(CARTE) Antonio Bolot – Cu gandul la Dumnezeu

Cu gandul la Dumnezeu de Antonio Bolot

Anunțăm apariția cărții Antonio Boloț – Cu gândul la Dumnezeu.

Articolele, recenziile şi eseurile pe care urmează să le citiţi în această carte exprimă o căutare a lui Dumnezeu, a mângâierii şi a iubirii Sale, − trăiri pe care, conştient sau nu, fiecare dintre noi le dorim. Temele abordate sunt religioase, culturale şi educaţionale.

Aducându-I mulţumire Bunului Dumnezeu pentru toate, public această carte spre folos celor care caută însetaţi cuvinte simple scrise din suflet.” (Autorul)

Motto: 

Am rămas Creştini pentru că mai întâi şi mai întâi ne-am convins, printr-o experiere personală de Adevăr. Prin participarea noastră la marea şi negrăita taină a Dumnezeului celui Viu, a Mântuitorului Hristos, oricât de smerite şi de nevrednice sunt măsurile noastre.” (Ieromonahul Filotheu Grigoriatul)

CUPRINS

Cuvânt înainte
1.
Reflecții despre viață
2. Biserica Ortodox
ă ne întărește întru Adevărul cel mântuitor
3.
Viețile Sfinților — modele și ajutor pentru elevi
4.
Sfântul Siluan Athonitul — Sfântul secolului nostru
5. Sensul milosteniei
trupești
6.
Preoția — chemarea la întrecere cu îngerii întru curăție
7. Chipul preotului-poet iubitor de Dumnezeu
și de oameni — Protosinghelul Lazăr Țabra (1926-2008) de la Schitul „Sfântul Lazăr” din Alba Iulia
8.
Întâlnirea mea cu Gheronda Iosif Vatopedinul la Muntele Athos
9. Smerite
însemnări de pelerin la Sfântul Munte
10. Mihai Eminescu — elev
și dascăl al neamului românesc
11.
Gânduri eminesciene ca soluții la criză
12. Profesorul
român în postmodernitate. Soluții de ieșire din criză
13. Literatura
și rolul ei in viața omului (elevului) actual
14. O prezentare a
Rugăciunii lui Iisus — „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
15.
Înțelepciune
16.
Înălțare
17.
Creație
18. Videoclipul melodiei Where’s the Revolution (Depeche Mode) — simboluri
și semnificații

Cartea poate fi comandată de la:

Editura Rovimed Publishers: http://www.rovimed.com/religie/1591-cu-gandul-la-dumnezeu-articole-recenzii-eseuri-.html

https://www.libris.ro/AfiseazaProdus.jsp?pr_id=1165297

http://www.librarie.net/p/297584/cu-gandul-la-dumnezeu-articole-recenzii-eseuri

Advertisements

Sfantul Grigorie Dialogul – Despre dragostea de Dumnezeu

sf-grigorie-dialogul

Sfânta Scriptură este un munte, din care Domnul vine în inimile noastre ca să înţelegem. Munte despre care este spus prin proroc: „Dumnezeu va veni din Liban şi Cel Sfânt din muntele umbros şi stufos”. Muntele acesta este şi stufos prin sentinţe şi umbros prin alegorii. Dar trebuie ştiut că, atunci când glasul Domnului răsună în munte, ni se dă poruncă să ne spălăm veşmintele şi să ne curăţăm de toată întinăciunea cărnii, de ne grăbim să ajungem la munte. Fireşte s-a scris că, dacă fiara ar atinge muntele, va fi ucisă cu pietre. Căci fiara atinge muntele, când cei dedaţi mişcărilor iraţionale se apropie de înălţimea Sfintei Scripturi, şi nu o înţeleg pe aceasta după cum trebuie, ci o întorc în chip iraţional spre priceperea plăcerii lor. Căci tot cel lipsit de judecată ori trândav în pricepere, de va fi fost văzut în jurul acestui munte, este omorât de sentinţe foarte necruţătoare, ca de pietre. Căci arde muntele acesta: fiindcă de bună seamă Sfânta Scriptură, pe cine îl umple duhovniceşte, îl aprinde de focul dragostei. De unde s-a scris: „De foc este grăirea Ta”. De unde, pe când unii, umblând pe cale, auzeau cuvintele lui Dumnezeu, au spus: „Oare nu era inima noastră arzând în noi, pe când ne tălmăcea nouă Scripturile”? De unde se spune prin Moise: „în dreapta Acestuia legea de foc”. De-a stânga lui Dumnezeu sunt primiţi cei nedrepţi, care nu trec în partea dreaptă; de-a dreapta lui Dumnezeu sunt cei aleşi, ce sunt separaţi de cei din stânga. Prin urmare în dreapta lui Dumnezeu este legea de foc: fiindcă în inimile celor aleşi, ce trebuie aşezaţi la dreapta, ard poruncile dumnezeieşti şi ei s-au aprins de ardoarea iubirii. Prin urmare focul acesta mistuie orice este în noi din rugina şi din vechimea din afară: ca să ofere mintea noastră în contemplarea lui Dumnezeu ca pe o ardere de tot.

Duhul Sfânt a fost mirul Domnului, despre care i se spune Acestuia prin proroc: „Te-a uns pe Tine Dumnezeul Tău cu untdelemnul veseliei, mai mult decât pe părtaşii Tăi”. Atunci a fost uns cu untdelemnul Acesta, când S-a întrupat: căci nu a fost mai întâi om şi după aceea a primit Duhul Sfânt; ci, fiindcă mijlocind Duhul Sfânt, S-a întrupat, atunci a fost uns cu acest untdelemn, când S-a făcut om. Prin urmare parfumul mirului Acestuia este căldura arzătoare a Duhului Sfânt. Parfumul mirurilor Acestuia este căldura arzătoare a virtuţilor, pe care le-a lucrat. Însă Biserica scoate miresme: fiindcă are multe daruri ale Duhului, care să redea în casa Domnului, adică în adunarea sfinţilor, parfumul bunului renume şi să vestească dulceaţa Mijlocitorului ce va să fie. Dar [spune] „Parfumul mirurilor Tale mai presus de toate miresmele”. Fiindcă [însăşi] căldura arzătoare a virtuţilor Mirelui, care s-a făcut prin întruparea Acestuia, biruieşte afirmaţiile legii, ce fuseseră acordate de Mire drept zăloguri. Fireşte cu atât mai mult a crescut Biserica în înţelegere, cu cât s-a învrednicit să se lumineze prin harul unei vederi mai mari. Acele miresme ale legii au fost răspândite prin înger, [însă] mirul acesta a fost dat prin prezenţa Mirelui. Dar, fiindcă bunurile legii, pe care le credeam că sunt înalte, au fost întrecute de strălucirea prezenţei Acestuia, pe drept să se spună: „Parfumul mirurilor Tale mai presus de toate miresmele.”

Însă aceasta, pe care am spus-o despre toată Biserica în general, să o gândim acum despre fiecare suflet în particular. Să ne aşezăm înaintea ochilor că un suflet este strâns legat în căutările darurilor, ce dobândeşte înţelegerea dintr-o propovăduire străină; care, chiar el însuşi doreşte să fie luminat prin harul dumnezeiesc, ca să înţeleagă cândva chiar prin sine însuşi; care consideră că nu înţelege nimic decât prin cuvintele propovăduitorilor; şi să spună: „Să mă sărute cu sărutarea gurii Sale”. El însuşi să mă atingă în lăuntru, ca să le cunosc înţelegerea şi să nu mă mai bucur deja deplin de glasurile propovăduitorilor, ci de atingerea harului lăuntric al Acestuia. Este ca şi cum Domnul îl săruta pe Moise cu sărutarea gurii Sale, pe când îi oferea acestuia cunoaşterea prin chezăşia harului lăuntric. De unde s-a scris: „Dacă ar fi fost proroc, aş fi vorbit în somn către acesta, şi nu precum robului Meu Moise: căci îi vorbesc gură către gură”. Fireşte că a vorbi gură către gură este precum a săruta şi precum a atinge mintea cu priceperea lăuntrică.

Cu atât înaintează fiecare spre Dumnezeu, cu cât pierde pedeapsa temerii şi dobândeşte de la Acela harul iubirii. Să ne aşezăm înaintea ochilor sufletul cuiva ales, ce se aprinde de o neîncetată dorire în dragostea vederii Mirelui. Şi fiindcă nu îi este cu putinţă să dobândească desăvârşit acest lucru în viaţa aceasta, contemplă înălţimea Lui şi se căieşte din însăşi dragostea [faţă de El]. Căci însăşi căinţa, ce se face prin iubire, ce se aprinde din dorire, este ca un fel de sărutare. Şi de atâtea ori sufletul îl sărută pe Dumnezeu, de câte ori se căieşte în dragostea faţă de Acesta. Deşi sunt mulţi care au deja teamă de Domnul, şi primesc deja buna lucrare, totuşi încă nu îl sărută, fiindcă nu se căiesc deloc în dragostea faţă de El. Aceasta a fost bine însemnată în ospăţul fariseului, care, după ce L-a primit pe Domnul şi pe când o judeca în inima sa pe femeia ce săruta picioarele Lui, a auzit: „Am intrat în casa ta, sărutare nu mi-ai dat: aceasta însă, de când a intrat, nu a contenit să sărute picioarele Mele”. Tot cel care face deja milostenie, care se îndeletniceşte deja cu bune lucrări, [este] ca şi cum Îl primeşte pe Hristos la ospăţ, şi-L hrăneşte pe Hristos cel care nu încetează să-L poarte pe Acesta în mădularele sale. Dar, de nu se căieşte încă prin dragoste, nu sărută încă tălpile Sale. Prin urmare, este pusă mai presus femeia care îi sărută [picioarele] decât cel ce-L hrăneşte: fiindcă este pus mai presus acesta ce înlăuntru minţii se căieşte cu ardoare în dorirea Domnului, decât cel care îi dă cele din afară ale sale. Însă bine s-a spus: „Nu a contenit să sărute picioarele Mele”. Căci nu este de-ajuns în dragostea faţă de Dumnezeu ca în acelaşi timp să te căieşti şi să te potoleşti, ci trebuie să fie căinţă şi să sporeşti. Şi de aceea este lăudată femeia, fiindcă nu a încetat să îi sărute [picioarele], adică nu a contenit deloc să se căiască. De unde şi se spune prin prorocul: „Orânduiţi zi de sărbătoare în adunări numeroase până la cornul altarului”. Ziua de sărbătoare este pentru Domnul căinţa inimii noastre. Dar atunci se orânduieşte ziua de sărbătoare în număr mare, când mintea este mişcată necontenit spre lacrimi din pricina dragostei faţă de Acesta. Apoi, ca şi cum l-am spune: „Până când vom săvârşi acestea? Până când suntem afectaţi de zbuciumări?”, imediat a adăugat momentul până ce ar trebui să se facă [aceasta], spunând: „Până la cornul altarului”. Fireşte că cornul altarului este înălţarea jertfei lăuntrice: unde, când vom fi ajuns, deja nu mai este nevoie în niciun chip să facem zi de sărbătoare Domnului din tânguire noastră. Prin urmare, sufletul ce doreşte să se căiască deja prin dragostea [faţă de Domnul], ce râvneşte să contemple deja vederea Mirelui său, să spună: „Să mă sărute cu sărutarea gurii Sale”.

Cu siguranţă sărutarea gurii Acestuia este însăşi desăvârşirea păcii lăuntrice: la care, când vom fi ajuns, nu va rămâne nimic mai mult de căutat.

„Şi mireasma mirurilor tale mai presus de toate miresmele”. Sfânta Biserică are miresme aici, cât timp este puternică prin virtutea ştiinţei, prin virtutea curăţiei, prin virtutea milei, prin virtutea smereniei, prin virtutea iubirii. Dacă viaţa sfinţilor nu ar fi avut parfumul miresmelor din virtuţi, Pavel nu ar fi spus: „Suntem mireasma cea bună a lui Hristos în tot locul”. Dar de departe este mai înaltă acea ungere a contemplării lui Dumnezeu, spre care trebuie să fim duşi odată şi odată; de departe mai înaltă este mireasma mirurilor lui Dumnezeu decât miresmele virtuţilor noastre: şi, dacă deja sunt mari cele pe care le-am primit, totuşi cu mult mai puternice sunt cele pe care le vom primi din contemplarea Ziditorului nostru. De unde să năzuiască sufletul şi să spună: „Mireasma mirurilor Tale mai presus de toate miresmele”. Adică „acele bunuri pe care le pregăteşti prin contemplarea Ta, transcend toate aceste prinosuri ale virtuţilor, pe care ni le-ai acordat în viaţa aceasta.”

Să spunem Bisericii, să spunem acestui suflet, care aşa iubeşte, care aşa se încinge în dragostea faţă de Mirele său: de unde va fi dobândit o dorire atât de mare, de unde va fi căpătat cunoaşterea dumnezeirii Acestuia? Dar iată, ea însăşi exprimă de unde şi spune: „Mirul revărsat, numele Tău”. Mirul revărsat este Dumnezeirea Întrupată. Numele lui Dumnezeu este mirul revărsat: fiindcă S-a vărsat pe Sine în afară de imensitatea dumnezeirii Sale spre firea noastră şi, din ceea ce este nevăzut, S-a redat pe Sine văzut. Căci de nu S-ar fi revărsat, în niciun chip nu S-ar fi făcut nouă cunoscut. S-a revărsat pe sine Mirul, când şi S-a păstrat pe Sine Dumnezeu şi S-a înfăţişat om. Revărsare despre care Pavel spune: „Care, pe când era în chip de Dumnezeu, nu răpire a socotit a fi El întocmai cu Dumnezeu; ci S-a golit pe Sine însuşi, primind chip de rob”. Ce a spus Pavel «S-a golit», aceasta a spus Solomon „S-a revărsat”. Prin urmare, fiindcă Domnul s-a făcut pe Sine cunoscut neamului omenesc prin smerenia întrupării, I se spune: „Mirul revărsat este Numele Tău”.

selecţii din Sf. Grigorie Dialogul – Tîlcuire la Cîntarea Cîntărilor

SURSA: http://manastirea.petru-voda.ro/2016/12/04/sf-grigorie-dialogul-despre-dragostea-de-dumnezeu/

(VIDEO) Dr. Virgiliu Gheorghe – Societatea de maine sub dictatura unui nou comunism

Smerite insemnari de pelerin la Muntele Athos de Antonio Bolot

athos1

(septembrie 2014)

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, după cinci ani de la primul meu pelerinaj în Muntele Athos, am reuşit să revin. Mi-a fost nespus de dor. Mulţumesc Măicuţei Sfinte că nu a trecut cu vederea rugăciunea şi dorurile inimii mele.

Sâmbătă, 6 septembrie 2014, la Schitul Sfântul Ilie, Părintele arhondar Filimon, turc de neam, ne-a oferit trataţia aghiorită (loukoumi, ouzo şi apă rece) cu multă dragoste şi cu un zâmbet îngeresc, cu bunăvoinţă şi chiar cu vorbă românească, pe care a deprins-o în timp, de la pelerini. Acest monah glumeţ s-a purtat cu noi cu o nefăţarnică dragoste, fapt pentru care ne-am simţit foarte bine la acest schit athonit la ctitorirea căruia a contribuit şi Sfântul Paisie Velicicovski de la Neamţ.

În drum spre Schitul românesc Lacu, pe câteva stânci muntoase care se derulează prin faţa ochilor mi s-a părut că văd figuri de sihaştri, cioplite cumva tainic. Nevoinţele pustniceşti ale monahilor athoniţi trăitori de-a lungul timpului în aceste locuri au transfigurat natura după chipurile lor ascetice. Consider că este o concretizare a cuvântului biblic „Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga.” (Luca 19, 40). Astfel, nevoinţa smerită a pustnicilor din vechime nu rămâne nemărturisită, stâncile şi întreaga natură păstrează memoria virtuţilor lor şi o vestesc celor care au nevoie de întărire a credinţei.

La Mănăstirea Iviron, cântând cu grupul de pelerini Cuvine-se cu adevărat în faţa Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Portăriţa, un bănuţ din salba cu odoare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a mişcat permanent, parcă asemănător bătăilor unei inimi care se bucură tare. Am fost cuprinşi de un fior sfânt, având cu toţii multă evlavie la Maica Domnului.

Duminică, 7 septembrie, la Chilia Buna Vestire a Schitului Lacu am fost cutremurat de vocea îngerească a unui monah român cântăreţ la strană. Lacrimile mi-au brăzdat obrazul, dar şi sufletul mi-a plâns. De bucurie. La Sfânta Liturghie am cunoscut într-un mod inedit pe Părintele Stareţ Ştefan Nuţescu; la un moment din timpul slujbei de priveghere un monah vine de undeva din spate şi îmi spune la ureche că unul dintre părinţii pe care îi văd închinându-se în mijlocul bisericii este Ieroschimonahul Ştefan Nuţescu. Nu am înţeles pe moment de ce mi-a spus tocmai mie aceasta, dar mai târziu am priceput rostul acestui fapt.

După ce ne-am închinat toţi cei din biserică la Sfintele Icoane, Părintele Ştefan Nuţescu, traducător al multor cărţi duhovniceşti din greacă în română, se ridică din scaunul de Stareţ, vine la mine şi mă mustră părinteşte în legătură cu felul cum îmi port polarul: „Ori îl iei pe tine ca lumea, ori îl dai jos. Nu aşa, ca o domnişoară!” M-am conformat imediat simţind cum un părinte duhovnicesc chiar şi atunci când face observaţii te odihneşte, nu te tulburi. La sfârşitul slujbei am schimbat câteva cuvinte cu

Părintele Ştefan, mulţumindu-i pentru faptul că datorită muncii de traducător a sfinţiei sale m-am mângâiat şi folosit mult sufleteşte citind cărţile cu învăţături şi vieţi ale sfinţilor părinţi aghioriţi. Părintele m-a întrebat dacă sunt căsătorit şi ce vreau să fac. Nu am ştiut ce să răspund.

La osuarul Schitului Lacu am fost foarte mişcat de intensitatea rugăciunii părintelui ce ne era ghid, rugăciune pentru odihna sufletului fratelui său, monah trecut la Domnul la vârsta de 38 de ani, fost vieţuitor la una dintre chiliile Schitului. Fratele preot se roagă pentru fratele monah aghiorit, amândoi români, amândoi în Hristos, neputând să fie despărţiţi de mări şi ţări, nici chiar de moarte, pentru că Domnul este biruitor al morţii.

Muntele_Athos 1

Luni, 8 septembrie, am avut bucuria ca la slujba Vecerniei de la Mănăstirea Marea Lavră să pot asculta glasul îngeresc al unui protopsalt. Cântarea, în greceşte, parcă se cânta singură. Nu mi-am putut stăpâni lacrimile. Nu am mai auzit niciodată un asemenea „tril” duhovnicesc. Am ascultat acasă multe înregistrări cu slujbe bizantine şi protopsalţi, dar un glas şi o cântare ca cea de la Marea Lavră nu am mai auzit. Cântarea curgea lin, fără nici o forţare, natural, ca respiraţia, dar de un rafinament extraordinar. De fapt, din însuşi rafinamentul acelei cântări bizantine am putut înţelege pe viu, în fărâme, bogăţia duhovnicească şi culturală a Imperiului Bizantin, păstrate cu străşnicie în tradiţia milenară a Muntelui Athos. Nu este întâmplător că mai există şi astăzi astfel de inspiraţi protopsalţi, mai ales că în această mănăstire athonită se păstrează capul renumitului cuvios protopsalt Sfântul Ioan Cucuzel, la care ne-am închinat. Sfinţii nu lasă tradiţia să moară.

Un monah român de la Mănăstirea Sfântul Pavel ne-a vorbit pe-ndelete despre diferite teme teologice. Preţ de vreo jumătate de oră am fost parcă mutat cu mintea de la cele pământeşti pe tărâmul luminos al Teologiei patristice. Am înţeles ulterior că marele nostru duhovnic, Arhimandritul Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria, i-a fost îndrumător duhovnicesc părintelui român care ne-a întâmpinat cu multă ospitalitate în această mănăstire grecească.

Marţi, 9 septembrie, am avut o trăire unică, un foc interior parcă s-a aprins, sărutând racla cu Brâul Maicii Domnului şi închinându-mă la cele şapte Icoane făcătoare de minuni ale Născătoarei de la Mănăstirea Vatopedi.

La Schitul Sfântul Andrei ne-am simţit primiţi ca acasă de către un părinte iubitor, închinându-ne moaştelor Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Întâmplarea a făcut ca şi acum, la fel ca în anul 2009, să ne reunim, din rânduiala lui Dumnezeu, români de pretutindeni, noi din Ardeal cu fraţii moldoveni din Basarabia. Fiindcă am ajuns la mănăstire după de a fost oferită masa, ne-am organizat în curte cu toţii, scoţându-ne din genţi tot ce aveam de mâncare, astfel încât să facem o agapă frăţească. Şi fraţii moldoveni pierduseră cina de la trapeză, aşa că am împărţit cu ei tot ce aveam mai bun. Am fost atât de emoţionat, simţind că şi acum Sfântul Apostol Andrei îi ocroteşte şi îi binecuvântează pe români, adunându-i împreună la aceeaşi masă, sub acelaşi acoperiş. Îţi mulţumim Sfinte Apostole Andrei, părinte al neamului nostru, că ne-ai învăţat iubirea dumnezeiască, aducându-ne lumina credinţei dreptslăvitoare! Nu suntem vrednici să-ţi mulţumim pentru grija pe care ne-o porţi necontenit, de aceea îţi spunem cu smerenie: Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

SURSA: https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2015/05/07/smerite-insemnari-de-pelerin-la-sfantulmunte-antonio-bolot/

(CARTE) Cuviosul Paisie Aghioritul – Despre rugaciune

(eBook) Viata Cuviosului Ghelasie Isihastul de la Frasinei

Parintele Ghelasie de la Frasinei

(DOCUMENTAR) Istoria Bizantului. Lectia bizantina