Despre viata Sfantului Siluan Athonitul (+24 septembrie) de Cristian Curte

“Dumnezeu este iubire. Iubire nesfarsita si nepatrunsa”

* Sfant “nou” al ortodoxiei, nefacator de minuni si nevazator inainte cu duhul, se bucura, totusi, de mare evlavie printre credinciosi, datorita unei insusiri supreme a monahismului: smerenia si puterea rugaciuni totale a inimii *

As vrea sa va istorisesc viata unui sfant aparte. Unul care nu a facut minuni si care a trait in Sfantul Munte Athos, intr-un anonimat desavarsit, ascuns in chilia lui, ca un melc intr-o cochilie. Cei care l-au cunoscut isi amintesc de el ca de un om foarte bland, un monah care intreaga viata nu a ranit pe nimeni, nici macar cu un cuvant. In inima sa era insa foarte greu sa patrunzi, pentru

ca isi acoperise sufletul cu valul de nepatruns al smereniei. La moartea lui, acest val a fost ridicat. Un caiet vechi, in care isi insemnase trairile, singura sa avere, a fost gasit in chilia-i saracacioasa. Gratie lui, putem patrunde acum in tainitele de lumina ale sufletului sau. Un suflet de sfant, peste care harul a curs ca o ninsoare de aur. Trairi stravezii, o iubire mai delicata decat o boare de vant, ireala, nepamanteana, straluciri mai transparente decat lumina, si o mila nesfarsita pentru tot raul din univers compun realitatea diafana a inimii Sfantului Siluan, o inima care pare ca ti se scurge printre palme atunci cand incerci sa o cuprinzi – “Sfintii tamaduiau bolnavii, inviau mortii, mergeau pe apa, se inaltau in vazduh in vremea rugaciunii, dar eu as dori sa invat doar smerenia si dragostea lui Hristos, ca sa nu supar pe nimeni, ci sa ma rog pentru toti, ca pentru mine insumi”.
Lumea interioara a acestui om atat de simplu si, in acelasi timp, de profund a marcat secolul XX. Dupa moartea sa, cartea in care si-a insemnat trairile zilnice a fost tradusa in peste cincisprezece limbi, semn ca omul zilelor noastre a inteles ca prin Sfantul Siluan i-a vorbit insusi Hristos.

 

Copilul lui Dumnezeu

Sfantul Siluan s-a nascut in Rusia tarista, taramul misticilor si al nebunilor intru Hristos, al monahilor vizionari si al preotilor mireni cu slujire de foc. A venit pe lume in anul 1866, intr-o vreme in care se anuntau prefaceri uriase pentru lumea toata, prefaceri in care el avea sa joace un rol aparte.
La botez, parintii l-au numit Simeon. Tatal si mama sa erau tarani fara pregatire, dar care ucenicisera la inalta scoala a rugaciunii si a urmarii lui Hristos. Peste ani, Siluan va scrie ca nu a ajuns niciodata la masura duhovniceasca a tatalui sau, un om cu o intelepciune adanca si o iubire de Dumnezeu atat de cuprinzatoare, incat sfantul si-ar fi dorit sa-l aiba duhovnic in manastire.

 

Sfantul Siluan si ucenicul sau, Sofronie Saharov

 

Desi Simeon nu era un copil obisnuit, el a crescut la fel ca orice prunc de tarani rusi, nascut intr-o familie numeroasa. A facut putina scoala si a muncit mult. Credinta i-a fost sadita in suflet firesc, asa cum se obisnuia odinioara si in satele noastre. Inima copiilor era incalzita de rugaciunile mamei, apoi de liturghisirea preotului, iar satul, care era invesmantat in Hristos ca intr-o haina strabuna, o pecetluia definitiv. Mai tarziu, Sfantul Siluan avea sa scrie: “Din anii copilariei ma rugam pentru cei ce ma obideau zicand: “Doamne nu-i socoti pacatul pentru mine!”. Dar, desi imi placea sa ma rog, de pacate nu am scapat”.
In formarea launtrica a lui Simeon un loc aparte l-a avut natura. Pentru un suflet ales, frumusetea ei este transparenta, e ca o scoala a limpezirii de har. “Din pruncie, am iubit lumea si frumusetea ei. Iubeam crangurile si gradinile inverzite, iubeam campiile si toata faptura lui Dumnezeu, cat de frumos este ea zidita, iubeam sa privesc asupra norilor luminosi, cum se purtau spre inaltimile albastre”. In toata curgerea aceasta lina, nimic nu parea sa prevesteasca viitorul sau destin. Totusi, biograful si ucenicul sau, parintele Sofronie Saharov, descrie cateva intamplari care vadesc un zbucium launtric clocotitor si neobisnuit de matur pentru un copil. Astfel, intr-o seara, tatal lui Simeon a primit vizita unui vanzator de carti, venit de la oras. Omul era un necredincios militant. In timpul unei discutii, acesta a afirmat sfatos ca Dumnezeu nu exista si l-a hulit pe Hristos. Negustorul a sfarsit cu o intrebare: “Unde-i El, acel Dumnezeu?”. Pe atunci, Sfantul Siluan avea doar patru anisori, dar intrebarea aceea l-a marcat profund. I-a spus tatalui sau ca atunci cand se va face mare, va colinda intregul pamant pentru a-l afla pe Dumnezeu. El nu stia ca, in felul acesta, isi alesese deja drumul in viata, caci monahii asta sunt: cautatori de Dumnezeu.

 

Vapaia Iadului

Desi se hotarase sa plece in lume, in cautarea Domnului, sufletul lui Simeon era framantat. Pe cerul senin al inimii lui de copil discutia cu negustorul de carti starnise o furtuna. Atmosfera aceea pura in care crescuse fusese sfasiata de un gand demonic: “Dar daca, totusi, negustorul de carti avea dreptate, si Dumnezeu nu exista?”.

 

Pe Athos

 

Cincisprezece ani au trecut de la acea intalnire, iar Simeon, de acum adolescent, isi cauta de lucru. A gasit pe mosia printului Trubetkoi. Aici avea sa asculte povestea unei femei simple, care sosise de curand dintr-un pelerinaj de la mormantul Sfantului Ioan din Sezionov. Acesta murise cu doar cateva decenii in urma, in 1839, si acum savarsea multe minuni printre credinciosi. Povestea vietii acestui ascet l-a zguduit adanc pe Simeon: “Daca e sfant, inseamna ca Dumnezeu e cu noi si ca nu trebuie sa strabat tot pamantul ca sa-L gasesc”. Din acel moment, nelinistea care se infiripase in sufletul sau in urma discutiei cu negustorul ateu s-a risipit, iar credinta s-a revarsat din nou. A inceput sa se roage lui Hristos fierbinte si s-a gandit chiar sa plece sa se calugareasca, la manastirea Lavra Pesterilor, din Kiev.
Starea aceasta de har a durat trei luni. Apoi, sufletul sau s-a racit. A inceput sa petreaca si sa se distreze impreuna cu prietenii sai, ca un rus autentic. Sufletul lui Simeon adormise si avea nevoie de o noua zguduire pentru a-si reveni. Aceasta a venit printr-un vis. Se facea ca, in timp ce dormea, un sarpe i-a patruns pe gura, iar el l-a inghitit. In momentul acela, a simtit o scarba cumplita si s-a trezit, dar chiar atunci cand isi revenea, a auzit un glas de o frumusete si duiosie fara seaman: “Tu ai inghitit sarpele in somn si te-ai ingretosat. Asa si mie, imi este neplacut a privi cele ce faci”. Desi Simeon nu a vazut chipul care rostise aceste cuvinte, sufletul sau a dat incredintare ca fusese chiar Maica Domnului. Si nu atat cuvintele Prea-Curatei, ci prezenta care stralucea din ele a produs asupra sufletului sau o inraurire de nezdruncinat. S-a cait amarnic si si-a schimbat viata intr-o clipa. De atunci a petrecut in rugaciune, caindu-se pentru departarea sa de Dumnezeu, asteptand clipa cand va putea pleca la manastire.
In armata i-a facut o vizita Sfantului Ioan de Kronstandt, un preot mirean care fusese invrednicit cu darul inainte-vederii. Simeon nu l-a gasit acasa, dar i-a lasat un bilet: “Batiuska, voiesc sa ma fac monah. Rugati-va sa nu ma tina lumea”. Si, din momentul in care marele duhovnic a inceput sa se roage pentru el, Simeon a spus ca a simtit cum “vuia imprejurul sau vapaia iadului”, stare care nu l-a parasit nici macar cand a ajuns la manastire.

 

Manastirea Sf. Pantelimon de pe Muntele Athos

 

Chinul pe care el il resimtea, anume acela de a se afla in iadul parasirii de Dumnezeu, era, de fapt, un mare dar pe care i-l oferea Hristos. Era in el o sete napraznica dupa Lumina divina, dar si o cainta pentru departarea de ea. Acest zbucium nu l-a parasit nici atunci cand a pasit ca monah in Sfantul Munte Athos. Era toamna anului 1892, iar Simeon, acum in varsta de 26 de ani, s-a indreptat catre stravechea manastire inchinata Sfantului Pantelimon, o lavra uriasa, cu 70 de biserici si paraclise, in care se nevoiau pe atunci aproape 2000 de calugari rusi. Dupa obiceiul aghiorit, a fost lasat cateva zile sa mediteze intr-o chilie, iar apoi s-a spovedit. Incordarea launtrica in care traise i-a prilejuit o marturisire profunda, care a spalat toate pacatele sale, dar n-a pus pe fuga ispitirile diavolesti. Dintr-o data s-a simtit napadit de ganduri de curvie, care ii spuneau ca nu e facut pentru manastire si ca ar fi mai bine sa se intoarca acasa, sa-si gaseasca o femeie si sa se insoare cu ea. S-a mahnit adanc, simtind ca, din nou, se departase de Maica Domnului. A mers si s-a spovedit, iar duhovnicul i-a cerut sa nu se mai invoiasca in minte cu gandurile spre desfranare. Fapt minunat printre asceti, pana la moartea sa, el nu a mai cugetat niciodata la un astfel de pacat.

 

Rugaciunea inimii

Trecusera doar cateva saptamani de la venirea lui Simeon in Sfantul Munte Athos. Rostea acum cat de mult putea rugaciunea lui Iisus, pentru a-si feri mintea de ispite. Pe cand se afla in chilie, numele lui Hristos s-a scurs ca o apa in inima, iar aceasta a inceput sa-l rosteasca fara incetare. O fericire nespusa l-a potopit si, de atunci, nu s-a mai despartit de aceasta lucrare sfanta, la care ajung putini monahi, dupa ani si ani de staruinta. Pana la moarte, din adancul fiintei sale, chiar si in somn, Sfantul Siluan va striga catre Mantuitorul: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!”.

 

Sfantul Siluan rugandu-se in chilie

 
Dar atunci, la inceputurile calugariei, ispitele au fost pe masura harului neobisnuit pe care-l primise. Incercarea suprema a venit intr-o noapte adanca. Sfantul Siluan se ruga stand pe un scaunel micut, fara spatar, atintindu-si atentia inlauntrul sau. Deodata, intreaga chilie s-a umplut de o lumina atat de puternica, incat si-a putut contempla chiar si interiorul propriului sau corp. Un gand ratacit de niciunde i-a spus: “Primeste-o, este harul!”. Nu s-a invoit cu el, dar, din acel moment, bucuria dumnezeiasca a inceput sa il paraseasca. Rugaciunea se rostea ca si inainte, in adancul inimii, dar pacea se risipise, semn ca vedenia nu fusese de la Domnul si ii retrezise o ascutita patima a mandriei. Lumina nu era divina, ci demonica. Odata cu ea, un ochi interior i se deschisese, si acum ii putea percepe pe demoni. Acestia ii umpleau adesea chilia, ispitindu-l cu stari contradictorii: “Esti sfant!” sau, dimpotriva, “Nu te vei mantui niciodata!”. Ca sa iasa de sub influenta lor, Simeon s-a dedicat unei rugaciuni istovitoare. Dormea nu mai mult de doua ceasuri pe noapte, iar in timpul zilei, lucra din greu la moara manastirii. O nevointa care ar fi rapus un om obisnuit. A petrecut in aceasta stare de maxima incordare timp de cateva luni. Noptile se scurgeau in privegheri, zilele in munca si ruga, dar sufletul sau nu isi mai putea afla nici odihna si nici bucuria risipita de demoni.

 

Vederea lui Hristos

Era vremea dupa-amiezii, a slujbei vecerniei, cand in lume incepe sa se strecoare lumina molcoma a inserarii. In bisericuta inchinata Sfantului Prooroc Ilie, de la moara manastirii Sfantul Pantelimon, Sfantul Siluan se roaga nemangaiat. De luni in sir e in aceasta stare, din care nu gaseste iesire. Cerul e surd, iar iadul se casca bucuros sa-l striveasca. Si totusi, in adancul sau, rugaciunea lui Iisus se scurge linistita, la fel ca un rau subteran, puternic, limpede si neinduplecat de stransura stancii. Inainte de pleca la slujba, o clipa, doar o clipa, prin minte i-a trecut un gand negru, izvorat din intunecimile iadului: “E cu neputinta sa-l induplec pe Dumnezeu!”. A fost destul pentru ca o neagra deznadejde sa il inghita. Si, in pofida luminii ce se cernea curata si linistita prin feresti, sufletul sau nu gandea ca pentru el va mai fi scapare din granitele deznadejdii. A stat asa, smolit si innegurat, fara scapare, pret de un ceas. Disperat, si-a ridicat ochii spre icoana lui Hristos si, in acel moment, s-a intamplat o minune! In locul chipului zugravit pe lemn i s-a aratat Domnul insusi, aievea, Viu, privindu-l cu blandete. Sufletu-i s-a umplut de har si a fost rapit in ceruri. Parintele Sofronie, ucenicul sau, spunea ca “inima si trupul i-au fost napadite, cu totul, de un foc atat de naprasnic, incat, daca vederea ar fi durat doar o clipa mai mult, n-ar mai fi putut sa-i supravietuiasca. De atunci, n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negraita blandete, nesfarsit iubitoare, plina de pace si bucurie”.

 

“Tine-ti mintea ta in iad si nu deznadajdui”

 

Sfantul Siluan lucrand la moara manastirii

 

Dar anii au trecut si timpul a spalat vederea suprafireasca a Domnului, bucuria si harul, lasandu-i sufletul prada unei suferinte greu de inteles pentru oamenii obisnuiti. Dupa ce luni de zile petrecuse in lumina si fericire cereasca, dupa ce vazuse cerurile si pe insusi Hristos, faptul ca acum Domnul se ascunsese de la fata sufletului sau il indurera nespus. A incercat din rasputeri sa revina la starea dintai, atunci cand Hristos l-a privit senin din sfanta sa icoana, dar zadarnic. Toate eforturile sale se risipeau ca ploaia in pamantul ars de soare. A petrecut asa cincisprezece ani. Cincisprezece ani arsi de dorul unei iubiri mistuitoare, care nu ii ingaduiau odihna, nici macar in timpul noptii. Abia atipea cate un sfert de ceas, cochilit pe scaunelul sau de rugaciune. Intr-una din nesfarsitele nopti, cufundat (pentru a cata oara?) in intunericul tristetii, a dorit sa se inchine icoanei lui Hristos. Un demon, aparut in neagra sa deznadejde, s-a asezat had intre el si Chipul Celui iubit. Ajuns la o limita a nadejdii, Sfantul Siluan a spus o rugaciune scurta, poate cat un suspin: “Doamne, Tu vezi ca vreau sa ma rog tie cu minte curata, dar demonii nu ma lasa. Invata-ma ce trebuie sa fac ca sa nu ma mai impiedice”. Si, deodata, in suflet a auzit limpede glasul lui Hristos insusi: “Cei mandri asa sufera, intotdeauna, din partea demonilor”. “Doamne”, i-a raspuns Siluan, “invata-ma ce trebuie sa fac ca sa mi se smereasca sufletul”. Iar raspunsul a venit repede si scurt, de nepatruns pentru mintea noastra: “Tine-ti mintea ta in iad si nu deznadajdui!”

Indumnezeirea

Pentru Sfantul Siluan cuvintele acestea enigmatice si simple au fost dezlegarea vietii sale. A inteles, brusc, ca nu Domnul se ascundea de el, ci el il parasea, prin mandria pe care o lucra inconstient. Iadul pe care trebuia sa il descopere era chiar launtrul sau, mandru si neinduplecat, invecinat cu demonii care de aceea puteau sa-l si chinuie. A pus in practica acest nou sfat. Vreme de ani de zile si-a smerit sufletul, iar harul dumnezeiesc a revenit. Iluminari line, o fericire nesfarsita, si, mai presus de toate, vederea lui Dumnezeu intru Duhul Sfant i-au mangaiat ultimii ani ai vietii. Odata cu indumnezeirea sa a inceput sa se roage pentru lume, neostoit, suferind pana la lacrimi ca ceilalti oameni nu au parte de bucuria sa nesfarsita, de Lumina in care el se scalda de acum neincetat, ca un prunc in bratele lui Dumnezeu.
In anii acestei revarsari de har l-a cunoscut parintele Sofronie Saharov, cel care ii va deveni ucenic si care se va ocupa mai apoi de raspandirea scrierilor sale. Potrivit acestuia, sfatul pe care Hristos l-a adresat Sfantului Siluan este cuvantul Mantuitorului pentru omenirea mileniului trei, cea sfasiata de necredinte si angoase, cea chinuita de depresii si sinucideri, suferinda din pricina unei necontenite parasiri a lui Dumnezeu. Pentru ea, ca si pentru Siluan, Domnul spune: “Tine-ti mintea in iad, dar nu deznadajdui!”. Nu deznadajdui, pentru ca eu sunt acolo, cu tine, neincetat, iubindu-te mai mult decat parintii tai, mai mult decat o faci tu insuti!

SURSA: http://www.formula-as.ro/

Advertisements

Acatistul Sfantului Ioan de Kronstadt (+20 decembrie)

Rugăciunile începătoare, apoi:

Condacul 1

Celui ales intre preoti, minunatului mijlocitor, dumnezeiescului Ioan, pastorului si invatatorului, celui ce s-a aratat imparatilor iubitor si intristatilor mangaietor, celui ce a luminat pamantul Rusiei si toata viata sa a daruit-o slujirii lui Dumnezeu si a aproapelui indreptand multimea pacatosilor spre pocainta, multor bolnavi tamaduire de la Dumnezeu dobandind, sa-i aducem lauda ca unui aparator si grabnic ajutator. Tu, dar, parinte, pentru ca ai indrazneala catre Domnul, de toate necazurile ne izbaveste, pe noi, cei care-ti cantam tie: Bucura-te Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Icos 1

Pe ingerul tau pazitor, inca de sase ani fiind, in lumina nespusa l-ai vazut, Ioane, el spunandu-ti tie ca, dupa vointa lui Dumnezeu, intotdeauna nevazut sta si pazeste de toate relele. Prin aceasta din tinerete ales de Dumnezeu pe tine stiindu-te, strigam catre tine:

Bucura-te, cel ce din pruncie te-ai aratat “ales” de Dumnezeu!
Bucura-te, cel ce din tinerete te-ai aratat “chemat” al binecuvantarii Lui!
Bucura-te, cel ce pe ingerul tau din tinerete l-ai veselit cu bunele deprinderi!
Bucura-te, ca  pentru nimic l-ai intristat!
Bucura-te, ca nevazutul tau pazitor ti s-a aratat!
Bucura-te, ca acela intotdeauna a te pazi ti-a fagaduit!
Bucura-te, odrasla prea iubita a parintilor celor evlaviosi!
Bucura-te, cel ce din pruncie de parintii tai ai fost invatat cu frica de Dumnezeu!
Bucura-te, cel ce cu cumpatare din tinerete te-ai deprins!
Bucura-te, cel ce zilele tineretii tale in saracie si infranare le-ai petrecut!
Bucura-te, ca datorita bunei tale vietuiri, darul lui Dumnezeu peste tine s-a odihnit!
Bucura-te, ca fata ta cu smerenie era impodobita!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 2

Te vedem, pe tine, de Dumnezeu inteleptite Ioane, din frageda vrasta umbrit de binecuvantarea lui Dumnezeu, care in taina te-a condus spre o viata virtuoasa. Pentru aceea, avandu-te pe tine pilda demna de urmat, cu smerenie cantam lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2

Mintea ta din pruncie in lecturile si cugetarile Sfintilor Parinti ti-ai cufundat-o, Ioane si din ele te-ai adapat cu apa cea vie, din izvorul Duhului Sfant. Pentru aceasta te rugam pe tine, roaga-L pe Prea Bunul Dumnezeu sa ne faca si pe noi partasi la impartasirea aceasta, pe cei ce-ti cantam:

Bucura-te, cel ce din pruncie te-ai pazit de patimi!
Bucura-te, cel ce harul Sfantului Botez intreg l-ai pazit!
Bucura-te, cel ce ti-a placut a citi din scrierile Sfintilor Parinti!
Bucura-te, cel ce ai patruns cu adevarat intelesul acestora!
Bucura-te, cel ce ai aratat mare sarguinta in aceasta lucrare!
Bucura-te, cel ce in iubirea de intelepciune duhovniceasca si fireasca te-ai aratat desavarsit!
Bucura-te, ca prin intelepciunea ta lumea de inselaciune ai vadit-o!
Bucura-te, ca de acea inselaciune ca un vultur, inteleptule ai scapat!
Bucura-te, minunat si luminat invatator al tarilor din nordul Rusiei!
Bucura-te, cel ce ai izgonit intunericul pacatului din oameni!
Bucura-te, ca tuturor celor ce au venit la tine cu rugaciuni degraba i-ai ajutat!
Bucura-te, prea-puternica mijlocire pentru noi inaintea lui Dumnezeu!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 3

Puterea darului lui Dumnezeu care pe cele cu lipsa le implineste, din belsug s-a revarsat peste tine, Ioane, pururi pomenite, cand de Prea Sfintitul Hristofor intru preot ai fost hirotonit si orasului Kronsdadt ai fost randuit păstor; de atunci ai inceput a invata oamenii sa slujeasca drept Sfintei Treimi si sa-i cante: Aliluia!

Icos 3

Avand iubire dumnezeiasca in inima inteleptule Ioane, si randuiala postului cu strictete pazind-o, ai biruit toate navalirile patimilor, nefiind nicidecum atins de ele. Prin aceasta, ca un barbat desavarsit ai iesit sa lucrezi tarina Domnului prin cuvant, ca si cu un plug ai afanat inimile intarite si inghetate ale oamenilor, incalzindu-le cu rugaciunea si cu iubirea ta si semannd in ele samanta pocaintei sincere si a credintei vii. Pentru toate acestea iti cantam tie lauda:

Bucura-te, vas ales al harului lui Dumnezeu!
Bucura-te, locuinta darurilor ceresti!
Bucura-te, cel ce cu toata inima si cu tot sufletul L-ai iubit pe Dumnezeu!
Bucura-te, ca pentru aceasta si intreaga turma pe care ai pastorit-o ai invatat-o a-L iubi pe Dumnezeu!
Bucura-te, cel ce invataturile Evangheliei si randuielile postului cu frica le-ai pazit!
Bucura-te, ca acestea si pe aproapele tau prin fapte l-ai invatat!
Bucura-te, ca din tinerete peste patimi imparat te-ai aratat!
Bucura-te, slavitule biruitor asupra pacatului!
Bucura-te, ca in lume ca o lumina, exemplu viu ai luminat!
Bucura-te, ca pe pamant ai fost cu intelepicune cereasca daruit!
Bucura-te, stilp neclintit al tarii tale ortodoxe!
Bucura-te, neintarziatule aparator al ortodoxiei si al obiceiurilor celor bune!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 4

Prin furtuna multor necazuri si griji lumesti trecand, ajuta-ne noua, Parinte Ioane, asa cum si in viata ta ai ajutat tuturor celor ce cu credinta au venit la tine, ca toti cei ajutati de tine sa-I cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4

Auzind pe apostolul care zice: “locuinta noastra este in cer” si dorind a-l urma, aceasta viata vremelnica nu ai petrecut-o in slujba trupului si-n lucrarea patimilor, Ioane, ci in curatirea sufletului de intunericul pacatului, caci cu ele nimeni nu poate intra in Cereasca Imparatie. Prin aceasta avandu-te chip de viata placuta lui Dumnezeu si ajutor intru toate, strigam catre tine unele ca acestea:

Bucura-te, luminata stralucire a luminii evanghelice in zilele noastre!
Bucura-te, cel ce sufletelor intunecate esti luminare patrunzatoare!
Bucura-te, ca in scrierile cele Dumnezeiesti ti-ai cufundat mintea!
Bucura-te, ca din ele ai aflat cale dreapta catre Imparatia Cerurilor!
Bucura-te, ca toate faptele tale au fost lumina lumii!
Bucura-te, ca prin tine Tatal cel ceresc minunat s-a proslavit!
Bucura-te,  cuvantul tau n-a fost nici chimval rasunator, nici mort sau neajuns!
Bucura-te, cuvantul tau intru adevar viu si lucrator s-a aratat!
Bucura-te, ca prin tine cei morti cu duhul prin credinta inviaza!
Bucura-te, ca prin tine cei cazuti in intunericul pacatului se trezesc la pocainta!
Bucura-te, ca pe tine in zilele noastre Domnul pamantului Rusiei prooroc si apostol te-ai aratat!
Bucura-te, ca in tine dobndind stiinta adevarului ai luat darul vindecarii si al apararii credintei, neinfricat luptator aratandu-te!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul 5

Stea luminatoare a pamantului rusesc te-ai aratat, Sfinte Ioane, luminnd intunericul pacatului. prin aceasta si azi reversi lumina fiilor Rusiei, celor cuprinsi de intunericul ratacirii, celor care s-au predat in minile necuratilor, ca sa-si cunoasca ratacirea lor si Domnului intru pocainta sa-I cante: Aliluia!

Icos 5

Vazand poporul rus vrednicia ta de invatator si rugaciunea ta cea prea-puternica inaintea lui Dumnezeu, multime multa din diferite parti la tine a alergat, Parinte, auzind de vindecarile bolilor si de sfaturile tale, iar in necazuri mangiere cerand, cu multumire tie iti striga:

Bucura-te, Ioane, noule luminator al lumii!
Bucura-te, ajutator nemijlocit prin rugaciunile tale catre Dumnezeu!
Bucura-te, ca rugaciunile tale sunt puternice inaintea Imparatului milostivirii!
Bucura-te, ca starea ta inaintea Lui este izvor al binecuvantarii, care prin tine se revarsa la toata lumea!
Bucura-te, ca prin tine dupa masura credintei se dau vindecarile!
Bucura-te, ca prin tine cei bolnavi scapa degraba de bolile lor, primind sanatate!
Bucura-te, ca prin tine cei pacatosi la pocainta se intorc!
Bucura-te, ca te-ai aratat inteleptitor al celor razvratiti!
Bucura-te, ca prin tine cei ce fara de minte care rad de cele sfinte ale credintei sunt mustrati!
Bucura-te, ca prin tine cei ce rad de faptele tale cele minunate, venindu-si in sine, sunt primiti de tine ca de un parinte iubitor de fii!
Bucura-te, mangaiere grabnica a celor ce plang!
Bucura-te, tamaduire binecuvntata a celor neputinciosi!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul 6

Propovaduitor al adevarului, parinte purtator de Dumnezeu fiind, toate ale tale in slujirea lui Dumnezeu si a aproapelui le-ai dat si jugul preotiei luandu-l nu ai cunoscut linistea aici, pururea savarsind slujbe dumnezeiesti in biserica si in casele credinciosilor cantari duhovnicesti cantnd; celor nevoiasi te-ai aratat ajutator. Si prin aceasta ti-ai atras numele de miluitor fara de arginti, Ioane. De acestea auzind si noi, slavim pe Dumnezeu pentru tine cantndu-i: Aliluia!

Icos 6

Hristos, Dumnezeul nostru, stralucind din fecioara Maria si intunericul inchinarii la idoli izgonindu-l, te-a aratat pe tine, Parinte Ioane, drept si credincios, propovaduitor al adevarului inaintea slujitorilor celor inselatori ai vicleanului. Prin aceasta, avand indrazneala catre Domnul, izbaveste de rautatea si viclenia acelora pe toti care-ti canta asa:

Bucura-te, slujitorule credincios al lui Hristos!
Bucura-te, intre preoti puternic mijlocitor inaintea Aceluia!
Bucura-te, pazitor neadormit al casei celei Dumnezeiesti!
Bucura-te, cel ce prin sabia cuvantului lui Dumnezeu si a rugaciunii ai alungat pe cei potrivnici!
Bucura-te, cel ce prin scrierile tale pe multi i-ai inaltat la iubirea in Hristos!
Bucura-te, cel ce ai aratat prin cuvantarile tale iubirea de oameni a lui Dumnezeu!
Bucura-te, lucrarea Duhului Dumnezeiesc aratata in inimile oamenilor!
Bucura-te, cel ce te-ai aratat tainic graitor cu Dumnezeu prin rugaciune!
Bucura-te, cel ce ai pazit minunat cucernicia prin curata casatorie!
Bucura-te, cel ce pe multi fii duhovnicesti prin pocainta ai nascut!
Bucura-te, ca ai ramas si dupa moarte in inimile credinciosilor!
Bucura-te, ca pomenirea ta, ca a unui drept propovaduitor, va ramane in veci!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 7

Vrand Prea Bunul Dumnezeu sa mangie poporul sau cel bine-credincios si sa-i intoarca pe cei faradelege de la faptele lor cele rele, te-a aratat pe tine, Ioane, ca pe Iona in Ninive, vestind mania lui Dumnezeu asupra pamantului Rusiei, venind cu graba de nu se vor pocai si de nu vor canta cu smerenie lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Un nou necaz si mania lui Dumnezeu am ajuns sa suferim nevrand noi sa ascultam de glasul tau cel dumnezeiesc, prin care ai spus: “Stapanirea tarii se va nimici si puterea va ajunge in mainile slugilor satanei, locuitorii manastirilor vor fi prigoniti, bisericile se vor inchide si multime de popor crestin va muri cu viata muceniceasca”. Pentru aceasta la tine, Parinte Ioane, intru pocainta alergam si cu umilinta strigam: Roaga pe Stapanul Hristos sa-si schimbe mania Sa in mila fata de noi, cei ce-ti cantam:

Bucura-te, glasul propovaduitor al pocaintei!
Bucura-te, vestitor nemincinos al maniei dumnezeiesti asupra celor ce nu se pocaiesc!
Bucura-te, cel ce ai invatat a nu lua in seama parerile lumii!
Bucura-te, indreptator adevarat!
Bucura-te, ca te-ai aratat tare povatuitor al poporului ortodox!
Bucura-te, cel ce ai pazit corabia Bisericii nevatamata de pietrele stramtorilor!
Bucura-te, iubitor al imparatilor celor cinstiti!
Bucura-te, ca te-ai aratat lor intelept sfatuitor!
Bucura-te, ca i-ai invatat cum sa-si foloseasca puterea lor cu dreptate!
Bucura-te, cel ce cu grija i-ai indreptat catre ascultare si credinciosie!
Bucura-te, cel ce cu rugaciunile tale ai ingradit tronurile imparatilor celor cinstiti!
Bucura-te, ca i-ai invatat sa judece cu nepartinire poporul!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 8

O cale deosebita si neobisnuita de viata ti-ai ales, parinte Ioane, traind in lume ca si cum ai fi trait in cer, in infranare si cucernicie, aducand pururea slava lui Dumnezeu si asa ai fost pretuit ca mare parinte al Bisericii; pentru aceasta, in ceruri intru veselie cu Hristos petreci si aduci penru lume rugaciune strigand neincetat: Aliluia!

Icos 8

Toata lumea ortodoxa te-a cinstit pe tine nu numai in viata, ci si dupa infatisarea ta inaintea lui Dumnezeu, Parinte Ioane, pentru ca mare indrazneala ai inaintea lui Dumnezeu si te rogi pentru binecuvntarea tuturor celor ce alearga la tine si-ti canta asa:

Bucura-te, rod binecuvantat al unui pom bun!
Bucura-te, cel ce ai fost nascut si educat de un tata preot si de o mama binecuvantata!
Bucura-te, ca educatia pe care ai primit-o a ramas exemplu pentru intregul pamant al Rusiei!
Bucura-te, ca cetatea Kronstandtului prin slavirea ta s-a proslavit!
Bucura-te, caci toata Rusia s-a umplut de faptele tale cele bune!
Bucura-te, ca vestea despre viata ta imbunatatita a ajuns dincolo de hotarele tarii!
Bucura-te, ca prin scrierile tale ai facut cunoscuta taina comunicarii tale cu Dumnezeu!
Bucura-te, ca prin aceste scrieri ai stralucit lumina cea duhovniceasca in inimile oamenilor!
Bucura-te, ca in scrierile tale s-a aratat curatia sufletului tau!
Bucura-te, ca prin scrierile tale nu numai poporul rus, ci si alte popoare si-au cautat mantuirea!
Bucura-te, ca prin acestea adevarata credinta a stralucit alungand intunericul ereziilor!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 9

Nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda ta, Parinte Ioane, caci fiind miscat de Duhul Sfant din tinerete, cu osardie ai slujit lui Dumnezeu; mai intai te-ai ostenit multi ani sa inveti invataturile Sfintilor Parinti si apoi i-ai invatat sa cante cu intelepciune lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9

Oratorul minciunii, Leon cel Neintelept si toate gandurile lui cele rele, prin tine, Parinte Ioane, s-au vadit de rautate intarind tu credinta cea ortodoxa prin vestirile tale; pentru aceasta strigam tie:

Bucura-te, fluiere insuflat de Dumnezeu!
Bucura-te, trambita a Duhului, dulce glasuitoare!
Bucura-te, cel ce prin cuvintele si invataturile tale ai lamurit dogmele credintei!
Bucura-te, ca prin invataturile tale pe cei credinciosi i-ai intarit in ortodoxie!
Bucura-te, ca prin tine legiunile potrivnicilor au fost invinse!
Bucura-te, ca prin tine cel apostat si invataturile lui au fost vadite de inselaciune!
Bucura-te, ca invatatura pagubitoare a aceluia care spunea ca sufletul nu are o existenta personala, a fost invinsa!
Bucura-te, ca prin tine invatatura cea adevarata despre nemurirea si vesnicia sufletului s-au intarit!
Bucura-te, izvor de intelepciune dumnezeiasca!
Bucura-te, cucernicule savarsitor al tainelor celor dumnezeiesti!
Bucura-te, povatuitor de nadejde spre imparatia Cerurilor!
Bucura-te, invatatorule al adevaratei cai mntuitoare!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 10

Dorind a-ti mantui sufletul, pe multi sfinti ti i-ai luat in ajutor, Parinte Ioane; avand marturisirea apostolica si patristica a credintei, taria mucenicilor, pururi petrecand in infranare si smerenie in faptele cele luminate ale cuviosilor. Prin aceasta cu sfintii petreci neincetat, aduci slava lui Dumnezeu, pomenindu-ne si pe noi cei ce-I cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10

Imparatului celui Ceresc te-ai aratat slujitor credincios si imparatilor celor pamantesti ai fost cinste si intelepciune, Parinte Ioane, ambilor slujind cu dreptate, dand ceea ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu si pe toti i-ai invatat sa zica asa:

Bucura-te, robule a lui Dumnezeu bun si credincios!
Bucura-te, slujitor osardnic al aceluia!
Bucura-te, ca toate cele randuite de Dumnezeu cu grija le-ai implinit!
Bucura-te, iscusitule lucrator al poruncilor lui Dumnezeu!
Bucura-te, ca pururea aminteai de atotprezenta lui Dumnezeu!
Bucura-te, ca prin intelepciunea ta pe acela pururi l-ai avut in minte!
Bucura-te, ca pe cinstitii imparati ai Rusiei ca pe niste slugi ai lui Dumnezeu i-ai cinstit!
Bucura-te, ca i-ai ajutat mult prin sfaturi si rugaciuni sa conduca poporul cu dreptate!
Bucura-te, ca i-ai invatat sa ocroteasca poporul si Biserica!
Bucura-te, aparatorule de rascoale si de razvratiti!
Bucura-te, cel ce si acum te rogi lui Dumnezeu pentru “imparatia” ortodoxa!
Bucura-te, intarire a sceptrurilor imparatilor celor ortodocsi!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 11

Nu este cu putinta, prin lauda, a se infatisa multimea indreptarilor tale prin Dumnezeu savarsite, prea minunate Parinte Ioane, cate le-ai savarsit in timpul vietii tale, bolile vindecand, demonii izgonind din oameni, tamaduind pe cei stapaniti de patimi, ajutand pe cei saraci si tuturor dupa trebuintele lor ajutand; pentru aceea toti impreuna striga lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11

Purtator de lumina si clar vazator te-a aratat pe tine Domnul in zilele noastre, prevestind mania cea viitoare a lui Dumnezeu asupra imparatiei ortodoxe, pentru nepocainta poporului, de aceea ca pe un prooroc al lui Dumnezeu si cunoscator al destinelor, te marim pe tine si intru pocainta iti strigam:

Bucura-te, prooroc minunat nemincinos vestitor al celor viitoare!
Bucura-te, propovaduitorule al pocaintei!
Bucura-te, noule prooroc de aceeasi cinste cu acela!
Bucura-te, clar vazatorule al destinelor celor dumnezeiesti!
Bucura-te, vestitorule al maniei celei viitoare asupra celor ce nu se pocaiesc!
Bucura-te, glas dulce glasuitorule al pocaintei!
Bucura-te, impaciuitorule al inimilor celor tulburate!
Bucura-te, puternicule rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Bucura-te, pastorule balnd al oilor celor cuvantatoare!
Bucura-te, cel ce multime de suflete ratacite ai adus Stapanului!
Bucura-te, ca pe multi din temnite si din moarte i-ai scapat!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul 12

Harul lui Dumnezeu l-ai primit aici prin Sfantul Botez si prin hirotonia intru preot Parinte Ioane: prin sarguinta te-ai facut multora de folos spre slava Daruitorului, intru lumina vietii tale si a milosteniilor tale pe care le-ai facut, s-a proslavit Tatal ceresc, si prin multimea laudelor de care te-ai invrednicit, se inalta Aceluia mareata cantare: Aliluia!

Icos 12

Cantnd viata ta cea din tinerete placuta lui Dumnezeu si inaltarea ta cea duhovniceasca din putere in putere, marim sfarsitul tau si inmormantarea cinstitelor moaste, care au aflat vesnica odihna in biserica cea minunata facuta de tine. Credem insa ca sufletul se odihneste in locuintele cele prea luminate ale raiului, a caror mosteni ajuta-ne sa ajungem, pe cei ce-ti cantam tie laude ca acestea:

Bucura-te, cele ce cursul trecator al vietii l-ai petrecut cu dreapta judecata intru toate pentru Dumnezeu!
Bucura-te, pazitorule neinfricat al Ortodoxiei!
Bucura-te, ca ai ramas cunoscut cu un sfarsit crestinesc al vietii!
Bucura-te, ca ai primit vesnica odihna in cer cu sfintii!
Bucura-te, partasule la bucuria cea vesnica de care sfintii s-au invrednicit!
Bucura-te, ca ai inlesnit mantuirea multor suflete, invrednicindu-le de vesnica fericire!
Bucura-te, ca ai mostenit cu mucenicii cei noi de neam imparatesc imparatia cerurilor!
Bucura-te, ca impreuna cu ei stai inaintea Imparatului slavei si te rogi pentru izbavirea patriei tale de dusmanii fara de Dumnezeu!
Bucura-te, mare aparatorule al Ortodoxiei!
Bucura-te, neintrecutule luptator pentru cinstea cea sfanta!
Bucura-te, ca prin aratarile tale in vis minuni i-ai adus!
Bucura-te, ca pe neortodocsi la ortodoxie i-ai adus!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 13

O, prea drepte Parinte Ioane, nu numai al Kronstadtului si a toata Rusia, ci, de asemenea, luminator a toata lumea si mare rugator catre Hristos te-ai aratat! Primeste de la noi aceasta cantare a nevrednicilor, si cu rugaciunile tale cele bine placute lui Dumnezeu, izbaveste-ne de necazurile cele vremelnice si vesnice, ca sa ne invrednicim sa fim cu tine impreuna in Imparatia Cerurilor vesnic cantandu-i Facatorului: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Rugaciune

Parinte Ioane prea minunate, tu cu faptele tale cele minunate pe multi la Dumnezeu i-ai adus si de daruri duhovnicesti te-ai invrednicit de la Stapanul aici: ai vindecat bolile, patimile le-ai starpit, de aceea te rugam, intristarea noastra stinge-o si ne da noua bucuria cea duhovniceasca in inima si ajuta-ne noua sa fim partasi la viata ta si la faptele tale cele bune, ca sa ne invrednicim si noi de Imparatia cerurilor. Amin.

SURSA: http://acvila30.ro/

Vindecarea tristetii

Tămăduirea de tristeţe este extrem de importantă. De ce? Pentru că tristeţea, lăsată să se hrănească din puterile sufletului nostru, îl seacă pe acesta de energie şi îl împinge până în prăpastia deznădejdii. Ne întoarcem deci la această patimă cu scopul de a vorbi şi despre căile de prevenire şi de vindecare. În numărul trecut am văzut că există trei cauze ale tristeţii. Fiecăreia îi corespunde o lucrare de tămăduire.

Tăierea voii
O primă cauză a tristeţii am văzut că este lipsa împlinirii unei plăceri, unei dorinţe. Prevenirea, care este un pas mult mai simplu decât eforturile de tămăduire ulterioare, constă într-o lucrare foarte simplă: tăierea voii proprii – adică renunţarea conştientă la dorinţele şi plăcerile trupeşti nefolositoare şi neataşarea de bunurile materiale. Pentru că demonul tristeţii se aşează exact în locul spre care vede că suntem atraşi cel mai mult.
Tot în acest context al ataşamentului de bunurile materiale se situează şi slava deşartă, despre care am vorbit deja într-un număr trecut. Tristeţea găseşte şi în legătură cu această patimă teren de manifestare, fiindcă omul stăpânit de slavă deşartă se întristează atunci când nu primeşte onorurile şi cinstea pe care le aşteaptă, sau nu se mulţumeşte doar cu cinstirile primite. Şi în acest caz, soluţia de prevenire este aceea de a socoti ca nimicuri toate onorurile şi cinstirile omeneşti şi de a căuta să fim plăcuţi lui Dumnezeu, nu oamenilor.

Iertarea aproapelui
Mânia îşi are cauza în noi, nu în ce ne fac ceilalţi. Mânia – dorinţa de răzbunare, care neîmplinită duce la tristeţe, este cea de-a doua cauză. Sfinţii Părinţi au arătat că pricina tristeţii omului nu stă în cei împotriva cărora ne-am mâniat, nici în cei care ne-au jignit şi cărora le purtăm ranchiună, ci în noi înşine. Şi de aceea a înceta orice relaţie cu persoanele în cauză nu poate fi o metodă de vindecare. Dimpotrivă, menţinerea legăturii şi comunicarea cu cel care ne-a întristat ajută la vindecare, fiindcă înfrunţi toate aspectele tristeţii. În singurătate, sau ocolind persoanele care ne provoacă această stare, există riscul ca rădăcina tristeţii şi motivele pentru care se declanşează să rămână mai mult sau mai puţin cunoscute, ele continuând să acţioneze şi să-l ţină pe om în întristare.
Contactul cu ceilalţi ne scoate la iveală patimile. De asemenea, foarte important de reţinut este faptul că amintirea jignirilor, resentimentelor, ranchiuna şi în general toate urmările mâniei au tendinţa să se dezvolte în chip ascuns, sporind şi întărindu-se sub efectul imaginaţiei, răspândindu-se ca veninul şi otrăvind sufletul în întregime. Astfel că, în virtutea acestor aspecte, Sfântul Ioan Casian arată că trăirea în societate nu este vătămătoare; din contră, este de mare folos, fiindcă prin legăturile cu oamenii, bolile sufletului se pot descoperi şi, fiind mai des puse la încercare, se pot vindeca mai repede. Sfinţii Părinţi îndeamnă nu numai să nu ne supărăm pe cei care ne jignesc, ci chiar să-i socotim adevăraţi binefăcători, iertându-i, arătându-le bunăvoinţă şi iubire şi lepădând ranchiuna faţă de aceştia, pentru că prin ei fiind vădite bolile noastre sufleteşti, putem să căutăm căile şi leacurile de vindecare a lor.

Spovedania deasă
Tristeţea inexplicabilă şi nemotivată am văzut că este iscată în majoritatea cazurilor de către diavol, aici fiind a treia cauză. În acest caz nu există un remediu anume, ci se indică o grijă generală a omului faţă de starea sa. Ce se recomandă, este descoperirea gândurilor şi a stării sufleteşti unui bun părinte duhovnic. Trebuie obligatoriu evitată închiderea în sine, pentru că rămânând cu gândurile, acestea vor produce tot mai multe pagube în mintea şi sufletul nostru. De asemenea, şi cei care avem în preajmă oameni suferind de tristeţe, trebuie să luăm aminte la următorul sfat: tristeţea este o rană a sufletului care trebuie spălată cu apa binefăcătoare a cuvântului plin de blândeţe.

De la tristeţea pătimaşă la ‘fericita întristare’
Ce trebuie avut neapărat în vedere, pentru ca cel care luptă cu tristeţea să nu cadă în deznădejde, văzând că nu scapă imediat de ea, este că lupta împotriva ei şi biruirea patimii nu-l duc de îndată pe om la starea opusă, adică la bucurie. Cheia de trecere spre bucurie este trecerea de la tipul de tristeţe izvorât din patimi la fericita întristare, singura care-l poate duce la adevărata bucurie.
Ce este fericita întristare? În vreme ce, aşa cum am văzut, tristeţea ca patimă constă în mâhnirea omului din pricina lipsirii de desfătare trupească, sau a pierderii bunurilor materiale, sau a neîmplinirii plăcerilor simţurilor, sau a jignirilor, fericita întristare este o tristeţe virtuoasă, care înseamnă mai înainte de toate mâhnirea fiinţei umane de a se fi înstrăinat de Dumnezeu, de a fi departe de El, de lipsirea de bunătăţile duhovniceşti, spirituale. Pe lângă aceasta, omul se îndurerează din pricina stării sale decăzute şi a păcatelor lui, ajungând astfel prin plângerea păcatelor (ştiute şi neştiute) la fericita întristare.
În al doilea rând, tristeţea virtuoasă stă în mâhnirea pentru aproapele, înstrăinat şi el de Dumnezeu, lipsit de bunătăţile cele duhovniceşti, şi întristarea pentru greşelile şi neputinţele lui. Această formă a tristeţii este deosebit de importantă, pentru că ţine de purtarea firească a creştinului să se întristeze pentru păcatele şi neputinţele aproapelui şi să se roage pentru el.
Sfinţii Părinţi pun faţă în faţă în mod constant cele două forme de tristeţe, arătând cât de lipsită de rost şi de temei este ce dintâi, adică întristarea după lucrurile care atrag patimile, şi cât de câştigaţi suntem dacă dobândim cea de-a doua formă de tristeţe, folositoare şi de preţ pentru viaţa noastră duhovnicească şi pentru lucrarea mântuirii. Nu trebuie deci nimicită orice formă de tristeţe din suflet, ci numai cea care este o manifestarea pătimaşă a sufletului nostru. Cu cât se mâhneşte omul mai mult pentru păcatele sale şi se smereşte înaintea lui Dumnezeu, cu atât mai mult se deschide harului dumnezeiesc.

După Terapeutica bolilor spirituale – Jean-Claude Larchet A consemnat Pr. Marius Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 31 – august 2009

SURSA web: http://apostolatintarafagarasului.blogspot.ro

Parintele Arsenie Papacioc – Despre avort si responsabilitate

Acatistul Sfantului Ioan Bogoslovul (Teologul) de Ieroschim. Daniil de la Rarau (Sandu Tudor)

 

Rugăciunile începătoare, apoi

Condac I

 

Arzătorule Sfânt, rob al harului dulce nespus, şi verhovnic al iubirii de smarald a lui Iisus, bătrân alb cu petalonul tainicei arhierii şi dascăl de tâlc al pecetluitei Bogoslovii, primeşte-ne sub dreptarul crinului împărătesc.

Punerea mâinilor în creştet ne-o luminează şi la virginitatea Cerului ne înfiază, ca să-ţi cântăm de tot istovul din sfinţenia lăudării:

             Bucură-te, Ioan Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

             Icos I

Binecuvânta-vom pre toţi cei ce ne urăsc sau iubesc noianul binecuvântării totul să înece.

Din binecuvântare lumile se-ndumnezeiesc cel ce binecuvântează în Dumnezeu petrece.

Binecuvântarea-i zăbavă bine dăruită cât şi săgeată învăpăiată a marelui salt.

Binecuvântarea, cruce peste creştet sădită revarsă în noi harul Numelui Celui Preaînalt.

Dar binecuvântarea îi şi adâncă plecare genunche ce s-a închinat smereniei celuilalt ca să ajungă aşijderi cea mai de sus închinare a îngerilor, Preacuratei şi Preasfântului Duh.

Binecuvântează dar, ca să-mi cutez sfânta lucrare ca dintr-un zbor să-ţi cânt, cu tot sufletul în văzduh:

 

Bucură-te, al inimii rugătoare bogoslovitor Apostol;

Bucură-te, al minţilor cutezătoare oblăduitor prestol

Bucură-te, al prezbiterilor celor albi centenar cunună Bucurâ-te, al Predaniei celei arcane verigă străbună;

Bucură-te, părintească bunătate cu sfânt iscus dăruită;

Bucură-te, aloi de harismă la preoţie acoperită;

Bucură-te, lacrimă de pe mâinile sfinţitoare;

Bucură-te, belşug de blândeţe pentru lăuntrica aflare;

Bucură-te, străluminare de mir necesară înnoirilor;

Bucură-te, pecete de gnoză însemnată asupra fiilor;

Bucură-te, că dat ţi-e să păstrezi cheile şi sicriul lucrării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac II

Clari, cei douăzeci şi patru de bătrâni ai Cerului, din tronurile lor, larg inel în jurul Mielului, cu arcul minţii adunat inimii slăvitoare, la cel mai împlinitor mod de muzicalizare, şi aplecaţi cu fruntea peste limpezi alăute, zic, furaţi de mierea rostirii lor neîncăpute: precum sfânta Răstignire în piscul pironirii, viaţa e o uimire la treptele dăruirii.

Imnul acesta al lor, strălucitor mărgăritar curge unduind ecoul firmamentului de cleştar.

Şi alăutele sub arcuri îi cresc taluzul plin, ca o cascadă înzăpezită a marelui Amin.

Iar noi, cutremuraţi, grăbim a ne alătura, lângă tine, Sfânt Ioane, cu acest: Aliluia!

Icos II

De dincolo de cerul minţii, zăpor luminos, întru amiaza oglinzilor mele, Domnul Hristos
preaînnoitoarea Ta venire m-a însorit şi Te cetesc cu desluşire, ca orbul limpezit.

De sub şapte coarne ale cununii Tale de spini drept, lin, fără cusur, în straiul alb de lână şi in
deschis de sub şapte străluminări de răpire, rănile învierii şi stelara Ta privire
Te văd Agneţ luminos în dragoste de neînvins, în faţa tronului aevea, ca în Apocalips.

Mă-nfaşă, scutec de lumină, Dumnezeirea Ta şi plin de dragoste îndrăznesc să strig: Maranata!

Şi neîntinatei cuviinţe ca să nu-i luăm nimic, tot pentru Domnul să-1 cinstim şi pe al Său Ucenic!

 

Bucură-te, văzătorule, că ai sărutat şi păstrat Sfântul Chip;

Bucură-te, iconar iscusit, c-ai prins în scris Obrazul Arhetip;

Bucură-te, că înştiinţai Sfânta Faţă cu amănunt şi măsură;

Bucură-te, c-ai iscălit caligraf dumnezeiasca trăsătură;

Bucură-te, că din slova ta am înţeles rostul sfintei pecetluiri;

Bucură-te, că şi în noi ai trezit starea sfintei închipuiri;

Bucură-te, că peste mintea spălată, Sfântul Obraz înlăcrămăm

Bucură-te, că-n inima curată cu Sfântul Trup ne cuminecăm;

Bucură-te, c-am sărăcit mintea în duh cei cinci trandafiri să-i primim

Bucură-te, că pentru sfânta Icoană, toate icoanele zvârlim;

Bucură-te, c-am înhumat şi întru noi Sfântul Grăunţ al întrupării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac III

Evanghelist prea treaz, alăuta Dumnezeirii tu, Sfinte Ioane, alb ibovnic al strălucirii, slavosloveşti măiestrit sfânta suită slavă, ce-a binevoit pre veac, smerind pe oglinda-i gravă, aurul Sfântului Chip, Spic sfânt cu raze anume luminează în mir pe tot omul ce vine în lume.

Acest sclipitor repeziş peste margini şi minte, răsăritul de sus al rugăciunii nesfârşite, pe acest cer al dimineţii înţelegătoare, ce ar trebui dorit cu nestinsă însetare, cântă-1 ca din bogăţia bogosloviei tale în undele de har ale gândirii muzicale, de neprihănit auz să ni-1 putem apropia şi sub taborica-I rouă să-I cântăm: Aliluia!

Icos III

Fără-fundul cel de mătase din noaptea albastră, senin în creştet ne ţine, tâlc pe potriva noastră.

Că vezi marea umbră de aur a Domnului plutind, prin Galileea stelarelor colburi strălucind.

Şi-a trupului nostru casă cu candelă şi vatră, deschisă îl aşteaptă, cu şase vase de piatră.

Sfinte Ioane, fii şi nouă marele înger nun, umple vasele goale, dă-ne al minunii zăbun.

Domnul şi nouă să ne preschimbe apa simţirii, din izvoarele trezviei în porfira nuntirii.

Sorbind paharul vieţii, nupţiala licoare şi în noi să rodească floarea preschimbătoare.

Şi-ndumnezeindu-ne fiecare simţ în parte, îţi cântăm podobii la stările încununate:

 

Bucură-te, c-ai umplut primul chiup, simţul major al plinirii de Duh

Bucură-te, melod la paradisiac auz şi inelar văzduh;

Bucură-te, c-ai umplut chiup secund, simţul acvilin de agerime

Bucură-te, ochi al vederilor de la teoretica înălţime;

Bucură-te, c-ai umplut chiup terţin, măreţe simţ al sacrelor mâini

Bucură-te, că te-ai hărnicit pe Dumnezeu din pipăit să-L aduni;

Bucură-te, c-ai umplut chiup cvadrig, simţul gustului euharist

Bucură-te, că Sfânta Hrană are înţeles şi rost realist;

Bucură-te, şi pentru chiupul cvint, simţul rugăciunii cel de minte

Bucură-te, că ne sui în melcul de parfum al cunoaşterii sfinte;

Bucură-te, că viem şi al şaselea simţ raic, centrul închinării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

CondacIV

Golul acel de mare preţ, prins în fericitul metal, acel giuvaer sfânt, cinstitul Pocal pascal al casei din Arimateea I L-au pus la cină Iisus Domnul, în el, cu un cuvânt de lumină, a preschimbat vinul în sfânt Sângele Său de taină, chiar viaţa lui Dumnezeu, sub a vinului haină.

Sfinte Ioane, sfânt ceasul acela înveşnicit
când obrazul pe inima Domnului ţi-ai odihnit, adeverează minunea cum ultimul vin băut e întâiul sânge ce singur jertfa Şi L-a făcut.

Şi înţelegând întâietatea liturgicei trăiri, ne-nspăimântăm de frumuseţea misticei dăruiri.

Primeşte-ne dar, cereşte, iar a ne alătura lângă tine, Sfânt Ioane, cu acel: Aliluia!

Icos IV

Hotărâtoare normă, cardinală mântuirii, urmează-n asemănare izvoadele iubirii.

Umblarea aceasta-n dâra tălpilor strălucitoare, cere totuşi şi trecerea prin marea strâmtoare.

E drumuirea în noapte, dincolo de vămi şi vad, pân-la cele trei catisme: la iesle, cruce şi iad.

Un ceas e firav; trebuincios naşterii profunde, la fundul de neant al credinţei să ne scufunde.

Un ceas e crud şi desveleşte giulgiul cuvios, să ne-nspăimânte cu faţa de mormânt a lui Hristos.

Şi-i ceasul demoniac, pân-la scrâşnirea dinţilor, la statornicia sfintei apatii trebuitor.

Tu ne cunoşti lăuntricul apocalips, Părinte! învaţă-ne să-1 biruim ca să-ţi cântăm fierbinte:

 

Bucură-te, c-ai cunoscut Puterea Domnului în Ghetsimani;

Bucură-te, că părtaş ai fost făcut potirului sfintei agonii;

Bucură-te, c-ai trăit crucea la cea mai dăruită amărăciune;

Bucură-te, că ai aflat durerii faţa ei de rugăciune;

Bucură-te, că ţi-ai dorit şi prin inima ta suliţa să spargă;

Bucură-te, că ai fost martor neumbrit la răstignirea întreagă;

Bucură-te, că te-ai plinit din milostivirea pogorământului;

Bucură-te, c-ai agonisit sfânta isihie a mormântului;

Bucură-te, că Domnul a coborât soare adânc de miezul nopţii

Bucură-te, că Domnul trecu ca o primăvară prin ţara morţii;

Bucură-te, Avvă însoţitor la toate treptele încercării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac V

Iconomia sfântă a frângerii pâinii de har şi-a îmbătării treze din al altarului pahar
îşi ia vârtutea lucrării din Sfânta înviere, tipic când Liturghia cu mâini înalte o cere.

În Trupu-I de slavă Domnul îşi dă dumnezeirea şi-n Sânge jarul Harului ne aprinde nemurirea.

Nestânjenit răspunsul la atâta preamărire nu-i decât desăvârşita potirului rodire.

Harul ţinut sterp apune, ca mai sterpi să ne facă. Tainic vier, Sfânt Ioane, spre mine te apleacă
altoieşte-mă din nou mladă viţei în ruptură să nu mă scrumească Domnul ca pe o uscătură.

Prielnic să mă înfăşoare întru văpaia Sa nemistuit şi puternic să-i cânt: Aliluia!

Icos V

Jalea, rana, moartea, strâmta poartă, toate la un loc, în seninul Heruvim cu spadă în roată de foc, fac cheile trecerii la Sfânta împărăţie, sub balanţa subţire pusă de dreapta Pronie.

Grozavă-i dragostea lui Dumnezeu în arătare!

Cine-i poate purta bunătatea covârşitoare? Când însă coasta îi izvorăşte sânge şi apă vecia aleargă în potire să o încapă.

Ci, Sfinte, Tu ne aduci aminte la ochi viitor cum vor ieşi cei şapte Arhangheli ai potirelor, să verse dragostea pe pământ, dar ca de urgie roşu înec ne va fi a sângelui Său stihie.

Bogoslovia lacrimilor dar, tu ne învaţă să-ţi cântăm din limanul ce limpezimea-1 răsfaţă:

 

Bucură-te, că te-a prisosit rouă picată din geana Domnului;

Bucură-te, că lacrimi te-au prididit la auzirea vorbelor Lui;

Bucură-te, că porţi în pleoape diamant de apa sfintei Frumuseţi

Bucură-te, că din muchea buzei sorbi sarea cereştilor tristeţi;

Bucură-te, că ai plâns şi din dulceaţa numelui ca mirul vărsat

Bucură-te, că te-a gâlgâit năpada Celui preadorit şi chemat;

Bucură-te, că ţi-ai umezit ochii de slava Schimbării la Faţă;

Bucură-te, c-ai privit judecata prin jarul lacrimii de gheaţă;

Bucură-te, că ne chemi la rănirea cu heruvică jelanie;

Bucură-te, că-ndemni la pocăinţă cu necurmată metanie;

Bucură-te, zelos învăţător întru ştiinţa înlăcrămării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac VI

Locul inimii, Sionul, muntele sfintei vădiri plin îmi răsuflă de vestea Celei de-a Doua Veniri.

Ca brâu în juru-I plutind, albi ca nişte nori ireali, o sută patruzeci şi patru de mii de sfinţi virginali, din alăute cereşti cântă; şi-n mijlocul lor, cu chip leonin de Mesie, Mielul strălucitor.

Sfinte Ioane, şi tu domn virgin, dă-mi strai alb de in, sub arcaşul soborniciei să ne împlinim din simfonia de ocean, strună înmiit crescută creastă de nouă cântare, numai lor cunoscută.

Şi pe numele Domnului meu cu glas de foc mi s-a dat să-1 duc în dar lui Dumnezeu, „înger de mare sfat”.

Şi-n roata rostirii curate Cerul ne va purta spre aminul aminurilor toate: Aliluia!

Icos VI

Marea minţii măiestrie heruvică o râvnesc ca destoinic omului meu lăuntric să-i iscusesc inelul clar din cleştarul cugetului ascuţit, la aur de vis şi simţire curată rostuit.

Capetele de cruce ale făpturii unite şi rotund gândului întors în sine păsuite.

Şi cum îţi sunt învăţăcel în arta pustnicească, pentru tine, Sfânt Ioane, Domnul să binevoiască să-mi pună în toarta inelului anume lucrat alba nestimată ce-I poartă numele: „Minunat” ce nu se poate ceti, fără numai de primitor, din fiecare făcând un de-Dumnezeu-purtător.

Şi-mpodobit aşa a te lăuda să vin şi eu binerostind ca un nemincinos ucenic al tău:

 

Bucură-te, prin care ne însuşim paradoxele uşurinţei;

Bucură-te, că zvârlim uşurinţa ca frupt din pomul cunoştinţei

Bucură-te, prin care primim dăruirea de sine ca un toiag;

Bucură-te, că lepădăm dăruirea de sine, că-i iadului prag;

Bucură-te, prin care destoinicim obiceiul, drept bun sfinţitor

Bucură-te, că ne dezbărăm de obiceiul cel îndobitocitor;

Bucură-te, prin care zidim neştiinţa în cele vinovate;

Bucură-te, că nimicim neştiinţa, că-i fântână de păcate;

Bucură-te, prin care ne întemeiem mai tari pe piatra credinţei

Bucură-te, că ucidem împietrirea că îi pieirea fiinţei;

Bucură-te, că fără voia lui ne dă folos şi duhul pierzării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac VII

Numele Domnului, apriga doririi chemare, dar Numele Domnului de Slavă, cine îl are?

Alb călăreţ cu arc, pe cal alb, este numele Său. Domnul îl dă cui voieşte ca un tare Dumnezeu.

Sfinte Ioane, mare rănit al dragostei domneşti, dă-mi şi mie cuviinţa cu care tu îndrăzneşti
şi ştiinţa ta întru arcăşia cugetătoare la înaltul arc al rugăciunii săgetătoare.

Nevăzutul război şi inima mea să-1 cuteze şi la lupta Domnului, alb să se înfăţişeze.

Dulceaţa de spangă sfântă şi pe ea să o străpungă şi la plânsoarea cântului necurmat să ajungă.

Cu sfinţii cerului şi pământului să pot cânta ca un adevărat rănit al dragostei: Aliluia!

Icos VII

Ochii oglindiţi la spada de văpaie a inimii, străjuitor afară şi-nlăuntru voi pâlpâi învierii, când îmi va înflori numele de dar, întru răsuflul tihnit al liniştii fără hotar, Domnul Păcii pune în noi voroava-i negrăită, ce nu o prinde decât urechea în duh trezită.

Cele şapte tăceri ale rugăciunii curate, ce-s şapte tunete ale cerului încuiate, le-ai ascultat, Sfinte Ioane, şi le-ai pecetluit, cu grijă tare, precum anume ţi s-a poruncit de acel mare arhanghel, cu glasul Leului sfânt văzut cu un picior pe mare şi altul pe pământ.

Acest scump cuvânt numai Domnul îl poate dărui aleşilor Săi, pentru care îţi vom şi glăsui:

 

Bucură-te, că darul îndumnezeirii tăinuit îl învistierim;

Bucură-te, că tainicele Lui comori lumii le propovăduim;

Bucură-te, că a Lui sfinţenie păzim cu al limpezimii zid;

Bucură-te, c-ale Lui mărgăritare nu le dăm porcilor în blid;

Bucură-te, că neprihănirea Lui nimic nu poate s-o atingă;

Bucură-te, că în vasele sfinte nu vom lăsa câinii să lingă;

Bucură-te, că inimii i-am dat muzică de care nu te saturi;

Bucură-te, că de luptă 1-am luat glas cu tăiuş de două laturi;

Bucură-te, că taina-i stă în vileag şi din lumină e urzită

Bucură-te, că grăirea-i fără văl e încă mai acoperită;

Bucură-te, că Numele de nespus ni-i şi roată neîntinării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac VIII

Plinitor de peste plinătatea plinătăţilor
gândirii zenit, „Părinte al veacului viitor” fulger în catapeteasma frunţilor spornic oprit, odihnă, octavă sufletului meu învăluit.

Cum să Te gângur, să Te zic, să Te chem, să Te numesc, cu ce lărgimi de aripi rostirii lin să cresc,
până la Tine, Sfântul, marele lumilor Mire. Nu aflu în vorbe numelui Tău asemuire.

Doar spusa minţii în inimă neglăsuitoare Te strigă în duh paşnic, lipită de răsuflare.

Şi, Doamne, îndrăznind cu Sfântul Ioan Năier, vâslim în ritmul marelui vultur, olăcar la cer.

Vino la Ierusalimul nostru nou, la nunta Ta, sub ramul întâmpinării să-Ţi cântăm: Aliluia!

Icos VIII

Rubinul, Ioane Sfinte, poartă-n limpezimea lui aprins Apocalips al patimii şi al vinului.

Că mintea la tot omul, din rădăcini desfrânată, o închipuie semeaţă femeie înstemată, în ipostazic veşmânt de purpură stacojie, tălănind de-a călare, cu domnească dibăcie, fiara cea cu capete şi cu zece coarne, lumeasca ei împărăţie de poftă şi carne.

Beată de a ei putere, potiru-i de curvie, mintea trufaşă, roabă la propria-i demonic,
numai năpasta, ispita ne mai poate izbăvi, că numai inima zdrobită nu se va urgisi.

Ci, Sfinte, ajută-mă să mă dobor, să mă înfrâng şi la lauda de acum şi alte flori am să-ţi strâng:

 

Bucură-te, că ne umbrim sub şapte coarne ale cununii de spini;

Bucură-te, că ne primim discernământul din sita sfântului chin

Bucură-te, că îndrăznim la asceza nopţilor deşertăciunii;

Bucură-te, că zorim la asprimea izvoarelor nestricăciunii;

Bucură-te, că ne dăruim celor trei voturi ale îngerilor;

Bucură-te, că dorim darul mucenici şi al înfrângerilor;

Bucură-te, că ne silim la vrednicia înfierii virginale;

Bucură-te, că dorim şi brâul încingerii pectorale;

Bucură-te, că ne-am făurit candelă veghii fără încetare;

Bucură-te, că trudim să avem şi oloiul celor cinci fecioare;

Bucură-te, că râvnim nupţialele virtuţi ale aşteptării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac IX

Smarald inelar e marele nimb al arătării, concentrată prezenţă de taină a depărtării, stranie nestemată a vederii Sfântului Tron, vârf virginal al lăuntricei suiri în Eleon.

O undă a lui doar şi iată cer de viziune deschis să vezi prin străvezimile de rugăciune,
cum tot trupul Vavilonului prea tare cetate, cade şi piere în vâltoarea mărilor spurcate.

Sfinţenia cu păcatul nu pot sta împreună, blândeţea cu atingerea doar scrumeşte, răzbună.

Sub ocrotirea ta, Sfinte Ioane, să ne iscuseşti, să primim gingăşia puterilor dumnezeieşti.

Şi întăriţi cu Duhul Stăpânilor să putem murmura, în amurgul extazului de smarald: Aliluia!

Icos IX

Şi prin aura topazului, luminos, auriu linia obrazului Fecioarei unduieşte viu.

Şi cu palmele suite în semn de rugăciune, în doicul pântecelui ţine izbuc de minune.

Soarele plin, orbitor şi ca într-un engolpion îndumnezeitor, Sfântul Prunc, împărat în Sion.

Stă Maica Luminii şi a Lumii pe cornul lunii în marele semn anume suit înţelepciunii.

Plânge Maica Luminii şi a Lumii în tăcere că Fiul Omului se naşte în noi cu durere.

Naşterea noastră din cristelniţă însufleţită ce, Sfinte, tu ne-o creşti feciorie nenuntită.

Tu, de Dumnezeu pe Cruce Fecioarei înfiat, vârf al îmbisericirii, ce te lăudăm curat:

 

Bucură-te, că Domnul Golgotei cu un cuvânt te-a numit fiul Său;

Bucură-te, pentru voroava ce te-a făcut frate al lui Dumnezeu

Bucură-te, că Preacurata a primit să-ţi fie Mamă cerească;

Bucură-te, că ţi-ai plinit chip şi asemănare dumnezeiască;

Bucură-te, că ţi-ai descoperit Taborul din patima Mielului;

Bucură-te, că şi noi am ţintit scara de sus, cap al Betelului;

Bucură-te, că şi noi am pus bun început al duhovniceştii rodiri

Bucură-te, că şi în noi a solit înger de dar al Buneivestiri;

Bucură-te, că ne vom primeni staulul minţii cât mai luminos;

Bucură-te, că şi în ieslea noastră se vrea în scutec Domnul Hristos

Bucură-te, că şi în noi Betleemul şi-a deschis cerul cântării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac X

Treji muguresc trei luceferi ai logodnei de safir, fiicei ierusalimitene la umeri şi la mir.

Înfăşurată în zăpadă de in fără pată, stihar se înseamnă, sfinţenie înluminată,
înaurită măreţie de Duhul aleasă, Mielului să îi fie sofianică Mireasă.

Stă mânecând cu tot alaiul cinstei nupţiale, aţintită veghei înalte a cununii sale.

Sub înfăţişarea Prezbiterului alb Părinte, tu îi aduci năstrapa rugăciunii nesfârşite,
în palme i-o pui ca pe o inimă de aur vie, plină de mirul Numelui Celui ce va să vie.

Şi harul arzând în jarul năstrapei va inela, fumuind în lung crin, un mulţumitor: Aliluia!

Icos X

Ţintuit de sus, în miezul lui, ametistul a sclipit şi vederii şi-a deschis cristalinul larg năpădit.

Dincolo de tot jocul de văluri şi de străluciri, tu ne arăţi prin spărtura fericitoarei luciri
cum Domnul trimite modul înnoirii pe pământ, Ierusalimul ceresc, cu plutitor pogorământ.

Din vârful cel mai sprinţar al muntelui cunoştinţei, tu creşti din aur şi cleştar, cetate, izvorul minţii,
cum ochiului aievea niciodată n-a răsărit şi nici în oglinzile visului nu s-a mai ivit.

Toată scumpătatea şi odoarele întrupării, aduse şi făcute semnele transfigurării.

Şi măsura trestiei de aur datu-s-a ţie, pentru care îţi lăudăm a ta proorocie:

 

Bucură-te, că dăruit Paradis în noi a deschis Domnul cel drept;

Bucură-te, că Logos în jur nescris, în noi a sădit cel înţelept;

Bucură-te, că lumea nouă o inimă are, cea plină de dar;

Bucură-te, că în trăirea viitoare inima-i singur altar;

Bucură-te, că în mijloc stă Ierusalimul floare străvezie;

Bucură-te, că-i sunt doisprezece Apostoli pietre de temelie;

Bucură-te, că numărul omului e analog celui de înger;

Bucură-te, că în loc de soare, Domnul va fi nămiezii vistier;

Bucură-te, că în El coboară şi suie treptele contemplării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac XI

Uşa cerului deschisă şi în Duhul răpit, vezi în privelişte faţa împăratului nuntit,
perindarea sfinţeniei pe cinuri coborânde, lunecând lumina din curba aripilor blânde.

Toată alba curtenie a viului Dumnezeu, purceasă la primirea ca mire a Fiului Său.

La acest ceas opt sute optzeci şi opt de viori, în mâini sihăstreşti, cheamă în aşteptare de fiori.

De însetare adâncă sufletele se desfac, înflorind la melodia celui de-al optulea veac.

Chemarea Numelui, prezenţa Domnului în lipsă nu va aduce pacea zorilor fără eclipsă.

Şi precum potiru-i plin, venirea Lui se va vărsa, cerurile toate pacea-I vor cânta: Aliluia!

Icos XI

Veni-va veleat cu alt lut, alt cer, altă vecie, proaspăt viitor crescut, trup de biserică vie.

Lumea întreagă va fi neţărmurit chivot, numai Sfânta Sfintelor, numai prestol sfânt peste tot.

Şi cum viaţa în sine e veşnică liturghie, taina lucrării de aci e taină de cununie.

Doar vinul laudei fiind jertfa fără de Calvar, mintea având liturghisitor şi inima altar.

La nunta Miresei pure cu Verbul lui Dumnezeu dat îi firii virginale să dăinuiască mereu.

Din peştera din ostrov, Patmosul de surghiunire, tu ne scrii duminical vecia de nuntire.

Cum marele înger ţi-a dat sul de slove, mâncare, de-ţi strig cu şapte biserici şi această cântare:

 

Bucură-te, că noi vom fauri mlădios alb alai cununiei;

Bucură-te, că noi toţi ne vom înfrăţi prinşi de dansul Isaiei;

Bucură-te, că în cor ne vom uni la muzicala unitate;

Bucură-te, că mistic ne vom însoţi Mielului Celui de departe;

Bucură-te, că în Hristos, Cel Unul în toţi, şi noi toţi vom fi una

Bucură-te, că fiecărui El va da inelul, brâul, cununa;

Bucură-te, că din edenic alămâi fruntea ne va încununa;

Bucură-te, că îmbrăcând şi pectoralul, ne vom revirgina;

Bucură-te, că ajungând îngeri în trup, toţi ne vom îndumnezei

Bucură-te, că la stadia unitivă, treimic toţi vom hori;

Bucură-te, că Duhu-Şi va pune herb în aura inelarii;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac XII

Zvâcnitu-mi-a înfrigurat zăvodul sufletului, un deget de gând 1-a picurat chiar în cumpăna lui.

Dar n-am apucat întrebarea cine poate să fie? Ca smirna m-a năpădit a Domnului bucurie.

Mi-e aci, în pragul făpturii, bunătatea stăpână, împietrirea mi-a ciocănit cu înstelata-i mână.

Nu-s vrednic, Doamne Iisuse, să-mi intri în cămară, dar cum lăsa-Te-voi, Doamne, la uşa mea afară?

Tăcerea din temeie şi rugăciunea răpită, îşi potrivesc ascuţişul spre clipa dăruită.

Sfinte Avvă Ioane, povăţuieşte-mă bine cum să-mi înveşnicesc odihna Domnului la mine,
ca să mă întrepătrund în haric răsuflu cu ea, la rodnică isihie şi tainic: Aliluia!

Icos XII

Întru nămiaza acelui mâine al minunii, de fi-vom în Rai la Amprorul înţelepciunii,
glasul Domnului vom auzi în lina grădină, zefir al inimii, trezind harfele de lumină.

Din psalmul său de soare, izvoarele frumuseţii curg în râul apa vie cât şi-n Pomul vieţii.

Şi suie din trunchi în floare, din fruct la desfătare, în prea-dulce pârg numele de binecuvântare,
aşa gustând din mustos miez, cântecul nemăsurat, aşa chemând cu sfânt viers, numele neînserat,
străluci-ne-va iar rourul zorilor făpturii. Şi cum Sfinte, tu ne scrii ultim adevăr Scripturii
„Vino, Doamne!”, căruia Domnul răspunde: „Iată vin!” aşa şi noi vom rosti stihirea aceasta de Amin!

 

Bucură-te, că victorioasă flacără e numele Domnului;

Bucură-te, că veghea Lui stăruie trează şi în toiul somnului;

Bucură-te, că puteri de lecuire din zicerea numelui curg;

Bucură-te, că El ni-i cvintă credinţei, fără clintire sau amurg

Bucură-te, că suprafirească prânzire sufletului meu îi cere;

Bucură-te, că-n buna-i rostire sorbim din duhul de înviere

Bucură-te, că purpura dăruirii o sângeră singurul Sfânt;

Bucură-te, că pâinea nemuririi cinăm din arzătoru-I cuvânt;

Bucură-te, că numele e lumină ce dezvăluie, arată;

Bucură-te, că în El se izbăvesc toţi cei cu dorire curată;

Bucură-te, că-n El tu ne înveţi felul ceresc al cuminecării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac XIII

O, Ioane, Sfinte Avvă al chipului vulturesc, duhovnicesc al meu Părinte şi ctitor sufletesc
iată-mă, acordat alăută drept-slăvitoare, nădăjduind tu să-mi veghezi sfânta înflăcărare.

Apără-mă să-mi ţin tot viu văpaia arcană, litania Numelui de foc cu dulceţi de mană.

Uriaş al Duhului grai cu furtuni de suspine, inima împăcându-L să-L zică cum se cuvine.

Din cugetătorul arcuş al celor cinci cuvinte, arcuind pe unitatea simţurilor strunite.

Numai din cântare, răul din lume să se ducă, iureşul din suflul rostirii izgonindu-1 nălucă.

Iezerul de foc şi fântâna adâncului să-1 bea, laolaltă cu cerurile toate când vom dura finalul Aliluia!

 

Condacul acesta se repetă de trei ori, după care se zic iarăşi Icosul I („Binecuvânta-vom pre toţi cei ce ne urăsc sau iubesc, …”) şi Condacul 1 („Arzătorule Sfânt, rob al harului dulce nespus…”).

Maica Gavrilia Papaiannis – Cuvinte duhovnicesti (apoftegme)

Gherontissa Gavrilia (1897-1992), a fost o monahie ortodoxă de naţionalitate greacă, cu viaţă sfântă.

1. Orice loc poate deveni locul Învierii. Este de-ajuns să trăiești smerenia lui Hristos.

2. Cât despre somn, destul este să ne păstrăm trezvia.

3. Sunt oameni care au trezvie pentru unele lucruri, și sunt oameni care au trezvia în toate.

4. Aceasta e spiritualitatea ortodoxă: nu o cunoaștere pe care o înveți, ci o cunoaștere pe care o înduri.

5. Să nu vă doriți multe lucruri, mai multe decât aveți și care sunt îndepărtate. Mai bine îngrijiți-vă să sfințiți cele pe care le aveți.

6. Aceasta este educația: să învățăm să-L iubim pe Dumnezeu.

7. Nimic nu este mai ieftin decât banii.

8. Mai bine iadul aici decât în lumea de dincolo.

9. Nu (contează) ceea ce spunem, ci cum trăim. Nu ceea ce facem, ci ceea ce suntem.

10. Îmi pun rasa și nu mai spun nimic decât dacă sunt întrebată. Rasa vorbește.

11. Dacă ai dragoste pentru toată lumea, întreaga lume e frumoasă.

12. A zis cineva: creștinul este acela care curățește dragostea și sfințește fapta.

13. Ne dorim libertatea. De ce? Ca să putem fi robii patimilor noastre.

14. Conferința: un loc unde oameni de nimic se adună și hotărăsc că nu e nimic de făcut.

15. Scopul este ca, chiar și atunci cănd avem “paraziți” în cap… să-L avem pe Paraclet (Duhul Sfânt) în inimă.

16. Devenim o întruchipare a Cerului atunci când zicem “Facă-se voia Ta precum în cer, și pe pământ”

17. Omul care nu iubește nu observă asta, cum omul nu își dă seama că respiră.

18. Când porțile Raiului sunt deschise, și porțile de pe pământ sunt deschise.

19. Când mintea (nous) nu este risipită în lucruri lumești și este unită cu Dumnezeu,chiar și când spunem “Bună ziua”, cuvintele noastre devin o binecuvântare.

20. Orice respingere și orice lucru rău ne distruge lucrarea.

21. Nu trebuie să fiinţăm înaintea oricărui chip și asemănare a Celuilalt. (We must not exist before every image and likeness of the Other.)

22. La începutul vieții noastre, avem nevoie de prezența altora pe care să-i iubim sau care să ne fie prieteni. Pe măsură ce înaintăm, cel Unul – Domnul – ne umple cu o asemenea dragoste și cu o asemenea bucurie, încât nu mai avem nevoie de nimeni (altcineva). Toată această tânjire a sufletului după un altul asemenea lui apare la început pentru că sufletul nu știe pe Cine iubește, și de aceea crede că are nevoie de o anumită persoană (omenească).

23. De multe ori Dumnezeu nu vrea fapta, ci intenția. Îi este destul să vadă că dorești săi împlinești poruncile.

24. Iisus Hristos a dat regula de aur: singur și cu ceilalți.

25. Când Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat viață și a suflat Duhul Său întru noi. Acel Duh este Dragostea. Când ne lipsește dragostea, rămânem doar trup și astfel suntem cu totul morți.

26. Creștinul trebuie să respecte taina existenței oricui și a oricărui lucru.

27. Dacă vrem să ajungem la lepădarea de sine, să iubim, să iubim și iar să iubim, și astfel să ne unim întru totul cu Celălalt, cu fiece “altul”. Apoi, te întrebi la sfârșitul zilei: “Vreau ceva?” – “Nu” – “Îmi trebuie ceva?” “-Nu.” – “Îmi lipsește ceva?” – “Nu”. Asta e!

28. Omul înduhovnicit este cel care ajunge la deplina lepădare de sine și care a înțeles pe de-a-ntregul că orice se întâmplă este din voia sau cu îngăduința lui Dumnezeu.

29. Numai când omul încetează să citească orice altceva decât Scriptura poate să înceapă să se îmbunătățească duhovnicește. Numai atunci, unit cu Domnul prin rugăciune, poate să audă voia lui Dumnezeu.

30. Să nu dorești niciodată nimic altceva decât voia lui Dumnezeu și să primești cu dragoste relele care ți se întâmplă.

31. Să nu răspunzi cuiva cu răul pe care ți l-a adus, ci vezi-L pe Hristos în inima lui.

32. Să nu zici niciodată: “De ce mi s-a întâmplat mie asta?” Sau când vezi pe cineva cu cangrenă sau cancer sau orb, să nu te întrebi “De ce li s-a întâmplat lor asta?” Ci roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea să vezi de partea cealaltă a râului (vieții de aici- n.ed.). Atunci vei vedea cu îngerii cum sunt lucrurile e fapt: toate se fac conform planului lui Dumnezeu. Toate!

34. Dacă vrem să fim buni călugări, trebuie să ne gândim în fiecare clipă la Dumnezeu, înaintea monahismului. Altfel nu vom deveni buni călugări.

36. Punctul nostru cel mai slab sunt multele cuvinte și discuții.

38. Când te-ai gândit să critici… la judecarea celorlalți, roagă-L pe Domnul să te stăpânească în acel ceas, ca să poți iubi acea persoană așa cum Domnul o iubește. Apoi Domnul te va ajuta să vezi în ce stare te afli. Dacă Hristos ar fi de față, ai putea critica pe cineva?

42. Ceea ce spunem rămâne veșnic.

43. Numai când vei avea Dragoste desăvârșită vei putea să ajungi la nepătimire (apatheia).

48. Când va fi nevoie, Dumnezeu ne va trimite pe cineva. Suntem cu toţi împreună-mergători.

49. Limbajul lui Dumnezeu este tăcerea.

50. Oricine trăiește în trecut este ca și cum ar fi mort. Oricine trăiește în viitor în imaginația lui este naiv, pentru că viitorul îi aparține doar lui Dumnezeu. Bucuria lui Hristos se găsește doar în prezent, în veşnicul Prezent al lui Hristos.

59. Mai bine zi Rugăciunea lui Iisus cu glas tare decât să n-o zici deloc.

66. Neliniștea și grija sunt pentru cei care n-au credință.

67. Dragostea este mereu pe Cruce.

68. Dragostea nu se găsește altundeva decât pe Cruce.

69. O relație este dificilă atunci când “Eu” este pus înaintea lui “Tu”.

70. Precum Domnul te iubește, așa îl iubește și pe dușmanul tău.

71. Vrei să te rogi? Pregătește-te să-I dai răspuns lui Dumnezeu în taină.

74. Ar trebui să facem în așa fel încât să trăim în lume ca uleiul și apa dintr-o candelă, care nu se amestecă și altfel trăiesc întru și pentru Dumnezeu: în lume, sau nu din lume.

75. Toți suntem vase, uneori ale Luminii, alteori ale Întunericului.

80. Numai când suntem liniștiți, nu trupuri agitate… care se foiesc de colo-colo… prinși în multe activități… le îngăduim îngerilor să facă ceva.

81. Fă ceea ce trebuie să faci, și Domnul va face ceea ce trebuie să facă.

93. Ce minunată este Taina zilei de Mâine!

95. Domnul a zis: “Oricine ar vrea ceva, crezând, va primi acel lucru”. Destul este ca acea rugă să fie în acord cu poruncile Domnului, adică: cu Dragostea.

100. Dacă ai ști că nu ești “aici”, atunci ai fi “dincolo”.

101. Ca să se întâmple minuni, destul este să iubim. Nici rugăciunea, nici șiragul de mătănii nu are asemenea putere.

102. Experiența mea mă învață că nimeni nu poate ajuta pe altcineva, oricât de mult și-ar dori ei, cu dragoste, aceasta. Ajutorul vine doar de la Dumnezeu la timpul hotărît de El.

103. Când Îl avem mereu pe Dumnezeu în minte, Domnul se gândește și El mereu la noi.

105. Suntem de folos doar când nu existăm pentru noi înșine; și invers.

106. Nu trebuie să luăm hotărâri în locul altora. Să îi lăsăm în seama Îngerilor și aceștia vor găsi cea mai bună soluție.

107. Să nu uiți niciodată că ești al Lui.

108. Ca Simon din Cirene să fim gata să alergăm în ajutorul semenilor noștri.

109. Dacă ceri ajutor de la un om ocupat, el te va ajuta, nu omul leneș și nepăsător.

110. Vai mie, dacă nu iubesc!

111. Trei lucruri sunt de trebuință: întâi, dragostea; cel de-al doilea: dragostea; și al treilea: dragostea.

112. Postul de mâncare e așa ușor când cineva vrea să slăbească! Și e așa de greu miercurea și vinerea, cănd e cerut de Biserică!

113. În Biserică ar trebui să stăm mereu în același loc, pentru Îngeri.

114. După Liturghie, ar trebui să rămânem cât de mult se poate în Biserică, pentru Îngeri.

115. Când vorbim și cineva ne întrerupe, să nu mai continuăm. Înseamnă că nu va auzi ceea ce avem de spus. Îngerii fac așa.

116. Cel care nu vrea să vadă pe nimeni nu este om.

117. Nicăieri nu suntem “pentru totdeauna”.

118. Orice ni se întâmplă este numai vina noastră.

119. În fiecare dimineață, să semnăm în alb noua pagină care se deschide. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să scrie pe ea ce vrea.

120. Când ne rugăm, ar trebui să ne încuiem ușa.

125. De nu vei ajunge în pragul deznădejdii, nu vei vedea nicicând Lumina.

136. Liniștește-te și cunoaşte… nu există școală mai mare decât această liniștire a minții.

137. Singura adevărată bucurie este negrija (slobozirea de grijile vieții).

150. Hristos ne-a zis: “Mergând, învățați toate neamurile”. Și noi, care tăcem din gură, ce facem?

179. Cea mai puternică rugăciune este rugăciunea Epiclezei din Sfânta Liturghie.

183. Dragostea este o bombă care nimiceşte tot răul.

192. Zilele trecute o doamnă m-a întrebat cum va fi după moarte trecerea prin ‘vămile văzduhului’. I-am spus: “Le voi zice (dracilor) că Lumina lui Hristos pe Toate le luminează. Voi, însă, sunteţi în întuneric, iar eu nu vă văd!”

194. Cea mai mare parte a rugăciunii mele este acum de mulțămire. Ce altceva să cer, dacă am totul?

199. Domnul a pus înțelegerea în cap. Știi de ce? Ca să nu ne vedem pe noi înșine. Da! Ca să-l vedem doar pe celălalt și să-l iubim doar pe celălalt. Și ca să ne vedem pe noi înșine în ochii Celuilalt.

243. Unii vor să ajungă la Înviere fără să meargă pe drumul Golgotei.

244. Pentru că n-au putut înfăptui Evanghelia trăind în lume, creștinii au fugit. Așa au apărut cei dintâi monahi.

259. Orice om este “trimis”.

267. Sufletul nostru este o răsuflare dumnezeiască. Trupul nostru este Zidirea Lui. Suntem întru totul chipul (icoana) lui Dumnezeu.

290. Ziua și noaptea să-L binecuvântăm pe Domnul pentru darurile pe care ni le dă!

291. Puține cuvinte, multă dragoste. Către toți. Oricine ar fi ei.

388. Haideţi să fim tăcuţi.

SURSA: http://ro.orthodoxwiki.org/

Cauze ale cancerului de san

Deşi în ultimul timp s-a încercat o polarizare artificială spre frecvenţa mare a cancerului de col uterin, cu scopul utilizării şi răspândirii noului vaccin Gardasil, nu putem să trecem cu vederea un alt pericol mult mai mare care ne omoară mamele: cancerul de sân.
Statisticile arată că, la femei, pe primul loc în determinarea mortalităţii în general prin tumori sunt cancere ale aparatului digestiv, cu menţiunea că în mediul urban prima cauză de deces prin tumorile maligne la femei o constituie cancerul mamar; urmează, ca frecvenţă, tumorile maligne ale aparatului genital (col uterin, corp uterin, col, ovar), apoi bolile maligne de sistem, cancerul pulmonar.

Despre cauzele cancerului de sân şi prevenirea acestuia nu se vorbeşte practic deloc, în schimb auzim doar despre modul lui de depistare (autoexaminarea sânului, mamografii, termografii, ecografii etc.), trecând cu vederea faptul că „mai bine este să prevenim decât să tratăm”. De cele mai multe ori când se depistează un nodul malign la sân este mult prea târziu pentru vindecare, metastazele fiind deja prezente. Nici celelalte metode nu depistează întotdeauna această formă de cancer în timp util. Ultima noutate pe care am aflat-o de la un medic  de planificare familială a fost că „nu se cunosc cauzele cancerului de sân”. Chiar aşa să fie? Studiile medicale ne arată cu totul altceva… Redăm o parte din aceste studii, lăsând cititorul să se convingă de un adevăr trecut  sub tăcere.

„Contraceptivele orale combinate (COC) favorizează apariţia anumitor tipuri de cancer şi reduc riscul apariţiei altora (…); astfel, studiile epidemiologice au evidenţiat o creştere a riscului cancerului de sân, de col uterin, a cancerului de ficat (dar şi a tumorilor benigne hepatice) şi a cancerului de piele.” (1)

Majoritatea studiilor atestă administrarea COC (contraceptivele orale combinate)  ca factor de risc pentru cancerul de sân, mai ales în prezenţa unor condiţii speciale:
prezenţa tardivă a primei sarcini (după vârsta de 25 ani) şi folosirea contraceptivelor pentru prevenirea sarcinilor;
un număr crescut de avorturi precoce până în luna a treia;
folosirea îndelungată a contraceptivelor combinate (peste 8-10 ani!);
utilizarea COC la femeile peste 30-35 ani. (2)

La ora actuală, din nefericire, aceste condiţii sunt împlinite de majoritatea femeilor din România,  dat fiind faptul că:
Avortul la cerere/legal (până la 3 luni) este tot mai frecvent în rândul adolescentelor, iar autorităţile îl încurajează tot mai mult, ridicând recent limita de vârstă a sarcinii până la care se poate efectua avortul la 14 săptămâni (în loc de 12, cum era până acum); o frecvenţă ridicată a acestei forme de avort există şi în rândul femeilor căsătorite, care nu îşi mai doresc copii;
Nu este o noutate pentru nimeni folosirea îndelungată (peste 5 ani de zile!) a contracepţiei hormonale de către tinerele necăsătorite, dar şi de către femeile căsătorite,  în vederea prevenirii unei sarcini nedorite, cu ajutorul şi încurajarea cabinetelor de planificare familială;
În consecinţă, prima sarcină va fi tardivă.

Joyeux Montpellier vede o legătură directă între inhibitorii de ovulaţie (COC) şi carcinomul mamar: „Cancerul de sân nu se manifestă chiar din primul an următor administrării de hormoni, ci după zece sau şi mai mulţi ani. De aceea, nu se constată apariţia sa. În perioada actuală, asistăm la o creştere explozivă a cazurilor de cancer ovarian şi de sân…”(3)

Legătura între folosirea contraceptivelor hormonale şi apariţia cancerului de sân  nu mai constituie o noutate în ţările occidentale. Unul dintre numeroasele studii  arată că  hormonii sintetici conţinuţi în pilule, respectiv estrogen şi progestativ, cresc riscul cancerului de sân la o femeie tânără, prin intervenţia lor în procesul de diviziune (mitoză) a celulei mamare. Cu cât rata diviziunii este mai mare (lucru specific organismului tânăr), cu atât este mai mare riscul apariţiei cancerului de sân (4). Un alt studiu efectuat de către World Health Organisation (WHO) arată că la femeile care au primit contraceptive hormonale injectabile, respectiv Depo-Provera (un progestativ de depozit), timp de 2 ani la rând înainte de a împlini 25 de ani, riscul de a dezvolta un cancer de sân creşte cu 190%! (5)

Legătura dintre avortul provocat şi apariţia cancerului de sân a fost, de asemenea, demonstrată de numeroase studii din Occident.
Când o femeie rămâne pentru prima dată însărcinată, în organismul ei se produc modificări importante, dintre acestea cea mai importantă fiind creşterea hormonilor feminini – estrogen, progesteron şi hCG. Aceşti  hormoni pregătesc şi sânii, pentru ca viitoarea mamă să-şi poată alăpta pruncul.
Datorită legalizării avortului şi la noi în ţară, numărul avorturilor a crescut dramatic în ultimii 20 (!) de ani, mai ales în rândul tinerelor. Aflate la prima lor sarcină (aproape întotdeauna nedorită), ele recurg la „avort la cerere”. După avort, procesul de pregătire a organismului pentru menţinerea sarcinii este întrerupt într-un mod brutal. Hormonii scad în mod dramatic, iar procesul natural de maturare al celulelor mamare (ale sânului) este, de asemenea, întrerupt brusc. Din acest moment, celulele mamare devin foarte vulnerabile faţă de substanţe cancerigene, deoarece celulele sânului nu şi-au putut încheia procesul de maturare. Cele mai multe studii despre legătura dintre avort şi apariţia cancerului de sân au fost făcute în 1996 de către oamenii de ştiinţă Brind, Chinchilli, Severs şi Summy-Long. Investigaţiile lor arată existenţa unui risc de cancer mamar cu 50% mai ridicat la femeile care au avortat primul lor copil şi cu 30% mai ridicat la femeile care au avortat la o sarcină ulterioară (având cel puţin o sarcină dusă la termen înainte de acest avort).  (6)
Din lipsă de spaţiu, nu vom mai continua, dar studiile care arată adevărul despre cauzele cancerului de sân sunt foarte numeroase, ele trebuind a fi doar scoase la lumină.
Concluzii:

Unele cauze ale cancerului de sân sunt aceleaşi cu cele ale cancerului de col uterin; în consecinţă, şi metodele lor de prevenţie se aseamănă.
Pilula „cea de fiecare zi” oferită cu atâta înţelegere şi compasiune tinerelor noastre încă de pe băncile şcolii va pregăti viitoarele femei expuse cancerului de sân? Aş zice: da.
Avortul „legal/la cerere”, care poate fi făcut fără nici o restricţie la noi în ţară până la vârsta de 14 săptămâni a fătului de către tinere, încă de la prima lor sarcină nedorită (copil nedorit), va pregăti încă un lot de femei expuse morţii? Aş zice: da.
Se va putea găsi un vaccin pentru acest cancer? Aş zice: nu.

Atunci, părinţi, ne rămâne un singur lucru de făcut: să ne educăm tinerii pentru o viaţă fără aceste „arme ale morţii trupeşti şi sufleteşti”, până ce nu este prea târziu!

_________________________
Bibliografie:
V. Luca, D. Nanu, M. Nanu, Anticoncepţie. Anticoncepţionale, Editura Medicală, Bucureşti, 1991, p. 143.
Ibidem, p. 144.
Dr. R. Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale. Efecte secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al unui ginecolog, traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 26.
S. Harlap, Oral contraceptives and breast cancer. Cause and Effect? J. Reprod Med., p. 375.
D.C.G. Skegg, E.A. Noonan et al., Depot medroxyprogesterone acetate and breast cancer (A Pooled Analysis of the World Health Organization and New Zealand Studies), JAMA.1995, pp. 799-804.
J. Brind, M. Chinchilli et al., Induced  abortion as an independent risk factor for breast cancer: a comprehensive review and metaanalysis, Jepidemiol Community Health 10/1996; 50:481-496.

Dr. Christa Todea – Gross,

Articol aparut in nr 5 al revistei Presa Ortodoxa

SURSA: http://www.familiaortodoxa.ro/