(septembrie 2014)
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, după cinci ani de la primul meu pelerinaj în Muntele Athos, am reuşit să revin. Mi-a fost nespus de dor. Mulţumesc Măicuţei Sfinte că nu a trecut cu vederea rugăciunea şi dorurile inimii mele.
Sâmbătă, 6 septembrie 2014, la Schitul Sfântul Ilie, Părintele arhondar Filimon, turc de neam, ne-a oferit trataţia aghiorită (loukoumi, ouzo şi apă rece) cu multă dragoste şi cu un zâmbet îngeresc, cu bunăvoinţă şi chiar cu vorbă românească, pe care a deprins-o în timp, de la pelerini. Acest monah glumeţ s-a purtat cu noi cu o nefăţarnică dragoste, fapt pentru care ne-am simţit foarte bine la acest schit athonit la ctitorirea căruia a contribuit şi Sfântul Paisie Velicicovski de la Neamţ.
În drum spre Schitul românesc Lacu, pe câteva stânci muntoase care se derulează prin faţa ochilor mi s-a părut că văd figuri de sihaştri, cioplite cumva tainic. Nevoinţele pustniceşti ale monahilor athoniţi trăitori de-a lungul timpului în aceste locuri au transfigurat natura după chipurile lor ascetice. Consider că este o concretizare a cuvântului biblic „Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga.” (Luca 19, 40). Astfel, nevoinţa smerită a pustnicilor din vechime nu rămâne nemărturisită, stâncile şi întreaga natură păstrează memoria virtuţilor lor şi o vestesc celor care au nevoie de întărire a credinţei.
La Mănăstirea Iviron, cântând cu grupul de pelerini Cuvine-se cu adevărat în faţa Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Portăriţa, un bănuţ din salba cu odoare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a mişcat permanent, parcă asemănător bătăilor unei inimi care se bucură tare. Am fost cuprinşi de un fior sfânt, având cu toţii multă evlavie la Maica Domnului.
Duminică, 7 septembrie, la Chilia Buna Vestire a Schitului Lacu am fost cutremurat de vocea îngerească a unui monah român cântăreţ la strană. Lacrimile mi-au brăzdat obrazul, dar şi sufletul mi-a plâns. De bucurie. La Sfânta Liturghie am cunoscut într-un mod inedit pe Părintele Stareţ Ştefan Nuţescu; la un moment din timpul slujbei de priveghere un monah vine de undeva din spate şi îmi spune la ureche că unul dintre părinţii pe care îi văd închinându-se în mijlocul bisericii este Ieroschimonahul Ştefan Nuţescu. Nu am înţeles pe moment de ce mi-a spus tocmai mie aceasta, dar mai târziu am priceput rostul acestui fapt.
După ce ne-am închinat toţi cei din biserică la Sfintele Icoane, Părintele Ştefan Nuţescu, traducător al multor cărţi duhovniceşti din greacă în română, se ridică din scaunul de Stareţ, vine la mine şi mă mustră părinteşte în legătură cu felul cum îmi port polarul: „Ori îl iei pe tine ca lumea, ori îl dai jos. Nu aşa, ca o domnişoară!” M-am conformat imediat simţind cum un părinte duhovnicesc chiar şi atunci când face observaţii te odihneşte, nu te tulburi. La sfârşitul slujbei am schimbat câteva cuvinte cu
Părintele Ştefan, mulţumindu-i pentru faptul că datorită muncii de traducător a sfinţiei sale m-am mângâiat şi folosit mult sufleteşte citind cărţile cu învăţături şi vieţi ale sfinţilor părinţi aghioriţi. Părintele m-a întrebat dacă sunt căsătorit şi ce vreau să fac. Nu am ştiut ce să răspund.
La osuarul Schitului Lacu am fost foarte mişcat de intensitatea rugăciunii părintelui ce ne era ghid, rugăciune pentru odihna sufletului fratelui său, monah trecut la Domnul la vârsta de 38 de ani, fost vieţuitor la una dintre chiliile Schitului. Fratele preot se roagă pentru fratele monah aghiorit, amândoi români, amândoi în Hristos, neputând să fie despărţiţi de mări şi ţări, nici chiar de moarte, pentru că Domnul este biruitor al morţii.
Luni, 8 septembrie, am avut bucuria ca la slujba Vecerniei de la Mănăstirea Marea Lavră să pot asculta glasul îngeresc al unui protopsalt. Cântarea, în greceşte, parcă se cânta singură. Nu mi-am putut stăpâni lacrimile. Nu am mai auzit niciodată un asemenea „tril” duhovnicesc. Am ascultat acasă multe înregistrări cu slujbe bizantine şi protopsalţi, dar un glas şi o cântare ca cea de la Marea Lavră nu am mai auzit. Cântarea curgea lin, fără nici o forţare, natural, ca respiraţia, dar de un rafinament extraordinar. De fapt, din însuşi rafinamentul acelei cântări bizantine am putut înţelege pe viu, în fărâme, bogăţia duhovnicească şi culturală a Imperiului Bizantin, păstrate cu străşnicie în tradiţia milenară a Muntelui Athos. Nu este întâmplător că mai există şi astăzi astfel de inspiraţi protopsalţi, mai ales că în această mănăstire athonită se păstrează capul renumitului cuvios protopsalt Sfântul Ioan Cucuzel, la care ne-am închinat. Sfinţii nu lasă tradiţia să moară.
Un monah român de la Mănăstirea Sfântul Pavel ne-a vorbit pe-ndelete despre diferite teme teologice. Preţ de vreo jumătate de oră am fost parcă mutat cu mintea de la cele pământeşti pe tărâmul luminos al Teologiei patristice. Am înţeles ulterior că marele nostru duhovnic, Arhimandritul Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria, i-a fost îndrumător duhovnicesc părintelui român care ne-a întâmpinat cu multă ospitalitate în această mănăstire grecească.
Marţi, 9 septembrie, am avut o trăire unică, un foc interior parcă s-a aprins, sărutând racla cu Brâul Maicii Domnului şi închinându-mă la cele şapte Icoane făcătoare de minuni ale Născătoarei de la Mănăstirea Vatopedi.
La Schitul Sfântul Andrei ne-am simţit primiţi ca acasă de către un părinte iubitor, închinându-ne moaştelor Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Întâmplarea a făcut ca şi acum, la fel ca în anul 2009, să ne reunim, din rânduiala lui Dumnezeu, români de pretutindeni, noi din Ardeal cu fraţii moldoveni din Basarabia. Fiindcă am ajuns la mănăstire după de a fost oferită masa, ne-am organizat în curte cu toţii, scoţându-ne din genţi tot ce aveam de mâncare, astfel încât să facem o agapă frăţească. Şi fraţii moldoveni pierduseră cina de la trapeză, aşa că am împărţit cu ei tot ce aveam mai bun. Am fost atât de emoţionat, simţind că şi acum Sfântul Apostol Andrei îi ocroteşte şi îi binecuvântează pe români, adunându-i împreună la aceeaşi masă, sub acelaşi acoperiş. Îţi mulţumim Sfinte Apostole Andrei, părinte al neamului nostru, că ne-ai învăţat iubirea dumnezeiască, aducându-ne lumina credinţei dreptslăvitoare! Nu suntem vrednici să-ţi mulţumim pentru grija pe care ne-o porţi necontenit, de aceea îţi spunem cu smerenie: Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
SURSA: https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2015/05/07/smerite-insemnari-de-pelerin-la-sfantulmunte-antonio-bolot/
Sfântul Antonie Cel Mare 