(VIDEO) Documentar despre Sfanta Manastire Simonopetra din Sfantul Munte Athos

Advertisements

(AUDIO) Viata Sfantului Ioan Iacob de la Neamt – Hozevitul (+5 august)

Acatistul Sfantului Efrem cel Nou (+ 5 mai)

Sfantul Efrem cel Nou

Care se prăznuieşte la 5 mai.

 Rugăciunile începătoare, apoi:

Condacul 1:

Să se bucure credincioşii şi să se veselească, mulţumindu‑I lui Dumnezeu pentru aflarea sfintelor moaşte ale mult‑păti­mi­torului mucenic Efrem, prin care se revar­să mulţime de minuni şi se arată mul­ţi­me de tămăduiri, şi să îi cânte în­tr‑un glas robului Său: Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!

 

Icosul 1:

Văzut‑a stareţa Macaria cereasca procesiune în care sfintele tale moaşte erau pur­tate cu evlavie de oamenii pe care i‑ai aju­tat în multe feluri. Cine poate spune câţi bolnavi au scăpat de suferinţele lor prin rugăciunile tale? Sau câţi copii s‑au izbă­­vit de bolile care îi apăsau? Sau câţi oa­meni au biruit încercările prin care treceau, alergând la tine? Pentru care îţi cântăm:

Bucură‑te, că, mult pătimind pentru Hristos, ai primit cununa cea neveştejită;

Bucură‑te, că sângele tău mucenicesc a dat roadă în ogorul Bisericii;

Bucură‑te, că aflarea sfintelor tale moaşte a adus bucurie creştinilor;

Bucură‑te, că din icoanele tale izvorăsc lacrimi şi mir;

Bucură‑te, că, prin aceasta, vedem că nu te‑ai depărtat de noi;

Bucură‑te, că s‑au înălţat multe biserici şi paraclise cu hramul tău;

Bucură‑te, nădejde a celor înviforaţi de deznădejde şi de necredinţă;

Bucură‑te, că te‑ai arătat tinerei care s‑a închinat la moaştele Sfântului Ioan Rusul;

Bucură‑te, că ea a cunoscut că sfinţii împreună‑lucrează spre folosul oamenilor;

Bucură‑te, că le‑ai cerut celor pe care i‑ai ajutat să nu treacă sub tăcere minunile tale;

Bucură‑te, cel ce ai leacuri pentru toate felurile de boli;

Bucură‑te, că vestea despre harismele tale în tot pământul s‑a răspândit;

Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!

 

Condacul al 2‑lea:

„Ieşi afară, Lazăre, prietene iubit”, a auzit în vis bolnava glasul tău, ca oarecând Lazăr din Evanghelie glasul Mântuitorului, şi, după ce s‑a tămăduit, văzând chipul tău zugrăvit în icoană, te‑a recunoscut cu bucurie. Şi, dând mărturie despre ajutorul tău, i‑a îndemnat pe oameni să Îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 2‑lea:

Te‑ai arătat mamei copilului bolnav, zicându‑i: „Sunt Efrem. Tot timpul mă gândesc la tine”. O, de ne‑am învrednici şi noi de un asemenea dar ceresc… Ştiind că mare este iubirea pe care o arăţi celor credin­cioşi, îndrăznim să te rugăm să porţi de grijă şi sufletelor noastre şi zicem către tine:

Bucură‑te, că, urmând Sfântului Efrem Sirul, te‑ai făcut alăută duhovnicească;

Bucură‑te, vrednic ucenic al Mântuitorului Hristos, biruitorul morţii;

Bucură‑te, propovăduitorule al credinţei în înviere;

Bucură‑te, că pomenirea ta o prăznuim cu mare cinste;

Bucură‑te, dar făcut de Dumnezeu poporului credincios;

Bucură‑te, că ai defăimat credinţa agarenilor şi L‑ai mărturisit pe Hristos;

Bucură‑te, că, prin răbdarea ta, te‑ai arătat mai puternic decât prigonitorii tăi;

Bucură‑te, că sfintele tale moaşte sunt mărturie a sfinţeniei tale;

Bucură‑te, că racla ta este propovăduitoare a vieţii veşnice;

Bucură‑te, că ne călăuzeşti spre învierea duhovnicească;

Bucură‑te, sabie ascuţită care taie spinii păcatelor care ne apasă;

Bucură‑te, foc care arde pleava din ţarina sufletelor noastre;

Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!

 

Condacul al 3‑lea:

Am aflat de tânăra pe care ai chemat‑o în chip minunat la mănăstirea ta, ca să se închine la sfintele tale moaşte şi să o binecuvântezi, şi ştim că ai vindecat‑o de boala ei după ce a stăruit în rugăciune către tine. Iar noi suspinăm după cerescul tău ajutor, sfinte, vrând să trăim şi noi acoperiţi de binecuvântarea ta, ca să Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 3‑lea:

Te‑ai arătat în vis femeii care s‑a rugat ţie pentru a scăpa de cancer şi i‑ai spus: „De acum înainte voi fi ocrotitorul tău”, şi ea s‑a întărit în credinţă. Fii de acum înainte şi ocrotitorul nostru, sfinte, şi ajută‑ne pe noi şi pe toţi creştinii, pe toţi ierarhii şi preoţii, pe toţi monahii şi mirenii, pe părinţi şi pe copii să cunoască darul dat ţie de la Dumnezeu, ca să îţi aducă laude ca acestea:

Bucură‑te, că L‑ai iubit pe Hristos şi El ţi‑a dat darul iubirii jertfelnice;

Bucură‑te, chemare tainică a pelerinilor spre mănăstirea ta;

Bucură‑te, că de multe ori te‑ai arătat în chip minunat celor ce aveau nevoie de ajutor;

Bucură‑te, că ne înveţi să nu căutăm iubi­re de la oameni, ci de la Dumnezeu;

Bucură‑te, că sufletul tău este plin de iubi­re dumnezeiască pentru noi;

Bucură‑te, că de la tine învăţăm să lepă­dăm voia noastră cea rea;

Bucură‑te, cel ce alungi dezbinarea dintre credincioşi;

Bucură‑te, că ne înveţi să preţuim iubirea pentru aproapele mai mult decât drep­ta­tea;

Bucură‑te, că îi binecuvântezi pe cei care îşi împlinesc făgăduinţele cucernice;

Bucură‑te, mângâietorule al celor neputincioşi şi neajutoraţi;

Bucură‑te, stavilă împotriva celor care vor să facă rău;

Bucură‑te, că, prin chemarea numelui tău, arătările drăceşti se risipesc;

Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!

 

Condacul al 4‑lea:

Femeia care îţi ceruse o cruce pe care să o poată duce a primit crucea naşterii celui de‑al doilea prunc, deşi vreme de opt ani pântecele ei fusese sterp. Şi ea, îndem­nân­du‑i pe soţi să aducă pe lume copii şi să îi crească spre slava lui Dumnezeu, fără să se teamă de greutăţi, I‑a cântat lui Dum­ne­zeu: Aliluia!

 

Icosul al 4‑lea:

Şapte ani s‑a rugat Domnului tânăra Sofia, pentru a‑i face un copil soţului ei, şi sufletul ei se umpluse de deznădejde, dar, rugându‑se ţie, ai ajutat‑o. Şi când, după naştere, pruncul s‑a îmbolnăvit, doctorii au spus că va muri, însă mama a răspuns cu nădejde că pruncul nu va păţi nimic rău, căci este copilul promis de tine. Şi nu ai ruşinat credinţa ei, ci ai ruşinat ştiinţa docto­rilor, căci pruncul s‑a vindecat şi mama ţi‑a cântat unele ca acestea:

Bucură‑te, doctor trimis de Dumnezeu la căpătâiul celor bolnavi;

Bucură‑te, că femeia care ţi‑a cerut o cruce pe care să o poată duce a mai adus pe lume un copil;

Bucură‑te, că îi ajuţi pe cei căsătoriţi să lepede frica de a avea copii;

Bucură‑te, că îi înveţi să caute voia lui Dumnezeu şi să se lepede de voia lor;

Bucură‑te, că pe copilul care îşi unsese picioarele cu ulei de la mănăstirea ta l‑ai ferit de moarte năprasnică;

Bucură‑te, că pe pruncul despre care doctorii au spus că va orbi şi va avea mintea tulburată l‑ai însănătoşit;

Bucură‑te, că vindeci nu numai trupurile, ci şi minţile bolnave;

Bucură‑te, că îi faci pe doctorii neiscusiţi mai pricepuţi decât pe doctorii cu nume mare;

Bucură‑te, cel ce primeşti rugăciunile bolnavilor şi ale doctorilor;

Bucură‑te, că îi cercetezi pe cei mistuiţi de fierbinţeala bolii;

Bucură‑te, că, prin lucrarea ta, se biruieşte rânduiala firii;

Bucură‑te, leac ceresc care alungi orice boală şi durere;

Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!

 

Condacul al 5‑lea:

Mult s‑au întristat părinţii lui Eftimie când copilul a început să nu îi mai recunoască, să îi muşte şi să îi lovească şi, îm­bol­năvindu‑se din ce în ce mai rău, doctorii au mărturisit că nu se pricep să îl ajute. Dar, după ce rudele lui s‑au rugat ţie, te‑ai arătat de trei ori în camera de spital şi boala a început să se stingă, până ce copilul s‑a tămăduit şi toţi I‑au cântat lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

 

Icosul al 5‑lea:

Când puţin‑credincioşii doctori au spus că pruncul purtat în pântece de preoteasa părintelui Mihail are mari probleme de sănătate şi i‑au ispitit pe părinţi să se învoiască la păcatul prunc‑uciderii, părintele i‑a zis: „Vom fi răsplătiţi dacă Dumnezeu va lăsa să ducem o cruce aşa de grea cum ne‑a spus doctorul”. Dar, pentru rugăciunile lor, i‑ai ajutat şi copilul s‑a născut sănătos, iar mai apoi a primit la botez numele tău şi preotul ţi‑a adus împreună cu preoteasa laude ca acestea:

Bucură‑te, floare a raiului care înmiresmezi casele creştinilor;

Bucură‑te, că părintele Mihail a cunoscut puterea rugăciunilor tale;

Bucură‑te, că preoteasa lui a propovăduit minunile tale;

Bucură‑te, că te rogi pentru noi să primim întărire în credinţă;

Bucură‑te, că ne îndrumi să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de doctori;

Bucură‑te, că prin rugăciunile tale copiii care erau pe patul de moarte s‑au tămăduit;

Bucură‑te, că îi fereşti de moarte năprasnică pe cei pentru care ne rugăm ţie;

Bucură‑te, liman al sufletelor îngenuncheate de suferinţă;

Bucură‑te, cel ce ştergi ochii înlăcrimaţi ai părinţilor ispitiţi de deznădejde;

Bucură‑te, cel ce alungi demonii din copiii îndrăciţi;

Bucură‑te, că la tine caută uşurare cei chinuiţi de duhurile necurate;

Bucură‑te, fierbinte rugător pentru neamul creştinesc;

Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!

 

Condacul al 6‑lea:

„Nu acum, mamă, alţi copii, ci îngrijeşte‑te doar de noi”, au spus într‑un glas cei şase copii care au auzit‑o pe mama lor promiţându‑ţi că, dacă se va vindeca de boala ei, va mai face un copil şi îi va pune numele tău. Dar femeia, primind ajutorul ce­rut, nu a ascultat de cuvintele egoiste ale copiilor, ci de glasul conştiinţei, şi şi‑a ţi­nut făgăduinţa, lăudându‑L pe Dumnezeu şi zicând: Aliluia!

 

Icosul al 6‑lea:

Zece prunci muriseră în pântecele femeii ce purta numele Evangheliei, unul mu­ri­se după naştere şi doar unul singur rămăsese în viaţă şi, când femeia a zămislit din nou, doctorii i‑au cerut să renunţe la prunc. Dar ea şi‑a pus nădejdea în Dum­ne­zeu şi în rugăciunile tale, răbdând prigo­nirile bărbatului ei care o sfătuia să se împovăreze cu păcatul prunc‑uciderii. Răbdarea i‑a fost încununată şi a adus pe lume o fetiţă, pentru care minune te lăudăm zicând:

Bucură‑te, că, biruind ispitele, femeia a adus pruncul pe lume;

Bucură‑te, cel ce ajuţi mamele în vremea sarcinii şi în vremea naşterii;

Bucură‑te, că fereşti mamele credincioase de păcatul prunc‑uciderii;

Bucură‑te, că, ocrotite de tine, ele Îl ascultă pe Dumnezeu şi nu pe doctorii cu ini­mi­le împietrite;

Bucură‑te, că dai putere mamelor să stea împotriva soţilor lor necredincioşi;

Bucură‑te, cel ce ai dezlegat pântecele cele neroditoare;

Bucură‑te, că ai vindecat trupurile bolnave ale femeilor care nu mai puteau avea copii;

Bucură‑te, că pe femeile care nu vor să facă copii le întorci la pocăinţă;

Bucură‑te, văzând mulţimea de copii care au venit pe lume păziţi de tine;

Bucură‑te, că doctorii au rămas fără glas văzând că ai arătat cu putinţă cele cu neputinţă;

Bucură‑te, că ai ascultat rugăciunile co­pi­i­lor care nu voiau să fie singuri la părinţi;

Bucură‑te, că pe pruncii cărora părinţii au vrut să le pună numele tău îi ocroteşti;

Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!

 

Condacul al 7‑lea:

Mult s‑a rugat lui Dumnezeu Atena pentru mama ei muribundă şi aceasta te‑a văzut făgăduindu‑i că se va vindeca. „Este o adevărată înviere din morţi”, a spus direc­­torul spitalului, şi, pentru că femeii îi apă­­ru­seră plămâni noi şi sănătoşi, cu toţii I‑au cântat lui Dumnezeu cu credinţă: Ali­luia!

 

Icosul al 7‑lea:

Te‑ai arătat în vis fetiţei Ecaterina, stând lângă ea atunci când tatăl ei ţi se ru­ga, făcând mătănii. Şi ea a priceput cât de mare este folosul copiilor care sunt ocrotiţi de rugăciunile părinţilor lor. Iar noi, ru­gându‑te să ai grijă de toţi copiii care fac parte din Biserica lui Hristos, te lăudăm aşa:

Bucură‑te, reazăm al copiilor pentru rugăciunile părinţilor lor;

Bucură‑te, că ai urmat Sfântului Stelian în grija arătată copiilor;

Bucură‑te, glas care îndemni tinerii să meargă pe calea Bisericii;

Bucură‑te, că te‑ai arătat tânărului care voia să se sinucidă;

Bucură‑te, că l‑ai ajutat să înţeleagă cât de mare era povara păcatelor lui;

Bucură‑te, că, ducându‑l la casa sa, l‑ai trezit din beţia păcatelor;

Bucură‑te, că, ajutat de tine, a lăsat patima băuturii şi lanţurile drogurilor;

Bucură‑te, înger păzitor care aduci liniştea în sufletele tulburate;

Bucură‑te, că, prin arătarea ta, ai salvat viaţa tinerei femei care voia să îşi pună capăt zilelor;

Bucură‑te, că îi ajuţi pe tineri să îşi găsească un rost în viaţă;

Bucură‑te, că goneşti lenevia cea ucigătoare de suflet;

Bucură‑te, că, pentru rugăciunile copiilor credincioşi, îi ocroteşti pe părinţii lor;

Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!

 

Condacul al 8‑lea:

„Cel mai de preţ ajutor pentru copil este Sfânta Împărtăşanie”, i‑ai spus femeii al cărei prunc venise pe lume prin mijlocirea ta. Trezeşte, sfinte, râvna în toţi părinţii credincioşi ca să îi crească pe copii aproape de biserică, pentru a primi Sfintele Taine nu spre osândă, ci spre viaţa veşnică, şi ca să înalţe împreună cu ei lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

 

Icosul al 8‑lea:

Venind o fetiţă nouă la orfelinatul aflat în grija mănăstirii tale, s‑a mirat văzând cum ceilalţi copii se pregăteau de spovedanie, scriindu‑şi greşelile pe hârtie, pentru a nu uita să le mărturisească. Însă mirarea ei s‑a stins când i‑ai apărut în vis şi i‑ai cerut să meargă şi ea la spovedanie, pentru care lucru îţi cântăm aşa:

Bucură‑te, că, ascultând povaţa ta, fata a început să se spovedească;

Bucură‑te, că ea a devenit mărturisitoare a minunilor tale;

Bucură‑te, că pe mulţi i‑ai îndreptat spre scaunul de spovedanie;

Bucură‑te, că şi de la copii primeşti laude aduse din prinosul inimii;

Bucură‑te, pecete a sfinţeniei pusă pe inimile celor care se roagă ţie;

Bucură‑te, că îi înveţi pe copii să se pregătească să primească Sfânta Împărtăşanie;

Bucură‑te, dascăl al rugăciunii pentru cei care te cinstesc;

Bucură‑te, că, prin rugăciunile tale, copi­ii devin mici apostoli ai dreptei credinţe;

Bucură‑te, rugătorule pentru tinerii neascultători şi puţin‑credincioşi;

Bucură‑te, că pe tineri îi aduci la înţelepciunea celor bătrâni;

Bucură‑te, cel ce îi înveţi pe părinţi să îşi crească fiii aproape de Biserică;

Bucură‑te, comoară de mult preţ ascunsă în vistieria inimilor noastre;

Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!

 

Condacul al 9‑lea:

Tinerei care se rugase ţie să poată întemeia o familie i‑ai spus în vis: „Te voi ajuta să fii alături de cel pe care îl vrei”. Şi cuvântul tău s‑a adeverit, căci tânărul la care ţinea a cerut‑o şi a luat‑o de soţie. Ajută‑i, sfinte, pe toţi tinerii care vor să por­nească pe calea familiei să facă alegerea cea bună, pentru ca nunta lor să fie binecuvântată de Dumnezeu şi în toate zilele vieţii lor să Îi cânte: Aliluia!

 

Icosul al 9‑lea:

Fiind alungată de soţul ei şi de părinţii nemilostivi, mult a lăcrimat Maria, necă­jin­du‑se că fiul ei creşte departe de tatăl său. Dar, după ce ea s‑a rugat să îi ajuţi, a doua zi soţul şi‑a înţeles greşeala şi a rugat‑o să se întoarcă acasă. Văzând grabnicul tău ajutor, ne rugăm ţie să alungi dezbinarea şi tulburarea din toate familiile creştine, îndemnându‑i pe toţi să te laude împreună cu noi:

Bucură‑te, că eşti aproape de cei apăsaţi de povara singurătăţii;

Bucură‑te, că aduci pacea în casele în care diavolul a adus dezbinare;

Bucură‑te, că îi întorci la familiile lor pe cei pe care patimile i‑au robit;

Bucură‑te, că înmoi inimile împietrite şi întorci tulburarea în linişte;

Bucură‑te, aflătorule al lucrurilor pierdute;

Bucură‑te, că celor nedreptăţiţi le‑ai vădit dreptatea în faţa judecătorilor;

Bucură‑te, că ridici ocara celor defăimaţi pe nedrept;

Bucură‑te, că pe oamenii care nu aveau unde să muncească i‑ai îndrumat cu folos;

Bucură‑te, odihnă a celor istoviţi din pricina lucrului peste măsură;

Bucură‑te, cel ce ne înveţi dreapta socoteală;

Bucură‑te, cel ce te‑ai arătat printre musafirii din casa creştinului credincios;

Bucură‑te, pridvor pentru cei ce stau de­parte de lumina Sfântului Botez;

Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!

 

Condacul al 10‑lea:

Mult s‑a ostenit să lucreze spre slava lui Dumnezeu iconarul cărturar Fotie, în casa căruia s‑a zugrăvit prima ta icoană, sfinte. Şi, fiind încununat pentru că şi‑a înmulţit talanţii, la sfârşitul vieţii sale i‑ai luat sufletul la cer, pe care lucru văzân­du‑l, evlavioasa lui soţie I‑a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 10‑lea:

„Ascultă, copila mea, o voi lua cu mine pe mama ta, dar nu te teme. Este voia lui Dum­ne­zeu, şi uite ce loc minunat i‑am pre­gă­tit”, i‑ai spus Anulei, arătându‑i fru­mu­se­ţile raiului. „Nu te lăsa pradă durerii, căci eu voi fi mereu alături de tine şi te voi ocroti”, a auzit ea făgăduinţa ta, şi sufletul ei s‑a liniştit. Iar noi te rugăm să fii aproa­pe de toţi copiii orfani şi zicem către tine unele ca acestea:

Bucură‑te, că nu laşi pe nimeni fără aju­tor în vremea necazurilor;

Bucură‑te, că pe copiii orfani îi spriji­neşti;

Bucură‑te, că îi ajuţi să aleagă binele şi să se ferească de păcat;

Bucură‑te, dăruitorule al celor de trebu­in­ţă;

Bucură‑te, chivernisitorule al celor de folos;

Bucură‑te, păzitorule al curăţiei tinerilor;

Bucură‑te, părinte, icoană a virtuţilor zugrăvită în sufletele noastre;

Bucură‑te, că ai defăimat îmbuibarea şi ai lăudat înfrânarea;

Bucură‑te, că alungi frica morţii de la cei care se roagă ţie;

Bucură‑te, că pe creştini îi pregăteşti pentru întâlnirea cu Dreptul Judecător;

Bucură‑te, că în ceasul morţii vii lângă cei care ţi‑au cerut să le fii ocrotitor;

Bucură‑te, că păstrăm în sufletele noastre cuvintele şi minunile tale;

Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!

 

Condacul al 11‑lea:

„Îmi era cu neputinţă să mă întâlnesc cu sufletul ei pângărit”, ai spus despre fe­me­ia care voia să primească ajutorul tău fără a se lepăda de fărădelegile ei şi de dia­vo­­lul pe care îl slujea prin păcate. Şi, iz­go­­nindu‑l pe diavol, ai îndepărtat‑o de la tine pe femeie, că nu voia să îşi cură­ţeas­că sufletul prin pocăinţă şi să Îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 11‑lea:

O femeie vindecată de tine a visat că voia să se închine sfintelor tale moaşte, dar diavolul i‑a stat împotrivă, spunân­du‑i că e păcătoasă. „Tocmai pentru că sunt păcătoasă voi merge să mă închin Sfân­tului Efrem, chiar dacă ar trebui să mor”, a spus ea, vrând să îşi trăiască viaţa acoperită de ajutorul tău. Pentru care noi, luând pildă din râvna ei, ne rugăm aşa:

Bucură‑te, că, prin rugăciunile tale, sporeşte râvna noastră pentru sfinţenie;

Bucură‑te, că păcătoşilor care se pocăiesc le dai ceea ce le este de folos;

Bucură‑te, că pe păcătoşii care nu se leapădă de păcate îi mustri cu asprime;

Bucură‑te, veghetor al celor care vor să se închine la sfintele tale moaşte;

Bucură‑te, jertfă bineprimită de Dumnezeu în altarul ceresc;

Bucură‑te, risipitorule al uneltirilor celor viclene;

Bucură‑te, că pe cărturarii cei iubitori de slavă îi ruşinezi;

Bucură‑te, cel ce nu primeşti laudele celor făţarnici;

Bucură‑te, că stai împotriva diavolilor care ne împiedică să facem faptele credinţei;

Bucură‑te, că îi îndepărtezi cu sabia rugăciunii de la cei care se roagă ţie;

Bucură‑te, duşman al mândriei, al lăcomiei şi al minciunii;

Bucură‑te, pildă de răbdare, de credinţă şi de nevoinţă;

Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!

 

Condacul al 12‑lea:

„Merită să suferim şi noi puţin din iubire pentru Hristos”, i‑ai spus maicii care se lupta cu o ispită şi i‑ai arătat semnele păti­mirii tale muceniceşti. Şi noi avem nevo­ie de întărirea ta, sfinte, că valurile acestei vieţi s‑au ridicat asupra noastră şi suntem apăsaţi de deznădejde. Ajută‑ne să trecem de încercările care ne împovărează, ca să Îi putem cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 12‑lea:

„Cum m‑ai chemat, am sosit!”, i‑ai spus femeii care te rugase să îi tămăduieşti fiul, şi i‑ai plinit cererea. Şi noi te chemăm, sfinte, ajută‑ne, nu ne lăsa, ajută‑ne, că mare nevoie avem de ajutorul tău, robule al lui Dumnezeu, şi pentru aceasta te lăudăm aşa:

Bucură‑te, apărătorule al predaniilor Sfinţilor Părinţi;

Bucură‑te, că faptele tale ne‑au învăţat mai mult decât cuvintele;

Bucură‑te, că episcopul care se îndoia de sfinţenia ta şi‑a înţeles greşeala;

Bucură‑te, piatră de poticnire pentru clericii nevrednici;

Bucură‑te, că îi povăţuieşti să lepede păcatele şi să meargă pe calea sfinţeniei;

Bucură‑te, că, la vreme de necaz, vii degrabă în ajutorul nostru;

Bucură‑te, că îi fereşti de hoţi şi de tâlharii văzuţi pe cei ce duc crucea nevoinţelor;

Bucură‑te, că cel care a furat o parte din sfintele tale moaşte a adus‑o înapoi la mănăstire;

Bucură‑te, mustrătorule al creştinilor iubitori de păcat;

Bucură‑te, împreună‑călătorule cu pelerinii evlavioşi;

Bucură‑te, că, răbdând chinurile prigoni­to­rilor, ne‑ai învăţat să nu ne temem de suferinţă;

Bucură‑te, că îi răsplăteşti pe cei care se ostenesc să ajungă la sfintele tale moaşte;

Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!

 

Condacul al 13‑lea:

O, mult pătimitorule şi mare mucenice Efrem, cel ce te‑ai arătat în chip minunat şi ai dat mărturie despre iubirea pe care o ai faţă de noi, cei nemulţumitori şi nerecu­nos­cători, care ne rugăm să facem voia lui Dumnezeu, dar trăim după voia noastră cea pătimaşă, arată şi acum ajutorul tău tuturor celor care te cheamă în rugăciune şi tuturor celor pentru care ne rugăm ţie, ca, punând început bun mântuirii, să Îi mulţumim Dumnezeului celui în Treime lăudat, cântând: Aliluia!

 

Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice Icosul 1: Văzut‑a stareţa Macaria cereasca procesiuneşi Condacul 1: Să se bucure credincioşii şi să se vese­lească Apoi se zice această

 

Rugăciune

 

Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le‑ai primit de la Dumnezeu pentru jertfelnicia ta. Şi, vă­zând cum atâta mulţime de oameni a fost aju­tată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, crezând că nu vei trece cu vederea ce­re­rea mea. De nenumărate ori te‑ai arătat în vedenii şi în vise, spunând credincioşilor că vor primi cele cerute în rugăciune. Eu nu sunt vrednic de o astfel de mângâiere, pentru că păcatele mele sunt multe şi credinţa mea este puţină. Dar cred că iubirea ta covârşeşte răutăţile mele şi nădăjduiesc că, prin mijlocirea ta, voi pune început bun mântuirii mele.

Roagă‑te lui Dumnezeu pentru mine, sfinte, să caut cele de folos mântuirii. Tru­pul meu este slăbănogit de păcate şi su­fletul meu este moleşit din pricina pati­milor. Iubitor de păcate sunt şi la faptele ce­le bune mă lenevesc. Cere‑I lui Dumnezeu să îmi sporească credinţa, să îmi dăru­iască smerenie, răbdare, râvnă în războiul duhovnicesc.

Sfârşitul tău mucenicesc mă îndeam­nă să lepăd desfătările trecătoare ale acestei lumi. Chinurile tale mă îndeamnă să ridic şi eu crucea ascultării de Dumnezeu. Învaţă‑mă, sfinte, să trăiesc nu după voia mea, ci după voia dumnezeiască, să nu caut cele ale mele şi să mă izbăvesc de tirania păcatelor care mă apasă. Goneşte de la mine toată ispita diavolească. Prea mult am păcătuit, prea mult am izgonit de la mine harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul mântuirii mele, sfinte. Domnul bate la uşa inimii mele şi vreau să Îi deschid. Ajută‑mă, sfinte, că sunt neputincios.

Roa­gă‑te pentru mine până la ultima suflare a vieţii mele. Şi roagă‑te pentru tot po­porul creştinesc, pentru toţi ierarhii, preoţii, monahii şi credincioşii. Roagă‑te pentru duhovnicul meu şi pentru toate rudeniile mele după trup şi după duh. Înmulţeşte rugăciunile pe care le faci pentru noi, ca şi noi să cădem la rugăciune, mulţumindu‑ţi din prea plinul inimii. Ca împreună cu tine să Îl slăvim pe Dumnezeul cel în Treime lăudat, în vecii vecilor. Amin.

SURSA: http://www.sfantulefremcelnou.ro/

(AUDIO) Sbornicul – Despre Rugaciunea lui Iisus

Partea I

Partea a II-a

Partea a III-a

Parintele Pantelimon de la Man. Oasa – Despre dragoste

“Fara Dumnezeu, orice iubire moare”

Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a Universitatii de Vest, in prezent e calugar si preot la Manastirea Oasa, unde picteaza si minunate icoane, pline de aur si har. Dar aurul cu adevarat pretios al tanarului parinte e inaltimea sa duhovniceasca deosebita, care transpare si in textul pe care il publicam. Un indreptar de viata si de iubire adevarata

“Iubirea e fundamentul fiintei noastre”

– Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?

– As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

– De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

– Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

– Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?

– Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.

– Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

– Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.

– Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea…

– Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat. Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.

– Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

– Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.

Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

– Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel…

– Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.

“Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire”

– Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

– Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.


– Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

– Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.

– Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

– In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.

“Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie”

– Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?

– Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt.

– Asa se nasc gelozia si posesivitatea?

– Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.

Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se mai casatoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc impreuna, dar cu toate acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca procedeaza asa?

– Iubirea care nu implica responsabilitate si sacrificiu nu e iubire adevarata. E iubire conjuncturala, care nu ajunge la maturitate. De fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu adevarat la iubire, ei raman in faza de indragostire. Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e finit si dragostea lui tine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta vor o iubire in care sa nu aiba nimic de pierdut, ci doar de castigat. Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu liberi, in cazul ca apare ceva mai ofertant.

Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea exista cineva care sa te iubeasca mai mult, sa te inteleaga mai bine…

– Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii tehniciste. Un produs se uzeaza moral, in momentul in care apare o versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or, oamenii nu ies din uz, ei devin continuu. Trebuie sa aprofundam, sa sapam in relatia respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca apar oportunitati de relatii mai bune, chiar daca cunoastem persoane care ni se par mai potrivite. N-avem voie sa schimbam persoana. N-avem voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem niciodata la capat. Nu poti sa te remodelezi la infinit dupa alte tipare de femei sau barbati, pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa nu mai ai nici un profil. Tu crezi ca ai capatat experienta, ca ti-ai imbogatit modul de a fi, avand foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai pierdut pe tine, nu mai stii cine esti cu adevarat. In iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.

“Nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii”

De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la mijloc.

– Se mint singuri. Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi. Fara fidelitate, nu poti ajunge la nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti. Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat. Nu ni se da nimic, daca nu jertfim ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.

– De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?

– Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

– Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?

– Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.

“Fericirea se munceste in fiecare zi”

– Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata…

– Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.

– Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?

– Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.

Interviu realizat de Dia Radu pentru revista Formula AS

SURSA: www.formula-as.ro/