi normele democratice, introducerea unui sistem informatic obligatoriu şi riscant pentru libertatea persoanei; cetăţeanul suspectează, pe bună dreptate, statul că intenţionează să îşi crească marja de control asupra societăţii şi persoanelor, având în vedere şi tertipurile jenante de care se folosesc autorităţile pentru a asigura introducerea cardurilor cu cip obligatorii; prin propaganda de care se serveşte pentru a justifica introducerea noului sistem informatic, statul acuză categorii întregi de populaţie (medici de familie, asiguraţi) de faptul că sunt necinstiţi în raport cu legea şi cu ceilalţi; acest lucru nu poate duce decât la anomie socială şi la suspiciune generalizată, vina pentru funcţionarea proastă a sistemului aparţinând în primul rând responsabililor, nu plătitorilor de taxe.  Având în vedere toate aceste argumente procedurale şi etice, FOR consideră că lipsa dreptului la opţiune afectează grav, şi de această dată, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti prevăzute în Constituţie.

(articol publicat în avanpremieră din nr 27 al revistei ATITUDINI)

SURSA: http://atitudini.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s