Acatistul Sfantului Cuvios Vasile de la Poiana Marului (+25 aprilie) – Sfant roman

După obişnuitul început, se zic:

Troparul Sfântului Vasile de la Poiana Mărului (glas 8)

Învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu, povăţuitorule al călugărilor, propovaduitorule al harului, dascălul rugăciunii minţii celei cu trezvie lucrate, Părinte Cuvioase Vasile, roagă pururea pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Întru tine, Părinte, cu osârdie, s-a mântuit cel dupa chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi, lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecator, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Părinte Vasile, duhul Tău.

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Celui ce a fost vas curat al Duhului Sfânt, îndreptătorul călugărilor, înălţimea cea strălucită a smereniei, cumpăna cea dreaptă a înfrânării şi solitorul cel tare al rugăciunii inimii, Cuviosului Părinte Vasile, să-i aducem rugăciuni pentru izbăvirea noastră şi să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioase Vasile, mare rugător al lui Hristos!

Icosul 1

De tânăr, te-ai arătat iubitor de viaţă călugărească, Părinte Vasile. Ai lepădat cu îndrăzneală toată grija cea lumească şi cu dragoste ai pornit pe calea cea aspră a sihăstriei. Pentru aceea, cu smerenie şi glas de bucurie, îţi cântăm:

Bucură-te, floare binemirositoare sădită în grădina vieţii sihăstreşti;

Bucură-te, cel ce pururi vorbeşti cu Iisus prin rugăciune;

Bucură-te, că întru nevoinţe ţi-ai petrecut, viaţa călugărească;

Bucură-te, că îngerilor te-ai asemănat prin vieţuire pustnicească;

Bucură-te, împreună-locuitorule cu sfinţii care au bineplăcut lui Dumnezeu;

Bucură-te, că din Munţii Buzăului ai făcut un Athos românesc;

Bucură-te, mare iubitor şi trăitor al învăţăturii Sfinţilor Părinţi;

Bucură-te, că te-ai hrănit din dumnezeieştile Scripturi;

Bucură-te, că întru tine numele lui Iisus s-a preamărit;

Bucură-te, că pe ucenici i-ai învăţat smerita vieţuire;

Bucură-te, cel ce pururea te rogi lui Dumnezeu pentru noi;

Bucură-te, Cuvioase Vasile, mare rugător al lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Cine nu te va ferici pe tine, Părinte Vasile, cel ce cu pricepere ai ştiut să alungi duhurile înşelăciunii prin viaţă curată şi plăcută lui Dumnezeu, căci ai strălucit ca o făclie în grădina Maicii Domnului – pe pământul românesc – unde ai cântat neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Luminător preastrălucit al călugărilor din mănăstirile româneşti ai fost, fericite Părinte. Căci pilda faptelor şi mireasma învăţăturilor tale au îndreptat pe mulţi către viaţa cea îmbunătăţită a împlinirii virtuţilor sihăstreşti. De aceea, primeşte şi de la noi laude ca acestea:

Bucură-te, pom răsădit în grădina neamului românesc;

Bucură-te, că prin tine s-a binecuvântat pământul ţării noastre;

Bucură-te, că noi, românii, te avem pururea rugător la Dumnezeu;

Bucură-te că te-ai făcut povăţuitor cinului călugăresc;

Bucură-te, că te afli în ceata celor iubitori de credinţă;

Bucură-te, că ţi-ai îndreptat paşii spre Ţara Românească;

Bucură-te, că în aceste ţinuturi ai binevestit pe Dumnezeu;

Bucură-te, că ai întărit obştile mănăstirilor noastre;

Bucură-te, că pe mulţi i-ai călăuzit pentru viaţa pustnicească;

Bucură-te, cel ce ai vieţuit pe plaiurile Buzăului;

Bucură-te, că la Poiana Mărului ai fost pildă de rugăciune pentru monahii;

Bucură-te, Cuvioase Vasile, mare rugător ai lui Hristos!

Condacul al 3-lea

Iubitor al rugăciunii lui Iisus şi trăitor în liniştea sihăstriei te-ai arătat, Părinte Cuvioase Vasile, şi, în trup fiind, te-ai învrednicit de la Dumnezeu să te îndulceşti din roadele bunătăţilor nepieritoare ale Împărăţiei cerurilor şi de vederea fericirii Raiului, cântând cu îngerii neîncetat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Chemat de Dumnezeu la treapta Preoţiei, Cuvioase Părinte Vasile, te-ai înfricoşat de această Sfânta Taină; pentru aceea, cu umilinţă, îţi strigăm:

Bucură-te, că vrednic ai fost de harul Preoţiei;

Bucură-te, că împreună cu îngerii ai slujit;

Bucură-te, că, prin evlavie, lui Dumnezeu te-ai dăruit;

Bucură-te, că pe mulţi i-ai împărtăşit de învăţături dumnezeieşti;

Bucură-te, că de mari daruri de la Dumnezeu te-ai învrednicit;

Bucură-te, cel ce viaţa ta ai închinat-o slujirii lui Hristos;

Bucură-te, că întru cele duhovniceşti tu străluceşti;

Bucură-te, că acum în ceruri slujeşti cu sfinţii;

Bucură-te, cel ce eşti cinstitor al Preoţiei lui Hristos;

Bucurş-te, podoaba de cinste a călugărilor evlavioşi;

Bucură-te, că la Poiana Mărului de mult folos ai fost ucenicilor tăi;

Bucură-te, Cuvioase Vasile, mare rugător al lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Prin tine, Cuvioase Părinte, mulţi călugări şi credincioşi au descoperit deprinderea rugăciunii lui Iisus prin care s-au umplut de harul dumnezeiesc, slăvind pe Hristos neîncetat. Pentru aceea, şi noi, cu glas de mulţumire, cântăm, împreună cu toţi sfinţii, lui Dumnezeu. Aliluia!

Icosul al 4-lea

Scară duhovnicească până la cer a fost, cu adevărat, viaţa ta, de Dumnezeu înţelepţite; căci cu lacrimile tale nerodirea pustiului o ai lucrat, iar cu rugăciunile te-ai ridicat până la asemănarea cu Dumnezeu pe cât este cu putinţă oamenilor; pentru aceea, cu bucurie, îţi aducem laude ca acestea:

Bucura-te, osârduitorule al neîncetatei chemări a numelui lui Iisus;

Bucură-te, că, prin rugăciune, cu duhul te-ai luminat;

Bucură-te, că sufletul Tău cu Dumnezeu l-ai unit;

Bucură-te, că, prin evlavie, liniştea sufletească ai dobândit;

Bucură-te, că, prin post, trupul împotriva ispitelor ţi-ai întărit;

Bucură-te, că de la tine iubirea de Dumnezeu am învăţat;

Bucură-te, că ne-ai povăţuit să ne rugăm Domnului cu luare-aminte;

Bucură-te, că pururea cu îngerii te-ai rugat;

Bucură-te, cel ce ai împletit rugăciunea cu munca;

Bucură-te, că pe vieţuitorii schiturilor i-ai învăţat smerita cugetare;

Bucură-te, cel ce la Athos pe Paisie Velicicovschi l-ai călugărit;

Bucură-te, Cuvioase Vasile, mare rugător al lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Cu bucurie, prealăudate Părinte, toate cetele călugărilor şi adunarea credincioşilor săvârşesc cinstita pomenirea ta; că te-ai îmbrăcat cu fapta cea bună ca un viteaz ostaş al lui Hristos, iar cu dragostea cea adevărată ţi-ai îngrădit viaţa ta plăcută îngerilor, care cântă împreună cu tine lui Dumnezeu. Aliluia!

Icosul al 5-lea

Pe îngerul cel pământesc plăcut lui Dumnezeu, pe Cuviosul Vasile, să-l lăudăm, după cuviinţă, astăzi, în Biserica lui Hristos, cântând unele ca acestea:

Bucură-te, luceafărul de dimineaţă ca aurul strălucitor;

Bucură-te, purtătorule de făclie al călugărilor;

Bucură-te, mlădiţa cea preafrumoasă a pustiului;

Bucură-te, trandafirul cel cu bun miros al sihaştrilor;

Bucură-te, povăţuitorule al celor rătăciţi;

Bucură-te, cămara cea cu bun miros a pustniceştilor nevoinţe;

Bucură-te, că ai biruit trufia trupului cea râvnitoare la cele de jos;

Bucură-te, că frumuseţea vieţii duhovniceşti ai dorit;

Bucură-te, că, prin rugăciune, a vorbi cu Hristos te-ai învrednicit;

Bucură-te, că de vederea luminii taborice te-ai umplut;

Bucură-te, că întru tine chipul lui Hristos a rodit;

Bucură-te, Cuvioase Vasile, mare rugător al lui Hristos!

Condacul al 6-lea

Ca şi văzătorul de Dumnezeu Moise, ai intrat în norul cel cu adevărat înţelegător al vedeniilor şi ai cunoscut că Dumnezeu se descoperă aceluia care se leapădă de sine şi lasă pe Hristos să vieze în inima şi în sufletul său, iar prin Duhul Sfânt cântă neîncetat. Aliluia!

Icosul al 6-lea

Prin tine, Cuvioase Părinte Vasile, viaţa călugărească de la Poiana Mărului s-a statornicit după rânduiala Athosului, unde postul şi rugăciunea sunt căile desăvârşirii, pe care, împlinindu-le cu dragoste, ne ridicăm la înălţimea cerului. De aceea, şi noi, străduindu-ne a le urma, te cinstim cu aceste cântări:

Bucură-te, că prin smerenie, ai biruit pe nevăzuţii vrăjmaşi;

Bucură-te, iubitorule de isihie călugărească;

Bucură-te, povăţuitorul iscusit al monahilor nevoitori;

Bucură-te, că ai statornicit în mănăstiri viaţa cea de obşte;

Bucură-te, că pe fraţii din mănăstiri spre viaţa duhovnicească i-ai călăuzit;

Bucură-te, că făgăduinţele călugăreşti pe mulţi i-ai învăţat;

Bucură-te, cel ai pus bună rânduială în mănăstirile de sub povăţuirea ta;

Bucură-te, cel ce ai avut în jurul tău mulţime de ucenici;

Bucură-te, mare iubitor al rugăciunii inimii;

Bucură-te, cinstea călugărilor de pretutindeni;

Bucură-te, podoabă duhovnicească a Eparhiei Buzăului şi Vrancei;

Bucură-te, Cuvioase Vasile, mare rugător al lui Hristos!

Condacul al 7-lea

Cunoscător şi împlinitor al Sfintelor Scripturi te-ai arătat, minunate Părinte Vasile, acestea ajutându-te să înţelegi lucrările lui Dumnezeu din firea lucrurilor şi să te sârguieşti în viaţa isihastă, spre unirea cu Hristos, cântând neîncetat. Aliluia!

Icosul al 7-lea

Ne minunăm de înţelepciunea ta, Cuvioase Părinte Vasile, pe care ai dovedit-o din belşug în înţelegerea Sfintelor Scripturi, de unde ai învăţat smerita cugetare întru Hristos. Pentru aceasta, cu evlavie, îţi cântăm:

Bucură-te, tâlcuitorule al Sfintelor Scripturi;

Bucură-te, păstrătorule al Sfintei Tradiţii;

Bucură-te, pururea cugetătorule la cuvântul lui Dumnezeu;

Bucură-te, împlinitorule al poruncilor evanghelice;

Bucură-te, îndemnătorule la trăirea învăţăturilor dumnezeieşti;

Bucură-te, că te-ai îmbogăţit din comoara Sfintelor Scripturi;

Bucură-te, cel ce ai găsit reazem puternic în scrierile sfinte;

Bucură-te, că te-ai adăpat din apa duhovnicească a Sfinţilor Părinţi;

Bucură-te, că din cuvântul cel plin de putere al lui Hristos te-ai înflăcărat;

Bucură-te, că în viaţa călugărească, după pilda Cuvioşilor Părinţi, ai vieţuit;

Bucură-te, că pe ai tăi ucenici cu iubirea frăţească a vieţui i-ai învăţat;

Bucură-te, Cuvioase Vasile, mare rugător al lui Hristos!

Condacul al 8-lea

Despărţindu-te de tulburările lumeşti, viaţa sihăstrească ai împlinit, Părinţilor Pustiei asemănându-te, plăcutule al lui Dumnezeu. Pentru aceasta, împreună cu dânşii, te cinstim, Cuvioase Vasile, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Văzând trăirea ta în liniştea sihăstriei, Prealăudate, Părinte, cu adevărat, am înţeles că viaţa pustnicilor fericită este. Căci, întrarmându-te cu dumnezeiescul dor, nerodirea pustiului ai schimbat-o în ogor dătător de roadă duhovnicească. Pentru aceea, îţi cântăm:

Bucură-te, cel ce, prin înfrânarea trupului, te-ai asemănat cu pustnicii;

Bucură-te, că te-ai făcut pilda sihaştrilor;

Bucură-te, că pe diavol cu postul şi cu rugăciunea l-ai ruşinat;

Bucură-te, că ai fost un mare vestitor al Filocaliei Părinţilor;

Bucură-te, că din învăţăturile Sfântului Grigorie Sinaitul te-ai adăpat;

Bucură-te, că de la Sfântul Isaac Sirul ai gustat dulceaţa rugăciunii lui Iisus;

Bucură-te, că de la Cuviosul Ioan Scărarul ai învăţat trezvia în rugăciune;

Bucură-te, că în toate ai urmat pe Sfinţii Părinţi;

Bucură-te, că din Poiana Mărului te-ai ridicat la cele cereşti;

Bucură-te, împreună-locuitorule cu sfinţii lui Dumnezeu în ceruri;

Bucură-te, cel ce pururea te rogi pentru mântuirea noastră;

Bucură-te, Cuvioase Vasile, mare rugător al lui Hristos!

Condacul al 9-lea

Împlinitor şi propovăduitor al virtuţilor creştineşti te-ai arătat, Cuvioase Părinte, iar tăria cuvintelor tale a înfrumuseţat cu strălucite podoabe pe credincioşii Bisericii strămoşeşti, care, urmând învăţăturilor tale, s-au deprins a cânta lui Dumnezeu, Celui în Treime lăudat: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Toate obştile călugăreşti pe care le-ai povăţuit, fericite Părinte Vasile, le-ai schimbat în oaze duhovniceşti de profundă trăire creştinească; de aceea, minunându-ne, îţi strigăm aşa:

Bucură-te, cel ce ne-ai lăsat cuvinte ziditoare de suflet;

Bucură-te, că mulţi prin ale tale învăţături s-au luminat;

Bucură-te, cel ce toată viaţa ţi-ai închinat-o rugăciunii şi scrierilor filocalice;

Bucură-te, că, precum o albină iubitoare de dulceaţa florilor, la citirea celor sfinte te-ai semănat;

Bucură-te, cel ce ai deprins pe credincioşi a pătrunde în taina sfintei rugăciuni;

Bucură-te, ctitor ales al multor mănăstiri cu rânduiala sfântă;

Bucură-te, că ucenicilor tăi le-ai poruncit să urmeze cu sfinţenie pravila călugărească;

Bucură-te, că spre desăvârşirea îngerescului chip i-ai povăţuit;

Bucură-te, că din Poiana Mărului o şcoală a rugăciunii curate ai făcut;

Bucură-te, că sihăstriile din Munţii Buzăului şi ai Vrancei le-ai îndrumat;

Bucură-te, Părinte al călugărilor şi povăţuitor al credincioşilor;

Bucură-te, Cuvioase Vasile, mare rugător al lui Hristos!

Condacul al 10-lea

Întocmai ca un înger ai vieţuit pe pământ, fericite Părinte, iar după mutarea ta la cele nepieritoare, fiind rânduit de Dumnezeu în ceruri, ai aflat împreună-vieţuire cu îngerii. De aceea, bucurându-te de slava cea negrăită, înalţi neîncetat cu cetele cereşti Prea Sfintei Treimi cântarea. Aliluia!

Icosul al 10-lea

Marele Apostol al neamurilor, Sfântul Pavel, a scris în dumnezeieştile Scripturi că sfinţii vor judeca lumea, iar psalmistul, sub insuflarea Duhului Sfânt, glăsuia că minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi; pentru aceea, şi noi, cunoscând că Dumnezeu te-a preamărit în ceruri, precum tu L-ai preamărit pe pământ, îngenunchind înaintea icoanei tale, Cuvioase Vasile, zicem aşa:

Bucură-te, cel ce în ceruri ţi-ai pregătit sălaşul veşniciei;

Bucură-te, că în cartea vieţii numele Tău se află scris;

Bucură-te, că mare har ai aflat înaintea lui Dumnezeu;

Bucură-te, că întru toate ai împlinit cuvântul Evangheliei;

Bucură-te, că ne-ai învăţat a cugeta la cele cereşti;

Bucură-te, cel ce ne-ai povăţuit că ascultarea este de mare preţ;

Bucură-te, că, prin purtare de grijă ucenici în douăsprezece mănăstiri buzoiene şi vrâncene ai rânduit;

Bucură-te, că, prin tine, Poiana Mărului a devenit loc mult iubit;

Bucură-te, că numărul Sfinţilor Români l-ai sporit;

Bucură-te, cel ce pururea te rogi pentru uşurarea necazurilor noastre;

Bucură-te, cel ce mijloceşti pentru mântuirea tuturor;

Bucură-te, Cuvioase Vasile, mare rugător al lui Hristos!

Condacul al 11-lea

Cale spre ceruri a fost viaţa ta, Cuvioase Părinte Vasile, pe care ai urcat, prin virtuţi, până la Dumnezeu, Căruia se cuvin toată slava şi închinăciunea, iar de la noi cuvenita cântare îngerească: Aliluia!

Icosul al 11-lea

După truda vieţii sihăstreşti, întraripat fiind de dragostea lui Hristos, ai ajuns în ceruri, acolo primind plata ostenelilor tale, fericite Părinte. Şi, strălucind în lumina cea negrăită a slavei lui Dumnezeu, nu înceta să mângâi pe fiii tăi care se nevoiesc în iureşul necazurilor vieţii şi care strigă aşa:

Bucură-te, că viaţa ta a fost o neîncetată jertfă sfântă;

Bucură-te că ţi-ai pregătit comori în ceruri din ale tale fapte bune;

Bucură-te, că, prin moarte, te-ai mutat cu sufletul la cele cereşti;

Bucură-te, că ne-ai învăţat să ne lepădăm de cele lumeşti;

Bucură-te, că, prin viaţa ta, ne-ai dat pildă de smerenie;

Bucură-te, cel ce pe călugări la deasa spovedanie şi la împărtăşire i-ai povăţuit;

Bucură-te, că ne-ai învăţat să cugetăm la cele de sus;

Bucură-te, cel ce prin testament ai lăsat rânduială sfântă în mănăstiri;

Bucură-te, că, prin sfintele tale rugăciuni, de ispite şi necazuri ne fereşti;

Bucură-te, cel ce ne-ai îndemnat să ne ridicăm din întinăciunea păcatelor;

Bucură-te, mângâierea monahilor şi a credincioşilor osârduitori;

Bucură-te, Cuvioase Vasile, mare rugător al lui Hristos!

Condacul al 12-lea

Propovăduitor al rugăciunii inimii şi învăţător al înfrânării te-ai arătat pe tine, Cuvioase Părinte Vasile; pentru ale tale multe osteneli, lumea te cinsteşte după cuviinţă, dând slavă lui Dumnezeu, Căruia şi noi Îi cântăm. Aliluia!

Icosul al 12-lea

Luminător al dreptei credinţe şi chip blândeţilor te-ai adeverit pe tine, Cuvioase Părinte Vasile, de care minunându-ne, cu glas de bucurie, îţi strigăm aşa:

Bucură-te, cel ce locuieşti în ceruri dimpreună cu toţi sfinţii;

Bucură-te, cei ce din pruncie ai fost hrănit cu pâinea vieţii;

Bucură-te, că mai presus de toate ai ales calea îngerească a călugăriei;

Bucură-te, că la Dumnezeu ai cugetat ziua şi noaptea prin rugăciune;

Bucură-te, cel ce ai gustat din bucuria Raiului aici pe pământ prin viaţa duhovnicească;

Bucură-te, cel ce ne-ai insuflat duhul rugăciunii lui Iisus;

Bucură-te, că rugăciunile tale ca o tămâie de bună mireasmă la ceruri s-au înălţat;

Bucură-te, cel ce ţi-ai agonisit în candela sufletului untdelemnul bucuriei;

Bucură-te, cel ce ai învăţat pe toţi să ceară milă lui Dumnezeu;

Bucură-te, că purtând Crucea lui Hristos te-ai întărit sufleteşte;

Bucură-te, îndrumătorule duhovnicesc al vestitului Stareţ Paisie de la Neamţ;

Bucură-te, Cuvioase Vasile, mare rugător al lui Hristos!

Condacul al 13-lea

O, de trei ori fericite, Cuvioase Părinte Vasile, podoaba cea aleasă a călugărilor, bucuria cea sfântă a pustnicilor, stâlpul cel neclintit al răbdării, trâmbiţa cea netăcută a rugăciunii inimii, îngerească minte care ai înmulţit talantul încredinţat de Hristos, auzi-ne pe noi, nevrednicii, care suntem cuprinşi de tot felul de necazuri şi de ispite, şi te roagă lui Dumnezeu să ne învrednicească, la vremea potrivită de cereasca Sa Împărăţie, că neîncetat, împreună cu îngerii, să cântăm Prea Sfintei Treimi: Aliluia!

(acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic iarăşi

Icosul 1: “De tânăr…” şi

Condacul 1: “Celui ce a fost vas curat …”

şi otpustul

Şi apoi se citeşte această

RUGĂCIUNE

Sfinte Cuvioase Părinte Vasile, alesule al lui Dumnezeu şi moştean al Împărăţiei cerurilor, care împreună cu îngerii şi cu sfinţii vieţuieşti, pe tine te rugăm cu lacrimi şi cu umilinţă: izbăveşte-ne, prin sfintele tale rugăciuni, de mulţimea ispitelor şi a necazurilor, de poftele cele vătămătoare ale trupului şi de gândurile cele rele care se abat asupra noastră. Fii rugătorul celor din mănăstiri, care, din iubire şi credinţă faţă de Domnul Iisus Hristos, au lăsat toată grija cea lumească, pentru ca, împreună cu tine, să slujească mereu lui Dumnezeu în viaţa pustnicească. Tu eşti şi mijlocitor pentru cei din lume care cinstesc numele lui Iisus Hristos şi Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească. Către tine, Cuvioase Părinte, îndreptăm această smerită rugăciune, pe care să o duci înaintea Tatălui ceresc ca pe o tămâie cu bună mireasmă. Fă-ne să avem în minte şi în inimă rugăciunea lui Iisus. Uneşte pe toţi creştinii în aceeaşi credinţă dreptmăritoare şi ne învredniceşte să dobândim fericirea Raiului, în veci. Amin!

Acatistul Sfantului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului (+11 iunie)

Troparul Sf. Ierarh Luca, glasul al III-lea:

Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă a călugărilor şi a mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1:

Veniţi, iubitorilor de sfinţi, cu căldură să lăudăm pe păstorul cel de Dumnezeu luminat al Simferopolei şi doctorul preaales: că în Rusia vieţuind ca un înger numele cel dumnezeiesc al lui Hristos a mărturisit; pentru care strigăm: Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Icosul 1:

Înger te-ai arătat, Părinte, în vremurile din urmă, între oamenii necăjiţi: că viaţă îndumnezeită ducând pe pământ, Sfinte Ierarhe Luca, dreptar te-ai făcut cu adevărat clerului şi mirenilor, pentru care strigăm ţie unele ca acestea:

Bucură-te, cel cu care se laudă toată Rusia;

Bucură-te, vas al cucerniciei;

Bucură-te, dreptar al păstoririi oamenilor;

Bucură-te, că pe Hristos bărbăteşte ai mărturisit;

Bucură-te, că vindeci neputinţele muritorilor;

Bucură-te, că legiuita căsnicie ai iubit;

Bucură-te, că odraslele ţi le-ai luminat;

Bucură-te, laudă sfinţită a credincioşilor;

Bucură-te, podoaba cinstiţilor episcopi;

Bucură-te, carte a cereştilor obiceiuri;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 2:

Moaştele sfinţilor din Kiev văzând, desfătările lumeşti ai urât şi către stadia credinţei îndreptându-te, Sfinte Luca, neabătut, cu bucurie strigai, prealăudate, cântarea îngerească: Aliluia!

Icosul 2:

Amândouă cunoaşterile având, pe cea lumească şi pe cea dumnezeiască, întunericul celor fără de Dumnezeu ai risipit, şi cu meşteşugul doctorilor îndeletnicindu-te, Sfinte Luca, cu ajutorul harului în nenumărate rânduri ai vindecat neputinţele muritorilor, drept care strigăm ţie unele ca acestea:

Bucură-te, scularea celor ce pătimesc;

Bucură-te, îmbărbătarea celor ce se tânguiesc;

Bucură-te, încetarea durerilor anevoie de vindecat;

Bucură-te, ridicarea oamenilor bolnavi;

Bucură-te, întărirea neclintită a celor cu frică de Dumnezeu;

Bucură-te, turn neclătinat al binecredincioşilor creştini;

Bucură-te, al doctorilor călăuzitor;

Bucură-te, cel ce înaripezi inimile celor nedreptăţiţi;

Bucură-te, cel ce rosteşti cuvintele înţelepciunii;

Bucură-te, cel ce închizi gurile celor fără de Dumnezeu;

Bucură-te, lăudător al Maicii Domnului;

Bucură-te, cela ce dobori pe vrăjmaşii ei;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 3:

Slava celor trecătoare şi nestatornice urând, ai îndrăgit nectarul înţelepciunii şi ca o albină iubitoare de osteneală ai cules, Sfinte Părinte Luca, mierea cunoştinţei dumnezeieşti, preacinsitite, lui Hristos Domnului tău, cântând: Aliluia!

Icosul 3:

Dumnezeiască râvnă câştigând în sineţi, cele mai bune ai voit să cunoşti: că pe Hristos îndrăgind din toată inima, Sfinte Luca de Dumnezeu cinstite, har de sus ai primit, care insuflă pe toţi să strige ţie:

Bucură-te, prietenul adevărului;

Bucură-te, sfeşnicul cunoştinţei dumnezeieşti;

Bucură-te, dreptarul cel întocmai al ştiinţei tămăduirii;

Bucură-te, următor al doctorilor fără de arginţi;

Bucură-te, viţă cu multă roadă a viei lui Hristos;

Bucură-te, carte cu multe foi a înţelepciunii;

Bucură-te, că străluceşti ca o nouă stea;

Bucură-te, că vas al harului eşti;

Bucură-te, îndreptător precinstit al celor căsătoriţi;

Bucură-te, vas al uşurării celor bolnavi;

Bucură-te, întăritor al celor pe nedrept învinuiţi;

Bucură-te, cădere a potrivnicilor lui Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 4:

Cu dumnezeiască râvnă haina preoţiei ai îmbrăcat ca un înger, Sfinte Luca, şi în mijlocul unui neam stricat ai lucrat, de Dumnezeu înţelepţite, poruncile Domnului tău, îndemnând pe cei dimpreună cu tine să cânte pururea cântarea: Aliluia!

Icosul 4:

Auzit-ai glasul Domnului poruncind să ne ducem crucea cu bucurie: pentru aceasta toate necazurile, temniţele şi chinurile ai răbdat, Sfinte Luca, întărind turma ta, care cântă ţie cu veselie:

Bucură-te, urmaş al Apostolilor;

Bucură-te, slujitor al suferinzilor;

Bucură-te, chirurg al bolilor trupului;

Bucură-te, tămăduitor al bolilor duhului;

Bucură-te, dimineaţă prealuminată a vieţii slobode;

Bucură-te, certare neînduplecată a nedumnezeirii cumplite;

Bucură-te, că fără teamă necazurile ai îndurat;

Bucură-te, că te-ai depărtat cu bună îndrăznire de răutate;

Bucură-te, podoabă a poporului Rusiei;

Bucură-te, cel ce baţi pe amarii demoni;

Bucură-te, cel ce bagi cutremur în făcătorii de rele;

Bucură-te, spaima multor nelegiuiţi;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 5:

Nesuferind să fie scoasă icoana Născătoarei de Dumnezeu, ocară ai primit de la cei fără de Dumnezeu: că ai vrut să ai, Sfinte Luca, ajutătoare în meşteşugul tău puterea ei cea curată şi lui Hristos ai cântat, înţelepte, lauda: Aliluia!

Icosul 5:

Ierarh al Domnului te-ai arătat, cu dumnezeiască chemare, ca să paşti cetele credincioşilor şi la tunderea în monahism numele Sfântului Apostol Luca în chip minunat ai luat, pentru care, veselindu-ne, strigăm ţie din inimă:

Bucură-te, veselia episcopilor;

Bucură-te, cinstea monahilor;

Bucură-te, pildă pentru cei feciorelnici;

Bucură-te, întărire a celor căsătoriţi;

Bucură-te, că ai îmbrăcat haina sfântă;

Bucură-te, că împotrivirile casnicilor tăi nu le-ai luat în seamă;

Bucură-te, cela ce ai săvârşit Jertfa înfricoşătoare;

Bucură-te, cela ce ai dorit împărăţia cerurilor;

Bucură-te, turn înalt al credincioşilor din Taşkent;

Bucură-te, fulger care loveşti nebunia necredincioşilor;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare !

Condacul 6:

Ca un leu de puternic, uneltirile necredincioşilor desăvârşit le-ai surpat, preafericite, şi în trupul tău, ca un rob al lui Dumnezeu, ai purtat rănile lui Hristos şi ai plinit lipsurile necazurilor Lui, strigând: Aliluia!

Icosul 6:

Neabătut te-ai luptat să păzeşti Biserica nestricată de vătămarea fraţilor mincinoşi; că tu, ca un episcop al lui Hristos, schismele clericilor ai înlăturat. Pentru aceasta ortodocşii te cinstesc, Sfinte, strigând:

Bucură-te, limbă a adevărului;

Bucură-te, stricare a necredinţei;

Bucură-te, a clericilor fără de rânduială mustrare;

Bucură-te, îndreptător al sfinţitei preoţimi;

Bucură-te, că înlături fără cruţare necurăţia eresurilor;

Bucură-te, că grabnic ai dat în vileag schisma cea urâtă de Dumnezeu;

Bucură-te, gură a acriviei dogmelor;

Bucură-te, băutură prea dulce a iconomiei;

Bucură-te, că prin tine au fost biruiţi demonii;

Bucură-te, că de tine s-au veselit îngerii;

Bucură-te, luminător al întregii Biserici;

Bucură-te, izbăvitor al Rusiei din rătăcire;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 7:

Singur rămânând în surghiunuri, Sfinte, înălţai lui Hristos cântare şi sămânţa vieţii, Părinte, ca un înţelept plugar aruncai în suflete, iar secerând belşug de spice, strigai: Aliluia!

Icosul 7:

Ca pe un nou ierarh şi doctor dumnezeiesc, vistierie a harului lui Hristos, mărturisitor al dogmelor şi păstor al Crimeei prealăudat, te cinstim cu toţii, Sfinte Luca, strigând întru veselie:

Bucură-te, călăuzitor al Taşkentului;

Bucură-te, hrănitor al celor flămânzi;

Bucură-te, că prin tine a primit sfinţire Siberia;

Bucură-te, că prin tine bărbaţii închişi au primit izbăvire;

Bucură-te, că prin multe locuri ale Rusiei ai pribegit;

Bucură-te, că în lanţuri, ca un răufăcător, multe ai pătimit;

Bucură-te, că de tine s-au înspăimântat cugetătorii de rele trimişi în taină;

Bucură-te, dumnezeiască linişte a celor osândiţi împreună cun tine;

Bucură-te, că prin tine şi-au căpătat vederea cei orbi;

Bucură-te, că prin tine au fost păziţi pruncii;

Bucură-te, lauda preoţilor cinstiţi;

Bucură-te, cutremur al celor nelegiuiţi;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 8:

Ca un străin între străini ai fost socotit, Părinte, viaţă străină petrecând: căci ca un venetic mutându-te dintr-o cetate a Rusiei în alta, Fericite, numele cel mare al lui Hristos l-ai propovăduit cu tărie, strigând: Aliluia!

Icosul 8:

Socotit-ai sfânta credinţă a lui Hristos, Părinte, bogăţie mai presus de toate bogăţiile şi ca pe un mărgăritar ai arătat-o credincioşilor, Sfinte. Pentru aceasta cu dragoste cântăm ţie cântare de mulţumire:

Bucură-te, arhiereu fără de arginţi;

Bucură-te, împreună-cetăţean al cetelor de sus;

Bucură-te, tovarăş bun în surghiunul amar;

Bucură-te, priceput doctor al bolilor de ochi;

Bucură-te, că ai alungat pe ispititorii cei nevăzuţi;

Bucură-te, vindecarea orbilor;

Bucură-te, că necredincioşii nu te puteau suferi;

Bucură-te, îndreptătorul preotului Martin;

Bucură-te, că ai adus la credinţă ţinuturile din miazănoapte;

Bucură-te, laudă a răbdării întru credinţă;

Bucură-te, cântare de bucurie întru necazuri;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 9:

Toată cetatea Turuhanskului s-a ridicat pentru tine, de Dumnezeu purtătorule, şi te-a cerut: că, aflând de mulţimea faptelor bune şi a vindecărilor săvârşite de tine, slăveau pe Domnul, Cel ce te-a proslăvit pe tine, strigând: Aliluia!

Icosul 9:

Cuvinte ale cunoştinţei de Dumnezeu, învăţături ale bunei credinţe şi dogme ortodoxe vărsa gura ta, Părinte, şi curgerea neştiinţei, Sfinte Luca, o ai oprit, luminând pe cei dimpreună cu tine, care strigă unele ca acestea:

Bucură-te, luminătorul celor învăţaţi;

Bucură-te, nimicitorul vrăjmaşilor întunecaţi;

Bucură-te, veselia celor ajutaţi de tine;

Bucură-te, mângâierea slujitorilor lui Hristos;

Bucură-te, pom cu roade multe şi frumoase;

Bucură-te, floarea preabineînmiresmată a sfinţilor lui Dumnezeu;

Bucură-te, că peste puterile vrăjmaşe călcat-ai cu îndrăzneală;

Bucură-te, că pe cugetătorii de rele în vileag i-ai dat fără teamă;

Bucură-te, semn de biruinţă al învăţăturii dumnezeieşti;

Bucură-te, că prin tine află odihnă cei suferinzi;

Bucură-te, că în surghiun cu bucurie te-ai nevoit;

Bucură-te, că ai împodobit locaşurile sfinte;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 10:

Cugetare sănătoasă având, cu bucurie ai suferit tânguirile trupului, Sfinte Ierarhe. Că în focul multor ispite ca aurul te-ai luminat, Sfinte Luca slăvite, şi cu adevărat pildă te-ai făcut nouă, celor care strigăm: Aliluia!

Icosul 10:

Îngrădit fiind cu lucrările lui Hristos cele sfinte, nebunia necredincioşilor cea te multe feluri o ai surpat, Sfinte Luca slăvite, şi pe culmile harului ai suit, minunate lucruri săvârşind pentru poporul ce cântă ţie:

Bucură-te, că ai fost legat pentru Domnul;

Bucură-te, propovăduitorule al mântuirii;

Bucură-te, că ai îmbrăcat haina celor întemniţaţi;

Bucură-te, că în cumplitele închisori ai sălăşluit;

Bucură-te, că ai risipit uneltirile zbirilor;

Bucură-te, că ai nimicit cursele dracilor;

Bucură-te, că pe necredincioşi i-ai întors spre cele mai bune;

Bucură-te, că ai însufleţit pe cei osândiţi împrueună cu tine;

Bucură-te, al rasei fierbinte apărător;

Bucură-te, al multor minuni mijlocitor;

Bucură-te, iubitor al rugăciunii către Hristos;

Bucură-te, al semnelor rele nimicitor;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 11:

Către cele de sus înălţându-ţi ochii, mintea şi inima, Sfinte Ierarhe, iar dimpreună cu ele şi mâinile, mila lui Hristos căutai în rătăcirile din surghiun, fericite, strigând: Aliluia!

Icosul 11:

Foc ce a luminat cu razele sale cetatea Simferopole şi toate ţinuturile din jur te-ai arătat la bătrâneţe, Sfinte Luca, şi ai sfinţit poporul de Dumnezeu iubitor, cela ce a rămas nestrămutat în credinţă şi aduce ţie laude ca acestea:

Bucură-te, dreptar al purtătorilor de rasă;

Bucură-te, că ai fost de un obicei cu Apostolii;

Bucură-te, părtaş al tainelor lui Hristos;

Bucură-te, că ai certat pe clericii nesupuşi;

Bucură-te, pildă însufleţită a cinului sfinţit;

Bucură-te, icoană preaaleasă a episcopilor binecinstitori;

Bucură-te, că de săraci ca un iubitor de oameni ţi-ai amintit;

Bucură-te, că pe credincioşi i-ai învăţat cele plăcute lui Dumnezeu;

Bucură-te, că eşti vrednic de bune laude;

Bucură-te, că mijloceşti noi semne;

Bucură-te, pildă de arhipăstor bun;

Bucură-te, păstor al poporului iubitor de Hristos;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 12:

Har de sus având, la bătrâneţe ai fot luat de pe pământ la cele de sus şi alergarea bine ai săvârşit, cu cetele puterilor înţelegătoare fiind, slăvite Luca, socotit şi dimpreună cu acestea cântând: Aliluia!

Icosul 12:

Laudă cântând ţie, cu credinţă ne închinăm sfintelor tale moaşte, de Dumnezeu purtătorule, că precum un izvor de har tămăduieşti bolile celor ce cinstim vieţuirea ta, pentru care strigăm ţie unele ca acestea:

Bucură-te, bărbat purtător de semne;

Bucură-te, vindecător al rănilor aducătoare de moarte;

Bucură-te, lance nefrântă a doctorilor;

Bucură-te, lăcaş preafrumos al episcopilor;

Bucură-te, sălaş neprihănit al dragostei lui Hristos;

Bucură-te, nume preadulce casnicilor lui Dumnezeu;

Bucură-te, ca ai primit cununa ce nu se ofileşte;

Bucură-te, că ai gonit taberele drăceşti;

Bucură-te, alungare a toată răutatea;

Bucură-te, dulce cântare a toată Rusia;

Bucură-te, mângâietor al sfintelor mănăstiri;

Bucură-te, cel ce ne întăreşti şi pe noi, sărmanii;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 13:

O, prealăudate părinte, culme a episcopilor şi rugător pentru toată lumea, nu înceta a mijloci pe lângă Hristos ca să ne dăruiască iertare de păcate, încât să strigăm fierbinte: Aliluia ! (de 3 ori)

Rugăciune pentru bolnav:

Sfinte Ierarhe mărturisitor, învăţătorule al adevărului şi doctore fără de arginţi, Sfinte Luca, ţie plecăm genunchii sufletului şi ai trupului şi, căzând la cinstitele şi tămăduitoarele tale moaşte, pe tine te rugăm, precum fiii pe tatăl lor: auzi-ne pe noi, păcătoşii, cinstite părinte, şi du rugăciunea noastră la milostivul şi iubitorul de oameni Dumnezeu, ca unul care stai înaintea Lui dimpreună cu toţi sfinţii. Credem că ne iubeşti cu aceeaşi dragoste cu care i-ai iubit pe fraţii tăi, când vieţuiai în această lume.

Meşteşugul doctorilor stăpânind, în multe rânduri cu ajutorul harului suferinţele celor bolnavi ai vindecat, iar după cinstita ta adormire, Stăpânul tuturor a arătat moaştele tale izvor de tămăduire: că felurite neputinţe se vindecă şi putere se dăruieşte celor ce cu evlavie le sărută şi cer dumnezeiasca ta mijlocire.

Pentru aceasta ne rugăm ţie cu căldură, care ai primit harul tămăduirilor: pe fraţii noştri (N) cei bolnavi şi cumplit înfivoraţi de suferinţă cercetează-i şi vindecă-i de neputinţele care îi stăpânesc.

Cu totul cinstite şi preasfinte părinte Luca, nădejdea celor bolnavi, care zac în patul durerii, nu uita pe fraţii noştri (N) şi dăruieşte-le vindecare, iar nouă tuturor cele spre bucurie, ca şi noi dimpreună cu tine să slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, o Dumnezeire şi o Împărăţie, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

SURSA: http://www.sfantulioanrusul.ro/

Acatistul Sfantului Ioan Rusul (+27 mai)

După obişnuitul început, se zic:

Condacele şi Icoasele
Condacul 1:
Veniţi, credincioşilor, să-l lăudăm pe cel care, rob fiind, a stăpânit peste patimi! Veniţi sa-l lăudăm pe cel în care s-a oglindit Răsăritul Răsăriturilor! Celui care din Rusia a fost adus, ca să împartă lumii întregi bincuvântările lui Dumnezeu, să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Icosul 1:
Hrănitu-te-ai din tinereţe cu lumina adevărului, o, prea minunatule Ioane, sorbind dulceaţa învăţăturilor dumnezeieşti. Ai urmat cuvântul Celui Ce a zis: „Cine crede în Mine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”, şi pentru aceasta noi te lăudăm:
Bucură-te, podoabă a Bisericii soborniceşti, Mireasa lui Hristos;
Bucură-te, masă duhovnicească a celor doritori de curăţenie;
Bucură-te, odraslă sfântă a pământului rusesc trimisă la tainic apostolat;
Bucură-te, moştenitor al înfrânării Cuvioşilor Antonie şi Teodosie de la Pecerska;
Bucură-te, că ai crescut într-o familie binecredincioasă;
Bucură-te, că ai luptat împotriva turcilor hulitori ai lui Hristos;
Bucură-te, că nu te-ai biruit de deznădejde când ai primit crucea robiei;
Bucură-te, că întărit fiind de Dumnezeu ai răbdat bătăi nenumărate;
Bucură-te, că scuipările nu au întinat frumuseţea ta lăuntrică;
Bucură-te, piatră de care s-au sfărâmat sfaturile cele nelegiuite ale chinuitorilor;
Bucură-te, că deşi ţi-au ars părul şi pielea capului, nu te-ai plecat lor;
Bucură-te, că ai fost vrednic urmaş al cetelor de mucenici şi muceniţe;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 2-lea:
„Cine poate să mă despartă de dragostea Hristosului meu? Ca rob ascult poruncile tale, dar în credinţa mea în Domnul Hristos nu îmi eşti tu stăpân. Îmi amintesc pătimirile Sale şi sunt bucuros să primesc şi eu cele mai cumplite chinuri, dar de al meu Iisus Hristos nu mă lepăd”, i-ai spus stăpânului turc, cântând în inima ta: Aliluia!

Icosul al 2-lea:
Au părăsit dreapta credinţă cei care s-au temut de suferinţă şi cei iubitori de desfătări, primind învăţăturile rătăcite ale lui Mahomed, dar tu te-ai arătat ca un nou Ilie, neplecându-ţi genunchii la dumnezeu străin. Rugându-te să păzeşti turma lui Hristos de orice înşelare, te cinstim ca pe un părinte al nostru:
Bucură-te, că nu ai cârtit împotriva lui Dumnezeu pentru pătimirile tale;
Bucură-te, că ai primit răstignirea voii tale prin loviturile celor ce te prigoneau;
Bucură-te, cel ce unindu-te cu Hristos te-ai asemănat Lui;
Bucură-te, că deşi ai fost pus să trăieşti între animale, ai vieţuit îngereşte;
Bucură-te, că prin nevoinţele tale grajdul se umplea de bună-mireasma;
Bucură-te, că sfinţindu-l prin rugăciune, nu ai primit să te muţi din el;
Bucură-te, că te împărtăşeşti în fiecare săptămână cu Sfintele Taine;
Bucură-te, că ai purtat cu sfială şi smerenie numele Botezătorului;
Bucură-te, că ai purtat în minte şi în inimă pilda sa jertfelnică;
Bucură-te, că fără tulburare din furtuna încercărilor ai ieşit;
Bucură-te, că prin statornicia în credinţă eşti pildă tuturor;
Bucură-te, candela care ai ars cu undelemnul răbdării;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 3-lea:
Nu numai credincioşii au priceput sfinţenia vieţuirii tale, ci şi închinătorii lui Allah, căci prin rugăciune ai trimis stăpânului tău o farfurie cu mâncare, din Procopie până la Mecca, pe care lucru neputând să-l înţeleagă, toţi au strigat: Aliluia!

Icosul al 3-lea:
Nimic nu este cu neputinţă celor ce cred cu tărie că Făcătorul cerului şi al pământului degrabă plineşte rugăciunile lor. Chiar de nu am văzut cu ochii trupeşti, dar cu inima credem că ai făcut şi ceea ce părea cu neputinţă, numai pentru a arăta stapânului tău şi celor dimpreună cu el puterea Domnului tău. Pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că nu te-ai îndoit în credinţa ta, având nădejde neclintită în Dumnezeu;
Bucură-te, că de la Procopie la Mecca ai trimis o farfurie cu mâncare;
Bucură-te, că deşi turcii au râs de tine, ai simţit binecuvântarea cerească;
Bucură-te, că stăpânul tău întorcându-se acasă a început să te cinstească;
Bucură-te, că până şi cei întunecaţi la minte au priceput sfinţenia ta;
Bucură-te, că la înmormântarea ta au venit chiar şi musulmani şi armeni;
Bucură-te, că din rânduială cerească farfuria aceea este şi astăzi semn al minunii săvârşite de tine;
Bucură-te, că după multe veacuri arătându-te femeii la care se afla farfuria i-ai cerut să o aducă la biserică;
Bucură-te, că cei care cereau semne şi minuni au primit cu prisosinţă;
Bucură-te, că te-ai asemănat proorocilor din legea cea veche;
Bucură-te, stavila care opreşti rătăcirile şi izgoneşti lupii de la turma cea cuvântătoare;
Bucură-te, că pe toţi i-ai copleşit prin virtuţile şi minunile tale;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 4-lea:
Nu a ţinut Dumnezeu lumina ascunsă sub obroc, ci a rânduit ca moaştele tale întregi şi bine mirositoare să fie primite de credincioşi ca o pecete a binecuvântarii tale. Pentru care şi noi, bucurîndu-ne cu cei care s-au atins de ele, Îi cântăm Celui care dă adevărata viaţă celor care cred în El: Aliluia!

Icosul al 4-lea:
Degeaba a încercat vrăjmaşul mântuirii, diavolul, să nimicească prin foc moaştele tale, căci trupul tău s-a mişcat în mijlocul flăcărilor ca şi cum nu s-ar fi cunoscut moartea. Turcii care au văzut aceasta s-au înfricoşat şi au fugit, lăsând în urmă odoarele bisericii pe care vroiau să le fure, iar creştinii s-au umplut de mirare, cântându-ţi:
Bucură-te, nou Ilie prin râvna către cele cereşti;
Bucură-te, că la fel ca acela te-ai lăsat mistuit de dragostea Sfântă;
Bucură-te, că nu îmbrăcămintea, ci trupul tău ne-ai lăsat nouă ca acoperământ;
Bucură-te, că deasupra mormântului tău a strălucit o lumina cerească;
Bucură-te, că găsind moaştele tale, credincioşii au tresăltat cu duhul;
Bucură-te, că toţi cei ce le săruta, iau binecuvântare;
Bucură-te, că închinându-se lor, găsesc scăpare din frământările lor;
Bucură-te, că ele sunt mărturie că Domnul pe care L-ai slujit este adevăratul Dumnezeu;
Bucură-te, că El a dat viaţa moştelor tale când au fost aruncate în foc;
Bucură-te, că trupul tău s-a mişcat în mijlocul flăcărilor;
Bucură-te, că a rămas nevătămat, arătând sfinţenia ta;
Bucură-te, că a fost adus în Grecia, pentru a fi martor al minunilor tale;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 5-lea:
Cine ştie mulţimea minunilor tale? Cine cunoaşte câtă mulţime de oameni ai ajutat spre slava Dumnezeului părinţilor noştri? Doar o mică parte din lucrările tale aflând noi, Îi mulţumim Celui Ce te-a proslăvit între cei iubiţi ai Săi, şi Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea:
Nou Doctor fără-de-arginţi fiind, urmând Doctorului sufletelor şi al trupurilor, nu ai pregetat să sari în ajutorul bolnavilor care te-au chemat cu credinţă, ci le-ai adus grabnică tămăduire. Iar noi, auzind acestea, te lăudăm aşa:
Bucură-te, împreună cu Cosma şi Damian, cu Chi şi Ioan;
Bucură-te, cu toţi doctorii fără-de-plată;
Bucură-te, că nu de la tine, ci de la Domnul ai adus izbăvire din dureri;
Bucură-te, vistierie nesfârşită de tămăduiri;
Bucură-te, că celui paralitic de zece ani i-ai vindecat picioarele;
Bucură-te, că el nu a şovăit a merge la biserica ta să îţi mulţumească;
Bucură-te, că prin mir ai dat sănătate unei femei bolnave;
Bucură-te, de laudele celor cinci copii ai ei;
Bucură-te, că asculţi rugăciunile copiilor pentru părintii lor;
Bucură-te, că Atanasia a adus bărbatului ei aghiasma şi ulei din candela ta;
Bucură-te, că ungându-se cu credinţă, acestuia i s-a tămăduit pieptul;
Bucură-te, alinătorul durerilor celor în suferinţă;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 6-lea:
Un bolnav din Atena a refuzat să primească ajutorul doctorului, temându-se că îşi va pierde viaţa, dar tu te-ai arătat în vis nepoatei sale, îndemnând-o să-l trimită la acela pentru tămăduire. Auzind că nu i se va întâmpla nimic rău şi că vei ţine chiar tu mâna celui care îl va opera, el a primit cu încredere sfatul tău şi a aflat tămăduirea, pentru care a cântat Domnului cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 6-lea:
Vindecând prin harul lui Dumnezeu boli de nevindecat, deşi nu ai învăţat de la oameni meşteşugul doctoricesc, te-ai arătat mai iscusit decât cei ce şi l-au însuşit pe acesta prin ştiinţa lumească. Iar cei ce cunosc puterea ajutorului tău îţi cântă:
Bucură-te, vas de mir neîmpuţinat şi de sănătate izvorâtor;
Bucură-te, venind în sprijinul celor neputincioşi pe care îi bântuiesc deznădejdea;
Bucură-te, cel ce prin suferinţele tale ai primit darul de a alina suferinţele celor aflaţi în nevoi;
Bucură-te, că ai îndepărtat cheagurile de sânge din capul Vasulei;
Bucură-te, că unui copil i-ai tămăduit picioarele paralizate;
Bucură-te, că mama căruia i-ai vindecat copiii a venit să îţi mulţumească;
Bucură-te, cel ce vindeci copiii încercaţi de boală;
Bucură-te, că părinţii lor aleargă la tine cu nădejde;
Bucură-te, că unei bătrâne gârbove i-ai îndreptat spatele;
Bucură-te, că în chip de doctor te-ai arătat unui medic necredincios;
Bucură-te, că vindecându-se de cancer, acesta a crezut în Dumnezeu;
Bucură-te, că ai izbăvit de o veche suferinţă pe preotul care slujea în biserica ta;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 7-lea:
„Sfinte Ioane, mă urăşti?” – a întrebat cuprinsă de deznădejde Arhondula, părându-i-se că rugăciunile ei pentru a avea urmaşi nu au avut nici un folos. Tu însă i-ai apărut nu după multă vreme şi i-ai spus că sfinţii nu urăsc pe nimeni, şi că voia Domnului era ca să se bucure de copii abia după doi ani. Iar ea, după ce a văzut împlinirea cuvintelor tale, i-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:
De multe ori am crezut că rugăciunile noastre sunt zadarnice, că pentru păcatele noastre faţa Domnului s-a întors de la noi şi ne aşteaptă pierzania, dar la vremea cuvenită El a plinit toate cererile noastre cele bune: Sfinte Ioane, ajută-ne să simţim în toate zilele vieţii noastre ocrotirea cerească, ca să îţi putem cânta:
Bucură-te, reazem al celor împovăraţi de greutăţile vieţii;
Bucură-te, că auzi suspinurile şi ştergi lacrimile oamenilor;
Bucură-te, cel ce nu te-ai mâniat pe Arhondula care a cârtit împotriva ta;
Bucură-te, cel ce i-ai spus că sfinţii nu urăsc pe nimeni;
Bucură-te, că deznădejdea care o bântuia i-ai schimbat-o în nădejde;
Bucură-te, că la vremea rânduită de Domnul, ea s-a învrednicit să aibă copii;
Bucură-te, că pentru răbdarea ei a fost răsplatită nu doar cu un copil, ci cu mai mulţi;
Bucură-te, că ne-ai întărit evlavia faţă de cei proslăviti de Dumnezeu;
Bucură-te, podoaba cerească care nu cruţi osteneala pentru a-i sprijini pe oameni;
Bucură-te, folositorul cel prea cald al credincioşilor care cred minunilor tale;
Bucură-te, că familia ta este Biserica Mântuitorului;
Bucură-te, că celor ce nu fug de greutăţile vieţii le dai curajul să iasă întăriti din ele;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 8-lea:
Ca o fiară urla Caterina, când era chinuită de diavol, înspăimântându-i pe cei care o vedeau, dar a alergat fără să se îndoiască la ajutorul tău, şi apărându-i în vis i-ai vestit izbăvirea. Şi noi cădem, sfinte, înaintea ta rugându-te să îi eliberezi pe toţi cei care sunt robiţi de îngerii căzuţi, ca să cânte împreună cu noi Celui Ce a înfrânt puterile întunericului: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
Cazi înaintea tronului Dumnezeirii, Sfinte Ioane, şi mijloceşte pentru toţi cei care suntem ispitiţi de vrăjmaşul diavol ca să primim ajutor în lupta duhovnicească şi să dobândim tărie în credinţă noi, cei ce te lăudăm:
Bucură-te, că ai gonit pe diavolul care o chinuia pe Caterina;
Bucură-te, că după aceasta, mulţi demonizaţi au fost aduşi la racla ta;
Bucură-te, purtătorule de Duh Sfânt care ai mijlocit tămăduirea lor; Bucuraă-te, că prin lacrimi şi nevoinţe i-ai înfricoşat pe diavoli;
Bucură-te, căderea nelegiuiţilor vrăjmaşi şi ridicarea celor ce luptă cu aceştia;
Bucură-te, lanţ care fereci pe făptuitorul celor rele;
Bucură-te, că pe cei care suferă de tulburările minţii îi izbăveşti;
Bucură-te, cel ce având harisma deosebirii vezi lucrarea diavolului;
Bucură-te, că ne povăţuieşti cum să scăpăm din cursele lui viclene;
Bucură-te, că şi în vremurile de pe urmă vei fi călăuză pentru credincioşi;
Bucură-te, că împreună cu tot soborul sfinţilor vei veghea asupra lor;
Bucură-te, cel ce prin suportarea prigonirii ai ajuns pavăză pentru creştinii prigoniţi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 9-lea:
Precum s-a întors fiul cel risipitor la tatăl său, aşa şi tânărul Tanasia care după multe răutăţi a ajuns să îşi lovească mama, prin tainica ta mijlocire s-a întors cuprins de pocainţă înapoi la dragostea cea firească. La fel i-ai cântat Dumnezeului îndurărilor: Aliluia!

Icosul al 9-lea:
Mulţi sunt cei care apucă pe drumuri greşite, iar rudele lor sunt cuprinse de jale. Vino şi întoarce-i la slujirea lui Hristos pe cei care au căzut în păcat, fiind prinşi în cursele vrăjmaşilor şi biruiţi de patimile ucigatoare de suflet, ca să îţi cânte alaturi de noi:
Bucură-te, ruda duhovnicească a Sfântului Stelian;
Bucură-te, cel ce ocrotitor al tinerilor fiind, te întristezi de căderile lor;
Bucură-te, mângâiere prea-dulce pentru părinţii fiilor risipitori;
Bucură-te, că mama lui Tanasis şi-a văzut dorinţa împlinită;
Bucură-te, că văzându-şi fiul acasă s-a bucurat împreună cu cetele îngereşti;
Bucură-te, că te îngrijeşti ca cei ce s-au pocăit să nu se întoarcă la cele rele;
Bucură-te, ca îi linişteşti pe cei care suferă amar pentru căderile celor apropiaţi lor;
Bucură-te, că dai nădejde în mila Celui Ce a venit pentru cei păcătoşi;
Bucură-te, ca nici o cădere nu poate stăvili rânduiala lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ne înveţi sa urâm păcatul, fără a-i judeca pe cei care cad în el;
Bucură-te, cel ce ne ajuţi să ne vindecăm de slăbiciunile noastre ascunse; Bucura-te, că ne îndemni să ne rugăm unii pentru alţii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 10-lea:
Deşi văduva care fusese lipită de casă nu ţi-a cerut niciodată ajutorul, plângerea a ajuns şi la urechile tale, şi tu nu ai şovăit să o linişteşti, încurajând-o să se ducă la judecată pentru a dobândi ce i se cuvenea. Ştiind că mijlocirea ta este mai tare decât cerbicia judecătorilor iubitori de arginţi, te chemăm şi noi în ajutorul celor nedreptăţiţi, al celor ce Îi cântă Dreptului Judecător: Aliluia!

Icosul al 10-lea:
Arzătoare fiind dragostea ta pentru oameni, nu numai pe cei care au auzit de numele tău îi ajuţi, ci şi pe mulţi din cei greu încercaţi de nevoi. Să nu ramână departe de mila ta cei pe care îi poţi ajuta, că văzând puterea ta să îţi cânte împreună cu noi:
Bucură-te, că ai ajutat-o pe văduva pe care rudele vroiau să o înşele;
Bucură-te, că ai aşezat-o în casa care i-a rămas moştenire;
Bucură-te, că s-au ruşinat cei care cugetau vicleşuguri cu neruşinare;
Bucură-te, că ai sărit în ajutorul celei rămase fără ajutor de la oameni;
Bucură-te, că pe mulţi alţii i-ai izbăvit din cursele vrăjmaşilor;
Bucură-te, că trăieşti fericirea celor însetaţi de dreptate;
Bucură-te, prigonitorule al celor ce prigonesc;
Bucură-te, luptător destoinic împotriva înşelătoriei, furtişagului şi nedreptăţii;
Bucură-te, cel care răstorni urzelile judecătorilor nevrednici;
Bucură-te, că eşti iscusit judecător şi nu te pot înşela cei ce ţi se roagă cu făţărnicie;
Bucură-te, balanţă a Dreptului Judecător spre care alergăm în necazuri;
Bucură-te, cel care îi îmbraci pe cei săraci şi îi hrăneşti pe cei flămânzi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 11-lea:
De multe ori uităm să îi prăznuim pe cei de care lumea nu a fost vrednică, pe sfinţii care au strălucit printr-o vieţuire aleasă luminând pământul. Tu, dar, Sfinte Ioane, te bucuri împreună cu ei când cinstim pomenirea voastră şi pentru că v-a rânduit ca apărători ai noştri, Îi mulţumim Domnului prin cântarea: Aliluia!

Icosul al 11-lea:
„Aşa sunt uitaţi prietenii?”, l-ai întrebat pe bătrânul Nicolae care nu şi-a adus aminte că este praznicul tău, iar el auzind blânda ta mustrare a lăsat toate ca să vină şi să se închine ţie, şi să-ţi cânte împreună cu cei care te iubesc ca pe un ocrotitor al lor:
Bucură-te, că prin pomenirea ta poţi ajuta credincioşilor;
Bucură-te, că prin tine ni s-a arătat că sfinţii nu trec cu vederea prăznuirea lor;
Bucură-te, că prin aceasta am fost îndemnaţi să-i cinstim cu şi mai multă evlavie;
Bucură-te, că nu te-ai sfiit să-l mustri fără de răutate pe batrânul Nicolae;
Bucură-te, că auzindu-te el a venit grabnic la moaştele tale;
Bucură-te, că s-au înălţat către tine rugăciunile sale smerite;
Bucură-te, cel ce aştepţi să avem şi noi credinţă curată ca a sa;
Bucură-te, că nu te îndepărtezi nici de cei care nu ştiu să se roage ţie;
Bucură-te, prietenule al celor ce vor să fii aproape;
Bucură-te, cel ce nevăzut călătoreşti alături de ei pe marea vieţii;
Bucură-te, că ne chemi să cinstim şi noi cum se cuvine pomenirea ta;
Bucură-te, că le dai credincioşilor cele de trebuinţă pentru a veni la biserica ta;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 12-lea:
Nu te vom uita, Sfinte. Nu vom uita mulţimea minunilor tale prin care a strălucit puterea adevăratului tău Stăpân. Ajută-ne ca până la sfârşitul vieţii noastre să rămânem fii credincioşi ai Sfintei Biserici, ca să nu încetăm lauda: Aliluia!

Icosul al 12-lea:
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Slavă lui Dumnezeu pentru mulţimea de Sfinţi care au crescut în Biserica Sa, unde a înflorit şi Sfântul Ioan Rusul! Nespusă este tresăltarea inimilor noastre când îţi aducem cântări de laudă, Sfinte Ioane, făcătorule de minuni:
Bucură-te, icoană zugrăvită de Împăratul Ceresc spre întărirea credincioşilor;
Bucură-te, temei de împăcare al celor biruiţi de mânie şi răutate;
Bucură-te, bucurie a celor ce află de minunile tale;
Bucură-te, dar dumnezeiesc în vieţile noastre greu încercate de felurite necazuri;
Bucură-te, cel ce cu negrăită dulceaţă îi îndreptezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, dascălul şi îndrumătorul nostru pe calea virtuţii;
Bucură-te, îndreptătorul celor fără de socoteală;
Bucură-te, totdeauna izbăvitor al celor care te cheamă în primejdii;
Bucură-te, cel ce nu ai cruţat osteneală pentru a face bunătate;
Bucură-te, că ne dai ajutor cu îmbelşugare în toată vremea;
Bucură-te, că ne arăţi nouă milele lui Dumnezeu;
Bucură-te, şi pregăteşte-ne să ne bucurăm împreună cu tine în Rai;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 2-lea:
O, Sfinte, Ioane, vlăstar al Rusiei şi făclie a Bisericii lui Hristos, primeşte acum puţina noastră rugăciune şi nu ne lăsa fără răspuns. Deşi nu avem credinţa celor ce au cerut ajutorul tău şi l-au primit cu îndestulare, credem că ne poţi ajuta şi pe noi, ca să slăvim cu mulţumire Numele lui Dumnezeu prin laude şi cântari: Aliluia! – (Acest Condac se zice de trei ori.) –

După aceasta se zice iarăşi

Icosul întâi:
Hrănitu-te-ai din tinereţe cu lumina adevărului, o, prea minunatule Ioane, sorbind dulceaţa învăţăturilor dumnezeieşti. Ai urmat cuvântul Celui Ce a zis: „Cine crede în Mine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”, şi pentru aceasta noi te lăudăm:
Bucură-te, podoabă a Bisericii soborniceşti, Mireasa lui Hristos;
Bucură-te, masă duhovnicească a celor doritori de curăţenie;
Bucură-te, odraslă sfântă a pământului rusesc trimisă la tainic apostolat;
Bucură-te, moştenitor al înfrânării Cuvioşilor Antonie şi Teodosie de la Pecerska;
Bucură-te, că ai crescut într-o familie binecredincioasă;
Bucură-te, că ai luptat împotriva turcilor hulitori ai lui Hristos;
Bucură-te, că nu te-ai biruit de deznădejde când ai primit crucea robiei;
Bucură-te, că întărit fiind de Dumnezeu ai răbdat bătăi nenumărate;
Bucură-te, că scuipările nu au întinat frumuseţea ta lăuntrică;
Bucură-te, piatră de care s-au sfărâmat sfaturile cele nelegiuite ale chinuitorilor;
Bucură-te, că deşi ţi-au ars părul şi pielea capului, nu te-ai plecat lor;
Bucură-te, că ai fost vrednic urmaş al cetelor de mucenici şi muceniţe;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

şi Condacul întâi:
Veniţi, credincioşilor, să-l lăudăm pe cel care, rob fiind, a stăpânit peste patimi! Veniţi sa-l lăudăm pe cel în care s-a oglindit Răsăritul Răsăriturilor! Celui care din Rusia a fost adus, ca să împartă lumii întregi bincuvântările lui Dumnezeu, să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Apoi se citeste această

RUGĂCIUNE

O, Sfinte Ioane, întru tot lăudate şi de minuni făcătorule, primeşte această umilă rugăciune de la noi, nevrednicii tăi robi, căci către tine ca la un grabnic folositor alergăm noi, chemându-te cu evlavie: vino, Sfinte, şi vezi rănile şi durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, că ştim, Sfinte al lui Dumnezeu, că deşi ai pătimit greu pentru dragostea lui Hristos, dar prin vieţuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredinţat că şi după mutarea ta la viaţa cea veşnică a năzuit la ajutorul tău şi ţi s-a rugat cu credinţă, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat şi tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine s-a rugat ţie şi nu l-ai auzit?

Minunile şi ajutorul tău, Sfinte, ne-au făcut şi pe noi, păcătoşii, să alergăm la ajutorul tău. Am auzit de minunea pe care ai făcut-o trimiţând prin rugăciune o farfurie de mâncare din Procopie până la Mecca. Am aflat de vindecările tale minunate, de mulţimea de bolnavi care au aflat izbăvire din suferinţele lor. Credem că Dumnezeu te-a proslăvit prin minuni fără de număr. Oare pe noi ne vei lăsa fără ajutor? Să nu fim noi lepădaţi de la dragostea ta, Sfinte, chiar dacă vieţile noastre sunt pline de fărădelegi.

Aducându-ne aminte de mijlocirile tale binecuvântate, credem că tu acelaşi eşti, Sfinte, astăzi ca şi atunci, şi că nimeni din cei ce se roagă ţie nu rămâne fără ajutor. Pentru aceea şi noi, fiind scârbiţi şi în pagube, alergăm la tine cu credinţă şi lacrimi, îngenunchind, şi ne rugăm ţie, Sfinte Ioane, să te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui Ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea jertfelnică, ci te-a ascultat şi te-a întărit şi te-a primit în cereştile locaşuri, Roagă-L să depărteze de la noi dreapta Sa mânie, să apere oraşele, satele şi toată ţara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli şi răni aducătoare de moarte, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri şi de războiul cel dintre noi.

Mijloceşte, Sfinte Ioane, păstoriţilor noştri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriţilor, înţelepciune în purtare şi învăţătură, cucernicie şi tărie în ispite; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă faţă de supuşi, iar supuşilor îndeplinirea cu sârguinţă a tuturor îndatoririlor lor, ca astfel, în pace şi cu cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtăşirea bunătăţilor celor veşnice în Împărăţia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste şi închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.   Amin!

Rugăciune care se citeşte la vreme de boală:

Bucurându-mă de dumnezeiasca mărire la care te-ai înălţat, o, Sfinte Ioane, îndrăznesc să alerg la ajutorul tău pentru tămăduire. Ştiu, Părinte, că încercările vin din rânduiala lui Dumnezeu. Ştiu că prin boala trupului, sufletul se curăţeşte, şi că răbdarea este răsplătită de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznădejdii îmi tulbură mintea şi mă depărtează de rugăciune.

De aceea dar, o, Sfinte, găsesc alinare în cugetarea la vindecările tale minunate. Tu ai tămăduit mulţimea de copii spre bucuria părinţilor lor. Tu ai îndreptat spatele bătrânei gârbove, tu ai dat sănătate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe bătrânul Atanasie care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai îndepărtat cheagurile de sânge din capul Vasulei şi l-ai tămăduit pe doctorul necredincios.

Ştiind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viaţa mea în mâinile tale şi mijloceşte precum ştii mântuirea mea. Dacă voia Domnului este să duc cu răbdare crucea bolii, dă-mi putere şi ajută-mă să nu cârtesc din cauza neputinţelor. Dar dacă Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugăciunile tale, atunci să mă tămăduieşti fără şovăială, noule doctor fără-de-arginţi, ca văzând aceasta să-ţi mulţumesc ţie şi să-L laud în vecii vecilor pe Doctorul sufletelor şi al trupurilor, prin cântarea:    Aliluia!

SURSA: http://www.dervent.ro/

(VIDEO) Despre viata IPS Arhiepiscop Iustinian si Sfanta Manastire Rohia

Muzica bizantina – 1

Omilia de Paste a Sfantului Ioan Gura de Aur

De este cineva credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos şi luminat.
De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.
De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă.
De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască.
De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit.
De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.
De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmă miluieşte şi pe cel dintâi mângâie; şi acelui plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi şi cei de-al doilea luaţi plata.
Bogaţii şi săracii, împreună bucuraţi-vă.
Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua.
Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi.
Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând.
Gustaţi toţi din ospăţul credinţei: împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii.
Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte.
Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că din mormânt, iertare a răsărit.
Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; şi a stins-o pe ea cel ce a fost ţinut de ea.
Prădat-a iadul, Cel ce s-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune fiindcă a gustat din Trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o, Isaia a strigat: Iadul s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat.
S-a amărât că a fost batjocorit; s-a amărât că a fost omorât, s-a amărât că s-a surpat, s-a amărât că a fost legat.
A prins un trup şi de Dumnezeu a fost lovit.
A prins pământ şi s-a întâlnit cu cerul.
A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ţi este moarte, boldul?
Unde-ţi este iadule, biruinţa?
Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit.
Sculatu-s-a Hristos şi au căzut diavolii.
Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii.
Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte.
Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut.
Lui se cuvine slavă şi stăpânire în vecii vecilor.
Amin!

SURSA: http://laurentiudumitru.ro/

HRISTOS A INVIAT! – Sfintele Pasti 2012

VIDEO Evadarile din Gulag – Tudor Greceanu (Memorialul Durerii)

http://www.dailymotion.com/video/xrqvct_memorialul-durerii-episodul-29-evadyrile-din-gulag-tudor-greceanu_shortfilms#.UREGuvLCE5Y

Parintele Rafail Noica – Despre pocainta, in: “Cultura Duhului”, Editura Reintregirea, Alba-Iulia, 2002

“Viata pocaintei noastre nu este o <<imbunatatire>>, nu este vorba de societate, de vreo consideratie omeneasca, istorica, seculara de orice chip. Astazi as vrea sa trezesc in inimile si in sufletele fratilor mei crestini si surorilor adevarata dimensiune a pocaintei. Incepem cu moralitate – dar ceea ce cautam noi si ceea ce trebuie sa cautam este ceea ce striga inimile noastre dintru inceputul zamislirii noastre in lumea asta: Viata! Pocainta este intoarcere de la moarte la viata. Pocainta incepe numai in masura in care avem harul Duhului Sfant, fiindca omul, fiind in intuneric si necunoscand lumina, nu stie ce este lumina, dar nici intunericul. Numai in masura in care lumina harului deschide intelegerea inimii omului, prin viziunea asta, fie ea viziune in sensul deplin al cuvantului, fie ea o intelegere mai tainuita, dar totusi un fel de <<viziune>>, numai in masura acestei viziuni omul este in stare sa vada intai intunericul, intunericul in care zace. Numai vazand diferenta dintre lumina adevarata si intuneric putem sa vedem cat zacem in intuneric.

De aceea in pocainta, cand ne facem pocainta, toate trebuiesc indreptate si centrate in rugaciune. Daca vedem ca ne este greu sa traim o viata morala, stim, dibuim ca nu suntem la nivelul dumnezeiesc la care Dumnezeu ne asteapta. Cand incercam sa facem schimbarea asta in viata noastra, nu pe ea sa ne centram, ci sa cerem lui Dumnezeu, asa cum gasim si-n Psalmi si-n Rugaciuni: “Arata-mi calea in care voi merge“, “Lege pune in calea mea“, legea fiind prima calauza care ma trece prin jungla patimilor si a tuturor acestor elemente sau madulare ale iadului care traiesc in mine. Dar si legea, chiar si Legea lui Moise, si as indrazni sa zic, chiar legile Noului Legamant, noii Biserici, adica Canoanele noastre, nu sunt decat o prima calauza, pe care trebuie s-o depasim ca sa aflam Viata.

Liturghia ortodoxa incepe la Proscomidie cu cuvintele Troparului din Sfanta Joi: “Rascumparatu-ne-ai din blestemul legii cu scump Sangele Tau“. Aceste cuvinte nu sunt o blasfemie; este un paradox de nespus, pe care il expune Sfantul Pavel in mai multe din Epistolele lui, ca Legea, care era sfanta, fiindca era data de Dumnezeu ca o calauza, la un moment dat devine un blestem, fiindca tinand preceptele Legii poti sa devii mai bun, dar viata nu gasesti: viata vesnica nu se gaseste nicaieri, in nicio lege. Pana cand, ajungand in prima parte a pocaintei noastre macar sa pastram o lege, macar sa nu rasplatesc omorand un om pentru un ochi, cum spune vechea lege: “Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte“; macar atata dreptate. Iar dupa aceea, intelegand ca “Ce castig eu daca el mi-a scos un ochi si daca eu ii scot ochiul lui, ce castig din suferinta lui?” Si poate aflu o stare morala mai inalta si ma apropii de Hristos zicand: “Lasa, Domnul sa-l ierte, macar lui sa-i fie bine”. Si opresc raul la mine si nu-l intorc inapoi asupra fratelui care poate se mahneste si-mi intoarce iarasi inapoi. Este cunoscut ca, de exemplu, in anumite regiuni ale Italiei cuvantul vendetta, “razbunare”, trece din generatie in generatie si nu se mai sfarseste. Pana cand? Pana cand va veni cineva care va spune: “Stop, destul, la mine! Destul au suferit toti, si eu. Ce sa dau inapoi suferinta pentru suferinta?”

Si inca nu este destul, dar este un inceput. Un inceput poate ca inceputul talharului de pe cruce, care un adevar putea sa cunoasca: ca el era pacatos si vrednic de pedeapsa mortii, dar Cel din stanga lui, adica Hristos, era nevinovat. A marturisit aceasta nevinovatie, a savarsit acest act de dreptate, si Dumnezeu Care implineste neputinta omului i-a daruit mai departe sa cunoasca treapta urmatoare, harul prin care sa strige – sau sa sopteasca – un cuvant de mare credinta: “Pomeneste-ma, Doamne, intru Imparatia Ta“. De unde avea sa stie ca “asta care avea sa moara” are o imparatie, daca nu i-a dezvaluit – cum i-a spus Mantuitorul lui Petru cand Petru a marturisit: “Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu“; iar Mantuitorul i-a raspuns: “Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trupul si sangele a putut sa dezvaluie tie aceasta taina, ci Tatal Meu Care este in ceruri“, – adica harul dumnezeiesc. Asa gandesc, ca tot harul dumnezeiesc, pentru putina dreptate, as zice morala, a talharului de pe cruce, a dezvaluit talharului cu mai multa deslusire si mai multa intregime cine era Cel care se afla langa el pe Cruce, si a putut sa-si rosteasca cuvantul de credinta.

Va amintiti ca Sfantul Pavel zice: “Prin credinta suntem indreptatiti, si nu prin faptele Legii“. Dar faptele Legii, cand trecem prin stadiul acesta etic, moral, sunt o prima treapta, in care ne asemanam cat de cat cu Dumnezeu, Care nu este ucigas, Care nu este nedrept, Care nu pofteste bunul altuia, ci El Insusi da.

Dar iarasi zic: Este nevoie sa stim ce facem, si zic, este nevoie urgenta astazi. Intotdeauna a fost urgenta: nu stim cand se va taia firul vietii noastre si in ce fel. Intotdeauna trebuie sa fim treji, in toata vremea. Acestea sunt cuvinte pe care le gasiti in toate Evangheliile si in toate spusele Sfintilor Parinti. Dar astazi suntem batuti si bantuiti de multe uraciuni, la care nu vom putea face fata cu nimic, decat cu Harul.

Astazi, cred eu, vin zilele cand nu vom putea sa facem fata cu nimic la ce vine sa bantuie lumea asta, dar vom inghiti fara sa ne dam seama otravuri peste otravuri, vorbesc, de exemplu, de New Age si tot ce mai aduce el; si multi, multe suflete simple de crestini buni, constiinte curate au cazut, mai bine zis, am cazut in multe feluri de rataciri, fara sa ne dam seama, pana cand Mantuitorul, in bunatatea Lui, a gasit calea sa ne trezeasca si sa ne aduca la adevarata Credinta.

Prin asta am castigat si multa experienta, si cei care s-au poticnit stiu ce este poticneala, dar cei care nu s-au poticnit – as vrea sa va rog – credeti pe cei ce s-au poticnit, si daca nu credeti, cereti lui Dumnezeu har ca sa credeti; ca in poticneala nu se stie cine se poate ridica si daca unul sau doi ajung sa nu se mai poata ridica – nu ca Dumnezeu nu-I poate ridica, dar sunt poticneli din care cu anevoie se ridica omul, deznadejdi din care cu anevoie iese omul. Legam legaturi de nedezlegat. Dar daca unii s-au ridicat, adesea au dobandit mai multa experienta decat cei ce “nu cazusera”, si pe acestia va indemn sa-i credeti – experienta lor.

Cred deci ca se apropie zilele in vom intelege cuvantul Mantuitorului Care spune, in clipa de care am pomenit adineauri, cand i-a spus lui Petru: “Fericit esti Simone, fiul lui Iona, fiindca nu trupul si sangele”, nici educatia ta, nici Vechiul Testament cu care te-ai hranit, nici rugaciunile pe care ai invatat sa le faci ca atare, ca act al nevointei tale, nu au putut sa-ti dezvaluie taina asta, ci Tatal Meu Care este in ceruri, Harul, singur Harul Dumnezeiesc. Si a adaugat: “Si eu iti spun tie: Tu esti Petru, adica piatra pe care Imi voi zidi Biserica Mea, si portile iadului nu vor putea nimic impotriva ei“. Cred ca am vazut deja ca intr-o samanta lucrul acesta, ca minciuna asa de desavarsita a epocii noastre, nimica, dar nimica nu va putea intr-o zi sa o doboare, decat singura Biserica, in intelesul ei cel mai adanc. Biserica fiind aceasta credinta, ca a lui Petru, in dumnezeirea Acelui om Iisus care a trait acum doua mii de ani, credinta aceea, si daca pe credinta aceea ne zidim casa vietii noastre, piatra aceea a devenit acuma o Biserica asa cum o cunoastem noi, imbogatita de-a lungul veacurilor cu multe lucruri.

Dar, as zice, nici la aceasta imbogatire sa nu ne oprim, fiindca toate frumusetile Bisericii, toata cultura Bisericii, toata structura Bisericii – nu sunt decat tot atatea trepte ca sa intram in miezul a ceea ce este Biserica, adica si noi sa primim acel har pe care l-a primit Petru in ziua cand avea sa-l vada pe Hristos schimbat la fata; sau harul pe care l-a primit acel talhar in ziua cand credinta lui avea sa-l mantuiasca de moartea cea vesnica. Si cred ca aceasta Biserica, aceasta Credinta – si ce a devenit Credinta Apostolilor in istorie – este, cum am spus de multe ori, Biserica Ortodoxa; este singura piatra pe care stand, nu vom fi spalati de valurile urgiei, minciunii desavarsite ce se anunta in zilele de apoi, care, poate nu sunt asa de departe cum credem cateodata. Si deci, urgenta asta intotdeauna a fost – nu ca seman panica in oameni dar, ca sa trezesc un pic seriosul nostru, as zice sa ne apropiem cu alta adancime de fiecare cuvant pe care il primim in Biserica noastra, fiecare cuvant al Liturghiei noastre, fiecare cuvant din cartile noastre de rugaciune.

As vrea sa fac aici o mica paranteza. Nu ma refer atata la cuvantul mai popularizat – cat de frumos si de induiosator este el, si de inalt pentru intelegerea poporului, de exemplu colindele frumoase pe care le avem pentru Craciun si alte lucruri din datinile noastre populare; ma refer nu la ele, cat de frumoase sunt in felul lor, ci ma refer specific la ceea ce este suta la suta, integral, cu adevarat Biserica, cuvantul de rugaciune, cuvantul Sfintilor nostri Parinti, care nu este altul decat firul cuvantului care este Cuvantul lui Dumnezeu, Insusi Iisus, Insusi Hristos pe care L-am primit prin Apostoli, prin Parintii Apostolici, prin Parintii care au cunoscut pe acei Parinti Apostolici si asa mai departe, pana la duhovnicul tau.

Nu stiu daca as putea sa dau in putine cuvinte acuma, ca sa ilustrez mai mult, ce este calea pocaintei. Nu stiu daca ati bagat de seama, mai in toate Liturghiile se canta ceea ce numim Fericirile. Cele noua Fericiri sunt tot atatea trepte catre desavarsire. Fericirile sunt calea pocaintei si nadajduiesc ca, in putine cuvinte, voi putea sa dezvalui lucrul acesta.

Inainte sa incep, voi spune: Vedeti ca desi pocainta este o cale pe care o numim anevoioasa, este calea cea stramta, este poarta cea ingusta, este cu rastignire si cu durere; dar este caracteristic pentru Biserica, care nu vrea sa dea hrana inchipuirilor noastre, sa vorbeasca intr-un limbaj foarte modest de fericire, si singurul lucru pe care-l putem spune la concret din lucrurile duhovnicesti sunt efectele de multe ori dureroase ale vietii noastre de zi cu zi. Vreau sa zic ca precum, daca luam chipul nasterii, mama naste in durere, pruncul se naste plangand. Dar ce vedem noi este nu atata durerea si plansul, cat bucuria nasterii, cum spune Mantuitorul ca: “Om s-a nascut in lume“. Nasterea in duh, fiindca este in duh, nu se vede omului din trup, dar in trup simtim durerile, si despre asta putem vorbi la concret: tot restul ar starni in noi o inchipuire care ne-ar rataci privirea de la calea cea dreapta pe care o vizam si spre care mergem.

Este cu neputinta a descrie cele sfinte. Sfantul Pavel a vazut al treilea cer si a spus ca sunt lucruri pe care limba noastra nu le poate exprima. Dar daca omul care se pocaieste nu este cel de alaturi de tine, ale carui suferinte si lacrimi vezi, si se pot descrie; ci daca esti tu, apai cu suferintele si cu lacrimile o sa cunosti o tainica bucurie, o tainica indulcire, dar asa mare, chiar cand e tainica, ca nici tu nu observi; dar nici tu n-ai vrea sa te lepezi de dureri si de lacrimi, fiindca simti in sinea ta ca ceva sfant se intampla. Si deci cel care traieste pocainta, desi cunoaste si vorbeste de lacrimi si de durere, ceea ce el traieste mai puternic si mai cu adevarat este o bucurie, o nadejde nesfarsita, o insuflare a Duhului Sfant care-I da putere sa treaca, asa precum si maica, cand naste, in multa nadejde trece prin acele dureri, stiind ca va avea bucuria de a tine in ziua aceea un copil in brate. Asa ca zic: noi, modernii, napastuiti cu o educatie si cu o cultura intelectuala analitica, nu mai vedem decat analitic ce ni se pune pe hartie, dar nu mai avem destula intuitie sa presimtim ce se ascunde in urma cuvintelor, si atuncea ramanem poticniti de un oarecare dolorism, o atitudine oarecum bolnavicioasa, as zice. In loc sa presimtim, in intuitie nadejdea aceasta, asa cum mama asteapta sa tina un prunc in brate, intr-un ceas, sau cat o trece prin durerile acelea, in loc sa avem si noi nadejdea asta, ne poticnim si ramanem la acele chipuri care sunt singurele care pot fi descrise.

Mantuitorul descrie calatoria diferitelor trepte ale pocaintei ca fiind fericiri. Ca asta si este. Noi toti cautam fericirea si niciunul dintre noi – nici noi, nici stramosii nostri – nu am stiut s-o gasim pana nu a venit Insusi Dumnezeu, intrupat in firea omului, ca sa ne arate – iarasi un paradox de nedescris – cum spune Troparul pe care il cantam in fiecare Utrenie de Duminica: “Caci iata a venit prin Cruce bucurie la toata lumea“. Bucuria aceasta este de presimtit- si intr-o zi de gustat. Slava Golgotei! Mielul lui Dumnezeu, Care “fara de durere“, “fara de mahnire” a trait pocainta noastra pana la moarte, pana la iad! Dar iadul ce-a putut? N-a putut decat sa nasca inviere, si El s-a facut, cum spune Pavel, “intaiul nascut din morti“. Si ne-a creat drum prin intunericul mortii catre viata vesnica si bucurie pe care “nimeni nu o poate lua de la noi“. Si calea pe care ne-a aratat-o este calea Fericirilor. Dar paradox este fericirea dumnezeiasca in viata aceasta, paradox pe care il vom intelege cand vom trai fericirea intr-o masura, si intr-o mai mare masura in desavarsirea noastra in veacul care vine”.

(P. Rafail Noica, Despre pocainta, in: “Cultura Duhului”, Editura Reintregirea, Alba-Iulia, 2002)

SURSA: http://rafailnoica.wordpress.com/

Invidia – lant greu ce incatuseaza inimi mici

În sufletul și în inima celui cu adevărat credincios și temător de Dumnezeu nu poate să se sălășluiască patima urâtă a invidiei, care este îndemnul celui rău. Oamenii pe care îi întâlnește pe drumul vieții sunt pentru creștinul adevărat pilde vii ale binelui sau răului care este în el, căci cei din jurul nostru sunt oglinde ale noastre.

Între multe patimi și slăbiciuni ale vieții omenești, în mrejele cărora alunecă și se zbat mulți, se plimbă răutăcioasă și invidia. După Sfinții Părinți, cel stăpânit de patima invidiei își pierde liniștea și pacea sufletească, atât de necesare pentru o viață duhovnicească așezată pe rânduiala Glasului Evangheliei.

Această stare apăsătoare a inimii se manifestă la început subtil ca o ușoară discrepanță dintre poziția ta și a celui care a reușit în anumite domenii de activitate și incapacitatea de a accepta și recunoaște reușita celuilalt. Apoi această stare de fapt se dezvoltă tot mai mult, depunându-se ca o funigine pe pereții inimii. Cel stăpânit de această frământare supraveghează mereu motive la cel pe care îl invidiază, pentru a-l condamna. Alții au definit această boală a sufletului ca incapacitatea de a înțelege starea de unitate a ființei umane, căci starea de bine a aproapelui ar trebui să ne bucure și invers.

În momentul când ne cuprinde invidia, uităm toate lucrurile bune pe care Hristos Domnul în marea Lui bunătate ni le dăruiește. Noi întoarcem spatele binecuvântărilor pe care le avem, ne ținem mintea și sufletul pironit în răutăți, rumegând numai ceea ce nu suntem sau nu avem. Psihologii sunt de părere că invidia este o emoție atât de incomodă, încât de multe ori facem eforturi mari pentru a nu-i simți împunsăturile dureroase. Alegem rolul criticului, spunând că obiectul invidiei nu are nici o valoare. Însă un ascultător atent poate simți foarte repede invidia în astfel de critici disprețuitoare, care pot răni foarte tare persoana căreia îi sunt adresate.

Invidia este, am putea spune, un păcat la modă. Dar cum și moda e trecătoare, ar trebui ca și invidia să plece la plimbare. Sfântul Vasile cel Mare afirmă că invidia este “tristețea pentru succesul aproapelui” și se opune iubirii aproapelui, „așa cum rugina mănâncă fierul, tot astfel invidia macină sufletul“, iar Sfântul Ioan Gură de Aur, afirmă că invidiosul “își face rău lui însuși înainte de a-l vătăma pe cel pe care îl invidiază, căci vrând să-l piardă pe altul se pierde pe sine însuși“.

Din invidie Lucifer, îngerul strălucitor și-a pierdut locul în Rai. Pizmuind fericirea primei perechi de oameni, care trăiau în bucuria cea de negrăit a Raiului, diavolul, în chip de șarpe, a ispitit-o pe Eva, îndemnându-o la păcatul neascultării.

Invidia naște ură, iar din ură se naște adeseori răzbunarea și un lanț nesfârșit de răutăți ce pot merge uneori mult prea departe. Omul stăpânit de invidie se întristează când vede binele și fericirea altora. Așa s-a întristat Cain ucigașul, văzând că jertfa fratelui său Abel a plăcut lui Dumnezeu și l-a ucis din invidie. Așa s-au întristat și lucrătorii viei din parabola Evangheliei, pentru că stăpânul le-a plătit și celor care au mers la lucru în ceasul al unsprezecelea, la fel ca celor ce au muncit din ceasul al treilea, adică din zorii zilei. Și așa s-a întristat și grecul Temistocle, care nu-și mai putea găsi liniștea, după ce rivalul său, pe nume Miltiade, a rămas biruitor în vestita luptă de la Marathon. „Ce ai tu ? Ce te supără ? Ce te doare ?“, l-au întrebat prietenii. Temistocle le răspundea plin de mânie: „ Sunt amărât pentru biruința lui Miltiade!“…

În măsura în care invidiosul se întristează de binele sau fericirea altora, în aceeași măsură se bucură de răul sau nenorocirea altora. Și un colț de zâmbet ridicat într-o clipă de durere a fratelui este suficient pentru a ne demonstra nouă înșine cât suntem de mici și cum pierdem pe Cale puținele agoniseli duhovnicești. O privire rece, o vorbă săgetată cu venin, o doză de indiferență la o emoție ce se vrea a fi împărtășită, oglindesc chinul lăuntric al celui ce uită că bucuriile sunt mai depline când sunt împărtășite, iar durerile sunt mai ușoare de trecut când sunt așezate și pe un alt umăr.

De ce ne este greu să acceptăm că pot fi oameni mai capabili ca noi ? Darurile sunt multe și felurite, iar diversitatea preocupărilor și capacităților ne face unici și indispensabili unii de alții, într-o comuniune frățească. Dacă nu înțelegem această chemare a omului de a trăi în armonie și în stare de bine cu cel de lângă el, ce folos mai are postul, rugăciunea, milostenia și toate celelalte fapte bune, dacă noi nu reușim să dăm la o parte nici măcar perdeaua invidiei de la fereastra inimii, pentru a vedea limpede minunățiile acestei vieți ?!

Câte exemple nu ne oferă viața de toate zilele ? Care plugar invidios nu vede că semănăturile vecinului sunt mai frumoase decât ale lui ? Care suflet mic nu se gândește mereu că alții sunt mai deștepți, mai apreciați și mai bine decât el ?! Și care fată sau femeie invidioasă nu vede că prietena are haine mai frumoase, bijuterii mai scumpe, sau te miri ce ?! E drept că societatea contemporană alimentează această stare apăsătoare prin spiritul de competiție, prin luxul exagerat al unora ce nu ezită să-l afișeze ostentativ, prin goana nebună după diplome și recunoașteri, prin coatele ce se dau la tot pasul pentru a fi cu un loc mai în față, sperând că poate de acolo „se vede“ mai bine „apusul de soare“, prin discrepanțele tot mai mari între cei cu stare și cei ce reușesc să-și ducă traiul de pe o zi pe alta și tot așa.

În sufletul și în inima celui cu adevărat credincios și temător de Dumnezeu nu poate să se sălășluiască patima urâtă a invidiei, care este îndemnul celui rău. Oamenii pe care îi întâlnește pe drumul vieții sunt pentru creștinul adevărat pilde vii ale binelui sau răului care este în el, căci cei din jurul nostru sunt oglinde ale noastre.

Cel care năzuiește spre desăvârșire, îi va mulțumi Domnului pentru toate cele ce-i hrănesc viața fugară, fie bune, fie rele, bucurii sau necazuri, bine știind că numai în felul acesta va putea găsi îndestularea inimii și pacea sufletului. Căci, așa cum spune o vorbă din popor: „omul mulțumit e cel mai fericit și cel mai fericit e omul mulțumit“, iar Fericitul Augustin ne învață că: „fericirea constă în a ști să îți dorești ceea ce ai deja“.

ieromonah Hrisostom Filipescu

SURSA: http://schitulsfmariamagdalena.blogspot.com/