(VIDEO) Virgiliu Gheorghe – Dezvoltarea si functionarea creierului copiilor si tinerilor in lumea de azi

Minuni ale Sfantului Ioan Maximovici

Vlădica îi apare unui copil pe care-l vindecă

Egumenul Anastasie de la Catedrala Veche m-a sfătuit să scriu despre binecuvântarea pe care a primit-o fiul meu.

S-a întâmplat în 1983. Christopher, care atunci avea trei ani, s-a dus la un medic ORL-ist pentru o problemă la urechi; acesta a descoperit că-şi pierduse auzul în proporţie de treizeci la sută, din cauza unei acumulări de lichid în spatele timpanului cauzată de o serie de infecţii la ureche. Auzul lui slăbit a contribuit la o încetinire a procesului de învăţare a vorbirii. S-a hotărât o operaţie pentru extragerea lichidului şi implantarea unor tuburi.

În acea primăvară, cei doi fii mai mari ai mei (de zece şi doisprezece ani) se duseseră să-l viziteze pe Egumenul Anastasie în San Francisco. Fratele Iacov, ajutorul Părintelui Anastasie, le-a arătat mormântul Arhiepiscopului Ioan, iar ei au adus acasă untdelemn din candela de la mormânt. L-am uns pe Christopher cu untdelemn înainte de vizita lui la logoped şi iarăşi cu două zile înainte de operaţie, rostind cuvintele: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile vrednicului de pomenire Arhiepiscop Ioan, vindecă urechile fiului meu Christopher”.

A doua zi, lui Christopher i s-a făcut analizele finale de dinainte de operaţie. Doctorii au constatat că urechile lui se vindecaseră! Nu mai exista nici o slăbire a auzului şi tot lichidul dispăruse. Operaţia a fost anulată. Pentru noi a fost o uşurare imensă, dar am fost mult mai uimiţi de ceea ce ne-a spus Christopher: „Acel om mi-a făcut bine urechile”. A repetat aceasta de câteva ori. Odată, după nişte rugăciuni pe care le încheia cu cuvintele: „Îţi mulţumesc că mi-ai făcut bine urechile”, am întrebat: „Cine ţi-a făcut bine urechile?” El a arătat către o carte poştală ilustrată aşezată în colţ alături de icoane. Şi iar a repetat: „Acel om mi-a făcut bine urechile”. A spus-o atât de insistent, încât sunt convins că crede în faptul că Sfântul Vlădică Ioan i-a vindecat urechile. Nu ştiu cum de ştie aceasta, dar o ştie; insistă asupra acestui lucru, iar noi îl credem. Nu am altă explicaţie; ştiu numai că fiul meu se simte bine, iar noi suntem şi vom rămâne foarte recunoscători rugăciunilor pururea-fericitului Arhiepiscop Ioan.

Agape Ketrenos, Portland, Oregon

 

Am fost ajutat de nenumărate ori prin sfintele rugăciuni ale Vlădicăi Ioan, care continuă şi astăzi. Aş vrea să relatez cel puţin o întâmplare.

Cu mulţi ani în urmă, am rămas însărcinată cu un copil pe care nici soţul meu nici familia lui nu-l voiau; deja aveam câţiva copii. Pentru mine a fost foarte greu, atât fizic cât şi afectiv, deoarece eram foarte bolnavă. Mă duceam adesea la dragul meu părinte Mitrofan, care îi mângâia pe toţi prin caldele lui rugăciuni şi creştineasca lui dragoste. Ne-am rugat Vlădicăi Ioan şi, mulţumită sfintelor lui rugăciuni, toate greutăţile de acasă au fost înlăturate. Socrul meu l-a ajutat chiar pe soţul meu cu ceilalţi copii ai noştri, în timp ce eu m-am refăcut în spital după naşterea bebeluşului. Era un băiat pe care l-am numit Ioan, în cinstea Sfântului Ierarh Ioan din Tobolsk, strămoşul Vlădicăi.

L. T., California

Vindecări prin rugăciunile Sfântului Ioan

 

Mulţumită rugăciunilor fierbinţi ale Sfântului Ioan, tatăl meu, Nikolai Mihailovici, şi-a recăpătat repede sănătatea, după ce în vara anului 1962 suferise un al treilea atac de inimă. Tatăl meu suferise deja două atacuri de inimă: în 1954 şi 1958; după fiecare dintre ele, el a petrecut o lună în Ardennes sub supravegherea unui doctor. Am fost la acest doctor împreună cu sora mea, baroneasa Nikolaievna Apraksina. Acesta ne-a spus că starea tatălui meu este fără speranţă. Pe neaşteptate, Vlădica Ioan a apărut în camera tatălui nostru şi a început să se roage. Curând, tatăl meu şi-a recăpătat complet sănătatea şi s-a întors acasă la Bruxelles, unde a mai trăit alţi patru ani…

***

Valentin Collegna Stadnitski a absolvit corpul cadeţilor din Poltava. Acolo studiase şi Vlădica Ioan, cei doi cunoscându-se reciproc. După cel de-al Doilea Război Mondial, Valentin Collegna s-a mutat din Iugoslavia la Bruxelles, unde trăia cu sora lui, D-na Dobrovolski. Într-o zi, în timp ce spăla ferestrele apartamentului, aceasta a căzut pe stradă de la etajul doi. Accidentul s-a petrecut în 1959, când ea avea 65 sau 66 de ani. I s-au rupt atât de multe oase, încât doctorii nu-i mai dădeau absolut nici o speranţă în vreo recuperare. Vlădica Ioan veni la spital împreună cu părintele Chedomir Ostoichem, unde a început să se roage lângă patul muribundei. Ulterior, părintele Chedomir spunea că era pentru prima dată când îl auzise pe Vlădica Ioan vorbind în rugăciune cu Dumnezeu.

A doua zi dimineaţă, doctorilor nu le-a venit să creadă că pacienta nu murise; mai mult, începea să-şi revină destul de repede. În decurs de o lună, ea părăsi spitalul vindecată complet, trăind multă vreme după aceea. Toate acestea mi-au fost spuse astăzi în amănunt de către Vera Alekseevna Stassen, nepoata protopopului Vasilii Vinogradov, primul paroh al catedralei noastre parohiale din Bruxelles.

***

Filip Gering s-a născut în 1943 la Bruxelles. Împreună cu fratele lui, Dimitrie, el l-a slujit cu conştiinciozitate pe Vlădica Ioan ca paracliser. Filip a fost operat de ceea ce se credea a fi o simplă apendicită, dar s-a descoperit că era cancer; starea lui era fără speranţe. Totuşi, prin arzătoarele rugăciuni ale Vlădicăi Ioan, nu după multă vreme, Filip s-a refăcut complet – ceva la care doctorii bineînţeles că nu se aşteptau. El a absolvit ca inginer Universitatea din Louvain, a lucrat în Canada, iar acum trăieşte în Italia.

Citeţ Vladimir Kotliarevski,
Bruxelles, Belgia

 

Vlădica ajută la naştere 

Pe 12/25 februarie (Duminica Iertării), anul acesta (1990) soţia mea a dat naştere celui de-al doilea fiu. Eram amândoi îngrijoraţi de această naştere, din pricina primului copil, născut în 1988, care era să moară la naştere (slavă Domnului, acum e bine!), soţiei mele spunându-i-se că pentru sarcinile viitoare va fi nevoie să suporte o cezariană. Cu câteva zile înainte de naştere, am uns-o cu untdelemn de la mormântul Sfântului Ioan, iar rugăciunile lui dinaintea tronului lui Dumnezeu au fost ascultate pentru noi. Soţia mea a născut pe cale normală (nu a fost nevoie de nici o operaţie), travaliul durând numai trei ore! Totul s-a întâmplat atât de repede… (la primele ore din Duminica Iertării), încât am fost cu toţii luaţi prin surprindere, inclusiv doctorii, care în acea zi se pregăteau de operaţie. Copilul a fost mai mare decât cel dintâi, fapt care a contribuit o dată mai mult la nedumerirea doctorilor, care erau siguri că soţia mea nu va putea naşte niciodată un copil pe cale normală.

La aproape o lună de atunci, soţia, care îşi hrănea pruncul de la sân, a început să manifeste unele simptome ce indicau un abces mamar. Avuse unul foarte periculos după naşterea primului nostru fiu, sfârşind prin a suferi două operaţii şi alegându-se cu o septicemie care i-a înrăutăţit boala. Am mai uns-o o dată cu untdelemn sfinţit şi, în decurs de patruzeci şi opt de ore, au dispărut toate simptomele! Cu adevărat, slăvit este Dumnezeu întru Sfinţii Lui!

Cum e şi firesc, suntem foarte recunoscători şi l-am botezat pe fiul nostru Iain (echivalentul galez pentru Ioan).

 

Nevrednicul preot Ian Prior, Aberdeenshire, Scoţia

Al cereştilor taine de-Dumnezeu-luminat văzător, al orfanilor hrănitor, a deznădăjduiţilor nădejde, pe pământ focul dragostei de Hristos aprins-ai la înneguratul ajun al Judecăţii. Acum roagă-te sfânt focul acesta şi în inimile noastre să răsară.

SURSA: http://www.familiaortodoxa.ro

Sa citim Sfanta Scriptura (Biblia)

IPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Să citim Scripturile Dumnezeieşti,

în “Credinţa Străbună”, An XXII, nr. 9 (318), septembrie 2012

SĂ CITIM SCRIPTURILE DUMNEZEIEŞTI

 

Noi, creştinii, avem datoria morală de a citi Sfintele Scripturi şi de a medita la cuvintele dumnezeieşti cuprinse paginile lor. Biblia este Cartea cărţilor, care ne învaţă să trăim în adevăr şi nu în iluzie şi înşelăciune, drept pentru care trebuie să o privim ca pe „Cuvântul lui Dumnezeu care lucrează în cei ce cred” (cf. I Tes. 2, 13). Citind-o cu evlavie, inimile noastre vor înţelege bine ce vrea să ne spună Dumnezeu şi vor fi mişcate de har pentru a îndeplini cuvântul Său dumnezeiesc.

Credincioşii care doresc să citească Sfânta Scriptură nu trebuie să facă greşeala de a o citi de la început până la sfârşit, pentru că textele Bibliei au fost puse împreună în scop didactic, sau pentru o cale gradată de înţelegere. Un creştin începător trebuie să pornească de la o Evanghelie simplă ca aceea a lui Marcu pentru o primă întâlnire cu persoana lui Hristos; apoi, aceea a lui Ioan îl va face să pătrundă mai mult taina lui Hristos. După aceea ar fi bine să citească Faptele Apostolilor pentru a putea înţelege cum este trăită Evanghelia în comunitate şi în istorie. Apoi să citească prima epistolă a Sfântului Pavel către Corinteni, unde se vede pe viu o comunitate creştină, rod al evanghelizării. Numai atunci poate trece la Vechiul Testament, la formarea poporului ales, citind Ieşirea şi apoi Deuteronomul. La sfârşit, Leviticul, cartea lui Iezechiel, Apocalipsa, scrieri care pot fi înţelese numai de cei ce au parcurs întregul drum de cunoaştere a Bibliei. Chiar şi Facerea trebuie abordată cu cineva iniţiat, din cauza dificultăţii de a înţelege anumite pagini cu criteriile noastre. Indiferent care este ordinea citirii, important este să citim.

Lecturii Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să-i urmeze meditaţia, adică să ne întrebăm ce vrea să spună Sfântul Duh în acele cuvinte şi să ne lăsăm pătrunşi de acestea, pentru a înţelege ce doreşte Dumnezeu de la noi. Dacă vrem să fim mai puternici decât răul, trebuie să ne fixăm zilnic o perioadă de timp pentru a citi un fragment din Sfânta Scriptură. Apoi, trebuie să ancorăm Cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră şi să ne străduim a-l trăi în timpul zilei, mai ales în momentul încercării. A ancora Cuvântul lui Dumnezeu în inimă înseamnă a impregna cu acesta întreaga viaţă în aspectele ei determinante, precum şi în cele aparent nesemnificative. Cuvântul devine motor şi orientare a existenţei, grilă sigură pentru a interpreta evenimente personale şi exterioare, pentru a înţelege prezentul şi a fi călăuză pentru viitor. Ucenicul lui Hristos devine, astfel, un membru al Împărăţiei mesianice din Biblie.

Sfânta Scriptură trebuie citită zilnic. E bine să o punem la vedere ca să ne stimuleze să citim şi să ne rugăm. Ea nu este o carte de ţinut pe un raft al bibliotecii sau în fundul unei cutii, ci un obiect sacru, cel mai preţios dintre toate. Aşezată pe un suport care  s-o pună în valoare, în centrul casei, ne invită să o folosim în fiecare zi, ca pe o apă care astâmpără setea, ca pe o hrană care îi satură pe credincioşi. Păstrând un contact mai intens şi frecvent cu Cuvântul lui Dumnezeu, vom lăsa să acţioneze în noi forţa sa regeneratoare şi vindecătoare.

Sfânta Scriptură vindecă sufletul de insensibilitate, concentrează mintea risipită în gânduri multiple şi îi îngăduie să aducă roadele virtuţii. Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, lectura Bibliei este „o convorbire cu Dumnezeu” şi, prin acest fapt, ea oferă tuturor celor ce o practică o mângâiere duhovnicească. Scriptura, afirmă el, e „un adevărat rai al desfătărilor, superior şi preferabil celui dintâi, căci Dumnezeu nu l-a sădit pe acesta pe pământ, ci în sufletele credincioşilor”. Adăpându-ne din izvorul acestui rai duhovnicesc, ne vom elibera de tirania poftelor şi, cu sufletul curat, vom înainta pe calea desăvârşirii morale.

          † IRINEU

Arhiepiscop al Alba Iuliei