Arhim. Efrem Vatopedinul – Avorturile sunt o forma de genocid!

Arhim Efrem Vatopedinul

Înțelegem ispitele și provocările epocii noastre, în care plăcerea trupească este oferită omului într-un mod foarte facil. Relațiile premaritale și extramaritale sunt considerate firești, dar ele sunt împotriva firii. Astfel se încalcă premisele căsătoriei, dar și însăși Taina nunții. Curăția dinaintea nunții și fidelitatea, cumințenia în căsătorie nu reprezintă doar aplicarea unor porunci morale ale lui Dumnezeu, ci au o prelungire ontologică. ”De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facere 2:24). Prin unirea trupească din căsătorie cei doi soți devin una, trăiesc adevărata unitate și dragoste, cea binecuvântată de Dumnezeu. În timp ce orice legătură premaritală și extramaritală scindează personalitatea. Și, ca o urmare firească, roadele acestor relații păcătoase aduc sarcini nedorite, care de regulă sfârșesc în avorturi.

În paralel, criza economică ce a început să ia dimensiuni mondiale este o altă cauză care împinge multe perechi să săvârșească avort. Greutățile economice pe care le întâmpină familia socotesc că va fi o piedică în a hrăni încă un copil și de aceea recurg la avort. Mare greșeală! Omul nu este creatorul exclusiv al pruncilor, ci este împreună-creator cu Dumnezeu-Creatorul. Dumnezeu cunoaște și are puterea de a se îngriji mult mai bine de noi, făpturile Sale. Uitați-vă cum Însuși Hristos, într-un anume fel, ne ironizează pentru faptul că nu avem încredere în pronia Sa. Spune: ”Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările” (Matei 10:29-31). Cel Care se îngrijește de vrăbii nu se va îngriji de omul care este chipul Său? S-a pierdut în zilele noastre credința, nu atât credința în Dumnezeul Treimic, adică credința dogmatică, cât credința în Pronia lui Dumnezeu, ne-am pierdut încrederea în Dumnezeu. Trebuie să fim siguri pe credința noastră, să dobândim această credință a vederii lui Dumnezeu, să o cerem de la Dumnezeu. Apostolii, când au cerut de la Hristos ”sporeşte-ne credinţa” (Luca 17:5), la această credință se refereau.

Aproape în fiecare an se săvârșesc la nivel mondial mai bine de 50 de milioane de avorturi. E ca și cum în fiecare an ar fi decimată întreaga populație a Franței. Grecia, din păcate deține primul loc în Europa la avorturi, mai bine de 300 000 pe an. 22% dintre grecoaice au făcut cel puțin un avort. În Rusia, în ultimii ani, numărul avorturilor depășește un milion pe an, având ca număr record la nivel mondial 4.103.400 de avorturi în anul 1990. Și, desigur, proporțiile și procentele acestea sunt în realitate mult mai mari, pentru că cele mai multe femei recurg pentru avort nu la spitalele publice, unde obligatoriu sunt înregistrate, ci la cabinete particulare, unde înregistrarea nu e obligatorie. În aceste cifre nu sunt cuprinse așa-numitele ”avorturi la chiuvetă”, care și acestea se ridică la un număr foarte mare, care survin în urma reproducerii în laborator, unde se fecundează mult mai multe ovare decât vor fi implantate, precum și avorturile rezultate în urma ”experimentelor genetice” care au loc pentru diferite scopuri de cercetare. De asemenea, avorturile pe care le fac femeile cu sarcini gemelare sau triple, pentru a ajunge la o sarcină monoembrionară.

Mulți afirmă că problema demografică cu care se confruntă mai ales Grecia, dar și Rusia, va constitui cea mai mare problemă a deceniului următor, de vreme ce numărul deceselor este deja mai mare decât cel al nașterilor. Cea mai importantă problemă nu este rata scăzută a natalității (care și aceasta există, desigur), ci faptul că avorturile constituie o nouă formă de genocid. Deja în Grecia avorturile sunt mult mai multe decât nașterile, cel puțin de trei ori mai numeroase!

Nu pot să înțeleg cum în țări ortodoxe au loc aceste crime abominabile, cum avorturile au luat o asemenea extindere! Acest fapt va trebui să ne neliniștească foarte mult, să ne cutremure aș spune, și se impune să dăm un semnal de alarmă. Nu este posibil ca noi, popoarele ortodoxe, să săvârșim asemenea fărădelegi! Asta arată că nu ducem o viață de creștini ortodocși, ci doar în acte suntem creștini. Nu avem o viețuire creștină. Cred că Biserica Ortodoxă ar putea să acționeze mai bine asupra acestui subiect, lucru pe care romano-catolicii îl fac. Ar trebui să avem o colaborare cu statul, dar însuși statul a legalizat avorturile, așa că ne aflăm într-o confruntare cu statul în această privință. Se impune ca întregul cler și popor să se mobilizeze într-o campanie împotriva avorturilor, care însă să izvorască din adevărata cunoaștere și dragoste pentru om.

SURSA: http://www.pemptousia.ro/

Advertisements

Sfantul Cuvios Porfirie Cavsocalivitul – Sfaturi pentru mamele insarcinate

Cuviosul Porfirie cel NouSă le spui mamelor să simtă cât de mult le-a cinstit Dumnezeu, care le-a învrednicit să devină mame. Din momentul în care poartă în pântece embrionul conceput, au o a doua viață. Să vorbească pruncului încă nenăscut și să-l mângâie, prin propriul lor pântece, iar fătul va simți mângâierea în chip tainic.

Odată Părintele i-a spus unui pediatru:

– Să le spui mamelor să simtă cât de mult le-a cinstit Dumnezeu, care le-a învrednicit să devină mame. Din momentul în care poartă în pântece embrionul conceput, au o a doua viață. Să vorbească pruncului încă nenăscut și să-l mângâie, prin propriul lor pântece, iar fătul va simți mângâierea în chip tainic.

Să se roage cu multă iubire pentru el. Altminteri, nu doar copilul nou-născut, ci și fătul, simt lipsa dragostei mamei, nervii, supărarea, scârba. Atfel se provocă traume suflețelului, care îl însoțesc toată viața.

Dacă mamele au simțăminte sfinte și duc o viață sfântă, își sfințesc și copilul, chiar din momentul conceperii sale.

Aceleași lucruri sunt valabile și pentru tată.

(Agapie Monahul, Flacăra dumnezeiască pe care a aprins-o în inima mea Părintele Porfirie, Editura Bunavestire Bacău, 2005, pp. 103)

SURSA: http://www.doxologia.ro

Despre avort – Parintii Paisie Aghioritul si Cleopa Ilie

Mantuitorul Iisus Hristos plange

Avorturile sunt un păcat infricosător

[interviu cu parintele Paisie Aghioritul – Muntele Athos]

– Părinte, o oarecare femeie de patruzeci de ani, care are copii mari, este însărcinată în luna a treia. Bărbatul ei o amenintă că va divorta dacă nu face avort.

– Dacă va face avort, vor plăti ceilalti copii cu boli si accidente. Astăzi părintii îsi omoară copiii prin avorturi si nu au binecuvântarea lui Dumnezeu. Mai demult dacă se năstea un copil bolnav, îl botezau, iar dacă murea, pleca îngeras. Dar părintii aceluia rămâneau cu alti copii sănătosi si astfel aveau binecuvântarea lui Dumnezeu. Astăzi, însă, părintii îsi omoară copiii sănătosi cu avorturile si tin în viată pe cei bolnăviciosi. Apoi aleargă în Anglia si America să-i vindece. Iar acesti copii dacă vor trăi, vor face familie si poate să dea nastere la alti copii bolnavi. In timp ce, dacă ar fi făcut si alti copii, nu ar fi alergat atât de mult pentru unul, pentru cel bolnav, si nu s-ar fi mâhnit atât de mult dacă ar fi murit, căci ar fi plecat îngeras de aici.

– Părinte, am citit undeva că în fiecare an, în întreaga lume, se fac cinci milioane de avorturi si două sute de mii de femei mor din cauza întreruperilor de sarcină pe care le fac.

– Ii omoară pe copii, pentru că, asa cum spun ei, dacă se va înmulti lumea, oamenii nu se vor putea întretine si nu vor avea ce să mănânce. Există atâtea suprafete necultivate, atâtea păduri, care, în putină vreme, cu mijloacele care există astăzi, ar putea să le facă, de pildă, plantatii de măsline, si să le dea celor ce nu au proprietăti. Ei spun că nu taie copaci, deoarece nu va mai exista apoi oxigen, însă măslinii tot copaci sunt. In America ard grâul, iar în Grecia aruncă fructele în gropi de gunoi, în timp ce în Africa oamenii mor de foame. Atunci când în Etiopia mureau oamenii de foame pentru că era mare secetă, i-am spus unui oarecare cunoscut, care era armator si ajuta în astfel de cazuri, să meargă la o astfel de groapă de gunoi, să-i roage să-l lase să încarce un vapor de fructe si să-l ducă acolo în dar. Insă sub nici un chip nu i-au dat voie.

Câte mii de embrioni mor în fiecare zi! Avortul este un păcat înfricosător. Este o ucidere, si încă una mare, căci copiii mor nebotezati. Părintii trebuie să înteleagă că viata începe în clipa zămislirii.

Intr-o noapte, Dumnezeu a îngăduit să văd o înfricosătoare vedenie, care mi-a arătat care este soarta acelor copii. Era în noaptea spre Martea Luminată. Aprinsesem două lumânări în două tinichele, asa cum obisnuiesc să fac chiar si atunci când dorm, pentru cei ce suferă sufleteste si trupeste, vii si morti. La ora douăsprezece, în miezul noptii, în timp ce rosteam rugăciunea lui Iisus, văd un ogor mare, înconjurat cu un gard de zid, semănat cu grâu care abia începuse să crească. Eu stăteam în afara ogorului si aprindeam lumânări pentru cei moiti, pe care le lipeam de zidul împrejmuitor. In partea stângă era un teren viran, plin de stânci si văgăuni, care se miscau mereu din pricina unui vuiet puternic alcătuit din mii de tipete sfâsietoare, care-ti rupeau inima. Chiar si cel mai împietrit om s-ar fi umilit, dacă le-ar fi auzit. In timp ce sufeream din pricina acelor tipete sfâsietoare si mă întrebam de unde provin si ce înseamnă toate acestea pe care le vedeam, am auzit o voce spunându-mi: “Ogorul cu grâu, care încă nu a dat în spic, este cimitirul cu sufletele mortilor care vor învia. Iar în locul care se cutremură de tipetele sfâsietoare, se află sufletele copiilor care au fost omorâti prin avorturi”. După această vedenie mi-a fost cu neputintă să-mi revin multă vreme, din pricina marei dureri ce am simtit-o pentru sufletele acelor copii. Nu am putut nici măcar să mă odihnesc după aceea, cu toate că eram istovit de oboseală.

– Părinte, se poate face ceva pentru a se abroga legea cu privire la avorturi?

– Se poate, dar trebuie să se miste putin guvernul, Biserica, etc., astfel încât lumea să fie informată despre consecintele ce le va avea subnatalitatea. Preotii să explice lumii că legea pentru avorturi este împotriva poruncilor evanghelice. La fel si medicii să vorbească despre pericolele prin care trece femeia care face avort. Vezi, europenii au avut nobletea si au lăsat-o mostenire copiilor lor. Noi am avut frica de Dumnezeu, dar am pierdut-o si nu am lăsat-o mostenire generatiei următoare, de aceea acum legiferăm avorturile, căsătoria civilă, etc.

Atunci când un om încalcă o poruncă a Evangheliei, responsabil este numai el. Dar când un lucru care se opune poruncilor evanghelice se face din partea statului, atunci vine urgia lui Dumnezeu peste tot neamul ca să se îndrepte.

Cuviosul Parinte Paisie Aghioritul

SFATURI ALE PĂRINTELUI CLEOPA

[Extrase din: Ne vorbeste Pârintele Cleopa 3 si 8.]

Toate păcatele sunt păcate grele si toate păcatele se numesc de marele Apostol Pavel “lucruri ale întunericului”. Că auzi ce zice: Lepădati dar lucrurile întunericului. Apoi începe să le numere: desfrânarea, lăcomia, betia, hula, necredinta… Tot păcatul întunecă pe om, dar uciderea este un păcat si împotriva Duhului Sfânt si strigător la cer, si poti să spui acestui păcat cum vrei. Că ce este mai scump la fiecare vietate decât viata?

Nu vezi mata că si o furnică si un tântar si o muscă, o jivină cât de mică, ea vrea să-si salveze viata. Fuge, aleargă, se păzeste să nu o omori. Dar omul, care-i chipul si asemănarea lui Dumnezeu, cât de scumpă este viata lui înaintea Tatălui ceresc?

Dacă ar fi omul fiară, n-ar fi o pagubă mare, că o fiară este mult inferioară omului, dar omul este chipul si asemănarea lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pământ, si este foarte mare păcat.

*

– Prea Cuvioase, copiii care sunt avortati au suflet?

– Au! Cum să nu aibă?

– Dintr-a câta zi au ei suflet?

– Din clipa zămislirii. Căci spune proorocul Ieremia: Doamne, Tu zidesti duhul omului întru zămislire.

– Păi, înseamnă că sunt numai suflet, părinte.

– Sământa bărbatului si a femeii este vie. Si atunci, în clipa împreunării, s-a zidit si sufletul si trupul.

– Prea Cuvioase, ce se zideste întâi la om?

– Intâi si întâi se zideste sufletul si apoi trupul. Trupul ia forma după suflet.

– Atunci cum este cu copiii avortati?

– Pentru un copil avortat 20 de ani n-are voie să se împărtăsească mama lui. El este viu de când s-a zămislit în pântecele maicii lui; de când era cât o sământă de cânepă. Dacă îi faci ceva de atunci sau bei niste otrăvuri ca să pierzi copilul, ucigasă de oameni esti. De ce să nu vă spun? Cum să tac, că o să mă întrebe Mântuitorul!

– Mai este iertare, părinte?

– Este iertare! Te duci si te spovedesti, faci canonul si te iartă Dumnezeu.

Nu este nici un păcat de neiertat. Numai păcatul nepocăit si nemărturisit rămâne în veci neiertat.

– Sufletele copiilor avortati unde sunt?

– Sufletele copiilor avortati stau într-un loc unde nu este nici întuneric, nici lumină. Nici nu se bucură, nici nu se chinuiesc. Si ei strigă la Dumnezeu: “Doamne, pentru ce suntem noi lipsiti de bucuria fetei Tale, căci noi nu am văzut lumina soarelui, nu am văzut frumusetile din această lume si nici nu am făcut vreun păcat?” Si atunci glasul lor se ridică la Dumnezeu, iar Dumnezeu va cere sufletele din mâna mamelor ucigase. Iar părintii, care au omorât copiii în pântece, dacă fac canon, îi eliberează pe copiii lor din acea stare.

– Dar care se feresc să nu nască copii, ce canon trebuie să facă?

– Care se păzesc să nu facă copii, sunt opriti de la Sfânta împărtăsanie doi ani de zile.

– O femeie bolnavă de trei ani de zile si care a pierdut un copil fără voia ei, vă întreabă ce să facă?

– Să se ducă la mărturisire la preotul ei si să-si facă canonul rânduit, că dacă nu-l face în lumea aceasta, o ajunge canonul cel de dincolo.

– Dacă nu-i dă canon părintele?

– Ba să-i dea canon. Cine a pierdut copii fără voie este oprit de la Sfintele Taine numai doi ani.

Fratilor, să stiti un lucru: Păziti-vă foarte tare, să nu spuneti în gândul vostru, cum îmi spune câte o femeie la mărturisire: “Da, părinte, l-am avortat, dar era numai de o lună sau de trei săptămâni!”

Ce-ai zis? De trei săptămâni? Iată ce spune Sfântul Anastasie Sinaitul:

“Precum când tună si fulgeră, odată auzi tunetul si odată vezi lumina fulgerului, asa în clipa când s-a zămislit copilul se zideste în el si trupul si sufletul lui, într-o formă ca o sământă de cânepă sau poate mai mic, dar în aceeasi vreme”.

De aceea sfătuim pe cei ce-au căzut în acest păcat,ca să se silească cu toată puterea să se mărturisească si să-si facă canonul în lumea aceasta, ca nu cumva dincolo să-l facă vesnic. S-a prea înmultit păcatul acesta si este strigător la cer, si aduce osândă vremelnică si vesnică si în veacul de acum si în cel viitor. Amin.

O ISTORIOARĂ CU FEMEILE CARE FAC AVORTURI

Toate păcatele sunt păcate grele si toate păcatele se numesc de marele Apostol Pavel “lucruri ale întunericului”. Că auzi ce zice: Lepădati dar lucrurile întunericului. Apoi începe să le numere: desfrânarea, lăcomia, betia, hula, necredinta… Tot păcatul întunecă pe om, dar uciderea este un păcat si împotriva Duhului Sfânt si strigător la cer, si poti să spui acestui păcat cum vrei. Că ce este mai scump la fiecare vietate decât viata?

Nu vezi mata că si o furnică si un tântar si o muscă, o jivină cât de mică, ea vrea să-si salveze viata. Fuge, aleargă, se păzeste să nu o omori. Dar omul, care-i chipul si asemănarea lui Dumnezeu, cât de scumpă este viata lui înaintea Tatălui ceresc?

Dacă ar fi omul fiară, n-ar fi o pagubă mare, că o fiară este mult inferioară omului, dar omul este chipul si asemănarea lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pământ, si este foarte mare păcat.

De aceea sfătuim pe cei ce-au căzut în acest păcat, ca să se silească cu toată puterea să se mărturisească si să-si facă canonul în lumea aceasta, ca nu cumva dincolo să-l facă vesnic. S-a prea înmultit păcatul acesta si este strigător la cer, si aduce osândă vremelnică si vesnică si în veacul de acum si în cel viitor. Ia să vă spun o întâmplare adevărată si înfricosătoare:

Într-una din zile, m-am pomenit aici la mine cu o doamnă bine, care a venit si a căzut în genunchi si a început a plânge:

– Ce este, doamnă?

– Vai de mine, sunt de la Bucuresti, am venit cu mare greutate si cu mare necaz aici.

– Dar ce s-a întâmplat?

– Eu sunt fată de preot, a zis, si s-a întâmplat de m-a luat în căsătorie un mare functionar. Eu i-am spus că nu merg după dânsul. Eu sunt fată de preot si sunt credincioasă. Am crescut în credinta crestină ortodoxă, în frica lui Dumnezeu, dar el nu crede în Dumnezeu. El a spus: “Eu nu cred, dar îti dau voie tie să faci ce vrei: roagă-te, mergi la biserică, posteste, fă milostenie, roagă-te si acasă. Fă tot ce vrei, numai să mergi după mine în căsătorie!”

În felul acesta, ea a întrebat pe părintii ei si s-a încumetat si s-a dus. S-au luat în căsătorie si au trăit bine vreo câteva luni. Când ea a rămas gravidă, el atâta i-a spus: “Silvia, copii să nu-mi faci, că copiii sunt salba dracilor”. Auzi ce expresie! Ea a rămas uimită când a auzit: “Fă ce stii, dar copii să nu-mi faci, că nici nu vreau să aud de dânsii!”

Atunci ea i-a spus: “Măi, criminalule, să-ti iasă din minte vreodată că eu am să fac această crimă! Eu sunt fată de preot. Eu ti-am spus înainte de a mă căsători că vreau să trăiesc cu tine crestineste, nu păgâneste”. El i-a spus: “Gândeste-te bine, că eu am vorbit cu un doctor să dai copilul afară”. Copilul avea două luni. Ea a spus: “Niciodată, nu voi face această crimă. Mai bine mor de o mie de ori decât să omor copilul”.

Si a rămas vorba că el îi pregătea doctorul ca să-i omoare copilul, mai ales primul copil. Ea însă era hotărâtă până la moarte să nu facă avort. Si iată ce s-a întâmplat. A venit săraca aici la mine să întrebe, dar era hotărâtă în inima ei să nu facă această ucidere de om.

– Am auzit de dumneata si am venit să întreb, a zis ea. Ce zici, părinte? Eu sunt în a doua lună si el m-a amenintat cu moartea, dacă nu fac avort.

– Dacă te-ar tăia de o mie de ori si te-ar împusca, să nu omori nici un copil, că nici leoaica, nici lupoaica, nici scroafa sălbatică, nici serpoaica, nimeni nu îsi omoară puii. Dar omul a devenit mai rău decât toate fiarele de pe fata pământului. Omul îsi omoară copiii. Mai bine să mori de o mie de ori, dar să nu faci avort. Spovedeste-te si te pregăteste. Mucenită ai să fii cu Sfânta Varvara, cu Sfânta Tecla si cu toate martirele în ceruri, dacă ai să mori tu, ca să nu omori copilul.

– Cum să fac? Mă tem si de el că mă va omorî, mă tem si de Dumnezeu!

– Să te temi de Dumnezeu, Care a zis asa: Nu vă temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Temeti-vă mai vârtos de acela care, după ce a ucis trupul, poate să ducă sufletul în gheenă. Nu te teme! Trupul ăsta este o mână de pământ spre mâncarea viermilor. Azi este, mâine nu mai este. Sufletul nu moare în veci! Du-te hotărâtă în inima ta, spovedeste-te, împărtăseste-te si asteaptă moartea! Dar să nu avortezi!

Ce s-a întâmplat între timp? S-a dus femeia acasă hotărâtă să nu facă avort. Si cum era aproape sâmbăta mortilor, adică “Mosii de vară”, anul trecut (1979), ea s-a dus în oras să cumpere câte ceva, ca să dea de pomană. A cumpărat castroane, căni frumoase, vase, pahare, portocale, bomboane. Voi stiti că la noi se dă de pomană, după cum este traditia noastră ortodoxă, pentru sufletul mortilor. Si a luat si făină de grâu, ca să facă cozonaci si plăcinte pentru pomană.

A venit acasă din oras cam obosită. A plămădit făina, a pus drojdie si a frământat aluatul până a dospit si s-a culcat.

Când a adormit, s-a făcut că era într-un defileu de munti, adică două rânduri de munti. Unul era pe dreapta si unul pe stânga, iar prin mijlocul acelor munti era o sosea dreaptă. Muntii erau foarte înalti si aveau pădure de brazi până la poale. Iar de la marginea pădurii, de-o parte si de alta, erau flori, două-trei sute de metri până la sosea. Ea mergea – asta era prin vis – pe soseaua aceea printre munti si se minuna de frumusetea acelor locuri.

Dar deodată, când si-a aruncat privirea în dreapta, spre pădure, a observat ceva foarte minunat: la poala pădurii erau arbori de foc, cât vedeai cu ochii. Un rând de arbori care ardeau scânteind de jăratec. Si de fiecare arbore de foc era legată cu funii de foc câte o femeie goală, cum a făcut-o mama sa, si focul le ardea grozav la spate, pe sira spinării, si ele tipau groaznic.

Cum se zvârcoleau aceste femei legate de arbori, deodată a văzut niste vulturi de foc care veneau din muntii ceilalti, cu gheare de foc, cu aripi de foc si cu ciocul de foc si s-au pus pe sânii lor si îi mâncau si ele strigau: “Vai de noi si de noi si de cei ce ne-au născut pe noi!” Vulturii mâncau sânii lor până la oase, de se vedeau coastele, si apoi zburau înapoi în munti, iar lor le cresteau sânii înapoi. Si veneau alti vulturi si le mâncau din nou si ele strigau tare si plângeau.

Si s-a minunat biata femeie: “Vai de mine, zice, nu mă mai uit în partea asta, că mor de frică”. Si a întors capul spre stânga. În partea stângă a văzut un lucru mai înfricosat. Alt rând de copaci de foc, tot în marginea pădurii, si erau legate femei goale, dar aici nu le mai mâncau vulturii. Aici erau serpi cu două capete, niste balauri de foc, încolăciti peste ele si peste copaci, cu coada până în pământ. Cu un cap era pe o tâtă si cu altul pe cealaltă tâtă si le sugeau de le dădea sângele. Asa de tare strigau, de se cutremurau pădurile si muntii aceia.

Atunci ea, când a văzut că în stânga vede si mai înfricosat lucru decât în dreapta, de frică a slăbit si a căzut în genunchi si striga la Maica Domnului: “Maica Domnului, nu mă lăsa, că mor de frică!” si se uita dacă nu mai este cineva pe acolo, că se temea să nu vină serpii aceia si la dânsa.

Deodată vede în urmă pe drum că vine un tânăr prea frumos, cu haină albă ca zăpada, cu cruce în frunte si cu un baston de aur în mână. Când l-a văzut a zis:

– Multumesc Tie, Doamne, că nu m-ai lăsat în iadul ăsta singură. Si a căzut cu fata la pământ, zicând: “Doamne Iisuse, nu mă lăsa!”

– Eu nu sunt Iisus Hristos, a răspuns îngerul.

– Dar cine esti, Doamne?

– Eu sunt îngerul păzitor al vietii tale. Eu totdeauna te păzesc pe tine, si acum m-am arătat tie cu porunca lui Hristos.

– Doamne, scoate-mă de aici, că mor de frică! Fă milă cu mine si nu mă lăsa aici!

A sculat-o din genunchi si i-a zis:

– Nu te teme si mergi după mine!

El mergea înainte si ea în urmă. Si în urma lui se vedeau raze de lumină si era o mireasmă a Duhului Sfânt, cum nu mai este pe pământ.

Mergând cu îngerul pe drumul acela, ea a întrebat:

– Doamne, de ce pe femeile acestea le sug balaurii acestia cu două capete si pe acelea le mănâncă vulturii de foc. Le mănâncă sânii lor si iar cresc si ele se chinuiesc? Si a zis îngerul:

– Acestea n-au voit să le sugă copiii lor. N-au vrut să alăpteze copii si de aceea balaurii acestia de foc le vor suge în vecii vecilor si vulturii de foc le vor mânca sânii, că au fost criminale si au omorât copiii nevinovati din pântecele lor. Femeile care au omorât copiii prin avort, cu băi, cu injectii, cu pastile si i-au otrăvit cu buruieni de la babe, asa se vor munci în veci, că nu s-au pocăit, nici nu s-au spovedit, ci au crezut că-i glumă păcatul acesta.

Mergând asa, i se părea ei că au mers câtiva kilometri. S-a uitat în dreapta si a văzut un singur arbore de foc, unde nu era legată nici o femeie. Si ea a întrebat:

– Doamne, uite aici un singur copac care nu are legată nici o femeie de dânsul! Zice îngerul:

– Vezi copacul ăsta de foc? Acesta era copacul tău, dacă n-ascultai de preot si te duceai să omori copilul! Tu n-ai nici un copil pe lume si era primul copil. Dar avea să te pedepsească Dumnezeu, pentru că aveai să mori în timpul avortului la doctor. Dar fiindcă ai avut frică de Dumnezeu si te-ai hotărât în inima ta să nu omori copilul si ai întrebat pe preot si te-ai hotărât mai bine să mori decât să omori copilul, iată că ai scăpat de acest copac!

Apoi a zis ea: “Doamne, scoate-mă de aici! Încotro este tara mea? Unde sunt eu aici?” Îngerul i-a zis: “Să-i spui bărbatului tău cel criminal ce ti-am spus eu. Dacă te mai îndeamnă pe tine la avort, nu aici se va munci el, ci în alt loc, unde de o mie de ori va fi mai greu ca aici! Tu esti fată de preot si te-ai măritat fecioară, cum te-a făcut mama ta, iar el este un preacurvar. El s-a însurat cu tine, dar înainte el a trăit cu trei femei nemăritate si le-a obligat să facă avort si le-a plătit el la doctor. Acele trei femei au pierdut câte un copil. Deci are pe sufletul lui trei avorturi făcute de el. Are să mănânce carne în vecii vecilor, în focul gheenei!

El nu ti-a spus tie, dar este un mare curvar si spurcat. Tu te-ai căsătorit curată cum te-a făcut mama ta, iar el a fost un preacurvar si ucigas, care a plătit pentru acelea să facă avort. Să-i spui, că el n-a zis nimănui”.

Atunci ea a zis: “Doamne, pe unde să mă duc eu acasă? Pe unde să ies?” Îngerul Domnului i-a spus: “Dar unde esti, acasă esti! Tu scoală-te si frământă aluatul, că a dospit în covată”. Si l-a văzut ca un fulger când a zburat, si ea s-a trezit în casă.

S-a trezit femeia foarte spăimântată si aluatul dădea jos din covată, cum i-a spus îngerul. Se culcase la sapte fără un sfert si acum era ceasul nouă si un sfert seara. Deci două ore jumătate. În timpul acesta a fost prin iad si a văzut unde se muncesc femeile criminale care fac ucidere de om.

Când s-a sculat, de frică a început să strige în gura mare. Sotul ei venise de la serviciu si dacă a văzut că este obosită si se odihneste, n-a mai deranjat-o. Când a auzit răcnind, el a crezut că a luat foc ceva la cuptorul de pâine.

A venit bărbatul ei:

– Ce-ai pătit, Silvia? Ce ti s-a întâmplat?

– Vai de mine! Vai de mine! Am fost în iad. Am văzut iadul! Am văzut unde se muncesc femeile care fac avorturi.

– Cum?

Si i-a spus sotului tot ce i-a zis îngerul.

– Iată, zice, ce mi-a mai spus: că tu m-ai luat pe mine curată cum m-a făcut mama, dar tu ai trăit cu trei femei necăsătorite, si le-ai îndemnat să facă avorturi la doctori. Asa-i?

– Asa este.

– Auzi, că te asteaptă pe tine muncă mult mai mare ca aceea. Că tu ai si plătit la doctori ca să omori copiii, nu numai că le-ai îndemnat. Banii aceia sunt spre pierzarea ta în veci!

El, când a auzit că i-a descoperit păcatele, a zis:

– Să stii că adevărul ti-a spus. De azi înainte mă pocăiesc si eu până la moarte. Dar du-mă la un duhovnic să-mi spun păcatele, să pun si eu început bun, că am auzit că Dumnezeu primeste pe cel păcătos!

Apoi a venit cu sotia si s-au mărturisit amândoi, îndreptându-si viata. L-am mărturisit si i-am spus: “Iată, frate, ce a făcut Dumnezeu cu tine! Câtă milă a avut de tine! Prin femeie ti-a descoperit urgiile si fărădelegile tale, ca să te întorci la pocăintă”.

Atunci mi-am adus aminte de cuvântul Sfântu-lui Apostol Pavel, care zice: De unde stii, femeie, că nu-ti vei mântui bărbatul? Nu stii tu, zice, că se sfinteste bărbatul necredincios prin femeia credin-cioasă? si invers.

Iată o femeie crestină! O femeie cu frica lui Dumnezeu, care a fost hotărâtă în inima ei mai bine să moară, decât să facă avorturi! Si s-a rugat lui Dumnezeu si a câstigat si pe sotul ei la adevărata credintă si i-a îndreptat si viata lui. Si asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt până astăzi împreună si duc viată cinstită si curată înaintea lui Dumnezeu.

I-am dat si lui canon să nu se împărtăsească 20 de ani, că pentru un avort Sfintii Părinti opresc 20 de ani, iar cu iconomie 10 ani, dacă omul posteste toate posturile si miercurile si vinerile si face milostenie. “Fac toate!” a zis el. Atunci i-am redus canonul la 10 ani. Zece ani i-am dat canon si să plângă toată viata că a omorât trei oameni. Căci ori vei omorî copilul, cum ti-am spus, când l-a semănat Dumnezeu în pântecele mamei sale, când este cât o sământă; ori îl omori când este mai mare, tot acelasi păcat ai.

Să vă iasă din minte, cum zic unele femei: “Părinte, nu era decât de-o lună, că nu se stia ce-a fost!” Nu minti pe Dumnezeu, Care a zidit si Care a zămislit în tine. Nu auzi ce spune Ieremia Proorocul? Doamne, au nu Tu zidesti duhul omului la zămislire?

Pe Dumnezeu nu-l poate minti nimeni. Aveti frica lui Dumnezeu, păziti-vă de gândul acesta al uciderii de copii, mai tare decât toti balaurii din lumea asta si decât toate. Păziti-vă! Că dacă tot veti face mereu avort, poporul nostru se împutinează. Vom rămâne numai bătrânii si vor veni alte popoare si ne vor robi, că vom fi putini si nu vom mai avea copii ca să fie ostasi ai tării si oameni de ispravă să conducă tara!

Tineti nu numai la natalitatea poporului si la scumpa noastră tară, tineti la sufletul vostru, care-i mai scump decât toată lumea, că dacă îl veti pierde, cu toată lumea nu puteti să-l răscumpărati. Toate femeile care aveti bărbati si v-ati cununat, ca si acelea care ati gresit si ati făcut nuntă fără cununie, să nu omorâti copiii. Copilul este un înger si prin el te mântuiesti si tu! Naste-l, botează-l, creste-l si printr-însul te mântuiesti si tu.

Să te duci la mărturisire, că esti o crestină bună, si te iartă Dumnezeu. Iar a ucide copilul este cea mai mare crimă, cea mai mare fărădelege si împotrivire înaintea lui Dumnezeu, Care l-a creat în pântecele tău si ti-a dat tie nastere, iar lui i-a dat suflet viu si cuvântător.

Vă rog din toată inima să tineti minte această întâmplare. Aduceti-vă aminte, femeilor, de vulturii cei de foc si de copacii cei de foc care ard pe femeile care fac avort, ca si de balaurii cei de foc, care au să vă sugă pieptul!

Păziti-vă, vă rog, nu numai de-a face păcatul, ci si de-a gândi la aceasta, căci crimă si prea cumplită crimă este fată de constiinta ta, fată de Dumnezeu si fată de tara în care ne-am născut si trăim.

 Parintele Cleopa Ilie

SURSA: http://www.sfaturiortodoxe.ro

Avortul e crimă?

Domnul Iisus Hristos

„Înainte de-a te fi urzit în pântecele maicii şi înainte
ca să fi ieşit din pântecele mamei tale,
te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc”.
(Ieremia 1, 5).

Aşa sună glasul lui Dumnezeu către tânărul profet Ieremia, Şi păcatul onaniei şi fărădelegea avortului nimicesc un om în toată realitatea lui sufletească, nemuritoare.

Din om numai trupul creşte, îşi formează părţile şi se alcătuieşte prin încheieturi, sufletul este, din clipa în care poţi zice: aici e viaţă de om; sufletul nu se alcătuieşte, ci se manifestă alcătuind trupul şi lucrând prin el. Din ora întâlnirii elementelor de viaţă în sânul mamei, sufletul creat de Dumnezeu este de faţă şi pruncul poate să spună, ceea ce spune conştiinţei omeneşti: sunt aici, Mamă! Mai înainte ca să fi ieşit din leagănul de carne şi de sânge al mamei, Ieremia era prooroc sfinţit.

Când Fecioara neprihănită din Nazaret cercetează pe sfânta Elisabeta în munţii Efraim, Ioan, după spusele îngerului, în a şasea lună conceput, tresaltă de bucurie. El de-acum este Înaintemergător al „Bunei Vestiri” evanghelice, de-acum nedeplin alcătuit în sânul mamei. Se bucură de prezenţa lui Iisus în sânul Fecioarei sfinte, de Hristos Domnul care intrase în Palatul său abia de-o lună. Iisus şi Ioan erau de faţă, erau de-acum acei care vor să fie, iar Ieremia era investit cu înalta menire de prooroc şi sfinţit.

Cine s-ar fi atins de ei în orice timp din durata petrecerii lor în sânul mamei, ar fi ucis pe Înaintemergătorul Ioan sau pe Ieremia profetul, sau pe Iisus Domnul. Cu acelaşi drept şi fără teamă de a greşi spunem despre fiecare făt conceput: cine-l pierde, asasinează; cine întinde mâna asupra lui îl omoară, prăpădeşte o viaţă de om şi va răspunde înaintea Dreptului Judecător mai mult decât va răspunde ucigaşul din drumul mare. „Un copil de-o zi nu-i mai puţin om decât este tatăl său”4, scrie Bossuet în meditaţii. Nu-i lipseşte decât numele.

Din momentul întâlnirii celor două celule vitale, fătul, care s-a format sunt omeneşti. Nu este doar o viată omenească, aşa cum ar fi într-o altă parte a organismului mamei, ci un principiu de viaţă de sine stătător, de esenţă spirituală, – fiind izvor de viaţă omenească şi de acţiuni omeneşti – care investeşte cu însuşiri de persoană distinctă de a mamei – deşi nu separată – căsuţa de carne ce se alcătuieşte treptat în sânul mamei.

Odată fecundat, ovulul în tăcerea adâncă a pântecului, o activitate organică, o muncă celulară uimitoare, se desfăşoară înlăuntrul lui. Ceva din interiorul micului corp conduce jocul fenomenenlor chimice şi biologice în favoarea tinerei vieţi. Aşa cum nevăzutele unde luminoase sau sonore stau nebănuite până ce un aparat de radio sau candelabru receptor nu le dovedeşte prezenţa prin efectul lor, aşa cum sufletul spiritual de faţă nevăzut în oul fecundat, îşi arată prezenţa treptat după cum se formează embrionul, prin efectele lui, mai întâi biologice, vegetale, animale şi în urmă de tot intelectuale şi volitive, când instrumentul este împlinit şi asta, o ştim, mult timp încă după ce s-a născut.

Şi acum, de faţă în sânul mamei, sufletul, care peste atâţia ani poate va săvârşi minuni de virtute şi uimitoare avânturi de gândire, guvernează substanţele materiale împrumutate din lumea ce-l înconjoară – trupul mamei – ca să ajungă la ţinta finală, la fătul viabil, – cu putere de-a trăi şi în afara sânului matern, – aşa cum şi în noi, acum, sufletul dăruieşte şi menţine viaţa în trup. Iată de ce profesorul Pinard spune că nici mama, nici tata, nici medicul nu pot să suprime ceea ce se găseşte în sânul mamei, pentru că suprimă un copil25.

În dezvoltarea lentă, sigură, precisă, după un plan dinainte stabilit, grupul de celule nu cunoaşte popasuri, limite, întreruperi şi reîntreruperi pe alt plan, ca să fii ispitit să spui: aici începe viaţa vegetativă aici viaţa senzitivă, viaţa omenească raţională, acum e momentul, ba acum în care sufletul spiritual este creat şi vărsat în noua făptură.

Sufletul nu este legat de vreun organ. în unele îşi exercită puterea vegetativă, printre altele, cea senzitivă şi prin mijlocirea altora, cum este a creierului, îşi manifestă facultăţile spirituale, fără să le fie organul, ci doar instrumentul, aşa cum nu poţi afirma că vioara Stradivarius este organul muzicii alese şi nu instrumentul însufleţit de talentul sau geniul virtuosului. Am putea spune: pe măsură ce vioarei i se alătură câte o coardă, până la deplina ei alcătuire, pe aceeaşi măsură sunetele devin muzică, melodie şi desăvârşită cântare instrumentală.

Asemănarea este pentru trupul care se formează în sânul mamei: pe măsură ce cresc organele, aceste strune ale sufletului, viaţa lui se manifestă tot mai desăvârşită, până ce ajunge la puterea de a-şi arăta puterile spirituale. Talentul autentic al muzicantului, deşi de faţă în vioara strânsă sub bărbie, dar lipsită de unele coarde, totuşi nu se dă pe faţă decât cu instrumentul desăvârşit desăvârşit lucrat şi bine încordat.

Sufletul spiritual, deşi de faţă în familia celulelor din sânul mamei, nu se poate vădi în specificul lui: gândirea, voinţa, cu un cuvânt conştiinţa şi personalitatea, decât în ora în care „instrumentul” căruia îi este strâns unit formând un singur tot şi-o singură făptură, ajunge la împlinirea necesară. Nu sufletul lipseşte, ci exerciţiul facultăţilor lui spirituale. Iar ghemul cald de viaţă în prodigioasă fermentaţie, că este în prima zi sau a şaptea lună a conceperii, este însufleţit de spiritul lui Ieremia ales profet încă de atunci, sau de al lui Ioan Botezătorul tresărind de bucurie în prezenţa lui Iisus distinct de Sfânta Fecioară, dar încă nedespărţit de ea şi ascuns în ea, sau de un alt suflet omenesc căruia încă nu i s-a dat pe pământ un nume, dar în ceruri i s-a hărăzit un înger păzitor şi i s-a scris numele în destinul celor ce nu pot să aibă capăt. Iată de ce mama, prin sânu-i binecuvântat, cuprinde două nemuriri a pruncului şi a ei.

Pe cale de a deveni om deplin, fătul legat de interiorul mamei este însufleţit de un identic principiu şi izvor de viaţă care însufleţeşte pe părinţi. Eul conştiinţei este de faţă, aşa cum este de faţă la pruncul neajuns la anii priceperii, cum e de faţă la omul matur în somn sau într-o stare de vremelnică sau perpetuă alienare.

În sânul mamei este o adevărată viaţă omenească ce se dezvoltă deosebit de a mamei, cu altă ţintă, spre alt rost: o viaţă cu o natură omenească identică cu aceea a părinţilor. Prin urmare: independent de orice consideraţie din afară, de orice apreciere a Statului care încă nu recunoaşte pruncului o „existenţă oficială”, fătul din pântecele mamei are însuşirile unei persoane omeneşti, cu toate drepturile ce îi revin unei fiinţă spirituale, cu toate privilegiile pe care nimeni, niciunde, nici o lege şi nici o putere legiuitoare nu i le poate viola fără a viola totodată şi legea morală şi orânduirea juridică întemeiată pe firea lucrurilor.

Ce poate să modifice aici consideraţia unor „specialişti”, ochii unor femei interesate şi voturile unor parlamentari? Oare existenţa lui Dumnezeu a depins de numărul voturilor în Asamblarea Legiuitoare de pe vremea revoluţiei franceze? Oare dreptul natural al pruncului la viaţă depinde de prezenţa sau absenţa deputaţilor într-o sesiune parlamentară, de fluctuaţiile opiniei publice, de interesele anumitor profesionişti, de părerea anumitor „savanţi”, sau de voinţa anumitor femei care ar putea decide nuanţa legii în Codul Penal, cum de fapt s-a întâmplat în unele locuri?

Dacă fătul cuprins de mamă este aevea o persoană omenească, atunci orice atentat la viaţa lui este un atentat la o persoană, care este scop în sine, care nu poate să fie folosită de mijloc, care se bucură de drepturi a căror violare au ecou în eternitate şi în adâncul conştiinţei vinovatului. Chiar lovit de îndoială că aici este sau nu ceva nemuritor, întreb cu Dr. Clement, oare ai putea fără păcat grav şi vină mare să atentezi la viaţa pruncului? Oare vânătorului, îndoindu-se că în tufa e o fiară sau un copilaş, trage şi ucide, i se va primi justificarea: nu eram sigur dacă este un om sau o fiară, de aceea am tras? Nu, ci va fi socotit vinovat, tocmai pentru că a tras în nesiguranţă. Şi mamei să-i fie îndreptăţită o atare motivare?

Să ne formăm bine conştiinţa: omul nu este om prin faptul că se naşte, ci prin faptul că este conceput în sânul unei mame. Aceasta, independent de orice legislaţie pozitivă omenească. Dacă încă nu este printre noi, nu înseamnă că nu este dintre noi. Are, din prima clipă a conceperii lui, natură omenească, principiu de viaţă omenească, adică suflet omenesc, acel izvor al faptelor spirituale, acel eu care-l constituie icoana imortală a lui Dumnezeu, acea „suflare de viaţă” care-l face distinct şi deosebit de mamă, corp aparte cu viaţă proprie, a cărui sânge vărsat nu este mai puţin decât sângele lui Abel sau decât sângele copilaşilor ucişi de Irod. Acesta este ecoul în ceruri şi pe pământ al întâlnirii fecunde a celor două iubiri părinteşti.

Care este locul şi rolul mamei în această dramă începută, în această viaţă care a prins rădăcini de i se duce vestea până în cele mai tainice ascunzişuri ale trupului ei, mobilizând totul pentru noua făptură? De netăgăduit, este strânsă dependenţa organismului în dezvoltare de acela al mamei precum şi acela al mamei, de al fătului cuprins în ea. Funcţii cu totul noi se deşteaptă în ea şi somnolenţele atâtor puteri aţipite se trezesc nu numai în organele strict feminine, ci în sânge, în echilibrul hormonal, în psihic.

Dar micul ouşor desprins de ovar s-a separat oarecum de interesele colectivităţii materne, căreia nu i se va mai integra şi efemera lui existenţă va sfârşi prin înrădăcinarea în substanţele pântecelui unde va creşte, se va organiza ca un oaspete la masa trupului mamei. Intre cele două organisme nu va mai fi continuitate de ţesături, ci doar o alipire strânsă, iar mama nu va mai fi pentru mica făptură decât ministrul economiei şi, deodată, şi grânarul -biologic.

De la prima schiţare a vieţii, embrionul uman îşi organizează sistemul circular independent de-al mamei, aşa că între vasele sanguine ale lui şi ale mamei nu există nici o comunicare directă şi nici sîngele ei nu se amestecă cu sângele lui. Este atât de accentuată această individualitate şi independenţă sanguină încât agentul patogen al unor stări de boală cuprins în sângele mamei, nu poate să treacă bariera placentei ca să invadeze pe al fătului.

Aşa, de pildă „anemia pernicioasă” care alterează profund aspectul microscopic al elementelor ce constituie sângele matern, lasă neştirbită compoziţia celulară a sângelui micului om26. El îşi are propriile contracţii vasculare, inima lui bate într-un ritm mult mai accelerat decât acela al mamei, aşa şi pulsul. Toate acestea ne dovedesc existenţa anterioară din alt început a unui principiu unificator, organizator, independent de-al mamei, urmărind scopuri proprii.

Mama nu poate să-l socoată ca un element al ei, propriu, alcătuire a corpului ei, fiindcă e legat de ea. Noi suntem legaţi şi de ambientul în care trăim, de aer, de oxigen, de hrană, tară să formăm cu ele un trup, un tot organic, o fiinţă, ci ne păstrăm viaţa noastră organizată autarhic, într-un anumit sens.

Copilul din sânul mamei, în orice clipă, nu poate fi considerat nici ca un organ al trupului ei de care să dispună după bunul plac, din moment ce noua fiinţă nu e produsul unic al ei, nici nu se integrează definitiv în ea, nici nu are continuitate de ţesături sau vase de sânge, cât de fine pot fi ele, cu a trupului mamei.

Parazit încă nu este cum sunt polipii şi tumorile care se operează, deoarece are vase sanguine, sânge şi inimă proprie şi nu soarbe sângele şi limfa mamei, cum fac paraziţii. De altfel paraziţii totdeauna se impun cu violenţă tiranică şi sunt din fire potrivnici organismului pe cheltuiala căruia trăiesc şi pe care-l subestimează lent. Sunt o anomalie şi niciodată o accesiune firească la organism. Până ce fătul este aşteptarea solemnă, vitală, sărbătorească a întregului organism matern, este oaspetele pentru care s-a gătit patul de marmoră albă şi porfir, el este găzduit aici ca un chiriaş iubit şi visat.

Dacă vederi cu desăvârşire uşuratice ar sprijini faptele mamei ucigaşe, mă întreb: oare pruncul nou născut ştie ceva despre lumea din jur, judecă, reacţionează? Oare nu este tocmai ca cel din sân? Că este independent de mamă prin naştere, nu-i schimbă valoarea, deoarece şi în pântecele mamei fiind, cu multe săptămâni înainte de naştere este viabil şi poate trăi de sine stătător, şi, dacă totuşi, trăieşte în intimă legătură cu mama, nu înseamnă că este o parte a ei, ci doar că ambientul sânului îi este încă priicios dezvoltării.

De altfel nici naşterea, prin care s-ar părea că se stabileşte definitiv independenţa copilului de mamă, nu este o separare definitivă, pentru că întreg organismul mamei lucrează pentru copil şi copilul influenţează organismul matern făcându-l să elaboreze laptele ce-l nutreşte şi a cărui compoziţie chimică se modifică potrivindu-se treptatei creşteri a copilului. Mama, şi după naşterea copilului, este floarea-soarelui; se întoarce întreagă spre el, iar copilul rămâne atârnat de izvorul laptelui.

În regiunile în care mersul civilizaţiei nu a denaturat firea lucrurilor, mamele fac un popas firesc cât durează alăptarea, încetând darea pe care o plăteau lunar naturii, încât eventualul nou oaspete zăboveşte nu cumva să împovăreze mama şi s-o lipsească în dragoste faţă de cel mai înainte născut. Multă vreme după naştere, mama simte în întreg organismul ei că nu s-a despărţit de copil şi, totuşi, copilul este de sine stătător, persoană omenească cu drepturile şi privilegiile ei, aşa precum şi în sân, legată de ea, cum suntem noi de hrană, de aer, de casă, de pat, era o astfel de făptură prin sufletul lui nemuritor şi organizaţia-i proprie trupească, cu drepturile pe care le deţine orice persoană omenească oficial recunoscută de stat.

Independenţa copilului, în organizarea lui intimă, de viaţa şi organismul mamei, reiese şi din faptul constatat că pruncul mai trăieşte după moartea mamei gravide, care, operată 25 minute cel mult după expirare, naşte postum în aproape cincizeci de cazuri copii vii, care au continuat să trăiască. Ce să spunem despre cazurile excepţionale?

Trupul neînsufleţit al mamei sfântului Donat ar fi aşteptat trei zile, până când o rudă mai curajoasă a satisfăcut dorinţa exprimată de moartă înainte de expirare, de-a i se deschide sânul şi aduce la lumină pe acela care ajunse un mare apostol al celor robiţi.

Paulina de Schwarzenbourg, cumnata ambasadorului Austriei, pieri într-un incendiu izbucnit cu ocazia ospăţului lui Napoleon, 10 decembrie 1810. în ziua următoare a fost eliberat din sânul ei un copil viu. După un naufragiu care înghiţi patruzeci persoane înecate în Sarra din Lorena, în 28 martie 1846, s-a găsit copilul viu în cadavrul unei femei pescuite în 31 martie, deci cu patru zile în urma nenorocirii27.

„Cu acelaşi drept cu care se favorizează avortul – scrie Dr. Freunenberg – se poate favoriza şi pretinde uciderea pruncilor născuţi; şi tot aşa se va putea ajunge la obiceiul – pe alocurea actual – al anumitor populaţii sălbatice, să suprime pe cei bătrâni în timpul foametei ca să reducă numărul celor ce mănâncă. Motivul care te-ar face să distingi aceste două ordine, că anume omul este prin naştere, iar embrionul este doar o parte a trupului mamei, cu anevoie s-ar putea susţine de cine are formaţie ştiinţifică.

Din clipa fecundării a luat naştere o persoană… şi faptul că embrionul nu-i capabil încă de-o viaţă autonomă, nu constitue încă o diferenţă fundamentală, deoarece capacitatea aceasta nu se dezvoltă dintr-o dată, ci creşte cantitativ, gradat. Nu se poate afirma, prin urmare, că embrionul într-un moment oarecare al dezvoltării să fie de-o natură esenţial diversă de aceea a omului ivit la lumină28.

Mamă, mamă, sunt aici!

Aşa glăsuieşte credinţa, aşa confirmă ştiinţa, aşa mărturiseşte conştiinţa.

Fragmente  din vol. “Mama” de pr Ioan Suciu

SURSA: http://www.schituldarvari.ro

(eBook) Pr Arsenie Boca – Ridicarea casatoriei la inaltimea de Taina – Indrumator duhovnicesc

Parintele Arsenie Papacioc – Despre avort si responsabilitate