Rusia | Sfântul Antonie Cel Mare

parintele_sofronie_saharov6

Doamne vindecă-mi mintea! Doamne vindecă-mi inima! Doamne vindecă-mă întreg!

Dacă mintea se află în chipuri pătimaşe, atunci întregul om se spurcă: şi mintea, şi sufletul, şi chiar şi trupul. Şi dimpotrivă, când mintea noastră, rănită prin harul cel de sus de dragostea lui Hristos, este trasă acolo unde este El, Hristos, atunci se întâmplă contrariul: mintea şi întreaga noastră făptură se sfinţeşte şi se înalţă, se apropie de Dumnezeu, şi cu anii devine în stare a se deprinde cu Dumnezeu, încât zi şi noapte omul petrece în toată vremea în Dumnezeu.

În legătură cu aceasta există un subtil amănunt: Nici o patimă nu poate lucra în noi câtă vreme mintea noastră este slobodă, iar nu în chipurile acelei patimi. Numai atunci dobândeşte putere asupra noastră gândul pătimaş, când cu mintea noastră venim în atingere cu chipurile patimii şi trăim prin ele.

A ne învăţa să ne smulgem mintea din tot gândul îndreptat spre latura păcatului este o mare știință. Ea începe foarte simplu. Voi ştiţi că sunt diferite căi pentru a muta atenţia minţii la un alt subiect. Calea cea mai bună este atunci când Domnul e cu noi. Atunci totul se preschimbă în rugăciunea cucernicei iubiri către Dumnezeu şi în lacrimi de pocăinţă, rămânând uitată lumea pătimaşă a păcatului.

Dumnezeu ne părăseşte pentru ca noi să ne ostenim. Şi astfel, când ne atacă vreun chip pătimaş, trebuie neapărat să ne smulgem mintea de acolo şi să ne despărţim de acel chip al patimii. Atunci chipurile patimii nu îşi pot asuma o putere activă, lucrătoare, ci rămân în stare pasivă.

Sunt nu puţine rugăciuni pe care este bine să le cunoaşteţi, dar puteţi şi voi înşivă să făuriţi altele, căci „rugăciunea este necontenită facere”… Slobozește-mă deputerea acestor duhuri! Du-mi mintea la Cer unde petreci Tu, Dumnezeul meu! Izbăveşte-mă de robia iadului patimilor!

(Arhimandritul Sofronie Saharov, Cuvântări duhovnicești, vol. I, p. 270-271)

SURSA: http://www.doxologia.ro/

Arhim Sofronie Saharov

“Părintele Sofronie era din altă lume, şi spun aceasta nu pentru că era stareţul meu, ci pentru că toţi care l-au cunoscut mărturisesc acest lucru. De câte ori rostea un cuvânt, acel cuvânt era o deschidere către Împărăţia Cerească (…) Şi aveam simţământul că duhul şi mintea lui erau deja în lumea cealaltă, şi de acolo ne aducea în mod direct cuvântul său (…) Aveam sentimentul că Părintele vorbea neîncetat cu Cerul şi că numai din când în când şi pentru scurtă vreme îşi întorcea privirea spre pământ, iar aceasta doar pentru a confirma starea mizeră şi sărăcia lumii acesteia, pentru ca apoi să se îndrepte către cer cu o şi mai puternică dorire de Dumnezeu.” (Arhimandritul Zaharia Zaharou despre Stareţul Sofronie Saharov de la Mănăstirea “Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex)

SURSA: Arhimandrit Sofronie Saharov, Cunoscute mi-ai făcut mie căile vieţii (Ps. 15, 11), Editura Episcopiei Devei şi Hunedoarei, Deva, 2015.